6,798 matches
-
serie de inscripții arată însă că ea a fost transformată într-o tristă destinație a celor exilați. Timp de multe secole, a fost închisoare. Capitolul II Nike din Samotrakhi. În 1863, cei care au debarcat pe insula părăsită au explorat ruinele orașului cu ziduri ciclopice și au descoperit o statuie splendidă, Nike din Samotrakhi, pe care Germanicus n-a reușit s-o vadă. Pe atunci însă, arheologia presupunea dezgroparea dezordonată și însușirea fără scrupule a obiectelor găsite. Nike cea cu aripi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unde bătrânul preot i-a dezvăluit lui Gajus Caesar vechile mistere), o mare depresiune circulară, acoperită de nisip, iar de jur împrejur un drum pavat cu dale. La fel s-a întâmplat în cazul templului de la Karnak și al grandioaselor ruine de la Busiris - vechiul imperiu din Memphis -, unde s-a descoperit o corabie sacră modelată în piatră. De asemenea, la Behbit-el-Hagar, pe Nil, spre Damietta, unde ceea ce păruse a fi o colină s-a dovedit a fi un splendid edificiu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prezentau celebrele operete franțuzești. Abia după o mie nouă sute de ani structurile imperiale au ieșit din nou, incomplet, la lumină. Iubirea și ura față de Germanicus au lăsat mărturii arheologice. În 1963, de pildă, la Amelia, în Umbria, printre niște vechi ruine s-a descoperit o statuie de bronz înaltă de aproximativ doi metri, însă spartă în bucăți. A fost reconstituită cu grijă, dovedindu-se o reprezentare a lui Germanicus: cu lancea în mâna stângă, mantia îndoită pe braț, încălțări militare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sub apă. Pe porțiunea de teren drept numită azi capul Eolo se află rămășițe ale unei scări monumentale, ale unor mozaicuri, precum și bucăți de marmură colorată, nișe ce adăposteau statui de grădină. Mai apoi au ieșit la lumină un portic, ruinele termelor și ale unui spectaculos nymphaeum. De-a lungul veacurilor, vila a fost jefuită și distrusă de cutremure. Încet-încet, toate au ajuns să fie înghițite de apa mării. Când Bourbonii aflați la Napoli au ridicat aici un turn de observație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lacomi au căutat, au distrus și au vândut obiectele pe care le-au găsit. Au desprins până și pardoseala din opus sectile, iar regele din Napoli a cumpărat la metru cele mai prețioase marchetării pentru reședința de la Capodimonte. În 1860, ruinele devastate - cuibul orgiilor lui Tiberius, potrivit povestirilor unor personaje ca Svetonius și Dio Cassius, reluate cu pasiune pornografică de succesorii acestora - au fost încredințate unui eremit. Vila miresei copile de la Antium. Rămășițele ei au fost găsite după multe secole: fragmente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
excomunicat pe Henric al VIII-lea al Angliei, a aprobat Compania lui Isus și a structurat Inchiziția, mort în 1544 -, au adunat, la Roma și în numeroasele lor vile, cele mai strălucitoare capodopere ale artei greco-romane dezgropate sau descoperite printre ruinele din epoca imperială. Ultima reprezentantă a familiei Farnese, Elisabetta, odată cu care s-a stins dinastia, s-a căsătorit cu un Bourbon de la Napoli. Astfel, în 1787, în ajunul Revoluției franceze, splendida colecție a luat drumul orașului Napoli; a fost instalată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nouăsprezece secole a fost înlocuit cu podul solemn care duce astăzi la San Pietro. O neobișnuită scădere a nivelului apei în timpul verii a scos la iveală, la doar câțiva metri, temeliile „podului lui Caligula“. Palatinus. Celor care străbat astăzi grandioasele ruine, jefuite sălbatic, ale colinei Palatinus, unde tânărul împărat s-a oprit să imagineze noua sa Romă, le este aproape imposibil să creadă că acolo s-au ridicat cândva edificii imense, cu mai multe niveluri, ample galerii cu coloane, săli enorme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descoperite fragmente de marmură îngrămădite la întâmplare, care așteaptă o reconstituire. Interiorul palatului lui Tiberius, de unde au fost furate marmura, coloanele, pereții de la nivelurile superioare, a zăcut vreme de secole, în mare parte neexplorat, invadat de tufișuri și copaci. Pe ruinele colinei au fost ridicate mai multe mănăstiri și mici biserici. În Renaștere s-au înregistrat jafurile pseudoarheologice. Au fost distruse edificii acoperite de surpături sau de tufișuri, pentru a pătrunde în imensul labirint al palatelor intercomunicante. S-a luat tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
parcului, a unor mănăstiri și vile, a reușit să inițieze pe colina imperială primele tentative confuze de cercetare arheologică. Lacus Nemorensis. În 1840, pictorul englez John Turner, care a coborât pe serpentinele drumului până la lac, a pictat cu sensibilitate romantică ruinele marii peșteri, odeion, și sculpturile acoperite aproape în întregime de mărăciniș. Cercetarea misterioaselor ruine a fost îngreuiată și deviată de o legendă căreia un avocat englez (pe numele său James Frazer) i-a dedicat multe pagini, cu pasiunea unui etnolog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tentative confuze de cercetare arheologică. Lacus Nemorensis. În 1840, pictorul englez John Turner, care a coborât pe serpentinele drumului până la lac, a pictat cu sensibilitate romantică ruinele marii peșteri, odeion, și sculpturile acoperite aproape în întregime de mărăciniș. Cercetarea misterioaselor ruine a fost îngreuiată și deviată de o legendă căreia un avocat englez (pe numele său James Frazer) i-a dedicat multe pagini, cu pasiunea unui etnolog și mitolog: ea spunea că, în vechime, un sclav fugit putea să se ascundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la suprafață bârne, bucăți de țigle sau de marmură. În Renaștere, enigma din jurul lacului a atras atenția erudiților: după veacuri de dezinteres, se descoperea că ceea ce povesteau cărțile vechi despre măreția Romei era nimic în comparație cu ceea ce era îngropat în pământ: ruine, coloane, temple, statui, morminte, bijuterii. Astfel, mulți au început să cerceteze corăbiile și să organizeze recuperarea lor. Nimeni nu a reușit. S-au recuperat doar câteva fragmente de piese de mobilier, disparate, deși foarte frumoase. În secolul al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la cingătoare. Împăratul înveșmântat astfel oferea zeiței cu o mie de nume, Isis Mirionima, corabia sacră. Dar basorelieful nu era terminat; chipul nu putea fi recunoscut, iar numele imperial roman nu fusese gravat în cartușe. Girolamo Segato a cercetat imensele ruine. Nisipul acoperise pardoseala, scările, soclurile pilaștrilor și coloanelor, se adunase în mici dune la baza zidurilor și în porticuri. Templul nu era foarte înalt, dar avea o lungime colosală. În Egiptul antic, dacă - în semn de devoțiune sau de mulțumire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rămășițe ale unor arce și ziduri groase, precum și mari blocuri de travertin. Abia când s-a refăcut și s-a studiat imensa hartă a Romei sculptată în piatră de împăratul Septimius Severus oamenii au înțeles că zona aceea plină de ruine fusese, la jumătatea secolului I, grandiosul templu isiac. Astăzi, prețioasele lui rămășițe risipite constituie unul dintre cele mai surprinzătoare itinerare ale Romei. Mensa isiacă. Senatorul Saturninus voia să distrugă minunata masă isiacă, însă nu a reușit; în 1527 - pe când, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bazele planului de distrugere a lui Șerban. Ah, ce răzbunare cruntă te așteaptă, păpușă de lemn care poate fi aruncată la gunoi, iar acolo transformată În scrum! Iată clipa răzbunării, Șerban. Te voi strivi ca pe o ploșniță, iar pe ruinele tale mă voi ridica de mână cu Sorin, pentru a continua drumul În viață. 20 noiembrie 1959 (vineri) Viață... Dinu... fericire... iată ce-mi rezervă viitorul. Azi, Însă, am greșit. La teză la geografie, mi-am făcut de acasă lucrări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
el, suntem veseli, uit de toate, de ce să alerg acolo unde toți mă alungă, mă urăsc, mă chinuiesc? M-am gândit mult, cred că m-am gândit bine și În cele din urmă am renunțat, nu mă voi ridica pe ruinele altora. Vai, și când m-am trezit din nou liberă, cu Marinică lângă mine! Parcă m-aș fi smuls dintr-o mlaștină neagră, parcă aș fi evadat, asemenea unei păsări, din colivia robiei. Nu, nu trebuie să distrug În mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
în geantă și o luă spre Sixth Avenue, care o ducea în centru, către apartamentul ei. Capitolul LII Crima era într-adevăr una ciudată. O dublă omucidere în partea părăsită a Roosevelt Island - fâșia aceea îngustă de apartamente, spitaluri și ruine fantomatice din East River. Dat fiind că tramvaiul permite accesul rezidenților nu departe de sediul din Manhattan al Organizației Națiunilor Unite, o mulțime de diplomați și de angajați ai ONU locuiesc chiar acolo. Și tocmai doi dintre acești indivizi, diplomați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o clădire de fier care se Înălța pe un teren mai Înalt, la vreo cincizeci de metri mai spre vest. Năpădite de urzici și trestii de zahăr, rămășițele unui drum de ciment treceau pe lîngă o gheretă de portar În ruină și duceau spre o mare de ierburi sălbatice. Acesta era aerodromul din Hungjao, un loc magic pentru Jim, unde aerul vibra de vise și emoții. Iată hangarul galvanizat, dar nu mai rămăsese nimic altceva din aeroportul militar de pe care, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
În timp ce mitralia insectele: — Ta-ta-ta-ta-ta... Vera-Vera-Vera...! Dincolo de perimetrul năpădit de buruieni al aeroportului, se afla un vechi cîmp de luptă din 1937. Aici, armatele chineze făcuseră una dintre numeroasele lor Încercări inutile de a opri Înaintarea japonezilor spre Shanghai. Tranșee În ruine formau linii În zig-zag, un parapet de pămînt prăbușit unea un grup de movile funerare, construite pe digul unui canal nefolosit. Jim Își amintea că vizitase Hungjao cu părinții lui, În 1937, la cîteva zile după bătălie. Grupuri de europeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
semn cu degetul lui Jim, de parcă micul deținut de unsprezece ani ar fi fost răspunzător de această expediție absurdă. Urmărind poziția soarelui, așa cum făcuse ore În șir la centrul de detenție, Jim se asigură că mergeau spre nord. Trecură de ruinele fabricii de ceramică de la Chapei, ale cărei cuptoare aveau forma forturilor germane de la Tsingtao. Marca fabricii stătea lîngă poartă: un ceainic chinezesc Înalt de cîteva etaje, construit În Întregime din cărămizi verzi. În timpul războiului chino-japonez din 1937, fusese lovit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
aceea, după apel, se strecurase prin gard acolo unde se afla o cazemată uitată din perimetrul aeroportului, Înconjurată de urzici. Lăsîndu-și pantofii pe treptele cazematei, Înaintă printr-un canal puțin adfînc, apoi se tîrÎ prin iarba Înaltă, printre clădirile În ruină. Prima dintre curse era doar la cîțiva metri de gardul Înconjurător, distanță ce i se păruse uriașă lui Jim cînd se strecurase prima dată prin sîrma ghimpată. Privise Înapoi spre lumea sigură a lagărului, spre barăci și spre turnul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dormitoare, aproape speriat că fusese alungat din ele pentru totdeauna. Doctorul Ransome Îl numea adesea pe Jim „un spirit liber“ cînd acesta se Învîrtea prin lagăr, cu vreo nouă idee În minte. Dar aici, În iarba Înaltă dintre clădirile În ruină, se simțea apăsat de o povară nefamiliară. Pentru prima oară, apreciindu-și inerția, Jim stătea culcat lîngă cursă. Un avion se ridica de pe aeroportul Lunghua, profilîndu-se clar pe fațadele galbene ale apartamentelor din concesiunea franceză, dar Jim ignoră avionul. Soldatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
moartea de pe cîmpurile lui. Jim se gîndea cu tristețe la acei piloți americani care muriseră legați În curelele parașutelor lor, sub ochii unui caporal japonez cu un revolver Mauser și ai unui băiat englez, ascuns În balconul acestei clădiri În ruină. Totuși, sfîrșitul lor Îi amintea lui Jim de sfîrșitul lui propriu, la care se gîndise În secret Încă de la sosirea lui la Lunghua. Saluta raidurile aeriene, zgomotul avioanelor Mustang cînd treceau peste lagăr, mirosul de ulei și de cordită, moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
iulie, atacurile aeriene ale americanilor fuseseră aproape neîntrerupte. Valuri de avioane Mustang și Lightning zburau dinspre bazele aeriene din Okinawa, bombardînd aeroporturile din jurul Shanghai-ului, atacînd forțele japoneze concentrate la gurile rîului Yangtze. Din balconul sălii de Întrunire aflate În ruină, Jim fu martorul distrugerii mașinii de război japoneze, de parcă ar fi urmărit un film de război din balconul Teatrului Cathay. Casele cu etaje din concesiunea franceză erau ascunse de sute de coloane de fum care se ridicau din camioanele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să-l țină drept pe domnul Maxted. Întunericul și rîul vîscos Îi amețise pe amîndoi și, În orice moment, puteau cădea peste șine. Conduși de cele trei camioane, prizonierii părăsiră calea ferată și se adunară pe chei, lîngă magaziile În ruină. O sută de prizonieri rămăseseră În urmă, pe drumul pietruit prea obosiți să continue și resemnați față de orice viitor le pregătiseră japonezii. Stăteau În ploaie, sub taluzul căii ferate, urmăriți de soldații cu pelerinele șiroind. CÎnd coloana deținuților porni, Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din avioanele B-29 și alunecară repede spre sol. Containerele nu conțineau cutii de Spam, Klim și teancuri de Reader’s Digest, ci muniții și explozive pentru trupele Guomindangului. Batalionul, cu sprijinul artileriei, lichida ultimele unități comuniste care Încă rezistau printre ruinele magaziilor din Pootung. Pe delușor, cadavrele soldaților comuniști uciși erau orînduite ca lemnele de foc. În tăcerea de după trecerea bombardierelor. Jim putu auzi tunetul dureros al barajelor de artilerie din Hungjao și de pe cîmpul deschis din vestul Shanghai-ului. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]