3,991 matches
-
oricine altcineva. Știu unde să-l lovesc ca să-i provoc o durere atât de puternică, încât să-i taie elanul, fără să trebuiască să-l omor. Dar va trebui să fii în stare să lovești acolo unde vrei să lovești, replică Proculus, ridicând sever din sprâncene. — Maestre, râse Valerius, să înțeleg că tocmai tu nu ai încredere în mine? Deodată, funcționarul care-i supraveghea pe gladiatori ridică privirea de pe pergamentul ce conținea numele luptătorilor, arma cu care luptau și adversarul. Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Am auzit că însuși Proculus l-a antrenat, adăugă Allius Cerpicus, plecându-și capul în semn de respect. Cumpără-l pe Orpheus. — Proculus, oftă Vitellius. De ce nu mi-a spus nimeni că el l-a antrenat pe medic? — Cum adică? replică Allius Cerpicus. Mi-ai spus să-l antrenăm cât mai bine pe începătorul acela... Tu ești cel care oferă munera; nu puteai să aduci un nepriceput în fața publicului. Nimeni nu trebuie să râdă de tine fiindcă oferi jocuri de proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ai pe cel mai puternic gladiator din lume? Cumpără-l! — Dar el nu ucide, nu aduce sacrificii zeului Marte... Știi foarte bine că Orpheus trebuie să lupte. Cumpără-l și ia-l cu tine la Roma. — Îl am pe Skorpius, replică Vitellius. Gândul că trebuia să-l cumpere pe Orpheus îl înspăimânta. — Cumpără-l, repetă Ausper, punând o mână pe brațul lui Vitellius, care îi simți atingerea ca de gheață. — Îl cumpăr, încuviință Vitellius. Îl cumpăr. Îl duc la Roma, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius. — Pentru asta e nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai uitat? replică Antonius punând jos cupa; se întoarse apoi spre medic: Poți începe. — Încă nu sunt gata, murmură medicul. O să te doară, dar am să-ți vindec rana, cu toate că nu sunt la fel de priceput ca Valerius. L-am cunoscut la Capua, la târgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi cere ajutorul lui Marcus pentru că e laș! râse Flamma, privind în jur. În arenă, medicului nostru îi e teamă să nu-și mânjească mâinile cu sânge - de asta nu ucide. Dacă ar fi ucis, acum tu ai fi mort, replică Marcus. Ceilalți gladiatori se strângeau în jurul lor. — Ai uitat de prima voastră luptă, la Cremona? Numai lașii nu ucid. Flamma se ridică și se duse lângă Skorpius, care lua cupele din fața gladiatorilor, una câte una, și le golea dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să amestece. — Ce deosebire e între discuțiile pe care le auzeam în bucătărie la Colonia Agrippinensium și astea de acum! Pe atunci râdeam, vă înțepați unul pe altul... Acum însă... — Acum ți se pare că ar fi ceva de râs? replică bucătarul-șef privindu-l pieziș. Și apoi, ai grijă cu Asiaticus. Ești un băiat frumușel, iar el e un ticălos. Nu-i este credincios lui Vitellius, în ciuda inelului de aur pe care i l-a dăruit împăratul și a titlului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cunoștință de tratativele mele cu Vitellius, dar le știi pe cele dintre Vitellius și Mucianus? Allius Cerpicus își drese iar glasul. — Nu am fost informat, spuse cu capul plecat, umilit. — După cum vezi, invidia este răspândită nu doar în rândul flavienilor, replică Antonius ridicându-se. În ce mă privește, discuția noastră a luat sfârșit. Spuneți-i lui Vitellius că vom intra în Roma fără să comitem vărsări de sânge sau jafuri. Îl recunoaștem pe Flavius Sabinus, fratele împăratului nostru, ca prefect al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucidă adversarul, fiindcă așa îi poruncea glasul acela. „Nu-l ucide...“ Auzea cuvintele acelea în somn și la sfârșitul fiecărei lupte, când ridica pumnalul, avându-l la picioare pe gladiatorul învins. — Nu ucid. Atunci te va ucide el pe tine! replică Marcus furios. Va trebui să te aperi cu toate puterile... Va fi o luptă cumplită, Valerius. Skorpius e foarte puternic, foarte crud. — Nu ucid. Marcus arătă cu degetul spre ușa dinspre arenă. — De ce crezi că au venit toți pe frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Romei, fratele împăratului și dragului meu prieten, a fost ucis. În timpul sărbătorii sacre a Saturnaliilor, ați umplut străzile de leșuri, ați distrus templul lui Jupiter Maximus, ați ars cel mai sacru loc din întregul Imperiu... — Eu n-am fost acolo, replică mesagerul. Anotonius îl privi disprețuitor. — Ai venit să ne implori să vă acordăm tratative sau să ceri un răgaz... — Împăratul meu le-a trimis la tine și pe vestale, îl întrerupse mesagerul. Ele te vor implora să negociezi. — Le vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe ușă, acțiune împiedecată de un nou grup tineresc pavoazat domestic cu plapume, perne și saltele. Dumneata ce dorești? M-a întrebat Savantul. Un fleac. O nimica toată. Un sfat despre acțiunea undelor Alpha prin intermediul cristalelor... Îmi pare rău, a replicat Savantul, dar acum mă ocup de cazarea studenților, de cantină, de burse, de fericirea acestor vlăstare ! Și a izbucnit într-un plâns sincer, bărbătesc, academic, întrerupt din când în când de intervenția a patru asistenți care îi ofereau o batistă
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
constatarea sa repetată și amară că am cel mai mare salariu de redactor din companie, că salariul ăsta al meu este egal la tarifele și-n argoul de la Inter cu exact patru boturi, adică mai nimic, la care mi-a replicat că mă duce el la fete ce aplică aceeași procedură de patruzeci de ori pentru aceeași sumă, așadar stăteam civilizat la masă la madam Schuch, unde eram cazați, și goleam c-un aer inteligent coșulețe cu mîncare. N-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Recunosc că eu sînt Marina Popescu, Într-un moment de beție cînd i-am spus lui Cornel (cu considerație) dacă nu este vreo rușine să stăm așa dezbrăcați pe birou și să ne scriem scrisori unul altuia care mi-a replicat că nu e, deși mai era și alții dincolo de ușă cu scrisori, și ne-auzea, și-am semnat, din București. Îndes la loc această scrisoare În colecția mea prăfuită de ziare, din care cad vreo trei, patru reviste de Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
băiatu’ de două ori? Probabil că ești Înarmat pînĂ-n dinți, Evans. BĂiatu’ Ăla te-ar cafti și pe tine fărĂ probleme. De ce nu ne zici tu unde e, ca să-l punem la-ncercare? — Ai zis „copii“, domnu’ Jackson, Îi replică pădurarul de la stat. Ce te-a făcut să zici asta? — Din cauză că mă uitam la tine, muistule. Jegos cu platfus! — De ce nu ieși de după tejgheaua aia, dac-așa vrei să vorbești? Vezi că vorbești cu dirigentele unei poște din Statele Unite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tragi În băiatu’ Ăla. — Cumva trebuie să-l predau. — Ai fost mereu un criminal nenorocit. — Hai, Evans, spuse delegatul. Ne pierdem vremea aiurea. Ține minte ce ți-am zis cu Împușcatul, spuse domnul John foarte Încet. — Te-am auzit, Îi replică delegatul. „Henry J. Porter“, se gîndi domnul John. „Nu-mi amintesc să-i fi zis altfel decît Platfusică. Avea picioare așa de mari că trebuia să-și facă Încălțăminte pe comandă. Platfus, așa-i ziceau. Și pe urmă Platfusică. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cînd te apropiai de ea, puteai să-ți simți fața cum se Înroșește, ochii cum Îți Încep să lăcrimeze. Ai spus o tîmpenie de genul — Ăsta nui așa de bun ca All The Young Dudes. — E și mai bun, a replicat ea, uitîndu-se la carcasă. — Acui nu, ai răspuns tu stupid, prizonier al propriei tale bălmăjeli. — Ba da, a insistat ea, iar lucrurile n-ar fi ajuns nicăieri dacă ea n-ar fi adăugat — Asta doar pencă nu l-ai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
cu tine? - l-a Întrebat profesorul. ― Mmm... Nu-i nimic, domnule profesor. ― De ce nu ești la Maternitate, cum ne-a fost vorba? ― Am să trec puțin mai târziu. Până la ora zece, mai e vreme. După o scurtă gândire, profesorul a replicat: ― E bine cum ai gândit. Nu-i lucru potrivit să lași timp gândurilor negre să domine situația. Hai să vedem ce noutăți avem În clinică - l-a Îmbiat profesorul, luându-l de braț. Mergeau ca și cum tatăl s-ar fi sprijinit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Adu-ți aminte cum i ai Înfruntat pe <bolșăviciă acolo... acasă” - l-a atenționat gândul de veghe. „Acolo erau alte circumstanțe. Întâi, inconștiența tinereții. Apoi, Îi aveam lângă mine pe toți sătenii. Îi simțeam ca pe un zid!” - i a replicat Gruia. Pe fondul acestui „dialog”, a ajuns la spital, unde nu s-a oprit decât la cabinetul profesorului. Simțea nevoia unui sprijin. ― Ei? Suntem gata de luptă? - l-a Întâmpinat profesorul. ― Tocmai asta-i problema. Nu prea sunt gata, fiindcă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
masa ipochimenului. Așa o să-i distragi atenția. O să i se cam Învârtă mintea, câtă o fi având. Și... așa poate vei scăpa mai ușor” - l-a sfătuit gândul de veghe. „Vorba ceea: țara arde și baba se cheaptănă” - i-a replicat Gruia. „Ascultă-mă și tu măcar o dată și o să vezi că are să-ți meargă bine. Apropo! Știai că marele Brâncuși a modelat - pentru studiul Anatomiei - un asemenea mulaj?” - a insistat gândul de veghe. „Nu știam, dar mi se pare că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe pavimentul sălii de operație... ― Da’ ce, Hlibocene, te tragi de șireturi cu organul...? - s-a auzit glasul colonelului Zdup, care Înainta vertiginos spre masa de operație... „Asta Întrece orice măsură. Este ceva fără precedent. Unde am ajuns?”... Drept urmare a replicat: ― Da’ cine te crezi dumneata, de Îți permiți să dai buzna peste o echipă de medici care se luptă să țină În viață un om??? Afarăăă!!! - a scrâșnit profesorul Hliboceanu, ca un vulcan care este În pragul erupției. Securistul, ca și cum
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Nici chiar așa, iubitule. Îți place să te alinți. Printre toți doctorii, ale căror rețete le am citit, tu Încă scrii descifrabil! ― Vezi? Tot sunt bune la ceva soțiile. Atunci când ți-au murit lăudătorii, are cine să te laude - a replicat el râzând, În timp ce a Îmbrățișat-o cu mult drag și a sărutat-o... ― Aș Îndrăzni să afirm că și soții sunt buni la casa omului - a replicat ea, revenindu-și. ― La ce, scumpo? ― Mai are - din când În când - cine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ceva soțiile. Atunci când ți-au murit lăudătorii, are cine să te laude - a replicat el râzând, În timp ce a Îmbrățișat-o cu mult drag și a sărutat-o... ― Aș Îndrăzni să afirm că și soții sunt buni la casa omului - a replicat ea, revenindu-și. ― La ce, scumpo? ― Mai are - din când În când - cine să te strângă În brațe, să te sărute, să te... ― Așa sunt copiii. Mereu vor să fie alintați - a sfârșit Gruia vorba, strângând-o În brațe cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
director și a Început să-l citească, dar se vedea bine că nu trecuse dincolo de titlu, când a poruncit: ― Lăsați procesul-verbal la mine. Sunteți liberi. Cui spui dumneata sunteți liberi? Noi nu suntem nici rândași nici subalternii dumitale - i-a replicat profesorul Hliboceranu. Cei doi - profesorul și directorul - au ieșit cu un „bună ziua” zdrobit Între dinți... Până la cabinetul directorului nu au schimbat nici un cuvânt. Abia când s-a Închis ușa În spatele lor, au răsuflat odată, ca și cum ar fi reușit să iasă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
care are nevoie de pauză, dar nu pentru că au răpus-o gândurile, ci pentru că a răpus-o, fii atent la ceea ce spun acum, dubla realitatea în care trăiești de multă vreme. Tresări. Mi-au răspuns gândurile sau mi-a dat replica același Magician nenorocit care vrea cu tot dinadinsul ca spectacolul să nu se mai termine niciodată? Tuși, apoi continuă să vorbească, făcându-se că nu a înțeles nimic din acele două realități menționate de vocea interioară: - Adevărul este că scenariul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe tot timpul rezervat exersării temei curente. - Nu prea merge, tati! Ai avut dreptate, e un instrument foarte greu! - Cam câte kilograme are, Mihăiță? - Tati, tati, zise el, oarecum mâhnit de gluma părintelui său, dar intrând în joc, găsi să replice: cam cincizeci de kilograme! Poate mai mult! - Și tu o ții în brațe? - Vezi bine că da! - Înseamnă că ai putea face față și pe șantierul meu. Un sac de ciment, cam tot cincizeci de kilograme are... Un timp, nici unul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
foarte bine că n-o să se despartă niciodată de iubita lui“ Îi spusesem eu despre un tip cu care se Întâlnea pe furiș În primul an de liceu. „Iar eu nu Înțeleg cum poți tu să trăiești după atâtea reguli“, replicase ea instantaneu. „Cum poți să te distrezi când ai viața perfect planificată, trasată și regularizată? Trăiește și tu puțintel, Andy! Simte și tu ceva! E atât de bine să trăiești!“ Poate că În ultimul timp Începuse, Într-adevăr, să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]