6,309 matches
-
în fugă ce ne distra un asemenea incident când eram copii și credeam că de aici ni se va trage norocul. Imediat am fost apucat de un acces înfiorător de tuse și, spre stupoarea și rușinea mea, m-am surprins regretând că m-a apucat aici, singur, și nu sub ochii ei, la dejun, la cină... Deci chiar suferind, dezgustat cât se poate de ea, încă aș mai fi ținut să o șantajez cu boala mea, și ca să obțin ce ? Consecința
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
adormit, deci ? l-am întrebat eu, cu tact. Ordonanța mea, devotatul Ion, care m-a ridicat cu forța, eu însumi purtându-mă cu o brutalitate la care instinctul contrazis și nebunia somnului mă împingeau : a doua zi abia, înțelegând, am regretat-o. Acest moment al povestirii ne-a fost întrerupt de o alarmă ; coborând în pivniță, Sandu Gebelescu ne-a povestit despre nefericiții refugiați, români ardeleni, ce au luat calea nesigură a exi lului, zona Câinenilor fiind plină de acești bieți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mânecă și din volănașîi ieșeau mâinile - cu unghii foarte roșii și foarte lungi, fără nici cea mai mică podoabă... Nici inel, nici brățară, nici măcar verighetă ! Pretindea că le lăsase în păstrare în Basarabia și nu i s-au mai restituit. Regreta că s-a temut să le ia cu ea în momentul refugiului... — Refugiu ? Ce refugiu ? — Când au venit trenurile cu refugiați, nu-ți mai amintești ? Din Basarabia. Prima oară ! — Nu știam io d astea p-atunci, ți-am spus ! — Eu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
viața eu ! Sacrificiul ! Deși ai avut serviciul tău, viața ta, văd că susții ceea ce am făcut eu : să mă las pe mine pentru familie... Și, pe de altă parte, eu, care m-am sacrificat, de câte ori nu i-am spus Clemenței : regret că nu sunt în serviciu, cu banul meu, să-mi fac singură viața !... Așa că am înțeles și rezervele Clemenței atunci când Țuțu a venit cu logodnica lui la ea... Am înțeles-o și i-am dat dreptate în ce le-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
drăguța de ea ! Ai dreptate ! Numai firea mea indecisă este de vină ! Numai neputința mea de a spune în față omului lucrurile neplăcute ! Dar, mai ales, știi ce regret ? Ivona trage pachetul de țigări mai aproape, scoate una, o aprinde. — Regret teribil tot ce i-am spus despre Clemența ! Pur și simplu nu-mi dau seama ce m-a apucat ! Doar știam cu cine am a face, dar parcă uitasem ! Ei, și cu asta am alimentat-o pe multă vreme ! Ai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
câinii mari. Și noi ne mirăm, răspunse Brian, conștient că Gabriel se simțea jignită și refuza, deliberat, să răspundă. Gabriel știa că Brian știe că e jignită, și se străduia să spună ceva. Alex îi înțelese pe amândoi și își regretă remarca, dar o irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung, negru cu alb, două urechi pufoase, pleoștite, o coadă veselă, flocoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
eu nu gândesc rău despre tine“. George a zâmbit, s-a înclinat în fața ei și a pornit-o mai departe. Data următoare când s-au întâlnit din nou, ochii lui îi arătaseră că nu uitase semnificativa întâmplare. Gabriel începuse să regrete ceea ce i se părea acum un impuls imprudent, despre care nu-i vorbise niciodată lui Brian. Nici măcar nu era adevărat ce-i spusese: gândea lucruri rele despre George. Și acum se crease un fel de relație tainică între ei, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe calea religioasă“. Circulau zvonuri despre o „doctrină secretă“ și „o carte fundamentală“. Uneori, o relație discipol-profesor dăinuie toată viața. George își menținuse partea lui din relație, dar e îndoielnic dacă Rozanov și-o mai însuflețise pe a lui. George regretase amarnic că-i urmase sfatul și renunțase la filozofie. Chiar după absolvirea facultății, tot se mai ducea la cursurile și prelegerile lui Rozanov. Încercase să se „țină la zi“ și să păstreze contactul. Prezentase chiar la un ziar semidoct un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în viață“. „Vânează fustele la Londra“, răspundeau uneori fiii admonestați. „Mă rog, dar o face discret“, replicau mamele, derutând prin aceasta simțul moral al vlăstarelor. E drept că Tom nu fusese văzut vânând fetele din Ennistone. Multe dintre virtualele „prăzi“ regretau acest lucru dar, cel puțin, erau cruțate de suferința de a o vedea preferată pe una dintre rivale. Țațele care se îndeletniceau cu pețitoria hotărâseră de mult că Tom și Anthea Eastcote „erau făcuți unul pentru celălalt“. Ce gândeau însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
suportat nici umbra vreunei revendicări asupra lui, provenită din cealaltă parte. Nu-i vorbise niciodată lui Tom despre obscurii săi bunici și tot Robin Osmore a fost acela care l-a informat despre ei, după decesul lor. Mai târziu, Tom regretase că „nu a făcut ceva“ pentru ei. Și mai târziu, a simțit că era vorba de un mister pe care era preferabil să-l lase adormit. A simțit același lucru, dar cu mult mai multă intensitate, când a aflat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pântecele mamei lui, îi auzise pe tatăl și pe bunicul său vorbind rusește. John Robert nu cunoștea limba rusă. Acum îi părea rău că nu o învățase, dar era prea târziu. Era prea târziu pentru multe alte lucruri pe care regreta că nu le făcuse. Dimineață de dimineață, când își relua povara conștiinței, reflecta la ciudățenia ei: misterul spiritului, atât de general și atât de particular. De ce gândurile nu-și pierd proprietarii? Cum de reușește individul să se mențină întreg și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
impulsul de a-i striga că nu e nevoie de nici o chirie. Îi răspunse: — Domnul Osmore o să se îngrijească de toate detaliile astea. O să-i cer să-ți comunice în scris. John Robert se ridică. Evident, întrevederea luase sfârșit. Alex regreta că nu acceptase ceașca de ceai. Se ridică și ea, își îmbrăcă mantoul moale, învăluitor, și își strânse cordonul cu o verigă mai mult ca de obicei. — Bine, o să ținem legătura. — Da, îți mulțumesc că ai venit. Un moment mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și discuta adeseori cu Pearl despre prima apariție a acesteia la Denver. John Robert îi trimisese o scurtă notă lui Hattie, înștiințând-o că-i angajase „o însoțitoare“. Hattie aștepta, înlăcrimată, sosirea unei gorgone. La rândul ei, Pearl începuse să regrete ceea ce i se păruse la început a fi o aventură miraculoasă. Cine știe ce fetișcană nevropată o aștepta? Pearl se duse întâi la apartamentul lui Margot, apoi la chiliuța unde aceasta o depozitase pe Hattie. La prima vedere, înfățișarea lui Pearl o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru a-l grăbi îndărăt, în direcția orașului. Când începură să coboare panta, se porni o ploaie măruntă deși, în depărtare, raze fugitive aprindeau scântei în cupola aurită a Sălii Mari și în girueta aurie de pe biserica St. Olaf. — Ce regreți cel mai mult în viață? întrebă filozoful. — Ce fel de regret? Regret că nu mi-am statornicit deprinderi absolut altruiste. Că n-am fost sortit să trăiesc absolut singur. Nu, asta nu. Și dumneavoastră? — Minciunile pe care le-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
panta, se porni o ploaie măruntă deși, în depărtare, raze fugitive aprindeau scântei în cupola aurită a Sălii Mari și în girueta aurie de pe biserica St. Olaf. — Ce regreți cel mai mult în viață? întrebă filozoful. — Ce fel de regret? Regret că nu mi-am statornicit deprinderi absolut altruiste. Că n-am fost sortit să trăiesc absolut singur. Nu, asta nu. Și dumneavoastră? — Minciunile pe care le-am spus. Păcatul tăcerii. De ce te temi cel mai mult în viață? — De moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ale quakerilor. Îi prețuia pe „Prieteni“ pentru că erau activi în operele de binefacere din Ennistone și îl stima, cu precădere, pe William Eastcote. Peter Blackett, ai cărui părinți erau „umaniști“ venea aici din curiozitate și din admirație pentru Nesta. Nesta regreta că n-o putuse convinge și pe prietena ei, Valerie Cossom, să vină, dar Valerie privea orice manifestare religioasă ca pe o superstiție și un stupefiant. Percy Bowcock care, în trecut, își însoțise adeseori soția, nu se mai arăta acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
blestemul ăla de preot în sutana lui. — Ce nerușinare! strigă Alex. — Mă rog, doar ai închiriat casa, replică George. De ce ai închiriat-o dacă detești s-o vezi locuită? — Am crezut că o să se mute în ea profesorul Rozanov. Alex regretă pe dată această revelație total inutilă. — Aha! făcu George. Pe urmă continuă pe un ton calm: Ferește-te de Rozanov. E dinamită. — Bineînțeles! Au intrat cu toții pe poarta din spate, urmă Alex. Acum poate intra oricine pe acolo. Și or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o panglică, părul pleoștit. Fața îi era încordată și lucioasă, iar nasul înroșit de vântul de aprilie. Când de abia veniseră, se simțea jenată și încurcată și refuzase cu stângăcie invitația lui Hattie de a intra în casă. Acum își regreta refuzul, dar nu vedea în ce fel și-ar putea remedia gafa care o silise pe Hattie să stea afară, în iarba umedă, și să tremure în vântul rece. Gabriel mai era amărâtă și pentru că, în chiar momentul când sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
felul în care toată lumea, inclusiv soțul ei, îl admira pe Tom, ca și cum, printr-un consens, fusese ales să joace rolul de erou pozitiv. Nu era cu nimic mai frumos și nici pe jumătate atât de inteligent ca Gregory al ei. Regreta mult absența lui Gregory și era iremediabil rănită de imprudenta lui căsătorie cu fetișcana aceea obraznică, Judith Craxton. Oh, de ce nu se însurase Greg cu Anthea Eastcote, așa cum îl îndemnase de sute de ori doamna Osmore, încă de pe când erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Numai această prohibiție și era de ajuns ca „să-l pună pe foc“. Și dac-ar fi refuzat, n-ar fi simțit niciodată ce simțea acum. O magie stranie începuse să acționeze asupră-i. S-ar putea, într-adevăr, să regrete că încercase, dar ar fi regretat mult mai profund, mult mai amar, dacă ar fi respins, din lașitate, provocarea. Dacă ar fi refuzat, l-ar fi „pierdut“ pe Rozanov - Rozanov care până în acea dimineață nu însemnase nimic pentru el, fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ajuns ca „să-l pună pe foc“. Și dac-ar fi refuzat, n-ar fi simțit niciodată ce simțea acum. O magie stranie începuse să acționeze asupră-i. S-ar putea, într-adevăr, să regrete că încercase, dar ar fi regretat mult mai profund, mult mai amar, dacă ar fi respins, din lașitate, provocarea. Dacă ar fi refuzat, l-ar fi „pierdut“ pe Rozanov - Rozanov care până în acea dimineață nu însemnase nimic pentru el, fără de care putuse trăi până atunci perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lăsă fetele să i-o ia înainte. În absența lui Tom, tovărășia lor îl stânjenea și, evident, erau și ele stingherite. Pearl și Hattie începură să zburde ca niște școlărițe în vacanță, râzând în gura mare, probabil că de el. Regreta că acceptase să vină. Nu era adevărat că priveliștea îi amintea de Donegal, acolo marea e de un albastru deschis și uscatul galben pal și sidefiu. Donegal are o paletă mult mai variată de culori. Dar, probabil, nu o să revadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu-mi spune... În regulă. Dar spune-mi tu, din piesele alea pe care le-a scris George nu s-a jucat nici una? Bineînțeles că nu. Ți-a arătat vreodată vreuna? Da. Îmi pare rău, l-am pierdut pe George. Regret mult că-mi pierd toți prietenii. Dacă l-ai fi păstrat... dar ar fi fost imposibil. Dacă l-ai fi păstrat pe George ar fi început să te deteste cum îl detestă pe Rozanov. Cred că și-a rupt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ta. — Bine. E nedrept. Nu te supăra pe mine. — Încetează cu prostiile astea, eu nu mă pot supăra pe tine. — Te rog renunță să mai coși. Ce coși acolo? — Cămașa ta de noapte. — Ți-a plăcut la Londra? — Da, desigur. Regret că tu nu guști galeriile de pictură. — Îmi plac galeriile de pictură. — Te prefaci că-ți plac. — Hattie... — Îmi pare rău, sunt sâcâitoare. E o lumină atât de stranie afară, soarele strălucește și totuși parcă ar fi noapte. Am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
piardă controlul; măcar pentru un moment, ocupase în întregime mintea filozofului, excluzând orice alt gând. Aceasta constituia, fără îndoială, un paroxism cât se poate de semnificativ. Firește, era o scrisoare absurdă, pe care, foarte curând, John Robert avea să o regrete. Ce-ar fi fost să-i răspundă apăsând pe această pedală? „Dragul meu John Robert, sunt convins că îți și regreți scrisoarea...“ Nu, asta nu merge. Scrisoarea, oricât de absurdă ar fi fost, rămânea un act săvârșit, ceva irevocabil, semnalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]