4,067 matches
-
cu toată voinicia-mi, mă simții adânc rănit Perdui voia mea cea bună, obiceiul de dormit, Ș-atunci... te-ntâlnii pe tine, călător pe-aceeaș cale, Amândoi în sânul nostru ascundeam aceeași jale, Jale nu, căci era dulce taina care ne rodea, Însă nu-ndrăzneam s-o spunem tocmai cui se cuvinea. Și m-ai sfătuit, țin minte, eu copil neștiutor, Pe vorbarița hârtie să aștern ascunsu-mi dor. Eu te-am ascultat și-n versuri scris-am taina fără nume Ș-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ajunge și ai odată pe cărarea ce-i va duce în poiana luminoasă. Să sperăm că poporul nostru, ghiftuit de hrană exotică, indigestă, ce consumă zilnic, va înțelege că trebuie să-i prefere roada sădită și cultivată pe pământul patriei, roadă care va fi cu atât mai bună în calitate și mai abundentă în cantitate, cu cât va fi mai mult căutată. Să ne uităm puțin la vecinii noștri unguri. În orice casă de om cultivat te vei duce, vei găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
complectă, o mulțămire sufletească mai nețărmurită decât în aceste odăi retrase unde nici un vuiet de afară nu pătrunde, unde au răsunat cele întâi glasuri de veselie ale copiilor mei, unde am îmbătrânit cu condeiul în mână pe vechiul meu jilț ros de lungă ședere, odăi pline de visurile unei vieți întregi. Fiecare colț, fiecare mobilă au fost mărturie la diferite ceasuri bune sau rele care au sunat în casa mea; fiecare cadru din părete îmi vorbește duios din trecut, mă transportă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Dante, Tasso etc., din operile cărora și astăzi mi-au ramas pasaje întregi încrustate în memorie. Cu toate acestea, nu am simțit nici un îndemn de a-mi încerca și eu norocul cu condeiul; sămânța ce primeam în creier nu dădea roade afară. Nu ajunsesem încă la plinul care trebuia să răverse. Se vede însă că de ceea ce-i scris omului să pățască, nu poate scapa. Așa, într-una din zile, m-am dus cu mai mulți prietini să vizitez o preafrumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Asta, pentru a avea de unde se evapora pentru a deveni precipitație, oriunde pe fața Terrei. Responsabilă de soarta agitată a picăturii de apă e energia solară primită, vrând-nevrând, de planetă. Dar, În drumul său spre mare, picătura de apă dizolvă, roade și cară o câtime din uscat. Cum spuneam cândva, soarta uscatului e de a fi cărat, Încet-Încet, În mare. Și, simetric, soarta mării ar fi aceea de a fi umplută cu aceste aluviuni, rezultând o față netedă a planetei; sau
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ghețurile reprezintă doar ceva peste 2% din total. Și, căutând, pe măsura colmatării mării, ceva de umplut, apa dezechilibrează presiunea exercitată de greutatea scoarței asupra magmei de dedesubt, magmă care va țâșni la suprafață undeva, creând noi munți, altceva de ros; căci, dacă am compara planeta cu un măr, scoarța e ceva mai groasă decât coaja fructului. Una peste alta, energia solară menține o stare entropică cel puțin aparent constantă a planetei. Oare doar mecanisme abiotice, precum acela descris acum, modelează
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
În ele de om. Deci, determinantă nu e altitudinea, ci doar suportul negentropic ce le aduce aminte lichenilor de epoca primordială În care s’au născut. Dar semeția negentropică a muntelui e subminată de entropia din jur. Acest dinte Îl roade mereu și asta poate n’ar fi mare lucru, ca efect al naturii și cu rostul ei, dacă n’ar fi amplificată de om, prin activitatea sa, nu ca viețuitoare, ci ca un consumator de luxuri, adică de exces. Muntele
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
și plictisit (...) Firea lui cinstită nu se împacă cu noua lui stare sufletească. Caută motivarea ei în mediul înconjurător și nu o găsește. Caută în el, dar nu găsește decât o vagă conștiință a vinovăției sale. Veșnic istovit și plictisit, ros de conștiința propriei nevinovății, mai are un dușman: singurătatea (...) N-are unde să plece. De aceea e obsedat mereu de întrebarea: «ce să facă?». Ivanov este dezarmat în fața vieții. Oamenii de felul lui Ivanov nu sunt în stare să facă
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
pot spune că sunt atins pe undeva de sindromul ăsta, deoarece mulți îmi atrag atenția că adesea folosesc tot felul de expresii mai mult sau mai puțin științifice, care, zic ei, pot fi rod al unui complex cultural ce mă roade, dar explicația e mai simplă. Toate astea sunt expresia durerii în cur față de celălalt, a indiferenței față de celălalt, pe care încep să o simt și de care încerc totuși să scap. Neutralitate, detașare, adică să ți se rupă-n paișpe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
1, 2, 3, 4, ... și atunci exista si această posibilitate de a-ți rămâne unul sau de a i combina pe toți, dorința fiind în final împlinită. Tot de pe imaș aduceam pepenii. Între rândurile de vie, bunicul făcuse bostană și rodeau atât de frumos datorită solului permisiv, ușor nisipos, asemănător psamosolurilor tipice. Erau de toate culorile și toate mărimile, extrem de zaharoși cei verzi și negrii, excesiv de parfumați cei galbeni. Acasă, în fiecare cameră, Maia aducea câte un pepene galben care era
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
pezevengh[ei] din stabilimentul din Calea Oilor, aveam să aud, dar fără să-l ascult, sfatul insinuant al vechiului meu prieten Nae Ionescu de la Noua Revistă Română și Ideea Europea nă, pe atunci un țigănos de golan, levantin isteț și ros de ambiții, care-mi spunea tot la ureche: — Degeaba, bă! n-o s-ajungem la nimic decât numai prin muieri! Maximă Înțeleaptă, pe care Nae - filozoful și profesorul de mai târziu al unei generații - a și urmat-o În pragul ascensiunii
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și resemnările proprii tuturor intelectualilor, Emanoil Bucuța, În care atâția dintre noi Întrevăzuseră pe unul dintre cei mai de seamă poeți și prozatori ai noștri, se Înhămase, vrând-nevrând, la jugul cel mai greu al vieții, cu o femeie bolnavă și roasă de ambiții lângă el, cu copii peste orice putere omenească de stăpânit În instinctele lor prădalnice. Steaua poetului Începu de atunci să pălească, poezia lui n-a mai văzut-o apărând de la o vreme și mulți ani după aceea nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mergea mai la inimă, Îmi spunea, să fie el apucat și tras de mână (poetul „corăbiilor plecate“ se pro nunța Încă mai categoric!) În loc ca să dea, după teoria mea, buzna peste ele, sub ochii lor frumoși, speriați, Înfricoșați și bucu roși În cele din urmă, ba chiar implorându-te să mai poftești și altă dată. Oricum, s-au dus vremurile de demult când părinții căutau cu lumânarea un bărbat pe potriva fetei lor, care și-l caută și și-l alege astăzi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Theodor Solacolu Îl porecleam Țuțubei. Lui Bucuța, Nicolae Iorga Îi zicea Cupuța. La Insula erau colaboratori Fundoianu și Bebe Vinea. Pe Cora Irineu o credeam bănățeancă. N-am cunoscut o. Probabil că Între ea și Beldie au fost relații amo roase, dar asta nu contează! Câte femei nu iubim noi! Toate trebuie să se sinucidă?“ Leon Kalustian locuia În fostul bloc al societății Gene rala, se mutase În apartamentul nr. 1 În care locuise Dimitrie Gusti. Îl Îngrijea o soră, ajunsă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
10.30 am ajuns la mama patriotului, la Taxobeni. Măicuța era prin curtea casei și teama că nu o voi găsi acasă s-a risipit: „Credeam că nu sunteți acasă.” „Mi-i rău tare, îmi este frig la picioare, mă rod oasele, poate din cauza vremii. Ascultam la radio, măcar să-l pomenească. Nu mai iese, mă tem, băiatul meu.” începe să plângă în hohote. încerc să-i dau vestea ca să fie pregătită, că luni, 10 mai, vin cu o mașină. Măicuța era
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
pe-o clipă versurile iubitului poet din aceeași generație schingiuită a anilor 1930—1940, Grigore VIERU: A fost război. Ecoul lui și-acum mai este viu. Cămeșe vechi, mai noiAmară amintire de la fiu. De-atâtea ori Fiind spălate, S-a ros de acum uzurul. și-atunci Băietul el, cel drag băiat, Cu ce se-mbracă, bunul, Dacă vine? (Cămășile)” ] La 24 iunie 1999 revin la Iași Elisabeta și Ioan Alexa, de la fiica domniilor-lor, Elvira Opran, după trei luni de ședere în
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
și griji, care e sensul vieții. Și m-am făcut gropar.“ „Dumneata - a intervenit soția, ca și cum bărbatul ei trebuie apărat de indivizi ca mine, care îi tulbură existența exact când se simțea mai bine - lupți, te zbați, te oftici, ești ros de invidie, vrei să ajungi undeva, dar dacă te întreb unde vrei să ajungi, nu știi.“ Cei doi și-au luat căruciorul și sacoșele și m-au lăsat în mijlocul drumului, muncit pentru tot restul vieții de următoarea întrebare: de ce oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Înfrîngerii iminente În alegeri a lui González Videla. La plecare, portarul ne-a spus să ne luăm și cîinele cu noi și, spre mirarea noastră, ne-a arătat un cățel care Își făcuse nevoile pe covorul din hol și acum rodea piciorul scaunului. CÎinele probabil că ne urmărise, atras de aspectul nostru de vagabonzi, iar portarul și-a Închipuit că e un accesoriu al ținutei noastre excentrice. Oricum, sărmanul animal, privat de legătura cu noi, a primit un mare șut În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ne găsim o preocupare pentru mîini. Rezultatul a fost, cum era și previzibil, jalnic. Am reușit să strîngem Între noi o mînă de bețe, cu care am făcut un foc timid, care nu era În stare să Încălzească nimic. Ne rodea foamea, iar frigul și mai și, În așa hal Încît nu mai puteam să stăm Întinși să urmărim cele patru vreascuri din care era format focul nostru. A trebuit să ne ridicăm tabăra și să continuăm să mergem pe Întuneric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care mă aflu încă din 1980, ca să mai adaog și alte complicații : infarctul miocardic cu care am fost lovit prin surprindere în 8 decembrie 1982 din cauza supărărilor și a tensiunii de stare nervoasă. Mai am și alte boli care mă rod : spondiloza lombară dreaptă, ulcerul duodenal care amenință, deplasarea la verticală a veziculei biliare, enterocolita, surmenajul intelectual și tensiunea galopantă, deci am ajuns o fosilă de aruncat. Cu acestea termin aceste relatări cerute și dorite de Prea Cucernicia voastră. Cu deosebit
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ar fi fost părintele, poate l-ar mai fi ajutat cu ceva. În aceste condiții, băieții au fost nevoiți să plece care încotro pentru a-și face singuri un rost în viață. El nu-i mai putea ajuta cu nimic! Ros de aceste griji, face o ciroză hepatică și se stinge din viață în august 1956 în vârstă de 62 ani. Cea mai mare durere înainte de a muri, pe care și-a exprimat-o a fost că nu are la căpătâiul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
vei scoate. Și așa luați-o cu toate. - Te-ai pregătit bine la școală, vei ști lecția; nu te-ai pregătit, nu vei ști-o. La fel, fraților, se întâmplă și în câmpul spiritual: l-am cultivat bine, vom culege roadă bună; l-am cultivat rău, vom culege spini și pălămidă. De altminteri nu-i de mirare. De aceea, iată trebuința de a cunoaște chipul de a trăi bine pe pământ și cu atât mai mult în viața cealaltă. Pentru aceasta
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
imediată a muntelui, fără priveliști largi, desfătătoare, fără viitor... Nu avea rost să înaintăm prea departe. Așa că am cules o bucățică de calcar alb ca amintire și ne-am în tors. Trebuia să ne grăbim: începea a doua mea facultate, rod nu atât al pasiunii, cât al întâmplării. Ne-am hotărât să coborâm în Bran ca să luăm cursa înapoi spre Câmpulung. Am ajuns la timp în fața castelului. Dar cursa - o hardughie de pe alte timpuri, asemănătoare mai degrabă cu Arca lui Noe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
deznădejdea. Oboseala de a purta o răspundere, fie și față de tine însuți! Oboseala are totdeauna iz de moarte... 28 septembrie 1955 Astăzi, cuprins de exasperare, le-am dat pe toate la o parte și m-am apucat de ceea ce mă rodea mai tare pe dinăuntru: „Jurnalul unui Necunoscut“... Luxul acesta trebuia să mă coste neapărat: izbită de indiferența mea față de toate cele ale casei și sleită de grabă, oboseală și diferite simțăminte ale datoriei, între care nici dânsa nu mai reușește
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
rostească: „Cred în Fericire ca într-unul Dumnezeu...“ Inima a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să zboare mereu către o Fericire care logic, practic, biologic nu poate fi! Optimismul de paradă a îmbătrânit de tot și scheletul său, ros de viermele nimicniciei, se fărâmițează în pulbere și neant: moare! și eu voi muri curând, știu, peste un an, peste zece, o sută, dar până atunci aș vrea totuși să mă odihnesc puțin, atât de tare m-a obosit dorința
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]