37,124 matches
-
sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui „aici“; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum suntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia l-am dobândit și, temându-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el. Iar când lucrul acesta se întâmplă, când oamenii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui „aici“; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum suntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia l-am dobândit și, temându-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el. Iar când lucrul acesta se întâmplă, când oamenii se despart, abia atunci aflăm cât de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și acceptat; în celălalt, al unuia îndurat. Deosebirea între nazism și comunism este deosebirea între un scenariu masochist și un viol. Preluarea în proiect a libertății. Răspunderea și vina Spațiul răspunderii este coextensiv cu cel al libertății. De aceea la capătul oricărui discurs despre libertate apare în chip firesc problema răspunderii: liber fiind, ce am făcut eu cu libertatea mea? Eu, ca subiect al libertății mele, am de răspuns la această întrebare. Dar cine pune această întrebare și în fața cui, răspunzător
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în ciuda marii sale productivități, deci a diversității formelor create pe acest radical, coerența sensurilor sale este remarcabilă. Vastele familii de cuvinte create pe acest radical implică toate, în cele din urmă, ideea înaintării, a faptului de a tinde către un capăt, a pătrunderii până la un punct final, a străbaterii. Verbele, substantivele, adverbele și prepozițiile născute pe radicalul *peralcătuiesc o întreagă constelație lingvistică, care diversifică în toate direcțiile posibile acest nucleu semantic. Drept care punctul de unde începe mișcarea, direcția mișcării, apoi mișcarea însăși
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
final, a străbaterii. Verbele, substantivele, adverbele și prepozițiile născute pe radicalul *peralcătuiesc o întreagă constelație lingvistică, care diversifică în toate direcțiile posibile acest nucleu semantic. Drept care punctul de unde începe mișcarea, direcția mișcării, apoi mișcarea însăși între punctul de pornire și capătul vizat, deci parcursul ca atare, substratul lui material - natural sau artificial -, în sfârșit capătul sau limita mișcării ca reper principal (resimțit ca „dincolo“ în raport cu porțiunea care-l desparte de punctul de plecare) - toate aceste momente logice pe care le presupune
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
constelație lingvistică, care diversifică în toate direcțiile posibile acest nucleu semantic. Drept care punctul de unde începe mișcarea, direcția mișcării, apoi mișcarea însăși între punctul de pornire și capătul vizat, deci parcursul ca atare, substratul lui material - natural sau artificial -, în sfârșit capătul sau limita mișcării ca reper principal (resimțit ca „dincolo“ în raport cu porțiunea care-l desparte de punctul de plecare) - toate aceste momente logice pe care le presupune împlinirea unei mișcări de avansare către un punct determinat sunt prezente în semantismul cuvintelor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Să examinăm, în primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *perși născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime. Iată, mai întâi, grupul care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă „capăt“, „limită“, „extremitate“; verbele denominative sunt peratoo, „a limita“, la pasiv (peratoomai) însemnând, desigur, „a lua sfârșit“, „a se termina“, și peraino, „a împlini, a duce la capăt“ (la pasiv „a fi împlinit, limitat“). În cele ce urmează ne vom opri
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă „capăt“, „limită“, „extremitate“; verbele denominative sunt peratoo, „a limita“, la pasiv (peratoomai) însemnând, desigur, „a lua sfârșit“, „a se termina“, și peraino, „a împlini, a duce la capăt“ (la pasiv „a fi împlinit, limitat“). În cele ce urmează ne vom opri pe larg asupra substantivului peras ca fiind cuvântul central al acestei familii, atât prin vechimea sa (homerică), cât și prin bogăția nuanțelor sale și a contextelor în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pozitive, preocupată deci de limitele reale ale corpurilor planetare, aici ea devine un indice poetic al depărtării. Pentru Thucydide, perșii, întrucât sunt o apariție insolită față de raza geografică pe care se mișcau grecii în mod obișnuit, par să vină de la „capătul lumii“, la fel cum misteriosul personaj al lui Alceu, cu sabia sa de aur și de fildeș, se desprinde din alt spațiu decât cel al experienței curente, își are obârșia în ținuturi necunoscute, a căror depărtare e sugerată poetic prin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sunt identice cu sine și diferite față de celelalte. Un lucru își capătă o identitate tocmai pentru că poate sfârși undeva, tocmai pentru că își atinge capătul în propria sa limită. Iar ca un atare sfârșit benefic, care deschide către regula identității, limita devine suprema formă a împlinirii, peras devine telos. Peras-limită, telos-capătul ca împlinire și morphe-forma sunt pentru Heidegger cele trei cuvinte care, în gândirea elină
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care nu s-ar elibera în actul Facerii trebuie imaginat ca devenind duh rău, sinucigaș sau killer. Creația începe deci sub semnul unei autoterapii divine, și fiecare zi a ei este o treaptă de sănătate în plus. Când Dumnezeu, la capătul fiecărei zile, își admiră opera și o declară bună, el afirmă în primul rând o bunăstare psihică. Iar când în ziua a șasea Demiurgul îl face pe om „după chipul său“, ceea ce se obține nu este vulgara tranzitivitate „somatică“ a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al cosmo-genezei, își capătă expresia simbolică absolută, devine pentru sine. Nouă ne scapă esența sculpturii atunci când o asimilăm artei, iar arta, la rândul ei, o înțelegem ca activitate regională, înscrisă oarecum suplimentar în cercul activităților umane, în orice caz la capătul muncilor dedicate supraviețuirii sau „cuceririi naturii“. Însă dacă forma l-a creat pe om și dacă în orice producție umană se află o urmă, cât de palidă, a travaliului divin de in-formare, atunci sculptura - activitatea orientată deliberat și în deplină
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de neființare. A ajunge la o situare-fermă înseamnă, așadar: a dobândi pentru sine o limită, a-și obține o limită (er-grenzen). De aceea, to telos reprezintă o trăsătură fundamentală a ființării, el neînsemnând nici «țintă de atins», nici «scop», ci «capăt», «sfârșit». «Sfârșit» nu este aici defel înțeles într-un sens negativ, ca și cum odată cu el ceva nu poate merge mai departe, nu mai funcționează și încetează. Sfârșitul (Ende) este o sfârșire (Endung) în sensul de «sfârșire plină», desăvârșire (Vollendung). Limita și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
metoda lui Rembrandt: să zugrăvesc imaginea și să scot în evidență în cadrul tabloului elementul activ esențial. Nu pot decît să sper că am reușit acest lucru într-o oarecare măsură. Mi-am asumat pînă acum sarcina de a duce la capăt acest proiect deoarece se pare că există o lacună în viața lui Iorga luată ca un tot și, cum pe drept cuvînt observa profesorul Valeriu Râpeanu, viața lui Iorga nu poate fi decît ca un tot, în întreaga sa unitate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și partea întunecată a lunii, nu poate fi văzută niciodată). Este adevărat că există tot atîtea elemente comune între un sat olandez sau danez și satele mizere ale Poloniei sau Moldovei ca și între Oxford și Deșertul Gobi. În acest capăt nenorocit al Europei, istoricul avea un alt rol: cel de a justifica cuceririle. Așa cum observa Nicolae Iorga in extremis: "Vrem și noi să trăim!"6. Toate acestea contrastează față de sensul dat de amiralul Mahan așa-numitului Manifest Destiny, față de superioritatea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
să-și restabilească identitatea națională. În 1848 au fost două revoluții: în Valahia și în Transilvania. Rușii și austriecii s-au opus și s-a lăsat din nou întunericul. Odată cu izbucnirea Războiului din Crimeea a apărut totuși o licărire la capătul tunelului. Tratatul de Pace de la Paris i-a redat României o parte a Basarabiei. În mijlocul euforiei generale de la sfîrșitul deceniului 1850-1860, cu sprijinul lui Napoleon III (autointitulat apărător al naționalismului de pretutindeni), România a dobîndit rangul de națiune, în ciuda opoziției
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din înalta societate. Ceea ce însemna sărăcie și privațiuni și totodată mutarea dintr-un loc în altul, așa cum își amintea Iorga, "mînați de biciul nevoii", încercînd să găsească o chirie mai mică și luînd în chirie ca să o poată scoate la capăt 12. Doamna Zulnia s-a străduit tot timpul să-și păstreze demnitatea și statutul și să nu ajungă la un nivel și mai jos (o asemenea strădanie poate fi înțeleasă de cei care cunosc atmosfera Botoșanilor și pretențiile pe care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
arid al silogismelor și sofismelor argumentelor lui Marx: legile cererii și ofertei, ale valorii surplusului care îi aparține muncitorului, ale lacomului capital exploatator și ale jafului pe care îl săvîrșește acesta în fiecare zi", ale viitoarei revoluții proletare și, la capătul drumului, ale salvării: o societate fără clase. A mers pînă la a accepta o "muncă de misionar", "să merg printre oameni, să mă întorc la Botoșani în vacanța de vară, să fac agitație, să răspîndesc crezul". Iorga a reușit să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un forum important pentru discuțiile politice. Și-a continuat și cercetările peste hotare în Olanda și Galicia, unde a vizitat Arhivele Czartoriski. După răscrucea veacului, Iorga s-a concentrat asupra României "mari" propriu-zise, în sensul Daciei Traiane, călătorind dintr-un capăt în celălalt al țării, investigînd și copiind inscripțiile bisericești și patrimoniile bibliotecilor monastice. A mărturisit că a subtilizat cîteva documente pe care le credea aflate în pericol și le-a depozitat în Arhivele Academiei de la București 132. A vizitat Blajul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și care s-ar putea eventual dovedi fatale civilizației actuale"3. Prima reacție a "omului secolului al XIX-lea" Iorga a fost naivă: întrucît actul de la Sarajevo este condamnabil, vor trebui făcute cercetări, iar "restul va fi dus pînă la capăt de disputa dintre ziarele de la Viena și de la Belgrad". Dar a avertizat și asupra faptului că nimeni nu trebuie să uite "articolul numărul doi din programul lui Tisza", adică România 4. Deși nimeni nu prevedea unde va duce glontele de la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trecutul națiunii lui, și, grație acestui fapt, se transformă într-un fel de "strămoș". Astfel încît este datoria lui să se pronunțe asupra alternativelor curente. Făcînd acest lucru, el nu-și depășește sarcinile, ci mai curînd le îndeplinește pînă la capăt". Iorga și-l amintea pe profesorul său A. D. Xenopol diferențiind activitățile istorice, literare și politice". "Eu nu văd nici o discrepanță între ele". După care urma: Cred că în societatea noastră încă nestabilizată, unde oamenii cedează unui entuziasm ieftin pentru unire
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de măritat" cu care spera că se căsătorise la Versailles. Dar care era reacția oamenilor la această democrație? Marea majoritate nu a înțeles niciodată ce înseamnă democrația și cu atît mai puțin implicațiile industrializării forțate. Înțelegeau că nu ajunseseră la capătul mizeriei, că nu era vorba despre nici o epocă de aur și că "sistemul" implica în continuare aceeași mizerie. În primii ani de după război, cea mai mare parte a opiniei publice exprimate nu prea credea în democrație. Iorga credea și el
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
rușine pentru România". Aceștia îl amenințau tot timpul pe A. Cusin, editorul ziarului lui Iorga, ca și pe un ziarist evreu de la "Adevărul", dl. Rosenthal, ba chiar și, cu moartea, pe Iorga însuși. Întrucît poliția nu întreprindea nimic ca să pună capăt acestui comportament, Iorga i-a adus la cunoștință primului-ministru faptul că, dacă acești fasciști își transpuneau în viață amenințările, Brătianu va fi vinovat și de încălcarea legii și ordinii 181. Iorga călătorea adesea în Italia. Intenționa să înființeze o școală
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cum că "Fascismul nu este marfă de export". Acest efort (alături de "zigzagurile atitudinilor sale fanteziste și capricioase, rod al fanteziilor sale himerice și oscilante") era doar unul dintre multe altele de care Iorga s-a cramponat cu încăpățînare pînă la capăt. Pe lîngă aceasta, din perspectiva a peste șaizeci de ani, este interesant să citim care erau opiniile lui Iorga față de problemele internaționale. Naționalistul Iorga nu agrea imperiile sau colonialismul, dar antipatia aceasta era temperată de preocuparea lui de a susține
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
împarți laude și blamuri după o jumătate de veac. În cele din urmă, însumările tuturor acestor presiuni au dus la dezmembrarea României Mari. Iorga nu a supraviețuit rațiunii existenței sale. Cu cîteva luni înainte de acest dezastru, el sosea luptînd la capătul tragic al propriului său drum. "Deceniul decăderii" a început în România odată cu dispariția treptată a experienței democrate. Atunci cînd Maniu a ajuns la putere, o criză tot mai extinsă arunca umbre tot mai întunecate asupra economiilor vulnerabile și subdezvoltate ale
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]