6,881 matches
-
știam că nu e Creața aleasa. M-am întors în camera mea și îi priveam chipul imprimat pe hârtie, întrebându-mă ce vede inima mea în plus față de ochi, ce are ea așa de special încât să merite să sufăr tăcut și de ce nu mă lăsase să-i sărut mâna, ca după numai câteva minute să-mi ceară să o sărut. Planul Erjikăi Erjika lovi cu nerv pervazul ferestrei mișcându-l de la locul său. Lemnul era aproape putred și doar praful
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pămîntie la față. Ba nu, s-a ridicat o cortină... Poate aceasta era culoarea ei naturală. Pentru prima dată aveam impresia că-și concentrează privirile asupra unui lucru. Cu degetele arătătoare de la ambele mîini pipăi Încet muchia mesei, se ridică tăcută și trecu prin spatele scaunului, făcînd valuri În perdeaua lămîiatică. Îi stătea bine În negru... Avea o talie subțire care părea că sfidează legea gravitației... Ridică receptorul și formă un număr de telefon, fără să-l caute În vreo agendă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
țigara pe un colț al mașinii de gătit și chicoti. I-am urmărit privirea, care i se Îndreptase undeva În jos, spre șasiu. De unde stăteam eu, vedeam foarte bine Întreaga albie oglindită Într-un reflector lunguieț. Cele cinci umbre priveau tăcute și nemișcate focul... Parcă erau prinși Într-o fotografie. Bucătarul spuse ca pentru sine: — Nu, nu-i rău deloc. Uite, fetele astea sînt niște lepădături și cei ce lucrează pe șantiere n-au o viață prea ușoară... dar decît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
recăpătat cunoștința. Dar nu-i adevărat că ascund informații... Păi, dacă ar fi avut vreo legătură cu dispariția soțului meu, ori ne-ar fi dat de veste, ori n-ar mai fi apărut deloc, una din două... E un tip tăcut, pe care nimeni nu-l bagă În seamă. — Cu ce se ocupă? — A zis că-i șofer de taxi. — Cu cît i-a vîndut mașina? — Cred că vreo sută șaizeci de mii de yeni. — A plătit tot ? — Da, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
În asemenea momente Îi indiviez pe cei care poartă ochelari, pentru că aceștia se aburesc și astfel mai cîștigi timp bătîndu-ți capul cu ei ca să-i ștergi și să-i așezi la loc. Neavînd așa ceva, am luat-o, aparent nepăsător și tăcut, spre canapea. M-am așezat În colțul dinspre ușă. Un arc gemu sub greutatea mea și, pînă să-mi dau seama, m-am și trezit Îngropat În canapea. Arcurile sînt rupte. Trebuie să trimit după cineva să le repare, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe tejghea. Surprinsă, Încetă să-și mai ronțăie unghia și-și ascunse În pumn vîrful degetului ei zdrențuit. I-am Întins o bancnotă de o mie de yeni fără să scot nici un cuvînt și ea mi-a dat restul, la fel de tăcută. N-a zis nimic, dar repetă de trei ori sunetul pe care Îl scoase mai Înainte cu buzele. Habar n-aveam dacă Îi dădea vreo semnificație sau nu. Am așteptat, totuși, o clipă să-mi vorbească. Mi-a zîmbit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de clasa a doua. Înspre Cluj am adormit sprijinit de scândura de la geam. Când m-am trezit, l-am văzut pe tatăl meu treaz, stând drept pe bancheta din fața mea, privindu-mă. Era atâta îngrijorare și incertitudine în privirea lui tăcută... Știam la ce se gândea; „Oare ce se va alege și de copilul asta?” N-a zis nimic, a scos pâinea și o bucată de salam și le-a întins în fața mea, pe un ziar, încet, cu grijă. „Nu știu ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
recent am reînvățat pe speze proprii că te pui degeaba cu stilul securistic. Tu lupți pe față, ceilalți pe dos. Habar nu ai cum vor acționa. Te surclasează complet. Cu o condiție: lipsa solidarității celorlalți. Șederea lor pe margine, mulțime tăcută și oportunistă. Dacă aceștia capătă chip și revoltă, există speranță și pentru cei transparenți în luptele lor. Greu de plecat. Multe biografii sunt foarte asemănătoare. Trăiesc între est-europeni refugiați, cei mai mulți în timpul comunismului, acum bine așezați în campus. Dacă nu trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Crăciun și Anul Nou numai la faptul că mai îmbătrânea cu un an; era singura realitate teribilă la care gândea - celelalte, ale politicii și vremii, erau date de o parte, întinderea vieții din față nu era decât un pustiu gălăgios, tăcut, vesel sau nostalgic. Și acum când tocmai gândea la asta, sunară la ușă primii musafiri ai Ajunului de Crăciun, doamna și domnul Neculce, ea casnică, el contabil la o fabrică din oraș, după care, în trei sferturi de oră cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu împletitură savantă. Când deschisei ușa mânerul scrâșni; Ana aștepta în picioare, tăcută, fixă, îmbrăcată într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic în lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvânt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gândii speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că nu aud întrebarea iar cel care o rostise, reacționând instinctual în mecanica timpului, își părăsi curiozitatea, aprinzându-și o țigară, după care tăcu, se desprinse în foiala de oameni, trecând spre alt grup aflat la câțiva pași. O împrăștiere tăcută, se vorbea în șoaptă, mai mult nu se vorbea, o prudență generală, ridicată la gradul ei maxim, aproape vizibilă, materializată, apăsând carnal, după ce ani de zile stătuse în fiecare ca o a doua natură, păzind și garantând existența celei reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a doua prăjitură; nu cred că aveam într-o asemenea măsură darul povestirii: mai degrabă imaginația ei, trezită de vitalitățile vârstei, își găsise patria, căci și ea era a câmpiei acestea, dinspre marginea de est a Europei. Maică-sa stătea tăcută, asculta sau nu, era grea de spus - bătea cu degetul mijlociu al mâinii drepte pe lemnul lucitor al mesei, un fel de tact, nu se știe al cărei melodii, sau era numai un semn de plictiseală, ori nerăbdare, și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se fac mai mari învață „lecția”; parcă dumneavoastră nu știți, domnule judecător? Asta-i situația. Nu-i nici o ieșire, s-a terminat. Vă rog să nu spuneți nimănui c-ați vorbit cu mine așa ceva. Nu avui puterea să zâmbesc; ciocnirăm tăcuți. Luminile din tavan învârteau vârstele acelor oameni, destinele lor și timpul acelui loc. Dar nimeni nu observa. - Unde-ai găsit sania asta, Lung? - E a primăriei, că eu tot acolo lucrez, n-au găsit altul mai bun. Cât despre sanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
apoi încercarea firavă, de secunde, a mângâierii coborând de-a lungul degetelor și a podului palmei, dar, în răgazul de eliberare a unei clipe, îmi retrăsei cu tristețe mâna, prefăcându-mă a nu-i înțelege adeziunea, nimic din rostirile-i tăcute, tremurătoarele-i încercări, pentru că era târziu, prea târziu, fiica, aflată acum în partea cealaltă a mesei, era mărturia vie a timpului ce trecuse peste noi, în vreme ce soțul, echilibrat și rațional prin structură, încheia, fără să știe, parafând cu peceți nevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să fac puțină ordine în bibliotecă și pe birou. Când mă întoarsei în camera de la față, soarele incendia în lumini triumfal covorul persan cu desenele lui florale, canapeaua lată acoperită cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atârnând ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născând o bucurie secretă. Câțiva trecători; apoi, pe caldarâmul micului bulevard se auziră strigând la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pământ de flori!... Pământ de flori!” Căruța înainta încet depărtându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unde îl așteptam. Prima grijă a fost să-l întreb dacă luase cu el textul comunicării. L-a scos din buzunarul hainei și mi l-a arătat. Am plecam cu autoturismul oficial spre M.A.E. Pe drum, fiind foarte tăcut, ca să nu mai fie stresat, i-am vorbit de normele noastre de protocol în perioada din jurul Anului Nou: Tovarășe ambasador, fiind primul prilej de a-l întâlni pe ministru, poate ar fi bine să-i adresați felicitări și să-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau ca niște fire de argint în soarele prietinos. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci; vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute și frunzele galbene foșneau. Iar străinul se odihnea sub glii. Târziu și-a adus aminte părintele Ștefan că mormântul străinului a rămas fără cruce, tocmai pe la sfârșitul toamnei; așadar a cinstit, la rateșul lui Petrache, pe doi români și le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Topila. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni pe șesuri și pe văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în ceața nemișcată. Lumina se strecura parcă prin geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga, pe muchii, copaci cu frunzele arse stăteau nemișcați în lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute, ne depărtarăm de hanul Boului, prin melancolia toamnei. Povestiri, 1904 Hanul boului a fost publicată mai întâi în Pagini alese, nr. 18 (21) din 16 februarie 1903. Este pentru prima dată când apare tema hanului, recurentă la Sadoveanu. H. Sanielevici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ține prea puțin de fabulă, de anecdota epică, dar mai ales de modul expunerii. ș...ț Geniul lui Sadoveanu este al variațiunii pe temă. Invenția nu e în subiect, ci în protocolul istorisirii“. Cânele tc "Cânele " Strada era de obicei tăcută. Ferită de cursul birjelor, de năvala carălor din sate și de glasurile precupeților, șapte zile din săptămână o ducea, mai ales vara, într-un fel de moleșală, ca un om care de-abia stă de somn. Doar spre sară, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata de secerători tăcuți, - și gândurile-mi pribegeau aiurea... Peste zi se lăsau călduri copleșitoare. Stam undeva, la umbră; îmi era sete și n-aveam apă; priveam petele rotitoare ale căldurii, și ochii mi se ținteau departe, în necunoscut - și-n clipele acelea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
În prefața deja menționatei antologii de pomină Istorisiri vechi și nouă, această povestire ilustra „neomenia boierului exploatator“. În pădurea Petrișoruluitc "În pădurea Petrișorului" Era pe la sfârșitul lui august, și pădurea Petrișorului, bătrână și nestricată de mână de om, își desfășura tăcută bolțile de frunzișuri. Urca domol coline trăgănate, se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi, care vestea cel întăi printr-un șuiet adânc sosirea vânturilor. Așa urca lin spre asfințit, și de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în lunca de sălcii și plopi de dincolo de apă niște vite. Din când în când, mă scoboram din sat de la Barboși, trecând Siretul și mă duceam să le văd. Umblam pe cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fâlfâiau cârcâind spăriate. Sunetul moale al tălăngilor răzbătea din vreme în vreme ca dintr-o depărtare nesfârșită - părea că vine de deasupra, din cerul albastru, ori printre frunzișuri, cu strecurarea vântului. Într-un rând, aproape de asfințitul soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]