4,326 matches
-
și armonie cromatică, suferința și dezdădejdea prin disonanțe, distorsiune și grotesc. În mijlocul acestora tronează marca specifică a lui Mahler - intruziunea constantă a banalității și absurdității în momente de seriozitate profundă, simbolizată în partea a doua a celei de-a cincea Simfonii, când o arie trivială populară se termină abrupt într-un marș funerar solemn. Aria banală își schimbă caracterul, trecând la un cor brucknerian pe care Mahler îl folosește pentru a da semnificație speranței de soluționare a conflictelor. Mahler însuși recunoștea
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
într-un marș funerar solemn. Aria banală își schimbă caracterul, trecând la un cor brucknerian pe care Mahler îl folosește pentru a da semnificație speranței de soluționare a conflictelor. Mahler însuși recunoștea eclectismul lucrărilor sale, numind Scherzoul din a Treia Simfonie „cea mai ridicolă și în același timp, cea mai tragică compoziție care a existat vreodată ... Este ca și cum toată natura s-ar strâmba și și-ar scoate limba.” După cum menționa Cooke, gama stărilor muzicale ale lui Mahler vine din „orchestrația extraordinară
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
necovențional al forțelor orchestrale și influențele din muzica și dansul popular cum ar fi ländlerul și valsul. Muzicologul Vladimír Karbusický susține că rădăcinile evreiești au un efect de durată asupra creațiilor sale, dând ca exemplu mișcarea a treia din Prima Simfonie, ca cea mai reprezentativă pentru muzica „Yiddish” în lucările lui Mahler. Compozitorul și jurnalistul ceh Max Brod a identificat de asemenea ritmuri și melodii evreiești în muzica lui Mahler. Folosea des „tonalitatea progresivă”, la fel ca danezul Carl Nielsen, pentru
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Brod a identificat de asemenea ritmuri și melodii evreiești în muzica lui Mahler. Folosea des „tonalitatea progresivă”, la fel ca danezul Carl Nielsen, pentru prima dată în compozițiile sale timpurii, cum ar fi "Erinnerung" și apoi, în mod liber în Simfoniile sale. De exemplu, tonalitatea predominantă a Simfoniei I este re major, care trece la începutul mișcării finale, partea „conflictuală”, la fa minor, și numai după o lungă „bătălie” revine la re major, aproape de final. A doua Simfonie începe în do
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
melodii evreiești în muzica lui Mahler. Folosea des „tonalitatea progresivă”, la fel ca danezul Carl Nielsen, pentru prima dată în compozițiile sale timpurii, cum ar fi "Erinnerung" și apoi, în mod liber în Simfoniile sale. De exemplu, tonalitatea predominantă a Simfoniei I este re major, care trece la începutul mișcării finale, partea „conflictuală”, la fa minor, și numai după o lungă „bătălie” revine la re major, aproape de final. A doua Simfonie începe în do minor și se termină în Mi bemol
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
mod liber în Simfoniile sale. De exemplu, tonalitatea predominantă a Simfoniei I este re major, care trece la începutul mișcării finale, partea „conflictuală”, la fa minor, și numai după o lungă „bătălie” revine la re major, aproape de final. A doua Simfonie începe în do minor și se termină în Mi bemol. Părțile Simfoniei a V-a trec din do diez minor în la minor, apoi în re major, fa major și, în fine, în re major. Simfonia a VI-a, în
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
este re major, care trece la începutul mișcării finale, partea „conflictuală”, la fa minor, și numai după o lungă „bătălie” revine la re major, aproape de final. A doua Simfonie începe în do minor și se termină în Mi bemol. Părțile Simfoniei a V-a trec din do diez minor în la minor, apoi în re major, fa major și, în fine, în re major. Simfonia a VI-a, în mod neobișnuit pentru Mahler, începe și se termină în aceeași tonalitate, la
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
aproape de final. A doua Simfonie începe în do minor și se termină în Mi bemol. Părțile Simfoniei a V-a trec din do diez minor în la minor, apoi în re major, fa major și, în fine, în re major. Simfonia a VI-a, în mod neobișnuit pentru Mahler, începe și se termină în aceeași tonalitate, la minor, semnificând faptul că, în acest caz, conflictul a rămas deschis. Prietenul lui Mahler, muzicologul Guido Adler, a evidențiat faptul că la data morții
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
în mod neobișnuit pentru Mahler, începe și se termină în aceeași tonalitate, la minor, semnificând faptul că, în acest caz, conflictul a rămas deschis. Prietenul lui Mahler, muzicologul Guido Adler, a evidențiat faptul că la data morții compozitorului, în 1911, Simfoniile sale au fost interpretate de peste 260 de ori în Europa, Rusia și America, cu cea de a Patra simfonie, 61 de reprezentații, fiind cea mai frecventă. În timpul vieții, lucrările lui Mahler și reprezentațiile acestora atrăgeau un mare interes, dar părererile
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
caz, conflictul a rămas deschis. Prietenul lui Mahler, muzicologul Guido Adler, a evidențiat faptul că la data morții compozitorului, în 1911, Simfoniile sale au fost interpretate de peste 260 de ori în Europa, Rusia și America, cu cea de a Patra simfonie, 61 de reprezentații, fiind cea mai frecventă. În timpul vieții, lucrările lui Mahler și reprezentațiile acestora atrăgeau un mare interes, dar părererile despre acestea erau împărțite; le-a luat mulți ani criticilor și publicului să le înțeleagă. Prima simfonie (1889), unul
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
a Patra simfonie, 61 de reprezentații, fiind cea mai frecventă. În timpul vieții, lucrările lui Mahler și reprezentațiile acestora atrăgeau un mare interes, dar părererile despre acestea erau împărțite; le-a luat mulți ani criticilor și publicului să le înțeleagă. Prima simfonie (1889), unul dintre acești critici notând după reprezentația acestei simfonii din anul 1898 de la Dresden că „este cea mai plictisitoare [simfonie] pe care noua epocă a produs-o.” A Doua simfonie a fost mult mai bine primită de critici, unul
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
În timpul vieții, lucrările lui Mahler și reprezentațiile acestora atrăgeau un mare interes, dar părererile despre acestea erau împărțite; le-a luat mulți ani criticilor și publicului să le înțeleagă. Prima simfonie (1889), unul dintre acești critici notând după reprezentația acestei simfonii din anul 1898 de la Dresden că „este cea mai plictisitoare [simfonie] pe care noua epocă a produs-o.” A Doua simfonie a fost mult mai bine primită de critici, unul dintre aceștia considerând-o „cea mai bună lucrare de felul
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
interes, dar părererile despre acestea erau împărțite; le-a luat mulți ani criticilor și publicului să le înțeleagă. Prima simfonie (1889), unul dintre acești critici notând după reprezentația acestei simfonii din anul 1898 de la Dresden că „este cea mai plictisitoare [simfonie] pe care noua epocă a produs-o.” A Doua simfonie a fost mult mai bine primită de critici, unul dintre aceștia considerând-o „cea mai bună lucrare de felul acesta de la Mendelssohn încoace”. Asemenea aprecieri erau rare, în special după
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
mulți ani criticilor și publicului să le înțeleagă. Prima simfonie (1889), unul dintre acești critici notând după reprezentația acestei simfonii din anul 1898 de la Dresden că „este cea mai plictisitoare [simfonie] pe care noua epocă a produs-o.” A Doua simfonie a fost mult mai bine primită de critici, unul dintre aceștia considerând-o „cea mai bună lucrare de felul acesta de la Mendelssohn încoace”. Asemenea aprecieri erau rare, în special după ascensiuunea lui Mahler în postul de director al Operei din
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
aprecieri erau rare, în special după ascensiuunea lui Mahler în postul de director al Operei din Viena. Principalii săi inamici din oraș foloseau presa antisemită și conservatoare pentru a denigra aproape toate reprezentațiile lucrărilor lui Mahler; de aceea a Treia simfonie, primită bine de critici după reprezentația din Krefeld în 1902, a fost tratată de critica din Viena cu dispreț: „Oricine a înfăptuit o asemenea oroare merită ani grei de închisoare.” După ce a Patra și a Cincea simfonie nu au reușit
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
aceea a Treia simfonie, primită bine de critici după reprezentația din Krefeld în 1902, a fost tratată de critica din Viena cu dispreț: „Oricine a înfăptuit o asemenea oroare merită ani grei de închisoare.” După ce a Patra și a Cincea simfonie nu au reușit să primească aprecierile publicului, Mahler era convins că cea de a Șasea va reuși acest lucru. În cele din urmă, cea de-a Opta simfonie din Munchen, din 12 septembrie 1910, a fost primită bine de public
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
oroare merită ani grei de închisoare.” După ce a Patra și a Cincea simfonie nu au reușit să primească aprecierile publicului, Mahler era convins că cea de a Șasea va reuși acest lucru. În cele din urmă, cea de-a Opta simfonie din Munchen, din 12 septembrie 1910, a fost primită bine de public, fiind denumită „Simfonia celor 1000”. La premiera americană din 1916, sub conducerea lui Leopold Stokowski, simfonia a fost interpretată de peste 1068 de muzicieni, dintre care 950 de coriști
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
reușit să primească aprecierile publicului, Mahler era convins că cea de a Șasea va reuși acest lucru. În cele din urmă, cea de-a Opta simfonie din Munchen, din 12 septembrie 1910, a fost primită bine de public, fiind denumită „Simfonia celor 1000”. La premiera americană din 1916, sub conducerea lui Leopold Stokowski, simfonia a fost interpretată de peste 1068 de muzicieni, dintre care 950 de coriști. Aplauzele și uralele au durat mai mult de o jumătate de oră. Reprezentațiile lucrărilor lui
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
va reuși acest lucru. În cele din urmă, cea de-a Opta simfonie din Munchen, din 12 septembrie 1910, a fost primită bine de public, fiind denumită „Simfonia celor 1000”. La premiera americană din 1916, sub conducerea lui Leopold Stokowski, simfonia a fost interpretată de peste 1068 de muzicieni, dintre care 950 de coriști. Aplauzele și uralele au durat mai mult de o jumătate de oră. Reprezentațiile lucrărilor lui Mahler s-au rărit după moartea sa. În Olanda, apropiații lui Willem Mengelberg
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
compozitor Aaron Copland de a-l prezenta pe Mahler ca un compozitor progresiv, cu 30 de ani înaintea timpurilor sale și mult mai inventiv ca Richard Strauss. Mai devreme, în 1916, Leopold Stokowski a introdus în Philadelphia, SUA, a Opta simfonie și "Das Lied von der Erde". A Opta simfonie a avut mare succes, ajungând să fie reprezentată și la New York. În Marea Britanie Orchestra Hallé a interpretat "Das Lied" și a Noua simfonie în Manchester-ul anului 1931; Sir Henry Wood a
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
ca un compozitor progresiv, cu 30 de ani înaintea timpurilor sale și mult mai inventiv ca Richard Strauss. Mai devreme, în 1916, Leopold Stokowski a introdus în Philadelphia, SUA, a Opta simfonie și "Das Lied von der Erde". A Opta simfonie a avut mare succes, ajungând să fie reprezentată și la New York. În Marea Britanie Orchestra Hallé a interpretat "Das Lied" și a Noua simfonie în Manchester-ul anului 1931; Sir Henry Wood a reprezentat cea de-a opta simfonie în Londra, 1930
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Stokowski a introdus în Philadelphia, SUA, a Opta simfonie și "Das Lied von der Erde". A Opta simfonie a avut mare succes, ajungând să fie reprezentată și la New York. În Marea Britanie Orchestra Hallé a interpretat "Das Lied" și a Noua simfonie în Manchester-ul anului 1931; Sir Henry Wood a reprezentat cea de-a opta simfonie în Londra, 1930, și din nou în 1938, când tânărul Benjamin Britten o considra a fi „execrabilă”, deși a fost impresionat de muzică. Criticii britanici din
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Erde". A Opta simfonie a avut mare succes, ajungând să fie reprezentată și la New York. În Marea Britanie Orchestra Hallé a interpretat "Das Lied" și a Noua simfonie în Manchester-ul anului 1931; Sir Henry Wood a reprezentat cea de-a opta simfonie în Londra, 1930, și din nou în 1938, când tânărul Benjamin Britten o considra a fi „execrabilă”, deși a fost impresionat de muzică. Criticii britanici din acea perioadă l-au tratat pe Mahler cu superioritate și rar cu laude. Dyneley
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
execrabilă”, deși a fost impresionat de muzică. Criticii britanici din acea perioadă l-au tratat pe Mahler cu superioritate și rar cu laude. Dyneley Hussey nota în 1934, „deși cântecele pentru copii sunt încântătoare, ar trebui să se renunțe la simfonii.” Compozitorul și dirijorul Julius Harrison considera simfoniile lui Mahler ca fiind „interesante uneori, dar obositoare”, fiind lipsite de creativitate. George Bernard Shaw considera că audiența anilor '30 îi considera pe și Bruckner compozitori „de mâna a doua”. Înainte de interzicerea muzicii
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Criticii britanici din acea perioadă l-au tratat pe Mahler cu superioritate și rar cu laude. Dyneley Hussey nota în 1934, „deși cântecele pentru copii sunt încântătoare, ar trebui să se renunțe la simfonii.” Compozitorul și dirijorul Julius Harrison considera simfoniile lui Mahler ca fiind „interesante uneori, dar obositoare”, fiind lipsite de creativitate. George Bernard Shaw considera că audiența anilor '30 îi considera pe și Bruckner compozitori „de mâna a doua”. Înainte de interzicerea muzicii lui Mahler pe timpul nazismului, fiind considerată muzică
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]