5,716 matches
-
În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește amorului „tinerele-i răsfățuri”. Îmbătate, sublime sînt simțurile aceluia ce vede: „Lumina dimineții [ce] se varsă În eter”. În golful Smirnei, grenadul, mirtul, olivierul și laurul se concurează În parfumuri și În culori de aur și de purpură. Aici este o eternă, mirifică primăvară: „Îmbălsămînd ferice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adoră și, cum ziceam, le corupe prin exaltarea forței lor de a străluci. Lingușirea este arma lui Bolintineanu. Nu umilința, nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu. Pentru aceasta, el aruncă totul În joc, nu face economie de superlative, nu se teme de repetiție și, cum
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al acestor unde fraged legiver! Numai focul tînăr din a ta privire Poate fi mai magic pe pămînt și-n cer!” În fine, ultimul act al scenariului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
netulburată, ocrotește din nou un mare sentiment. Copila română preferă să putrezească În Închisoare decît să cedeze concupiscentului episcop grec de la Bitolia. Pentru a ușura durerea Țintarului pe care Îl iubește, fata lasă cu limbă de moarte (intervine din nou sublima mistificație din Miorița): „Ci să-i spui că-s vinovată, Că de mult l-am fost uitat... Să nu sufere-ntristat Ci pe loc să fiu uitată...” O figură nouă apare În erotica lui Bolintineanu: figura sacrificiului. Ea este un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ordonat, scenografie amplă, coerentă, concentrare de obiecte mărețe etc. Tendința lui Alecsandri este de a Încremeni Într-un tablou asemenea sublimități. Natura este, În orice caz, valorificată prin capacitatea ei de a produce peisaje grandioase (un grandios, repet, măsurat, un sublim care să nu pericliteze statutul obiectului!). În Mandarinul ochiul se plimbă, fermecat, de la podoabele costumului la turnurile hieratice ale pagodei. Obiectele excelează În genul lor: sînt transparente dacă originea lor e minerală, Înalte, mărețe și sprintene (există la Alecsandri o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imaginare pentru a vedea altă formă de spectacol și, În fond, un alt mod de a imagina natura. Atributele se repetă (măre(, adînc, nepăsător, gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre un sublim al sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se risipește Precum o-mpârăjie de glorios popor. Frumoasa-i limpezime În clipă turburată Se schimbă-n
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alin plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a umplut abisul și trece maiestos! Luîndu-și cursul pacinic, din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a umplut abisul și trece maiestos! Luîndu-și cursul pacinic, din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot scîntei. În sensibilitatea veselului Alecsandri apare un sentiment obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale revin, după o fază de criză, la formele de sublim liniștit, maiestos. Umplînd abisul, Rinul redevine un „gigantic nepăsător”. Alecsandri nu poate trăi prea mult cu sentimentul catastrofei. Natura este frumoasă Îndeosebi În formele ei pașnice. Pașnice și decorative. Obiectele se integrează Într-un ansamblu (tablou, scenă, spectacol), ansamblu Încîntă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cadru de o măreție, de regulă, statică. Bucuroasă, privirea trece, apoi, la alt grup de elemente, altă scenă, alt tablou... În Grui-SÎnger, Alecsandri cultivă fiorosul din natură, măreția lirică În orgia vegetală. Elementele materiale alcătuiesc un grandios tablou de Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri sure, umbre mortale, fiare „povestice”, peșteri negre și amenințătoare, arbori cu ramurile Încrucișate ca niște spînzurători, stînci „fantasme pleșuve, mute, oarbe” etc. Toate semnele infernului din natură sînt convocate pentru a zugrăvi un „cuib al spaimei”, spectacol
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Caută țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.” Contemplația, promenada nu tulbură În nici un fel dialectica armoniei naturale. Omul nu strică simetriile naturii Îmblînzite. Ea este un adăpost sigur, un spațiu (cum se sugerează Într-un poem erotic) de desfătări sublime. Natura, În totalitate, a devenit un imens cuib În care se pregătește rodul: „Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plîntă În căldura primăverii naște, saltă, zboară, cîntă. Omul Își Îndreaptă pasul către desul stejăriș. Unde umbra cu lumina
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i mai drag și mai plăcut. Ca pruncuțul nou-născut?...” Călătorind la Milano, dedică damelor italiene un poem În trei părți (Coroana vieței) În care aduce laude Înfrățirii dintre amorul delicat și iubirea de patrie. Nimic, zice poetul, nu-i mai sublim, mai ferice: „Decît sfînta legătură, decît sfînta Înfrățire Ce unește-amorul gingaș cu a patriei iubire.” În altă parte, Alecsandri condamnă celibatul, deși biografii lui semnalează faptul că poetul a trăit pînă spre bătrînețe Într-o conviețuire liberă. Este una dintre
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
natura bosforiană este „În egală măsură incitantă și sedativă”. „Lingușirea este arma lui Bolintineanu” În relațiile cu obiectele: „Nu umilința nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu.” „Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spuselor fosforescente, al peisajelor odorante”, Bolintineanu n-are Însă „acces la mitologia interioară
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este, dacă nu cea mai importantă, În orice caz cea mai inspirată carte a lui Eugen Simion, critic la care luxurianța călinesciană a expresiei (paradis de metafore, cu unele inevitabile excese: „Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului”, sau: „Marea devine, astfel, la Bolintineanu o metaforă-cadru, o metaforă-matrice, spațiul imaginar În care extazul și moartea stau În aceeași barcă”) nu exclude detașarea, echilibrul, claritatea - de sorginte lovinesciană. O carte (atribute rare În critică!) luminoasă, caldă, solară, am spune
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Heliade Rădulescu. Trei verbe esențiale: a crea, a plasma, a edifica. Impaciența și lăcomia acumulării. Poezia Începe cu treapta zero a existenței. Tema plenitudinii, tema informului. Nevoia de ordine. Scrisul ca datorie sacră. Figura Părintelui și abolirea complexelor. Obiectul supradimensionat. „Sublimul În cele dinafară”. Un obiect poetic „În sfadă” și un subiect „În volbură”. Adorația și greața față de lucruri. Discursul unui poem: O noapte pe ruinele TÎrgoviștei. Ora indecisă a inserării. „Ființele aeriene” și peisajul celest. Tematica ascensiunii și a căderii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvîrșirii. Teama de anarhia limbajului Cultul „stilului deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea. La Cozia. Tema turnului. Lucrurile purtate de caleașca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spațiul ocrotitor: schitul, cetatea În ruină, vesela vale. Variația temporală, figura nestatorniciei. Erosul unui moralist. Figura așteptării. Florile și Îngerii. „Prieteșugul” și figura renunțării cordiale. Figurile energiei și figurile dezolării. VIII. Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
data asta greșise. Literele mici sunt mai complicate, e mai greu să faci linii curbe pe un spațiu așa de mic. Ar trebui să exerseze întâi cu literele de tipar. Și poate că, într-o bună zi, ar putea atinge sublimul, scriindu-și de la cap la coadă, din scrâșnete și pocnete, numele întreg din care, la repezeală, prietenii foloseau doar o prescurtare ce te îndepărta, în mod nedrept, de original. Căci Maca nu era doar, așa cum îi arătau statura înaltă și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu ferestre bine încheiate, cu săli mobilate familiar, când întorci ochii de la tablourile de pe pereți spre câmpul infinit din vale ai sensul izolării. Ceea ce crezi tu că este singurătate, aceea se numește urât. Acești oameni n-au atins încă treapta sublimă a melancoliei fiindcă nu cultivă marea geometrie. O fetiță și un băiat se opriră lângă butuc. După oarecare codire, băiatul scoase din sân două ouă, întrebînd pe arhitect dacă cumpără. Acesta le apucă îndată și le mută în buzunarul surtucului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
însuflețită cu un bărbat, mai ales având aerul unei certe intime, îi producea o vizibilă mulțumire. - Știi tu ce e prozaic, stimabilo? Vezi castronul ăsta de supă? Dacă îl dezgrop peste două mii de ani și-l expun în muzeu, devine sublim prin forma lui, atunci extravagantă și inuzuală. Hergot lua parte cu o plăcere nespusă la aceste contențiuni, întorcînd capul când spre unul, când spre altul, aprobîndu-i pe amândoi, neîndrăznind să opteze pentru o teză. Dezvoltarea ideii de prozaic prin exemple
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mută, apoi ar fi continuat să rămână liniștit în sfera sa, primind noua autoritate. Așa îl vedea pe Hergot Ioanide, care nu putea sta locului de planuri și viziuni. În schimb Hergot, așa lipsit de tensiune proprie și depersonalizat, devenea sublim când primea un impuls din altă parte. Dacă cineva i-ar fi dat de mână un copil să-l păzească până vine și nu s-ar mai fi întors o zi, Hergot își lua misiunea în serios, nu se clintea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]