3,958 matches
-
nu s-a mai mișcat „de-a bușilea”, s-a ridicat dreaptă, ca un lujer de floare în lumina soarelui de vară orbitor, a început să exploreze curtea pentru ca, într-o zi, să-și arunce privirea peste gardul înalt, din scândură de brad: „- Ce se vede acolo, departe?” „-Un deal!” „- Și pe deal ce este?” „- Cerul!” „- Vreau să urc acolo ca să pun mâna pe cer!” „- Nu se poate! Când vom urca, cerul se va muta mai departe, pe alt deal...” „- De ce
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
statură ca și Aron, dar mult mai brunetă, cea mai neagră, așa era considerată până când au venit adevărații negri în România. În realitate, Catinca era mulatră și nu știa să vorbească în limba rromilor. În casă aveau două lavițe din scândură groasă, fiecare își avea lavița (patul) lui. Mai râdeau flăcăii pe seama Anghelinei: Adu troaca, măi, Catine! Troaca fiind o covată ceva mai mare, că pe atunci nu erau căzi ca acum pentru făcut baie, covata era din lemn de răchită
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
le convenea ceva, îi făcea bagajul lui Dumitru trimițându l la părinți. Așa s-a amărât el până când și-a făcut casa lui. Nu a bătut-o niciodată pe Pinuța lui, că așa o dezmierda. Avea niște garduri înalte din scândură cioplită de stejar și de o grosime impresionantă. Stâlpii de la porți erau tot din același lemn, ciopliți la pătrat, înalți de doi metri și ceva, terminându-se în formă rotundă, simbolizând capul, gâtul și trunchiul omenesc. Grosimea lor depășea 70
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
se instala batoza pentru triere. Transportul batozei era mai dificil, batoza fiind mai înaltă se putea răsturna oricând. Rareori se transporta concomitent și motorul și batoza, că era nevoie de multe perechi de boi. Batoza era o namilă mare din scânduri și metal, așezată pe un suport masiv din metal cu două osii și patru roți pe care se deplasa când era mutată de la o arie la alta. Batoza avea multe roți purtate de diferite curele ce puneau în mișcare niște
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ca să te joci cu ele, și el zicea că nu. Vezi tu, erau Încă puștile lui și nu și-a mai cumpărat altele vreodată. Nici n-a mai vânat. Apoi au reconstruit casa În același loc, de data asta din scânduri vopsite-n alb, și din tinda casei se vedeau plopii și lacul din spatele lor; dar arme n-au mai fost vreodată. Țevile puștilor care stătuseră pe rastelurile din picioare de căprioară rămaseră pe mormanul de cenușă și nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de-acolo, și acum era pe piciorul ei și Începuse să urce. — Nu, Jim, zise Liz. Jim Își Împinse mâna și mai sus. — Nu, Jim, nu trebuie. Nu trebuie. Nici Jim și nici mâna lui mare nu-i dădură atenție. Scândurile erau tari. Jim Îi ridicase rochia și Încerca să-i facă ceva. Îi-era frică, dar și ea voia. Avea nevoie de asta, dar i-era teamă. — Nu trebuie să faci asta, Jim. Nu trebuie. — Trebuie. O s-o fac. Știi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Jim. Nu trebuie. — Trebuie. O s-o fac. Știi și tu că trebuie s-o facem. — Nu, Jim, nu trebuie să facem asta. O, nu se cade. O, Doamne, e prea mare și doare rău. Nu se poate. O, Jim. Jim. Scândurile erau tari și reci și pline de așchii, iar el era greu și Îi făcea rău. Liz Îl Împinse, atât era de Înțepenită și de speriată. Jim adormise. Nu putea să-l dea de pe ea. Reuși să se scoată de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
urcă pe marginea patului de jos, cu lampa-n mână, ca să vadă ce s-a Întâmplat. Indianul zăcea cu fața la perete. Își tăiase beregata dintr-o parte-n cealaltă. Sângele se strânsese Într-o băltoacă, acolo unde greutatea trupului său Îndoise scândurile patului. Capul i se odihnea pe brațul stâng. Briciul deschis căzuse pe pătură. — George, scoate-l pe Nick afară, spuse doctorul. Nu mai era cazul. Nick, aflat pe pragul ușii din bucătărie, văzuse totul foarte bine. Începuse să se facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se prăbușeau. O excursie pe schiuri Funicularul se mai strofocă o dată și apoi se opri. Nu mai putea merge, zăpada se așezase pe șine Într-un strat solid. Furtuna care se abătuse asupra muntelui făcuse crusta de zăpadă tare ca scândura. După ce și-a ceruit schiurile, Nick Își băgă cizmele În lăcașul de metal și strânse clema puternic. Sări din funicular Într-o parte, pe zăpada tare, apoi se Întoarse dintr-o săritură, se ghemui și, Împingându-se-n bețe, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ești un puști dat dracu’, Jack, Îi spune John. — Ei, nu, spune Jack. O nimica toată. Un simplu interogatoriu Afară, zăpada se Înălța mai sus de pervazul ferestrei. Soarele intra pe fereastră și strălucea pe harta agățată de peretele din scânduri de pin al cabanei. Soarele se ridicase și lumina pe deasupra nămeților. Săpaseră un șanț de-a lungul colibei și În fiecare zi senină razele soarelui străluceau pe zid, reflectând căldura pe zăpadă și lărgind, astfel, șanțul. Era spre sfârșitul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
undeva. Dacă mă uitam pe fereastră puteam vedea unde e ținut vinul. Dacă te apropiai de fereastră, mirosul din casă ajungea până la tine. Era un miros dulce și ușor grețos, ca Într-o casă de indieni. Deodată, Fontan apucă o scândură desprinsă din gard și Începu să sape În jurul ușii din spate. — Nu putem intra, spuse. Ce dracu’, nu putem intra. În curtea casei din spate un bărbat făcea ceva la roata din față a unui Ford. Ar fi mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o lumânare în ultimele clipe... plecase lângă fiica și soția lui, care-l așteptau de mult.” Încă o „fotografie” dăruită nouă, cititorilor, de Liviu Romoșan: „ Astăzi, casa profesorului pare pustie și tristă, cu obloanele ferestrelor ferecate. Gardul de fier, cu scândurile crăpate și strâmbe, par că se prăvălesc de la o zi la alta. Copacii bătrâni ce mai străjuiesc ograda adumbrită, p ar că se usucă, iar freamătul frunzelor, ce cad în zilele de toam nă târzie, îngână un freamăt trist și
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
ei în veșnicia lumii. Iar mortul era cu fața descoperită în fața oamenilor și a cerului, ca lumea să privească veșnica lui plecare, ca un rămas bun, lumea privind în față înseși mărirea morții, să cug ete... Sicriul era atunci din scânduri albe, fără v reo c ăptușeală, fără nici o podoabă, fără flori și fără coroane - căci flori și cununi erau faptele bune ale mortului; iar în sicriul care se vedea de data aceasta, descoperit, după vechiul obicei al creștinilor, era o
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
aceea și chiriile erau foarte mari; trăsurile erau indispensabile pentru că drumurile erau foarte vechi; din aceleași cauze și nevoia de servitori; alimentele erau foarte ieftine.” Alte constatări personale. Orașul progresase. Str ăzile nu mai erau pavate ca mai înainte, cu scânduri. Avea vreo 70 de biserici. Clima era mai sănătoasă ca la București. Divorțul mai puțin răspândit. Teama de Dumnezeu nu există însă. Domnul își avea reședința în Iași. Era amabil cu străinii. A permis răspândirea Bibliei în țara sa. Mitropolitul
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
care nici acum nu-l cred aievea , apoi la Pietroșița, unde am avut norocul să-l Întîlnesc În carne, oase și vila ce-i alunecă de decenii-ncet la vale, spre gară, pe Mircea Horia Simionescu. Discuri, un magnetofon Sonet, scînduri, cărți, aerul improvizat al unui refugiu fictiv, o traversă de cale ferată În subsol, priveliște spre sanatoriu și păduri, primul scriitor pe care-l vedeam pe viu. Și s-a Întîmplat să fie și cel mai mare. Luminat interior de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
liniștit voi. Știu, acum că nu se va întîmpla nimic. Și îndată ce se va potoli ninsoarea... Se întrerupse pe neașteptate și-și opri privirile în fundul sălii, unde se distingea, anevoie, un perete curios reparat, care părea o ușă blocată cu scânduri, bătute una peste alta, oarecum la întîmplare. - Dacă nu e vorba de o întîlnire cu adevărat importantă, spuse Manole subliniind cu înțeles cuvântul, te rog să mai ai puțină răbdare. Așa ceva n-ai să întîlnești pe acolo, pe la Charlottenburg, de unde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
reușească totuși să-și ascundă turburarea. - Așa se aude întotdeauna, nopțile, mai ales acum, toamna, când bate vântul. Casa asta e pe jumătate ruinată... O vezi bine, de altfel, adăugă întinzînd brațul spre fundul salonului. În penumbră se zăreau câteva scânduri bătute de-a lungul peretelui, neîndemînatec acoperite cu draperii decolorate, zdrențuite, mâncate de molii. - Nu mai cântă, șopti Ieronim. Asta înseamnă că se pregătesc de plecare. Ia dă-mi o clipă lanterna. O aprinse și, voalîndu-i lumina cu palma stângă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
stomac, și amețeala Îl cuprinse iar. Negrul Îl urmări cu privirea cum se ridică În genunchi, cu brațul drept legănÎndu-i-se, cum Își ia mîna dreaptă și și-o bagă Între genunchi și apoi cum se ridică trăgÎndu-se de o scîndură bătută-n cuie deasupra copertinei, pînĂ ce reuși să stea-n picioare, uitîndu-se de sus la negru, cu mîna dreaptă prinsă În continuare Între coapse. Se gîndea că pînĂ acum nu știuse cu adevărat ce e durerea. Dacă-mi țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
trecu de casa vopsită-n alb a familiei Bean, unde mai dansau uneori la lumina felinarelor, pe podeaua din lemn tare, și ajunse la doc, unde lumea ieșise să Înoate. Erau cu toții la celălalt capăt al docului. În timp ce mergea pe scîndurile negeluite, Înălțate mult deasupra apei, auzi cum trambulina lungă scîrție de două ori În semn de protest, și apoi o bufnitură-n apă. Valurile mici se ciocneau de piloni. „Ăsta tre’ să fi fost Untură“, se gîndi. Kate ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și vocea joasă, de bas, a lui Bill. Nick se simțea bine. Era haios să se strige așa la tine. Își scoase Încălțările din pînză, Își trase cămașa peste cap și scăpĂ de pantaloni. Sub tălpile goale simțea nisipul de pe scînduri. Alergă foarte repede pe scîndura flexibilă a trambulinei, apoi degetele de la picioare i se Îndoiră pe muchia de la capătul ei, se Încordă și sparse catifelat suprafața apei, scufundîndu-se fărĂ să știe la ce adîncime. Luase o gură mare de aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a lui Bill. Nick se simțea bine. Era haios să se strige așa la tine. Își scoase Încălțările din pînză, Își trase cămașa peste cap și scăpĂ de pantaloni. Sub tălpile goale simțea nisipul de pe scînduri. Alergă foarte repede pe scîndura flexibilă a trambulinei, apoi degetele de la picioare i se Îndoiră pe muchia de la capătul ei, se Încordă și sparse catifelat suprafața apei, scufundîndu-se fărĂ să știe la ce adîncime. Luase o gură mare de aer cînd pornise și acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
avea cînd era lîngă Kate. Mi-ar plăcea să fiu un pește. — Bună gluma, spuse Odgar. — Sigur că da, răspunse Nick. Nu fi de căcat, Wemedge, Îi zise Kate. — Ție ți-ar plăcea să fii pește, Butstein? spuse, Întinzîndu-se pe scînduri cu spatele la ei. Nu, răspunse Kate. Nu-n seara asta. Nick Își Împinse spatele În talpa ei. — Odgar, ție ce animal ți-ar plăcea să fii? — J. P. Morgan, răspunse Odgar. — Ești drăguț, Odgar, spuse Kate. Nick simți cum Odgar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
potecuțe. Apa avea gust de ouă stricate, pentru că erau dintr-un izvor mineral, iar Nick și cu soră-sa obișnuiau să bea din ea ca să se autodisciplineze. Acum, În timp ce se Îndreptau spre bucătĂria din spatele hotelului, trecură pe un pod din scînduri care era așezat deasupra unui pîrÎu ce se vărsa Într-unul dintre lacuri. Apoi se strecurară În bucătĂrie. — Spală-i și pune-i În cutia frigorifică, Nickie. O să-i cîntăresc după aia. — Doamnă Packard, aș putea vorbi un minut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
duce la podgoria Copoului. Podgorie întinsă în jurul mănăstirii Sfântul Atanasie, despre începuturile căreia vorbește Nicolae Iorga în niște note de călătorie de prin 1907. El spune că o mână de călugări a ridicat aici în Codrii Iașilor un schit din “scânduri înconjurat de căsuțe țărănești ale umililor monahi”. În 1638, însă, Vasile Lupu voievod zidește o biserică din piatră pe aceste “prăvălișuri de dealuri acoperite cu vii”. Cu timpul, însă, zidirea s-a risipit. La 1702, Constantin Duca voievod o reface
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
moș Dumitru s-a oprit în pragul crâșmei, purtându-și privirea cercetătoare dintr-o parte în alta a încăperii cât o lume de mare... Drept în față, trona hornoaica lângă care ședea cocoțată balerca cu rachiu. Urma tejgheaua croită din scândură de stejar, înegrită de vreme, pe care ședeau rânduite ca la paradă țoiurile pentru rachiu și ulcelele de lut pentru vin. Mai încolo se aflau câteva oale mai burduhoase, pentru adus vinul din beci. Gârliciul beciului se ghicea puțin mai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]