3,993 matches
-
punându-le și pe ale mele lângă ale lui și așa reușim să ne înțelegem. Descrierile fuseseră destul de vagi. Nu numai că nu se cântase toată gama destăinuirilor, ci chiar din arpegiu lipsea o notă, dovadă că fetele erau extrem de prudente. Totul se desfășurase ca un joc. Schimbul acesta de portrete imaginate, care nu corespondea nici pe departe cu fizionomia lui Alex, le aduse oarecare liniște, le spulberaseră suspiciunile. Sperau că își pot îngădui să nu pună stavilă unor vise hazardante
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
măști de fațadă, folosea tot felul de artificii ce aveau darul de a o pune în valoare în fața cavalerului preferat. Teama ca acesta să nu afle că ea naviga în două sau chiar în trei corăbii o făcea să fie prudentă. Își cântărea fiecare cuvânt, supraetajându-l cu nelipsitul alint: toate sunt așa cum spui tu, iubițel! Cât privește celelalte ambarcațiuni, le conducea cât mai aproape de țărm pentru a nu fi învârtejite de vreun vânt rău care le-ar fi putut pricinui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
că încearcă să-și pregătească orația; după lungile lecturi, mintea lui era plină de fraze latine pline de forță, de perioduri grecești limpezi și echilibrate. Prudent însă, după două rânduri stupide ceru ajutorul celor din familia Caesaris, iar aceștia, la fel de prudenți, îl ajutară, slugarnici. El constată mulțumit că ar fi scris mult mai bine acea comemorare mincinoasă, dar nu adăugă aproape nimic. Vorbi despre moartă, despre Augustus și despre istorie cu o plăcere perfidă; la fiecare cuvânt, anii aceia îngrozitori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nerușinare triumfătoare; când doica îi întrebă binevoitoare ce voiau să mănânce la prânz, Claudilla încetă deodată să râdă, o privi pierdută pe doică, își apăsă pieptul cu mâna și spuse că-i era greață. Doica se apropie în grabă și, prudentă, acoperi gura Claudillei cu o batistă; iar aceasta avu un acces de vomă, unul singur, dar valora cât întregul imperiu. Doica îi aruncă o privire plină de înțeles lui Gajus, apucă micul sân al Claudillei și-l strânse. Din sfârc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui. După de-acum îndepărtatele funeralii ale Mașterei, îi auziră glasul. Și descoperiră că nu mai semăna deloc cu vocea speriată, de adolescent, de atunci și că răsuna limpede. Începu, cum se cuvenea, comemorându-l pe Tiberius, în cuvinte dar prudente și puține; fură pe placul tuturor, pentru că nimeni nu-l plângea pe mort. Patricienii culți observară că pronunția lui era clasică, elegantă; emoționați, câțiva bătrâni spuseră: „Îmi aduce aminte de Augustus“. Imediat, frumosul glas tineresc evocă marile figuri ale neamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sclavi străini decât bărbați cu sânge roman, din familii care au fost aici încă din vremea lui Julius Caesar și chiar de mai înainte... Pentru prima oară, un glas rebel se auzea clar, iar cei la care ajunse se prefăcură, prudenți, că nu-l aud. Era însă o fisură: nimic nu avea să mai fie ca înainte. Între timp, dintre miile de oameni ce țineau de familia Caesaris se distingea sclavul Callistus, grecul de treizeci de ani din Ptolemais, a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a reprezentat realitatea, oricât ar fi ea de confuză și de nesigură, și că lumea lăuntrică a minților noastre (visele, speranțele, ambițiile ei) reprezenta tărâmul fanteziei și al imaginației. Aceste roluri, mi se pare mie, au fost inversate. Cea mai prudentă și eficientă metodă de-a face față lumii din preajmă este să presupunem că e în întregime o ficțiune - prin urmare, singura mică tumoare de realitate ce ne-a mai rămas se află înlăuntrul propriilor noastre minți. Clasica distincție freudiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
simbolismului; foiletonist la Vieața nouă înainte de 1910, el nu a putut vedea dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept al „idealistului” Rémy de Gourmont) a fost, în deceniul al doilea, un poet: N. Davidescu, cronicar la Flacăra lui C. Banu. Foiletoanele sale vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
încheie cu «Trăiască Italia futuristă!» deci și cea fascistă. Mi-e scîrbă. Voi păstra acest document” (op. cit., p. 444). Cu relativă simpatie „revoluționar-estetizantă” sînt semnalate la Contimporanul și mișcările proletare din țările europene. Aproape de fiecare dată, se observă o notă prudentă față de bolșevism. Există însă și alte semnale. O notiță despre La révue européene din nr. 71 semnalează cu simpatie o anchetă despre - între altele - comunismul german (este menționată aici și publicația expresionistă Die Aktion): „Revista continuă interesanta anchetă asupra Germaniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din viața modernă” (nr. 59). În numărul 65 (15 martie 1926) al revistei, este recenzată traducerea franceză a volumului de „memorii” Voyage sentimental a lui Victor Șklovsky, reprezentant al tinerei generații de scriitori ruși. Atitudinea redacțională față de „revoluția sovietică” rămîne prudentă, cartea fiind apreciată în acord cu estetica „nud-documentaristă” a prozei futuriste: „Pentru prima oară e tradusă în franțuzește opera unui scriitor rus, dintre cei tineri, cari formează generația de după războiu și cari, fără să fie comuniști, adesea chiar după ce au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
II, ed. cit., 1934, p. 164). Rezervele lui Perpessicius nu privesc însă imagismul, „miragiile” visului sau cele ale subconștientului, ci doar caracterul lor „violent”, „necontrolat”, „dezlănțuit”. De fiecare dată, criticul recomandă valorificarea „cu moderație” a experiențelor artistice extreme. O atitudine prudentă, comună întregii noastre critici moderne: inovația radicală și revolta anticanonică sînt acceptate doar în măsura în care ele se lasă integrate în metabolismul „tradiției”, iar autorii comentați evoluează către „cumințire” și organicitate compozițională. O discuție pe marginea poeziei „fulgurante” a lui Voronca din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticul se ferește, printr-o clasică eschivă („nu e locul aici”) să facă necesarele disocieri între „isme”, preferînd deocamdată să-i includă pe toți reprezentanții „în aceeași oală”. În altă parte, se încearcă totuși o explicare a motivelor acestei atitudini prudente: „Este chiar ceea ce mai cu seamă se impută acestor scriitori, cărora nu li se poate contesta talentul, umorul, ingeniozitatea: au un stil mult prea înrudit, o expresie mult prea geamănă. De aceea vorbeam (...) de nevoia diferențierilor”. Observație, în linii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aerul zeflemitor. - Ești o femeie care ține la tradiții, nu e așa? - Păi... - Știi că, În poliție, există un obicei de la care nu ne sustragem niciodată... Ea se Încruntă bănuitoare, Întrebîndu-se În ce capcană voia s-o atragă, și așteptă prudentă urmarea. - CÎnd doi polițiști au scăpat Împreună de la moarte, se tutuiesc. - A... Dacă e o tradiție... Îi zîmbi, fericită că avusese delicatețea să rămînă la tonul de glumă și se uită la el cum scruta Împrejurimile ca un copoi aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
N-ar fi trebuit să vă deplasați, nu e prudent... El Își ridică ușor bastonul ca s-o Întrerupă. - Exact despre asta voiam să-ți vorbesc. Tonul lui se făcu mai puțin amabil. - Fiica dumitale trebuie să se arate foarte prudentă, Jeanne. Altă dată s-ar putea să aibă mai puțin noroc... Jeanne se schimbă la față. - Viața ei ține doar de tăcerea dumneavoastră, nu uitați, stărui ea. - Știu. Vocea Jeannei era acum abia un suflu. Arthus de Kersaint părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe mine și pe Randall, recitându-ne propriile jurăminte. Mi se părea c-ar fi fost... ei bine, destul de jenant. Randall era un tip mai tradițional. Când pot să te văd? m-a întrebat Bea. Acum? Am aruncat o privire prudentă către inbox-ul care stătea să dea pe-afară. Aveam dosare peste dosare - era înfricoșător cât de multă treabă aveam pentru săptămâna aia, iar amenințarea lui Vivian, în legătură cu cartea lui Luke, făcea ca totul să-mi pară și mai urgent. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
luate prin surprindere, că într-un fel cineva le întinsese o cursă. Sîntem pe mîini bune fetelor, încercase să le liniștească Delfina după șocul primei întîlniri. Făcuseră bine că avuseseră încredere în ea sau ar fi trebuit să fie mai prudente, să cîntărească mai bine oferta? Cînd și-au dat seama că totul fusese plănuit din timp în cele mai mici amănunte, nu mai era loc de întors. Fuseseseră singure pînă atunci? Ei bine, aveau promisiunea că n-o să mai fie
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
zis, dar calmă pentru că necesară. Gâtul scurt al sticlei verzui nimeri În muchea de ciment și căzu retezat. Un jet argintiu de apă Împroșcă peretele și soba care Începu să sfârâie. Profesorul Încercă să se ridice socotind că o apropiere prudentă de ușă se impunea și că pretextul orei târzii era o scuză suficientă pentru a menaja suspiciunea exacerbată a domnului Brândușă. Spre disperarea sa Însă nu reuși decât o vagă Înălțare În ciuda faptului că Își mobilizase Întreaga voință. Blestemă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În nici un fel viața. De ce, domnilor? De ce? Întrebarea, simplă și enigmatică În chiar simplitatea ei ca un glob de săpun, pluti o vreme peste capetele lor Îngândurate apoi, din creangă În creangă, se apropie de cer. După câteva rotiri largi, prudente, deasupra orașului, se făcu nevăzută lăsând În urmă cugetarea pe cât de adâncă, pe atât de oțioasă a lui Wenczel Horacsek: Vom putea spune „am fost și vom fi” doar dacă vom rămâne pe loc... În vremea asta lumea Înaintează, mormăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fuma Ciulei la o repetiție sau unde Își făcuse armata Iulian Visa ori Bogdan Berciu. Avea optzeci de ani și nu urcase Încă pe o scenă adevărată. Zâmbi. Crezuse că acolo ajung doar cei aleși, ființe pasionale și nicidecum creaturi prudente și migăloase precum ceasornicarii din a căror breaslă făcuse și el parte până acum zece ani, când s-a retras la sfatul unui oftalmolog de la Spitalul Militar Central unde ajunsese grație fostei doamne Măran. Se apropie de scară. Din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
datoriei Împlinite. Se pregătea să-i adreseze un zâmbet posac când observă cu stupoare că din oglindă Îi zâmbea un alt chip. Foarte cunoscut dar, tocmai de aceea, tulburător. Se frecă la ochi, Își masă ceafa, făcu și trei rotiri prudente ale trunchiului, un simulacru de gimnastică matinală după un somn neîmplinit, dar degeaba. Durerea din ceafă era tot ascuțită, iar chipul era tot acolo, pe umerii săi. Se privi din nou: purta Într-adevăr capul cârlionțat al domnișoarei Filcz. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Titian expresionist. Mai interesant decât corpul uman, Înfățișat În desen Într-o descriere destul de amănunțită, era textul scris de mână cu o caligrafie nesigură, căznită și care Îmbrăca nudul Într-un fel de plasă cu ochiuri inegale, căci cuvintele ocoleau prudente organele vitale colorate În roșu, În care, printr-o ciudată iluzie optică, părea să pulseze viața. Deasupra capului era scris: Corp de vânzare cu o scurtă autobiografie. „Subsemnatul Bejan Iustin declar despre mine următoarele: sufăr numai cu tensiunea pe bază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe aici, arțarul din fața scării lui Grațian crescuse atât de mult, că abia Îl mai recunoșteai. Doar balcoanele blocului au rămas aceleași: pline de tot felul de obiecte, mai mult sau mai puțin folositoare. Pe laturile mici ale balcoanelor, cei prudenți Își făcuseră dulapuri din melacart pe post de scut protector Împotriva curiozității vecinilor, și de anexe ale cămărilor care altfel ar fi explodat de borcane cu zacuscă, lădițe cu cartofi, ceapă și mere. Iarna, blocul Împrăștia În jur un miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pentru deținere ilegală de droguri. Urmam ordinele directe ale lui Ellis Loew și mai prindeam câte un fir de pe afișele cu infracțiuni și din bârfele care circulau prin seccție, totul fiind filtrat de instinctul lui Lee. Metodele lui erau uneori prudente și indirecte, iar alteori brutale, dar era întotdeauna blând cu copiii și când recurgea la violență pentru a stoarce o informație, o făcea numai pentru că era singura posibilitate de a obține un rezultat. Așa că am devenit o echipă de interogatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
apari pe prima pagină, te ascunzi și nu mai citești ziarele. Am oftat. — Dumnezeule, aș fi vrut să nu fii cu atât de mult mai isteață decât mine! — Iar eu aș vrea ca tu să nu fi fost atât de prudent și complicat. Dwight, ce-o să se-ntâmple cu noi? — Cu noi trei? Nu, cu noi. M-am uitat în jur, la sufrageria toată numai lemn, piele și crom și la comoda din mahon, cu uși de sticlă, plină cu puloverele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am prins-o de gât. Ea începu să țipe. I-am înăbușit strigătele, astupându-i gura cu palma stângă. Femeia dădu disperată din mâini, apoi deveni rigidă. Mi-am scos revolverul și i l-am lipit de tâmplă. Jandarmii avansau prudenți, cu armele lipite de picior. Am împins-o pe femeie în cabina telefonică și i-am șoptit în ureche: — Țipi și ești moartă! Țipi și ești moartă! Înăuntru am țintuit-o cu genunchii de un perete și mi-am îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]