21,673 matches
-
sau de cea din Palestina. O adnotare pe marginea unui manuscris al unei scrisori a lui Filoxen din Mabbug conține numele lui Ioan, menționat în legătură cu un sinod de teologi neocalcedonieni ținut la Alexandria între 514 și 518; Ioan ar fi redactat epistola sinodală adresată împăratului Anastasius. Însă exactitatea notei a fost pusă sub semnul întrebării. Din scrisoarea lui Filoxen rezultă că acesta ar fi primit de la destinatar, împreună cu epistola sinodală, o apologie a conciliului de la Calcedon potrivit căreia acest conciliu era
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Despre cele șapte este, conform manuscriselor, opera „lui Leontie scolasticul bizantin, compusă întocmai după prelegerile (apo phônes) lui Teodor, avă mult iubit de Dumnezeu și preaânțelept filosof”; se consideră că trimiterea se referă la Teodor din Raithu, iar scrierea e redactată după 560. În ce privește omiliile atribuite în manuscrise lui „Leontie, presbiter de Constantinopol” și publicate în PG împreună cu operele lui Leontie din Bizanț, acestea trebuie trecute în seama altui autor (aici, pp. ???-???). Merită însă amintită și opinia celor care continuă să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sub numele său scrierea intitulată Legile omeriților (al cărei început s-a pierdut), de fapt o legislație strict teoretică, bazată pe un ideal monastic. Tot lui i-a fost atribuită și Disputa cu iudeul Herban, sub forma unui proces verbal, redactat de Palladius, al unei dispute cu mai multe etape; opera face parte (însă ca un produs secundar) din genul disputelor imaginare dintre creștini și iudei, în care iudeul nu e decât o fantoșă în mâinile autorului creștin. Scrierea e, de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
caracter spiritual, legate de itinerariul ascezei monastice: renunțarea, umilința, conștiința, teama de Dumnezeu, interdicția de a-ți urma propria judecată, aceea de a judeca etc. Au fost notate de ascultători și după aceea redactate, deși nici cei ce le-au redactat nu au fost mânați de intenții literare ca în cazul Conferințelor lui Ioan Cassian (aici, pp. ???-???) analoage ca gen. Textele lui Dorotei păstrează spontaneitatea exprimării orale. Temele sunt dezvoltate cu ajutorul unui aparat format din citate biblice, din maxime ale Părinților
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și tot ceea ce aflase despre Sava, de-a valma, pe numeroase foi pe care le luă cu sine la Noua Lavră. Când Ava Gheorghe, căruia îi este dedicată Viața Sfântului Eftimie, i-a cerut să pună în ordine și să redacteze acel material, Chiril s-a străduit timp de doi ani fără să reușească, până când într-o zi, în timp ce lucra, adormind, i-a văzut în somn pe Eftimie și pe Sava care, mișcați de neputința lui de a duce la bun
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
jos). Simeon a murit în 459. S-au păstrat trei biografii ale lui. Una se găsește în capitolul 26 al Istoriei bisericești a lui Teodoret din Cyr (aici, p. ???) care l-a cunoscut personal pe Simeon. O altă Viață este redactată în siriană și, la sfârșit, în text, se spune că a fost scrisă în 472/473 de către Simeon Bar Apollo și Ber Chatar; este independentă de cea lui Teodoret și, la fel ca el, autorul își extrage materialul din tradiția
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
slujea pe Simeon. Din a treia, în greacă, rezultă că a fost scrisă puțin după moartea sfântului de către un discipol al acestuia pe nume Antonie, însă - așa cum a demonstrat Lietzmann - textul conține numeroase contradicții în raport cu celelalte, în special cu Viața redactată în siriană, și trebuie să fie o prelucrare a legendei oficiale a lui Simeon, deja foarte stilizată, așa cum era transmisă la Telnescin; abia în ultimă analiză poate fi vorba de amintirile unui adevărat discipol. Există și o Viață în georgiană
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în întregime. De altfel, Teodoret s-a apucat să-și scrie opera istorică doar cu puțin timp înainte de moartea împăratului (28 iulie 450); Teodosius al II-lea e amintit la sfârșitul operei ca suveran în exercițiu, deci istoria a fost redactată foarte repede: în scrisorile 82, 113 și 116 Istoria bisericească nu este încă pomenită și acestea datează din 449. Compunerea operei a avut loc, așadar, în exil, pe vremea când Teodoret, alungat din Cyr, se refugiase probabil într-o mănăstire
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ulterioară prin folosirea materialului extras din Catene. Există și Scolii la Psalmi care apar în Catenele de manuscrise publicate de Corderius în 1642, însă nu par să fie scrise de Esihie, tot așa cum nu este autentic un Comentariu la Psalmi redactat sub formă de scolii (Commentarius brevis) pentru că autorul textului e influențat de exegeza antiohiană. Esihie a compus și comentarii ale cărților profeților: a comentat Isaia, Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și scolii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
arborilor din India și din insula Taprobane (adică Ceylon), iar o a douăsprezecea carte are menirea de a arăta că mulți scriitori păgâni atestă vechimea operelor scrise de Moise și de Profeți. Aceste ultime două cărți sunt probabil un adaos redactat de altcineva mai târziu, însă amândouă sunt alcătuite pe baza unor opere ale lui Cosma: cartea a unsprezecea a fost poate compusă din elemente preluate dintr-o „descriere a pământului” pe care Cosma o scrisese deja și pe care el
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
GLAS TÂNĂR, revistă apărută la Râmnicu Sărat, lunar (din 1937, trimestrial), din 23 februarie 1932 până în mai 1939. Este redactată de elevii N. Protopopescu, Ovidiu Constantinescu, Emil Furnică, A. Roșescu, sub conducerea lui Stelian Cucu, directorul Liceului „Regele Ferdinand”. În afara redactorilor, ssemnează versuri Alexandru Baiculescu, Bucur Stănciulescu-Tecuci, Gr. I. Gavriliu, Ion Roșescu, Costache D. Jercan, Nicu C. Comănici, G. V.
GLAS TANAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287289_a_288618]
-
traduce o acută ultragiere spirituală” (Mircea Iorgulescu), nu este un „formalist”, ci un moralist și un umanist lucid, dublându-și performanțele de virtuozitate cu un mesaj uman, sobru, dar consistent, epurat de sentimentalism. Romanul Oameni și umbre, glasuri și tăceri, redactat într-o primă formă în anii ’50, reprezintă centrul literaturii lui G. Pentru iubitorii de etichete, cartea oferă prilejul recunoașterii unor atribute ale romanului de idei, social, de dragoste, de mister, de război ș.a.m.d. Ceea ce nu este tocmai
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
la București în două serii, prima de la 11 septembrie 1888 până la 2 aprilie 1889, iar a doua între 22 ianuarie și 19 martie 1895. Scoasă în urma răscoalelor țărănești din primăvara anului 1888, publicația poartă subtitlul „Organul claselor muncitoare” și este redactată de N. Armășescu. Se tipăresc în fiecare număr versuri cu caracter militant și protestatar și articole critice îndreptate împotriva celor socotiți vinovați de situația țărănimii. Este reprodusă Odă la boieri de B.P. Hasdeu. Colaborează Al. Macedonski, cu o variantă a
GLASULTARANULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287296_a_288625]
-
GLORIA ROMÂNIEI, publicație literar-culturală apărută la București, lunar, între aprilie 1921 și septembrie 1927, director proprietar fiind I. Marinescu. Redactată într-un stil atrăgător și beneficiind de o bogată ilustrație, revista se remarcă, de asemenea, prin câteva colaborări notabile. În primul an în paginile ei au apărut texte de Ioan Slavici și Al. Macedonski (două rondeluri, 9/1921), iar în
GLORIA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287300_a_288629]
-
țară, Primăvara în surghiun. În 1949 apare La Vingt-cinquième heure, cartea care, cu cele 600 000 de exemplare vândute în câteva săptămâni, i-a adus celebritatea și a făcut din G. unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români în Occident. Redactată în limba română probabil cu un an mai înainte, La Vingt-cinquième heure a fost publicată în colecția „Feux croisés” a editurii Plon, însoțită de o prefață a lui Gabriel Marcel și într-o traducere remarcabilă prin „eleganța și rara conștiinciozitate
GHEORGHIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287233_a_288562]
-
drept, sociologie și economie politică. În această perioadă își începe și activitatea de gazetar (la „Tribuna” și „Românul” din Arad, la „Luceafărul”, „Cosinzeana” ș.a.), implicându-se deschis și energic în lupta românilor ardeleni. Chemat de la Paris în 1914 pentru a redacta ziarul „Românul”, G. e surprins de începutul războiului în Transilvania și mobilizat în armata austro-ungară. Trimis să lupte pe frontul rusesc, este rănit, făcut prizonier și dus în Siberia, de unde scapă prin intervenții la cel mai înalt nivel. Ajuns la
GOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287306_a_288635]
-
al Societății Academice Române (secția științe naturale) din august 1874, își ține discursul de recepție (despre Ion Câmpineanu) în martie 1880. Își mai spune o dată cuvântul într-o chestiune politică, pronunțându-se pentru neutralitate, în broșura, nesemnată, O cugetare politică, redactată cu prilejul războiului ruso-turc din 1877-1878. A fost și director general al teatrelor (1877). Între 1881 și 1891 și-a îndeplinit misiunea de ambasador la Londra. Începând din 1876 este, în mai multe rânduri, președinte al Academiei Române. În ultimii ani
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
Ghergani. Concepția politică a lui G. asimilează ideile lui Ion Câmpineanu, fapt evident încă din suita de articole publicate în Correspondance de Bucarest. Turcofil convins, el se lasă cucerit de perspectiva unificării Principatelor sub suzeranitate turcească, dezavuând totodată (în broșuri redactate în franțuzește) ingerințele țarismului în Țările Române. În 1835, la Paris, servindu-se de niște note ale unchiului său I. Câmpineanu, publică, sub inițialele M de L***, o cărticică, Coup d’oeil sur l’état actuel de la Valachie et de la
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
1884). A scos și manuale practice pentru ingineri, comercianți și agricultori. S-a îndeletnicit, un timp, cu arheologia, trimițând în 1861, la „Revista română”, studiul Dacia veche, clădit pe ideea, cu atâta rezonanță printre contemporani, a unității patriei străbune. A redactat, în franceză, o istorie a românilor, cu lacune, dusă până la finele secolului al XVIII-lea. În manuscris a rămas o traducere a cărții a VI-a a Istoriilor lui Herodot. Scrierile sale științifice, de popularizare, sunt alcătuite într-o formă
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
sau defectelor (Paraponisescu, Măslescu, Fluturescu), în maniera Alecsandri, dar modul în care ia în râs adunarea pestriță din saloanele târgoviștene sau întrunirile gălăgioase din Cișmigiu, unde se înfiripă miticismul bucureștean, îl apropie de I. L. Caragiale. Scrisorile a început să le redacteze târziu, în 1879, la îndemnul prietenului său V. Alecsandri. Dar el se mai încercase în literatură. În 1835 i se publica Precioasele, o traducere din Molière. Intenționa să scrie o comedie satirică, împreună cu D. C. Ollănescu-Ascanio. A realizat doar câteva
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
Noi” și germanii „noștri”. 1800-1914 (1998) este un studiu de imagologie, domeniu care l-a interesat pe H. și atunci când a tradus una din lucrările lui Klaus Heitmann. A mai realizat câteva transpuneri din H. Heine, Thomas Mann ș.a., a redactat numeroase prefețe sau studii introductive referitoare nu numai la scrieri traduse (sau antologate) de el însuși. A întocmit o antologie de articole și pamflete de Ion Vinea (1984). SCRIERI: Heinrich Heine, vestitor al timpurilor noi, București, 1956; Kogălniceanu, București, 1960
HANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287405_a_288734]
-
învățătură și petrecere”). Proprietar de tipografie, devine el însuși întemeietor de gazete. Astfel, împreună cu Al. Fotino și Teodor Codrescu scoate ziarul „Zimbrul” și suplimentul acestuia, „Foiletonul Zimbrului” (1855-1856), iar în 1856 contribuie la apariția revistei „L’Étoile du Danube”; a redactat, de asemenea, gazeta „Ștafeta”. Mai publică în „Curierul de Iași”, în „Buciumul român”, dar cea mai intensă colaborare rămâne aceea susținută la „Albina românească”. Aici este prezent, uneori numere de-a rândul, cu poezii, proză, traduceri, cronici teatrale. G. poate
GUSTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287390_a_288719]
-
Normală „C. Negri” din Galați. Primele versuri le-a publicat în „Licăriri”, revista liceenilor gălățeni, editată de Cercul literar „V. Alecsandri”. Colaborează și la revista „Luminișuri”. Își începe activitatea pedagogică și culturală în localitățile transilvănene Filea, Năsăud, Târgu Mureș, unde redactează revista „Astra”, în care publică versuri, articole, folclor. În 1934 se afla la Galați, ca inspector școlar al județului Cahul. Concomitent cu munca pedagogică, a desfășurat o intensă activitate literar-publicistică în ziarul „Graiul satelor”, editat pe cont propriu, și în
HONDRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287445_a_288774]
-
petrecuți de ea în serviciul propagandei comuniste din România. Din 1952 starea sănătății i se deteriorează considerabil, iar medicii o suspectează de un cancer osos cu evoluție galopantă. În clinica experimentală a Institutului Curie din Paris, G. începe să-și redacteze ultima carte, Récit d’un combat, exploatând literar, prin intermediul unui personaj imaginar, observarea lucidă a propriei boli. Récit d’un combat, publicată chiar în anul morții scriitoarei, este până la urmă o radiografie a agoniei, o frescă a unei lumi condamnate
GURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
sa docilă vreo „preumblare”, „nuntă” sau „târnosanie” ce implicau pe voievod sau pe altcineva din preajma sa. Formulările sunt mult prea drastice. Personalitatea autorului, însumabilă din „portretul scriitorului” și din „portretul cronicarului”, poate fi deslușită în textul pe care el îl redactează, începând, se pare, de prin 1693 și până în 1714 (când știrile despre logofătul lui Brâncoveanu dispar). „Scriitorul” domină, se află permanent în avantaj, infuzându-se în zone ce ar fi aparținut de drept cronicarului. Căci G. nu scrie de fapt
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]