3,837 matches
-
Dumitru. 2002. Ariile culturale ca matrice de sociabilitate, în Sociologie Românească, 3-4, pp. 77-92. Sandu Dumitru. 2003. România rurală de azi: ocupare neagricolă și navetism. Studiu elaborat pentru Comisia Antisărăcie și Promovarea Incluziunii Sociale, București, INSSE. Sandu, Dumitru. 2003. Democrația "trăită" prin instituții și resurse, analiză pe baza datelor din BOP, disponibil la www.osf.ro. Sandu, Dumitru. 2003. Sociabilitatea în spațiul dezvoltării încredere, toleranță, rețele sociale. Iași: Editura Polirom. Sandu, Dumitru. 2004. Ideologii difuze în domeniul identitar-etnic, în Sociologie românească
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
tensionată, concentrată. Reținem deocamdată, în acest cadru, doar capitolul cultural intitulat: Apoteoza banalității (pp. 255-280). Este cea mai riguroasă expunere critică a ceaușismului cultural, a revoluției culturale desfășurată la noi de fosta dictatură, scrisă până acum. Se simte imediat experiența trăită și documentarea directă. Pentru a nu mai aminti de talentul de sinteză, dublat de unul de polemist ideologic, sobru și de bună calitate. Subtitlurile capitolului sunt edificatoare și ele subliniază ideile principale: Cultura mumificată și brigăzile de agitprop. Dublul limbaj
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
vie lumină atât drama, cât și amoralismul acestui proces. Analiza s-a dorit cât mai rece și obiectivă, lipsită de orice spirit partizan sau iconoclast. 2. Resemnarea istorică, pasivitatea, renunțarea la orice rezistență, prin recunoașterea generală a situației ireversibile. Constatare trăită cvasiunanim sub forma unui mit colectiv. Fenomen capital, de esență, al societății totalitare. El explică, în cea mai mare parte, întregul comportament moral și social, riguros condiționat, al deceniilor de dictatură. Oferă explicația fundamentală a colaboraționismului dominant și pune probleme
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
fost altceva decât un act de bun simț, o opțiune pentru normalitate... Or, numai existența liberă în cetatea universală a literelor poate legitima și realiza această normalitate. Fiindcă ea este, în ordinea spiritului, însăși normalitatea prin definiție. Adică libertatea integrală, trăită și practicată, în mod firesc, neostentativ și creator, în regim cotidian și neeroic. Este foarte caracteristic la acești trei scriitori și frumoasele lor caractere și lipsa de gesticulație eroică, de emfază și poză publicitară a rezistenței. Refuzul anticomunist era, în
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
psihologice a unui subiect prin focalizarea asupra trăirilor acestuia și punând accent pe relația stabilită în cadrul situației de interviu. Interviul clinic reprezintă paradigma muncii psihologului clinician. Utilizând interviul acesta se pot obține informații despre problemele și dificultățile subiectului, despre evenimentele trăite, istoria sa, relațiile cu ceilalți, viața sa personală. El este, astfel, un instrument care ne permite accesul la subiectivitatea pacientului și înțelegerea acestuia în specificitatea sa (Dafinoiu, 2002)29. Noțiunea de interviu clinic este legată de lucrările lui C. Rogers
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
obiective. Omul percepe realitatea prin totalitatea simțurilor sale și unitar, cu implicarea tuturor funcțiilor psihice (Mitrofan, 1985)61. Ea reprezintă în fapt o sinteză neuro-psihică extrem de complexă , în care un rol important îl au și urmele excitanților mai vechi, experiențele trăite anterior și memorate "încărcătura" emoțională a momentului actual trăit și a celui evocat de acesta, motivația și semnificația pentru individ a obiectului sau fenomenului perceput. Tulburările de percepție sunt numeroase în patologia neurologică vasculară și tumorală, dar și în cea
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
unitar, cu implicarea tuturor funcțiilor psihice (Mitrofan, 1985)61. Ea reprezintă în fapt o sinteză neuro-psihică extrem de complexă , în care un rol important îl au și urmele excitanților mai vechi, experiențele trăite anterior și memorate "încărcătura" emoțională a momentului actual trăit și a celui evocat de acesta, motivația și semnificația pentru individ a obiectului sau fenomenului perceput. Tulburările de percepție sunt numeroase în patologia neurologică vasculară și tumorală, dar și în cea psihiatrică (în psihoze exogene, endogene etc.). Ele se pot
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
care se referă la trecerea la act sau acțiune, fără posibilitatea stopării lui. Fobia este frecvent asociată cu obsesia, unii cercetători considerând că apariția anxietății la ideea obsesivă se poate eticheta drept fobie. 3) Ideea delirantă: este o idee falsă trăită însă de bolnav cu convingerea că este adevărată, reală. De obicei ideile delirante sunt variate, mai mult sau mai puțin corelate între ele, formând un delir. Această construcție ideativă, care este un delir, constituie o modalitate de gândire patologică ce
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
tot și reactivarea psihologică și fiziologică la stimuli care le amintesc de ce s-a întâmplat. Amintirile violului s-au infiltrat în conștiința sa încă o dată, împotriva dorinței sale, și în special când un anumit stimul i-a amintit de experiența trăită. Ea, de asemenea retrăiește reacții emoționale la acest eveniment și de când s-a petrecut, emoțiile negative au devenit cronice și nu s-au diminuat în timp. Al doilea set al simptomelor PTSD implică aplatizare emoțională și detașare. Victimele devin evitante
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
că oamenii care sunt în stare să "dea un sens" traumei lor sunt mai puțin predispuși la PTSD sau la alte probleme emoționale cronice și pot depăși mai ușor aceste traume, decât oamenii care nu pot găsi o explicație experienței trăite. Dar cum dau oamenii un sens traumei? Unii oameni au credințe religioase și filozofice care îi ajută în găsirea acestui sens. De exemplu, oamenii religioși spun că moartea unei persoane dragi îi determină să își reevalueze viața și relațiile cu
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
dificilă și enigmatică. În schimb, dacă luăm În considerare numeroasele experiențe și impresii care alimentează psihicul infantil, vom fi surprinși de numeroasele semnificații, de uimitoarea bogăție și de Încifrarea simbolică a desenului, a căror origine trebuie căutată atât În impresiile trăite, cât și În diversele raporturi formale. De aceea, arta infantilă trebuie să Îi Învețe pe adulți să iubească desenul copilului pentru ceea ce spune el cu adevărat și nu după criterii stabilite de ei pentru o simplă evaluare estetică. B. Experimente
Polarităţile arhitecturi by Ana-Maria Pătroi () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92986]
-
întrebările. Ea scoate la lumină și modul de a funcționa al memoriei: istorisirile sînt adesea dezlînate, marcate de salturi, de insistența asupra anumitor puncte, de scăpări. Memoria e reactivată de cuvinte, imagini, expresii. Există, așadar, întotdeauna ceva adevărat și ceva trăit, ceva imaginat și ceva învățat în orice convorbire, însă toate aceste elemente sînt aduse la același nivel și acoperite cu aceeași pojghiță de verosimil." Limitele metodei, care constă în a scrie istoria contemporană prin convorbiri cu actorii săi, pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
primei zile a lumii". El, bărbatul invadat de o femeie, una singură, suportă și cîștigă. Michel și Bruno nu reușesc să evite acel soi de blestem care constă în a-l întîlni prea tîrziu pe celălalt, dublul, pasiunea întregii ființe, trăită sau doar posibilă. Ei nu-și vor reveni niciodată din acestă disoluție a cărei imagine o poartă ca pe o ghiulea, victime ale unei demitizări sexuale învelită în triumful unei ontologii materialiste, atît de des prezentată ca un vis comunitar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
joacă subtil și cu o seamă de aluzii la propria operă, evocînd ironic imagini și chipuri din romanele sale, scufundîndu-se cu delicii în vertijul verbului creator și efectele de realitate pe care le declanșează. Cuvîntul scris devine anamorfoză a realului trăit, dar și a celui închipuit, asumîndu-și deplina (?) și periculoasa libertate a desprinderii, iar cititorul aproape că nu are de ales, e inevitabil complice, sedus, încîntat. Un autoportret narcisist și nostim, o reverie vibrantă în sonoritățile alintate ale limbilor întîlnite. Între
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
reprezenta, în 1949, un roman de anticipație, și contemplînd aceeași epocă, anul 1984, dar din perspectiva secolului XXI, creînd deci un fel de retrospecție, care nu e însă (doar) istorică, deci reproductivă, ci o reconstrucție fabulatorie, o reinventare a realității trăite. În ce priveste modul de lucru și funcționarea imaginarului său, îi dăm cuvîntul lui Haruki Murakami, căci dezvăluirile sale sunt pasionante: Atunci cînd scriu un roman, cobor de fiecare dată în străfundurile cele mai întunecate ale ființei mele, apoi observ
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pot astfel înțelege mai bine că elanul vîrstei, nonșalanța și curajul nu sunt garanții unei reușite imediate, la nivelul speranțelor inițiale. Vizitatorul e un roman realist fără a fi autobiografic deși e imposibil de stabilit aici o graniță între cele trăite și cele imaginate sau auzite de la alții interesul său fiind, prin urmare, nu doar literar, ci și documentar, în măsura în care experiența exilului poate fi transmisibilă. Dar documentul e viu, cald, palpitînd în mintea și inima cititorului care, indiferent de vîrsta sau
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Mia! Este ziua de naștere a bunicii. Nepotul îi face urări: Dragă bunico, îți doresc sănătate, fericire și mulți bani ca să-mi poți cumpăra și mie un calculator! IV.6. CADOURI „NEPOTRIVITE” Mia își amintește cu neplăcere despre o întâmplare trăită chiar de ea. Fiind invitată la ziua unei vecine, i-a luat cadou o carte interesantă și un buchet de flori. Când i le-a dat, sărbătorita a întrebat: Ce mi-ai adus? Mia a rămas puțin nedumerită deoarece nu
JURNALUL BUNELOR MANIERE by RALUCA OTILIA CUCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1613_a_3049]
-
Babel pe Main”, LCF, 1995, 31; Alex. Ștefănescu, „Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme”, RL, 1998, 16; Barbu Cioculescu, Un cântăreț al depărtărilor lăuntrice, LCF, 2001, 4; Ion Roșioru, Poezia miturilor fundamentale, CL, 2001, 5; Romul Munteanu, O viață trăită, o viață visată. Memorii - Jurnale. 1993-2001, București, 2001, 314-315; Barbu Cioculescu, Un liric furios, RL, 2002, 46; Mihai Cimpoi, Critice, II, Craiova, 2002, 133-135; Vasile, Poezia, 289-293; Irina Petraș, Cărțile deceniului 10, Cluj-Napoca, 2003, 103-105. A. St., C. H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
simulacre de primul și al treilea ordin, cele de ordinul al doilea, care se bazează pe reflexivitate și dedublare, și care i se par a fi caracteristice europenilor, lipsesc complet aici. În faptul că Disneyland-ul, Hollywood-ul îi apar ca fiind trăite drept ceva real, Baudrillard găsește un alt motiv pentru a considera că aici simulacrul este omniprezent, deoarece acesta nu rezidă în ideea că realul este fals, ci în indiferențierea dintre adevărat și fals. De altfel, Baudrillard oferă ca exemplu de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fapte de forță exterioară și legislativă. II. În sfârșit, dorim să ne referim la un ultim episod, cel anunțat: masacrul celor 306 de membri ai familiei Fabia pe fluviul Crémera: episod atât de frumos și de viu în povestirea, aproape trăită, de Ovidiu, încât ar merita să fie reprodus în întregime. Din păcate, va trebui să îl rezumăm cum se poate mai bine. Este adevărat că acest episod fusese narat și de Diodorus, de Livius și de Dionis de Halicarnas: era
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
onomastică complet diferită de aceea a autorului însuși, pe motiv că, oricum, omul nu e niciodată identic cu sine, în timp. La ce bun, atunci, camuflarea? Pe de altă parte, Marcel ("naratorul") își devoala, treptat, identitatea, devenind chiar autorul cărții trăite și scrise de el dar semnate de un anume domn numit Proust ceea ce sugerează necesitatea transferului invers, de la literatură la viață, printr-un proces complementar, de remodelare a unității eului și a personalității scindate. Or, cum poetica romanului proustian postulează
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
un impact enorm la începutul secolului al XX-lea, mai ales în lingvistică), Caracostea consideră că există o "formă internă", un "factor modelator supraordonat", relevabil în fiecare poem eminescian, indiferent de "forma" lui particulară, astfel încât "acordul dintre personalitate, experiența adânc trăită și forma internă" lămurește și "stăruința de a plăsmui", propensiunea creatoare. Căutând, deci, "forma internă" a liricii eminesciene, criticul identifică o "structură dramatică" recurentă (mai precis: balada), "cerută de chiar personalitatea lui", așadar o "formă" ce are la bază o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rușinea provocată de cuvintele grele ale portăresei (Sehen Sie noch eine Dirne): "sticluța de veronal venise la timp să destrame această nouă realitate trezită de puterea unui cuvânt aruncat, orbește, în penumbra unei scări"177. Ca atare, prin plăsmuirea lui trăită "aievea", Eminescu "își precizase din primele săptămâni raporturile cu Veronica" (între ei se stabilise ca un obstacol de netrecut prezența lui Micle, "eternul soț" de unde și apariția "dorinței triunghiulare"), față de care se poartă protocolar și protector, de teamă să nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Ar exista, astfel, trei situații fundamentale, relevabile în toată poezia de dragoste a lui Eminescu și, nu mai puțin, în romanele lovinesciene: 1. "chemările iubirii, în care aspirația către posesiunea viitoare e umbrită de lipsa prezentă"; 2. "durerea pierderii inevitabile, trăită anticipat în imaginar"; 3. "momentul despărțirii poetul trăiește farmecul care acum se risipește ca un eveniment al trecutului și îi dă perspectiva necesară dorului". Dar "farmecul dureros" (specific "algolagniei") remarcă pătrunzătorul interpret nu apare niciodată în poeziile aspirației și nostalgiei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Ceea ce nu-i tocmai lipsit de legitimitate, dacă ne gândim la "teoriile" lovinesciene despre "specific". În aceeași ordine de idei, Ligia Tudurachi observă, corect, că visul eminescian "nu e oniric, ci se bazează pe rememorare", iar visele acestea, care "refac trăitul", "nu au legătură cu subconștientul" de câte ori se întrerupe, "visul e reluat din punctul în care a fost părăsit" (Ligia Tudurachi, op. cit., p. 37). Vezi și Vladimir Streinu, " E. Lovinescu romancier", în volumul Pagini de critică literară I, E.P.L., București, 1968
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]