3,927 matches
-
semnificativ pentru evoluția lor, româna și engleza, deși aparent relativ îndepărtate, sunt singurele limbi europene moderne ce au o variabilitate de utilizare a accentului, ce poate fi numită în chip elegant, accentuare „neobișnuită”. O altă deosebire între latină și limbile romanice, cu excepția românei, este faptul că acestea și-au pierdut terminațiile cazuale ale majorității cuvintelor (excepție fac unele pronume). Româna este încă echipată cu mai multe cazuri (deși unele, cum ar fi ablativul, nu mai sunt reprezentate). De remarcat sunt cazurile
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
latina, vorbită de populația din Latium în Italia centrală (latinii), și alte limbi precum umbriana și osca, în vecinătatea imediată a etrusce, neindoeuropeană, însă de la care latina a suferit influență culturală. În zilele noastre limbile italice sunt reprezentate de limbile romanice, izvorâte din latină: italiana, româna (cu cele patru dialecte ale sale: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân), franceza, occitana, francoprovensala, catalana, spaniola, portugheza, sarda, retoromana... Se includ aici și limbile, acum stinse: dalmata și mozaraba. Se numește "latină arhaică" ("prisca latinitas
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
folosi un termen contemporan) scrisă de Vincent de Beauvais, "Speculum maius", este scrisă în latină. Totuși, începând de la Conciliul de la Tours (813), în teritoriile corespunzătoare Franței și Germaniei actuale, omiliile / predicile nu mai erau rostite în latină, ci în „lingua romanica rustica” (galo-romană), sau în „lingua tudesca” (germanică). Destul de des sunt traduse în limba latină lucrări de valoare ale literaturii contemporane: Pe lângă acestea există numeroase texte clasice traduse în latină: În biologie numele științifice ale speciilor sunt date în latină sau
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
iar pe timp de război puteau adăposti sătenii (la Prejmer, fiecare familie din sat avea propria sa cămara în incinta fortificației). În ceea ce privește edificiile propriu-zise ale bisericilor, acestea au fost adaptate în general unor funcții defensive. Toate bisericile sunt fie bazilici romanice, fie biserici cu navă unică, în stilul goticului târziu. Unele biserici, precum cea de la Mălâncrav, adăpostesc foarte valoroase fresce narative gotice datând de la jumatatea secolului al XIV. De altfel, cele mai vechi fresce de pe teritoriul României se găsesc în bisericile
Biserici fortificate din Transilvania () [Corola-website/Science/296759_a_298088]
-
Mare din Târgu Mureș a fost construită în stil eclectic. Ea are o turlă centrală mare (cu rozete pe toate laturile sale) și turle octogonale laterale având în vârf Steaua lui David. Intrarea în sinagogă are loc printr-un portic romanic cu trei arcuri separate prin coloane. Deasupra intrării se află o rozetă centrală de inspirație gotică, având la partea sa superioară un text cu litere ebraice din Vechiul Testament, din Cartea profetului Isaia: ""Casa mea va fi o casă de rugăciune
Sinagoga Status Quo Ante din Târgu Mureș () [Corola-website/Science/317004_a_318333]
-
unei copii în 1746, la Biblioteca familiei imperiale din Viena și publicată pentru prima dată în 1765 de către Johannes Georgius Schwandtner, menționează existența valahilor în spațiul transilvănean și în Panonia, dar și prezența unor formațiuni prestatale pe teritoriul fostei colonii romanice, Dacia. La finalul secolului al VII-lea, ungurii sunt opriți din expansiunea lor spre vest la Lechfeld, lângă Augsburg și încep să-și îndrepte atacurile spre estul Tisei. Cronicarul Anonymus al regelui Béla al III-lea prezintă ducatele din acest
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]
-
de pe crucifixurile din Marea Britanie se armonizau cu tradiția runelor cioplite în piatră din zona nordică și cu pietrele picților din Scoția. Din păcate, multe asemenea lucrări anterioare anului 1000 nu prea au supraviețuit timpului, mai ales în zona anglo-saxonă. Stilul romanic a evoluat între secolele al IX-lea și al XII-lea. La începutul celui de-al doile mileniu are loc o renaștere a producției de opere de artă în întreaga Europă, aceasta datorându-se creșterii economice, atât în domeniul produției
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
care aveau un scop educativ. În Franța avem ca centre importante: Cluny, Autun, Vézelay, Toulouse, Moissac, în Spania, León, Santiago de Compostela, iar în Italia putem enumera ca orașe reprezentative: Como, Modena, Verona, Ferrara, Parma, Pisa, Lucca, Apulian. Spre deosebire de stilul romanic, în care personajele erau stilizate, abstractizate, create din forme angulare, cu aparență expresionistă, în sculptura perioadei gotice (din secolul al XII-lea până în secolul al XV-lea) se revine la formele naturale, se studiază mai bine vestimentația și formele anatomice
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
Santa Maria Maggiore". În țara noastră, influențe bizantine putem găsi la Mănăstirea Curtea de Argeș. Arhitectura bizantină ortodoxă va fi răspândită și în Rusia Țaristă, căreia îi vor fi adăugate elemente stilului rusesc. (vezi Catedrala Sfântului Vasile din Piața Rosie, Moscova). Arhitectura romanică, primul stil arhitectural uniformizat din vestul Europei, care a precedat prăbușirea Romei, a fost una predominant ecleziastică, reflectând dominația bisericii medievale. Bisericile timpurii din vest pornesc de la modelul bazilicii romane, a cărei schiță a fost modificată pentru a corespunde noii
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
creșterea puterii regilor franci. În timp, structura construcțiilor a devenit mai ușoară, iar bolta susținută de pilaștri a înlocuit bolțile în cruce timpurii, ai căror pereți masivi exercitau o presiune laterală puternica asupra construcțiilor. Expresie artistică a societății feudale, stilul romanic s-a dezvoltat în secolele X - XIII, pornind de la trăsăturile specifice artei carolingiene, ale artei antice romane și de la unele influențe bizantine. În această perioadă de instabilitate, un accent deosebit cade pe edificarea cetăților, simbol al puterii nobililor, dar și
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
un accent deosebit cade pe edificarea cetăților, simbol al puterii nobililor, dar și necesitate (apărarea împotriva invaziilor). O data cu creșterea rolului monahismului, se construiesc multe mănăstiri, exemple: mănăstirea Cluny din Franța, Santiago de Compostella din Spania și Monreale din Italia. Bisericile romanice au un aspect sever și auster. Zidurile groase, cu ferestre mici, dau impresia de masivitate și robustețe. Ca plan de construcție este utilizat frecvent cel în formă de cruce. Exemplificări: capela din Aachen, bisericile Saint Benoît-sur-Loire, Saint Trophime, Sainte Madeleine
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
din Milano, Bazilica San Marco din Veneția, Domul din Pisa, Turnul Londrei, catedrala Santiago de Compostela În România avem ca exemplu Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia Goticul poate fi considerat cea mai îndrăzneață invenție în domeniul arhitecturii occidentale. Spre deosebire de romanic, goticul este un stil predominant urban. Construcțiile gotice devin astfel un simbol al puterii și autonomiei orașelor. Arhitectura gotică avea la bază preocuparea arhitecților pentru distribuția forțelor care acționează în interiorul structurii clădirii, pe care aceștia le-au direcționat de-a
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
tendința de a proiecta catedrale impunătoare, cu ziduri și bolți foarte înalt avântate la cer. Sistemul redus de stâlpi, contraforturi și arce permitea umplerea spațiilor dintre stâlpi și ferestre, lucru imposibil de realizat în cazul bisericilor construite în vechiul stil romanic. Arhitecții romani au decorat ocazional marginile bolților în cruce cu nervuri. Arhitecții gotici au transformat nervurile în elemente structurale principale ale acoperișului, cărora le-a dat o formă de arce ușor semicirculare, umplând apoi spațiile dintre striuri cu bolți gotice
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
includeau și elemente specifice, arcele frânte, bolțile și ornamentele în stil gotic. Răspândirea arhitecturii gotice în Europa se realizează grație politicii franceze, adoptată cu înflăcărare în Anglia postnormandă. Europa germanică din est însă a opus rezistență, din cauza apartenenței la arhitectura romanică a imperiului franc. Italia a resimțit și ea impactul stilului gotic, însă a adoptat doar câteva elemente, evitând stâlpul exterior și păstrând tradițiile arhitecturii romanice. Perioada gotică din Italia este cunoscută și ca Protorenaștere. Aplicarea pe scară largă a arcelor
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
în Anglia postnormandă. Europa germanică din est însă a opus rezistență, din cauza apartenenței la arhitectura romanică a imperiului franc. Italia a resimțit și ea impactul stilului gotic, însă a adoptat doar câteva elemente, evitând stâlpul exterior și păstrând tradițiile arhitecturii romanice. Perioada gotică din Italia este cunoscută și ca Protorenaștere. Aplicarea pe scară largă a arcelor ogivale, precum și arcului butant a făcut ca zidurile portante să fie înlocuite printr-un schelet de rezistență. Prin folosirea de turnuri, fleșe, arcuri și arcade
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
neo-romanic. Istoricismul era o altă metodă de abordare a arhitecturii, pentru care trecutul constituia o sursă de inspirație și un izvor de stiluri ce puteau fi reproduse fidel sau cu modificări. Neogoticul apărut în Anglia, a alimentat interesul față de ideile romanice din Evul Mediu. Neogoticul a dobândit o semnificație religioasă și națională. Clădirea Parlamentului a împrumutat un stil dintr-o altă epocă, însă folosit de o maniera diferită față de contextul ecleziastic. Coloanele structurale din fier și stâlpii nu sunt vizibili privitorului
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
fără ferestre are trei deschideri terminate în arc frânt. În interior, biserica este împărțită în pronaos, naos și altar. Între pronaos și naos se află un perete străpuns de ușă dispusă în ax. Aceste încăperi au bolți semicilindrice în stil romanic, întărite prin patru arcuri dublouri paralele, sprijinite de pilaștri formați din mănunchiuri de câte trei coloane angajate în pereții laterali. Catapeteasma bisericii datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1792), fiind realizată cu cheltuiala lui Ieremia Jicnicerul, proprietarul de atunci
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
Europei, însoțind triburile avare în migrația lor spre Europa Centrală și de Vest. După destrămarea uniunii triburilor avare, slavii s-au emancipat de sub controlul acestora și s-au dispersat în Balcani, stabilindu-se printre satele și orașele locuite de populația romanica preexistenta. A urmat un proces de asimilare a culturii greco-romane, în care triburile slave au încercat să imite și adopte organizarea și structurile statale tipice Imperiului român, preponderent în forma sa bizantina. Pentru multe secole din acest moment uniunile politice
Istoria Serbiei () [Corola-website/Science/317188_a_318517]
-
comunismului în toată România asupra revendicării Basarabiei ca teritoriu fost rusesc. În restul timpului, « moldovenismul » a fost, pînă în zilele noastre, principala pîrghie a politicii țariste, sovietice și ruse în teritoriile din răsăritul Prutului și față de România, sau față de revendicările romanicilor dinafara acesteia. Astfel, « ul » țintea facilitarea procesului de rusificare a românofonilor dintre Prut și Nistru, pe principiul "„Divide et impera”" („desparte și cucerește” sau „dezbină și stăpînește”). Controversa a încetat între anii 1948 și 1975 când România comunistă și-a
Moldovenism () [Corola-website/Science/317276_a_318605]
-
au avut o influență înainte de Cucerirea Normandă din 1066 și influențele normande au afectat arhitectura anglo-saxonă,de mai târziu.Eduard Confesorul a fost adus în Normandia,și în 1042 a adus zidari pentru a lucra la Westminster Abbey,prima clădire romanică din Anglia.Bisericile de arhitectură normandă în formă de cruce au avut modificări profunde și turnul de trecere a rămas în Anglia o caracteristică a arhitecturii ecleziastice.Sute de biserici de parohie au fost construite,dar și prima mare catedrală
Religia în Anglia () [Corola-website/Science/319536_a_320865]
-
rezidenții străini; 72,5 % din rezidenți cu cetățenie elvețiană, în 2000), în nordul, estul și centrul țării; franceză (20,4 %; 21,0 %) în partea vestică; italiană (6,5 %; 4,3 %) în sud, precum și retoromană în sud și sud-est, o limbă romanică retică vorbită la nivel local de către o minoritate mică (0,5 %; 0,6 %) în cantonul Graubünden. Retoromana este desemnată de către Constituția Federală ca fiind limbă națională alături de limbile germană, franceză și italiană (articolul 4 din Constituție), și ca limbă oficială
Demografia Elveției () [Corola-website/Science/319583_a_320912]
-
denumiri străine au aceeași etimologie că și numele de Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Este vorba de cuvântul germanic walah sau walh, însemnând "străin", "ne-german", si care, la rândul lui, provine din numele poporului celtic al Volcilor ("Volcae" în latină), întâlnit de Teutoni în decursul campaniilor lor de jaf în Galia
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
de jaf în Galia, în anii 110-100 î.e.n. Expansiunea ulterioară a germanicilor în Europa, în secolele ÎI - IV, în contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de walah în Europa centrală și orientala (pentru populațiile romanice). Trecând în alte limbi, walah a luat diferite forme : "vlah", "vlahos", "vlas", "voloh", "wloh", "olah", "iflak"... trecând ulterior și în limbile occidentale : "valacchi", "velaci", "valaques", "valacos", "wallachians". După R. Rohlfs, germanicul "Walh" a dat deasemenea, în limbile romanice occidentale, "Galles
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
pentru populațiile romanice). Trecând în alte limbi, walah a luat diferite forme : "vlah", "vlahos", "vlas", "voloh", "wloh", "olah", "iflak"... trecând ulterior și în limbile occidentale : "valacchi", "velaci", "valaques", "valacos", "wallachians". După R. Rohlfs, germanicul "Walh" a dat deasemenea, în limbile romanice occidentale, "Galles" (pour Wales), "Wallon" și "Wallonie", țara "Gallo" și "Gaule" ("Galia" în franceză: în această limbă "wa" inițial urmat de "alh" evoluează în "ga" (Wardan = "garder": a păstra, Waidanjan = "gagner": a câștiga) și "aule" (Salh = "saule": salcie). "Gaule", așadar
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
Român de Răsărit și s-a răspândit în lumea germanica și slavă prin intermediul vikingilor care au intrat în contact cu Imperiul Român de Răsărit În sensul larg, european, o "Românie populară" este orice comunitate romanofona (latinofona) apărută prin autoorganizarea populațiilor romanice, rămase fără ocrotire statală în fața năvălitorilor veniți din "Barbaricum". În sens restrîns (cazul românesc), în spațiul dunărean-carpatic, este vorba de comunități latinofone (romanice) din Dacia sau de la sud de Dunăre, care începând cu retragerea românilor din Dacia, și declanșarea migrației
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]