95,170 matches
-
-se peste marginile vederii, până dincolo de semne. Eroina va găsi calea dincolo de ovalul oglinzii în oglinda sufletului, este ea un fel de Iona care va ”răzbi la lumină” ieșind din burta peștelui ?! Pentru prima dată femeia fără oglindă ”cu o privire stângace, nouă, păienjenită, străină, se uita împrejur”, ar putea fi primul pas pe un drum neînceput, s-ar putea interpreta ca o disponibilitate pentru altceva sau ca o resemnare totală, primind ce îi va oferi destinul. HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU ȘI KATHERINE
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
latura analitică a personajelor. PROZA ENIGMELOR MĂRUNTE În jurnalul său, Katherine Mansfield ipostaziază emblematic diversele dimensiuni ale universului domestic, ale acelui spațiu pe care și-l creează ea însăși privilegiat, înconjurându-se cu minuțiozitate de lucruri care să-i stimuleze privirea și să-i confere confortul spiritual pentru a-și putea zămisli lumile ficționale multiple, mici alcătuiri monadice în care viața pare să-și reveleze o anumită calitate. Cu precizia unui chirurg dotat cu sensibilitate și acuitate a simțurilor, prozatoarea pare
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Și-l fac pe cel care trebuia să-l fac în ultimul rând. Nu-mi place ca să-mi spun meritele și niciodată nu mi-a plăcut. Nici să fiu lăudată în public nu-mi place, deaorece nu vreau să atrag privirile și atenția celor din jur. Dar, uneori, dau exemple din viața mea, pentru a ajuta sau a arăta cum nu este bine de făcut, deși nu fac prea multe lucruri care ar putea supăra pe cei din jur. Sau, poate
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
el, despre acest domn Profesor care nu pare a-i sesiza ezitările, atitudinea reticentă în momentele de tandrețe? Dată fiind diferența de mulți ani dintre ei (22 sau poate 24?), este firească o anume nonparticipare involuntară, o discretă alunecare a privirii peste corpul lui marcat de evidente semne ale anilor... Și nu este numai atât. Lui i se pare că îl urmărește cu admirație când divaghează pe temele preferate. Dar ar putea fi doar ascultarea cu respect a unei persoane „mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fi doar ascultarea cu respect a unei persoane „mai în vârstă”... Ceea ce nu înseamnă nici aprobare, nici totală înțelegere și acceptare a ziselor sale. Absorbit de un discurs colorat adesea cu accente pasionale, Profesorul nu poate sesiza eventuale dezaprobări în privirile Teodorei. Cu atât mai puțin intențiile de interpelare în momentele când simte că are și ea ceva de spus! Totuși, din relatarea lui P.H.L. nu reiese că Profesorul ar fi incapabil să-l asculte pe celălalt. Adeseori o urmărește atent
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
așteptării calme a acelor momente de „fericire totală”. Ea știe să provoace și să dirijeze impulsurile bărbatului, controlându-l cu discreție pentru a-l proteja, pentru a nu-l pune în inferioritate. Intenții abia schițate și răspunsuri adecvate, înțelegere din priviri, mângâieri „corespondente” - toate acestea fac să funcționeze o „relație aproape perfectă”. „Dar ce esteperfect în lumea aceasta?” - O replică banală, dar aici „pică bine”... 29 aprilie 2006 Deschid din nou caietul lui P.H. Lippa, cu o nerăbdare ușor perversă. Comit
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
acelora atribuite eroului său. Noroc că visele sale tulburi (psihanalizabile, dar nu insist) erau urmate și de viziuni onirice de-a dreptul frumoase, precum aceea cu zborul pe deasupra pomilor din grădina părintească de pe malul Nistrului (sau pe malul Bâcului?), sub privirile admirative ale tatălui și fraților (unii deja decedați). De altfel, Domnul R. constată adeseori că, deși parte din familie doarme în cimitirul satului natal (dar și sub zăpezile lagărului siberian!), sentimentul morții nu este atât de copleșitor, cel puțin în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
timp cât mai prevenitor („-Mi-e teamă să nu-ți complic viața...”). Zâmbetul ei „tace” un posibil răspuns: „Lângă tine aș putea să mai uit «complicațiileă în care deja am intrat de câtva timp.” Din păcate, el nu „aude”. Îi caută privirea cu speranța că ea îi va aproba demersul exagerat de prudent. Îi vine greu să creadă (de fapt, nu are intuiția necesară!) că Teodora ar putea aștepta de la el ceea ce s-ar putea să-i lipsească cu adevărat: o tandrețe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
un comportament decent și onest, este „subminat” de secunda în care „se aruncă în val”. Acum devin eu oarecum curios: cum va „rezolva” H.P.L. momentul „delicat” al revederii celor doi, de data aceasta singuri, fără a mai fi urmăriți de privirile cercetătoare ale copiilor. Este o încercare deloc simplă pentru un scriitor cu „sensibilitățile” lui P.H.L. Cel puțin așa cred în acest moment. Dar P.H.L. nu se grăbește să-i arunce în „miezul aventurii”. Domnul R. (sau scriitorul însuși?) pare a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fapt, Profesorul poate fi suspectat că dorește să-și conserve propriul confort sufletesc, să nu-și facă probleme „la vârsta lui”. Nu cumva este mai mult egoist decât altruist? Asta se putea întreba și Teodora, care a aruncat doar o privire întrebătoare sau - cine știe? - exprimând doar resemnare. Surprinzător este însă comentariul scriitorului la situația dată: „Ce orbire ciudată poate avea Profesorul, cu experiența și doxa lui! Ar trebui să se întrebe dacă nu cumva Teodora urmărește tocmai «complicațiaă, ca modalitate
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
relaxată, șoldul frumos arcuit, gâtul cu pielea subțire ce își pierde treptat petele roz (apărute în timpul orgasmului), în fine, abdomenul aproape plat, cu linia centrală, albicioasă, coborând dinspre ombilic spre mica proeminență pubiană. Pe această linie îi fuge aproape involuntar privirea, spre „cuibul” ce îi oferă dezlegarea și liniștirea fiecărui zbor către farmecul ei de femeie, deschisă împlinirii organice a iubirii cu bărbatul care se întâmplă să fie tocmai el! El! Adică un oarecare „profesor navetist”, aflat la sfârșit de carieră
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
repede cel mai plauzabil motiv: părăsirea familiei de către soț), oferindu-i șansa de a deveni „tată oficializat”. Însă așa, la vârsta lui (!), deși „liber”, nu poate aduce nici o rezolvare acestei „complicații”, cum i-a zis la un moment, riscând o privire plină de dezaprobare din partea Teodorei. Pentru ea, un copil este cea mai mare bucurie posibilă. Când a știut că îl va avea s-a transformat total, chipul îi iradia acum o lumină specială, pe care Profesorul R. nu o mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
El înțelege și simte altfel, cotropit de beția amorului trăit și „târziu”, și „ilegal”. Rudele și prietenii nu bănuiesc nimic. Care dintre ei l-ar aproba? „Nu vor ști nimic, niciodată!” - conchide Profesorul. Teodora îl aproba, aruncându-i însă o privire neîncrezătoare. Intuiția feminină îi spunea altceva: pînă la urmă, orice lucru ascuns se dezvăluie. Orice dragoste secretă capătă pe neașteptate „chip de om”. Ca în cazul lor... Teodora își continuă gândul: „Și ar mai fi posibil ca tu însuți să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cu Domnul R.: dragostea. El, însă, nu îndrăznește să meargă atât de departe, încât să creadă că persoana lui ar putea avea o atare influență asupra Teodorei. Deși i-a spus-o fără ocolișuri, privindu-l drept în ochi. Din privirea ei radia bucuria aceea plină, ce se cere împărtășită. Altfel, îi mistuie ființa... „- Dar nu i-a mistuit-o complet!”, își spune Profesorul, acum, după ce „aventura” lor a cunoscut o „cotitură decisivă”, cum a recunoscut el în ultima discuție. Stă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Femeia este privilegiată sub raportul cunoașterii, al trăirii acestei fericiri izvorâte din posedarea, fizic și spiritual, a unei certitudini fundamentale. Chiar dacă este urmată de dureri, neliniști, așteptări temătoare, emoții zilnice provocate de ființa fragilă ce palpită la sânul său, sub privirea sa... Ce altă minune există, după Creația divină, dacă nu această repetare „terestră”, a nașterii unui șir nesfârșit de „Adami” și „Eve”? Dincolo de patetismul evident, în cuvintele Teodorei se află, presupun, scriitorul P.H.L., rememorând ceea ce putea (sau trebuia!) să gândească
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o iubire pasională, după momentele ei de consum intens? Cât durează în „memoria vie” a fiecăruia: plăcerea devoratoare și gemetele (excitante!) din timpul orgasmului; beatitudinea revărsării unul în celălalt și iluzia trecătoarei contopiri trupești și sufletești din momentele în care privirea curge aproape material în ochii celuilalt; când pe buze încremenesc toate șoaptele de iubire, în dorul eternizării lor; când floarea roză a ei ar reține între petale, încă o secundă sau o eternitate, stamina din care lichidul energetic s-a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
viața ei printr-un vlăstar proaspăt, frumos, vital, a cărui prezență va suplini (mai bine-zis: va compensa) retragerea lui treptată (sau bruscă, cine știe?...) din preajma și din inima ei. „Ceea ce este inevitabil...”, gândește și Domnul R. în timp ce o urmărește cu privirea pe Teodora, cum se depărtează cu pas destul de vioi, fără a se uita înapoi. Închide fereastra, se întinde în pat și-și fixează privirea în tavan pe un loc de lângă plafonieră, exact acolo unde varul a început să se coșcovească
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
din preajma și din inima ei. „Ceea ce este inevitabil...”, gândește și Domnul R. în timp ce o urmărește cu privirea pe Teodora, cum se depărtează cu pas destul de vioi, fără a se uita înapoi. Închide fereastra, se întinde în pat și-și fixează privirea în tavan pe un loc de lângă plafonieră, exact acolo unde varul a început să se coșcovească. „Asta-i viața!”, își șoptește resemnat. Apoi își adună lucrurile în servieta voluminoasă - (și cam veche!), pregătindu-se să se îndrepte din nou spre
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și dovezile de bună-credință, s-a simțit adesea ca „unul de la margine”, un basarabean „trădat” de inevitabilul regionalism scăpat în discuție. Entuziasmul sincer al cetățeanului dornic să se înscrie cu trup și suflet sub drapelul „României Mari” a stârnit fie priviri de neîncredere, fie chiar gesturi de rea-voință. În spatele „colegialității” unor „mari români” a simțit uneori spiritul condescendent, ceea ce l-a făcut să se simtă „provincie” anexată cauzei românești doar ca „să dea bine” (cum se spune astăzi în lumea presei
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
R. va avea posibilitatea să redescopere farmecul lumii și al vieții prin ochii copilului său. Mai cu seamă că, luat de val, a uitat de multă vreme să mai fie copil. Alături de micuța Clara ar putea să-și mai limpezească privirea încețoșată, să vadă din nou lucrurile „în toată frăgezimea și puritatea originară”, cum îi mărturisește Teodorei, bucuros că l-a acceptat și în calitate de chiriaș. Cu contract „semnat și parafat” la notar pentru că, i-a spus ea pe tonul cel mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
verticală și pe orizontală. După ce nu s-a mai mișcat „de-a bușilea”, s-a ridicat dreaptă, ca un lujer de floare în lumina soarelui de vară orbitor, a început să exploreze curtea pentru ca, într-o zi, să-și arunce privirea peste gardul înalt, din scândură de brad: „- Ce se vede acolo, departe?” „-Un deal!” „- Și pe deal ce este?” „- Cerul!” „- Vreau să urc acolo ca să pun mâna pe cer!” „- Nu se poate! Când vom urca, cerul se va muta mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nu va mai putea spune nimic de rău și nu-i va mai opri niciodată de la planurile lor. Dar... dacă n-o găsim? Deși șoptită, vocea Ilincăi îi înfioră pe toți. Grupul s-a oprit o clipă țintuind-o cu priviri în care se zbăteau nu numai reproșuri, ci și îndoieli amare. Cum adică? Ce zici? Tu vorbești serios? Și, în timp ce în gîndurile lor găsirea sau negăsirea comorii devenise cea mai grea problemă din lume, vaca reuși să smulgă o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Lăsați-mă-n pace odată și plecați de lîngă mine! țipă Ilinca. Și se ridică repede și porni spre locul ei, vrînd astfel să înlăture cu desăvîrșire posibilitatea răspîndirii poreclei. Virgil, Vlad și Tomiță, după ce aruncară, fiecare în felul său, priviri cumplite spre Bărzăun, se îndreptară spre uneltele lor. Cu toată durerea pe care o mai păstra încă în suflet, Ilinca nu putu să treacă indiferentă pe lîngă locul unde Bărzăunul aruncase tăblițele. Le zări de departe, se făcu că dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
moare de sete? se tîngui cu lacrimi în glas Ilinca. De,... ăsta-i pui... îi trebuie lapte, nu apă, își dădu cu părerea Vlad. Și lapte de unde? întrebă Virgil. Stați! strigă deodată Tomiță, fulgerat de un gînd salvator. Își întoarse privirile spre Vlad, implorîndu-l: Ce-ar fi dacă... am mulge vaca ta? Eu nu știu să mulg! se feri rușinat Vlad. O mulg eu! sări bucuros Bărzăunul. Ești grozav, Ticule! îl lăudă Ilinca. Îți mulțumesc! Haidem cu toții în poienița unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
multe altele, care mai de care mai tăioase, erau adresate Bărzăunului. Și credeți că Bărzăunul s-a supărat, ori le-a răspuns cu alte cuvinte? Nuu... puteai să-i spui orice, că tot nu-l interesa. Așa era de fericit. Privirile sale erau pline de o căldură aparte, încremenite spre marginea pădurii... Clătina mereu din cap și voia să spună ceva și nu putea. La un moment dat se întoarse spre ceilalți și zise încet, ca și cum atunci s-ar fi trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]