64,222 matches
-
noi nu înțelegem... Și nu este o lucrare prea grea, Arm? Nu ești prea tânără pentru atâta rugăciune? Și nu ar trebui să mai citești întâi, teorie, ca să zic așa... Teorii!... La ce au dus peste două mii de ani de teorie? Iisus a spus: „Să fie o singură turmă și un singur păstor”, dar iată că după atâta teorie creștinismul s-a scindat în ortodoxie și în catolicism prima mare schismă. Apoi, pentru că mintea umană este schizoidă, au urmat și celelalte
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
Și nu ar trebui să mai citești întâi, teorie, ca să zic așa... Teorii!... La ce au dus peste două mii de ani de teorie? Iisus a spus: „Să fie o singură turmă și un singur păstor”, dar iată că după atâta teorie creștinismul s-a scindat în ortodoxie și în catolicism prima mare schismă. Apoi, pentru că mintea umană este schizoidă, au urmat și celelalte schisme... și iar o nouă religie, și iar o nouă sectă... Acum mi se oferă șansa să am
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
te-a legănat tata, în rând cu mine, că orăcăiai cu disperare! Ce-ți mai cânta Liviu, cu vocea lui cea spartă, și eu îl ironizam, nu vezi că mai rău sperii copilul, cu vocea ta?! Dar tati avea o teorie: dacă o țin în brațe poate înțelege că e iubită și dacă îi cânt, poate că înțelege că ne bucurăm că e aici... Tati m-a iubit foarte mult... Da, și tati te-a iubit foarte mult... Știi, chiar m-
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
totul în jur. În acest din urmă caz, neoclasicii consideră că Statul trebuie să "internalizeze" efectul extern prin intermediul unei taxe, după principiul "poluatorul plătește" și/sau prin reglementări mai drastice în domeniul mediului înconjurător. 1.1.1.2. Concepția organică Teoria organică a Statului apare mai întîi la socialiștii utopici. Astfel, S. de Sismondi este unul dintre precursori în materie de intervenționism economic și social din partea Statului. El consideră că, față cu mefiența unei dinamici nestăpînite a capitalismului, o intervenție a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Miza este aceea de a administra oamenii mai bine decît administrăm lucrurile. Critici ai proprietății private, deci și ai moștenirii, discipolii săi vor preconiza crearea unui fond de producție alimentat din bogățiile acumulate și girat de Stat. b) O altă teorie organică a Statului va fi lansată de Școala germană. Potrivit tezei lui F. Hegel, esența Statului este aceea de a încarna Rațiunea în istorie. Statul are o natură specifică, fiind purtătorul interesului general, care este altceva decît suma intereselor particulare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Împotriva viziunilor Statului instrument aflat în serviciul societății, se îndreaptă concepția marxistă, sau materialistă a Statului ca instrument de dominație a societății. Potrivit acestei concepții, cei care controlează producția ("capitaliștii") controlează, în egală măsură, Statul. Marx nu a furnizat o teorie sistematică a Statului, gîndirea sa în domeniu putînd fi rezumată în celebra formulă din Manifestul Partidului Comunist, în care afirma că "guvernul modern nu este decît un comitet care gestionează afacerile comune ale întregii clase burgheze". Totuși, nu întotdeauna deținătorii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Choice" Independent de curentul marxist, chiar opus acestuia, a apărut în ultimii ani o altă analiză critică a Statului, dezvoltată în principal de Școala "Public Choice", avînd drept lideri pe J. Buchanan și G. Tullock și drept obiectiv elaborarea unei teorii economice a politicii. Economiștii amintiți sunt apropiați de teoriile monetariste, ultraliberale și se caracterizează, în plan metodologic, prin generalizarea analizei microeconomice la toate acțiunile umane, iar pe plan doctrinar, prin ostilitate fașă de intervențiile statale șl creșterea cheltuielilor publice. Dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
apărut în ultimii ani o altă analiză critică a Statului, dezvoltată în principal de Școala "Public Choice", avînd drept lideri pe J. Buchanan și G. Tullock și drept obiectiv elaborarea unei teorii economice a politicii. Economiștii amintiți sunt apropiați de teoriile monetariste, ultraliberale și se caracterizează, în plan metodologic, prin generalizarea analizei microeconomice la toate acțiunile umane, iar pe plan doctrinar, prin ostilitate fașă de intervențiile statale șl creșterea cheltuielilor publice. Dacă în concepțiile "angelice", Statul este presupus a maximiza interesul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
marxistă se consideră că el servește intereselor clasei burgheze, în concepția Public Choice se consideră că oamenii politici și cei din administrație nu urmăresc altceva decît propriul interes, propria bunăstare. Acești autori aplică sferei publice, politice, postulatul de bază al teoriei macroeconomice potrivit căruia indivizii acționează întotdeauna într-o manieră rațională și egoistă. Alături de piața produselor și a factorilor de producție, ar exista deci o piață politică pe care oameni și partide rivale ("antreprenori publici") oferă politici în schimbul votului, cu scopul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
politici în schimbul votului, cu scopul accederii sau menținerii la putere. Administrația nu mai este văzută ca acceptînd docilă preferințele guvernului și ale electoratului, ci încercînd să le impună pe ale sale. Autori ca W. Niskanen, A. Breton dezvoltă o adevărată teorie econo-mică a birocrației, demonstrînd că, pe lîngă deficiențele pieței (market failures), există și importante carențe ale sectorului public, care conduc la o dezastruoasă alocare a resurselor și la o eficiență pe măsură. Dacă mulți observatori au contestat în timp capacitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
-lea, de pildă, a cunoscut două războaie mondiale. La ieșirea din acestea, ponderea economică a Statului a crescut. Pe de altă parte, criza din 1929-1933 s-a rezolvat prin intervenția directă a Statului (1933: politica New Deal în SUA; 1936: teoria intervenționistă a lui J. M. Keynes în Europa). 1.3.1.3. Rațiuni teoretice a) Lupta împotriva șomajului. Economia de piață poate cunoaște un echilibru durabil de subutilizare a forței de muncă (șomaj). Pentru a ieși din această situație, este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
va de lui même". Acest imperativ se adresează Statului, care nu trebuie să dispară, ci să-și reducă doar cîmpul de intervenție. Odată cu clasicii englezi, în special Adam Smith și David Ricardo, voința de a circumscrie Statul se fondează pe teoria valorii. Fără a fi total inutil, Statul ar opera prelevări în detrimentul celorlalți actori economici. Cheltuielile sale nu sunt însoțite de o creare de valoare. S-a ajuns astfel la sintag-ma de "Stat-parazit", sau de "Stat-ulcer", aceasta din urmă aparținîndu-i lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de finanțe. Pentru satisfacerea condițiilor de optim, el considera că introducerea oricărei cheltuieli ar trebui efectuată simultan cu cea a veniturilor necesare finanțării. Dar abordarea intervenționistă l-a avut ca principal reprezentant pe John Maynard Keynes. Publicarea, în 1936, a Teoriei generale a utilizării mîinii de lucru, a dobînzii și a banilor a revoluționat politica macroeconomică, punînd în evidență rolul primordial pe care guvernul și bugetul public îl au de jucat în stimularea economiei și realizarea echilibrului macroeconomic. Doctrina keynesiană se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Coase datorită faptului că analiza de către acesta a determinantelor cererii efective părea să fi ajuns la esența a ceea ce se petrecea într-un sistem economic, precum și faptului că era mai ușor de înțeles (cel puțin în linii mari) decît alte teorii. Faptul că sistemul keynesian furniza un remediu pentru șomaj fără a cere vreun sacrificiu, furniza un rol bine definit al guvernului și o politică aparent ușor de îndeplinit."11 Sistemul keynesian a reprezentat modelul dominant în economia capitalistă pînă în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
aproape două secole am discutat aprins ce ar trebui să facă guvernul. Aproape niciodată nu ne-am între-bat ce poate să facă guvernul. Acum vor fi mai mult discutate limitele și funcțiile guvernului. Iar acesta nu mai este, cum postulează teoria politică și socială, singurul centru de putere (...) Pluralismul societății este unul al instituțiilor cu mică responsabilitate, apolitice, focalizate pe performanță."12 2.1.2. Criterii de evaluare a rolului guvernelor în economie Problemele care apar în privința determinării rolului pe care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Evaluarea eficienței, a rentabilității și productivității este bine dezvoltată și se bazează pe criterii cantitative. Dar, la nivel macroeconomic, evaluarea este mai puțin clară, existînd totuși cîteva obiective sau criterii cantitative pentru măsurarea performanței, bazate pe judecăți de valoare și teorii de raționalitate economică. 2.1.2.1. Economia pozitivă și economia normativă Două genuri de analiză economică sunt importante în identificarea unui criteriu de evaluare a rolului guvernului în sistemele econo-mice: economia pozitivă și cea normativă. Economia pozitivă are în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
imperativele siguranței naționale și la modificarea așteptărilor sociale privitoare la statul bunăstării"17. Nici între noțiunile de piață privată și piață publică distincția nu este clară. De aceea nici definițiile, încadrările categoriale nu sunt foarte precise. În ciuda punctelor slabe din teorie, practica obligă la măsuri și decizii ce se doresc oportune și prompte, iar tendința este de adaptare progresivă a serviciilor publice, a gestionării acestora, la regulile și la rigorile pieței. Funcțiile economice ale Statului (alocativă, redistributivă, reglatoare, stabilizatoare) se află
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
mai ales la nivelul local. Trebuie să recunoaștem faptul că guvernele pot adopta soluții care nu slujesc, de fapt, interesului public general, ci anumitor grupuri de privilegiați. Sub masca interesului public se pot produce manipulări dintre cele mai ordinare, cărora teoria economică le slujește adesea doar pentru a ascunde adevărul și a-i îndepărta pe curioși. Un alt rol important al guvernului în tranziție rezidă în promovarea legislației de protecție a consumatorilor și în educarea acestora, pentru a deveni maximizatori de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cele publice derivă din caracteristicile lor. Un echilibru se stabilește pentru un bun public atunci cînd capacitatea totală de a plăti pentru output-ul public este egală cu prețul la care producătorul este dispus să furnizeze acel nivel de output. Teoria neoclasică sugerează că "pentru ca un bun public pur să poată fi disponibil pentru consum, el trebuie să fie furnizat în mod colectiv, fie prin aranjamente private voluntare, fie în mod public, prin intermediul bugetului"18. Există, deci, două posibilități de finanțare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
la informație. c) Legislația este concepută de politicieni, dar aplicarea sa se realizează prin intermediul sistemului birocratic, al funcționarilor. Societățile nu pot funcționa fără birocrație. Întrebarea este cît de eficiente pot fi soluțiile sistemului birocratic? Există, în acest sens, o întreagă teorie a birocrației. Niskanen susține că utilitatea birocratică maximă va avea în vedere, mai întîi, mărimea bugetului propriei organigrame. Cea mai dezvoltată doctrină a birocrației aparține Școlii Public Choice, din Virginia. Aparatul funcționăresc este văzut ca o castă, preocupată per-manent să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Hitler și Mussolini, de pildă, nu erau lipsiți de charismă. 4.2. Economia bunăstării și alegerilor colective Economia bunăstării se preocupă de identificarea condițiilor în care se poate asigura maximum de satisfacție indivizilor care compun societatea. Într-un prim timp, teoria neoclasică demonstrează că piețele perfect concurențiale conduc la o alocare optimală a resurselor, în sensul accepțiunii lui V. Pareto. Dar acest fapt nu este valabil decît în absența randamentelor crescătoare, a bunurilor publice (serviciilor colective) și a interdependențelor dintre satisfacțiile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
efecte externe). În aceste trei cazuri, libera concurență nu mai conduce la un optim de tip paretian și intervențiile Statului sunt necesare pentru a corecta aceste defecțiuni ale pieței. De îndată ce deciziile publice (guvernamentale) sunt necesare funcționării eficace a economiei, o teorie economică a alegerilor individuale pare insuficientă. De aceea, s-a încercat dezvoltarea unei teorii economice a alegerilor colective (sau alegerilor publice). Dar analiza economică are destule dificultăți în a servi ca ghid acestor decizii publice. Într-adevăr, criteriul lui Pareto
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de tip paretian și intervențiile Statului sunt necesare pentru a corecta aceste defecțiuni ale pieței. De îndată ce deciziile publice (guvernamentale) sunt necesare funcționării eficace a economiei, o teorie economică a alegerilor individuale pare insuficientă. De aceea, s-a încercat dezvoltarea unei teorii economice a alegerilor colective (sau alegerilor publice). Dar analiza economică are destule dificultăți în a servi ca ghid acestor decizii publice. Într-adevăr, criteriul lui Pareto, pe care economia neoclasică își fondează propunerile normative nu este decît unul de eficacitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de a defini repartiția "bu-nă", exceptînd un criteriu obiectiv de dreptate. Optimul social fiind, deci, indefinibil a priori, s-ar dori căutarea procedurilor democratice de decizie care să reușească agregarea preferințelor indivizilor, pentru a deduce din ele alegerile colective. Dar teoria alegerilor publice demonstrează faptul că nici o procedură democratică nu poate garanta alegeri eficace, stabile și coerente. Teoria economică pură nu are, prin urmare, de oferit recomandări simple și sistematice pentru a ghida alegerile publice. 4.2.1. Deficiențele pieței Există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
priori, s-ar dori căutarea procedurilor democratice de decizie care să reușească agregarea preferințelor indivizilor, pentru a deduce din ele alegerile colective. Dar teoria alegerilor publice demonstrează faptul că nici o procedură democratică nu poate garanta alegeri eficace, stabile și coerente. Teoria economică pură nu are, prin urmare, de oferit recomandări simple și sistematice pentru a ghida alegerile publice. 4.2.1. Deficiențele pieței Există deficiențe ale pieței (cum ar fi randamentele crescătoare și imperfecțiunile concurenței) care nu permit tarifarea sau practicarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]