39,047 matches
-
În care vrea totuși să fie validat. Sunt bine cunoscute cazurile unor aspiranți la gloria dandy-lor care, prin ostentația fără limite a vestimentației sau a comportamentului, au stârnit cel mult dezaprobarea societății În care se afișau, dar și a micului club select din care voiau să facă parte. Să dăm câteva exemple: marchizul de Saint-Cricq, care ar fi putut să ajungă un Leu sublim, după spusele contemporanilor, dar a supralicitat excentricitatea și nu a obținut În schimb decât reputația de ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
manifestarea cu discreție a homoerotismului) e iritat, Îl reneagă. Proces, marginalizare, oprobriu, Închisoare. Sau cazul lui Eugène Sue. În momentul când ține să fie ales deputat socialist În 1848 nu se mai poate aștepta să fie acceptat și În „Jockey Club”. După cum, În clipa când Baudelaire Începe să cheltuiască nesăbuit de mult, trăind sfidător, e pus sub tutelă. Încă o observație se cuvine făcută. Pentru ca dandysmul să fie activ și creator este nevoie de un cod social destul de rigid. O lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
manuscris, asupra pliurilor cravatei ori a moliciunii mănușilor sau pantofilor săi. Cel puțin așa Îl descriu zecile de pagini ale admiratorilor Înfocați, ce au avut privilegiul de a-l fi putut privi, fie și pentru doar câteva ore, Într-un club, la un bal sau la o simplă serată. Nu peste mult timp, În 1829, Franța produce și ea un op dedicat artei veșmântului: Le Manuel du fashionable ou Guide de l’élégant. Din păcate, nu ne sunt cunoscute decât titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu pantaloni roșu aprins și vestă stacojie. Să te delectezi alături de contele Germain, strălucind de rubine, la supeurile selecte ale marchizului de Caderousse. Să participi, sfătuit de Norman Parkinson, la dineul anual, din luna mai, oferit de președintele „Royal Automobil Club”-ului. Să-ți Încrucișezi pașii cu Barbey, bătrân regalist, să-l vezi pe Caran d’Ache În costum roz sau gălbui, pe Gide cu o capă neagră, pe Satie În serj albastru, pe Wilde În chip de François I Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai puțin ingenios se dovedește, În două rânduri, contele d’Orsay. Întâi la Londra, când Își comandă un pantalon din pânză aspră de bumbac În care, de obicei, se Înveleau costumele spre a fi ferite de praf. Toți cei de la club rămân consternați. Dar după explicația dezinvoltului francez - „e răcoros și comod” - dandy-i dau fuga imediat să Își comande pantaloni din canava. Iar a doua oară, tot la Londra, surprins de furtună la Întoarcerea dintr-o plimbare pe cal, d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
plimbare pe cal, d’Orsay are prilejul să mai descopere ceva: paltonul. Ca să nu riște un guturai, Îl determină pe un marinar olandez să-i vândă haina din postav, lungă până deasupra genunchilor. Astfel echipat Își face semeț intrarea În club. „Ploaia Încetase; era ora fashionable. A doua zi, zece călăreți apărură În haine lungi și largi: fusese inventat paltonul”, comentează Jacques Boulanger peste ani buni, În cartea consacrată dandy-lor din timpul domniei lui Louis-Philippe. Dar toate aceste amănunte despre elegantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
desăvârșit În care acesta pătrundea În nările elegantului bărbat. Dacă e să dăm crezare dandylogilor, cel care contribuie printre primii la răspândirea țigării pe malurile Senei e nimeni altul decât lordul Seymour, englezul parizian, Leu de primă mărime al „Jockey Club”-ului. De când e văzut prin cluburi și cafenele cum și-o aprinde, ține, stinge, după un bine studiat protocol, țigara devine un accesoriu aproape obligatoriu al oricărui dandy. La cigarre se pronunță cu mare afectare, prin rostogolirea prelungită a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nările elegantului bărbat. Dacă e să dăm crezare dandylogilor, cel care contribuie printre primii la răspândirea țigării pe malurile Senei e nimeni altul decât lordul Seymour, englezul parizian, Leu de primă mărime al „Jockey Club”-ului. De când e văzut prin cluburi și cafenele cum și-o aprinde, ține, stinge, după un bine studiat protocol, țigara devine un accesoriu aproape obligatoriu al oricărui dandy. La cigarre se pronunță cu mare afectare, prin rostogolirea prelungită a celor doi r.... Să le mai oferim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
amoroase se consumă În secret, disimulate abil. E dizgrațios și, drept urmare, reprobabil ca un adevărat dandy să geamă (de plăcere, de suferință, de plăcerea suferinței, nu mai contează din ce cauză anume) sub ochii unui salon Întreg. Sau Într-un club. Ce poate fi mai dezagreabil decât să fii surprins emoționat, transfigurat de pasiune spontan și inconștient? Atitudinea aceasta are o sursă ușor de detectat, deoarece o descriu și Încearcă să o justifice dandy-i Înșiși: oroarea de viață, de natural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În Sketches of English Character, atunci când stabilește regulile uceniciei Într-ale mâncatului pentru un tânăr dandy. Evident, doamna Gore se referă nu la prânzurile solitare (excluse din start din programul unui dandy), ci la luatul mesei În oraș, Într-un club sau salon celebru. „Prima regulă pentru luat masa În oraș e să mănânci precum un epicureu, nu ca un lacom. Un om Înfometat nu se va simți deloc bine În propriul corp, astfel Încât spiritul nu-i va fi liber. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al lui Brummell s-au scris zeci de pagini, Între care, cele mai subtile și patetice - ale Virginiei Woolf. Nebun, uitat, părăsit, internat Într-un fel de azil, sfidătorul Frumos de odinioară, pol absolut al eleganței londoneze, râvnit de orice club sau salon, Brummell refugiat la Caen nu e decât o tristă ruină, un bătrân lacom, cu hainele neîngrijite, decăzut total. Chiar dacă nu ajung În asemenea postùri, d’Orsay, Barbey d’Aurevilly, Robert de Montesquiou sau Proust scriu deseori despre melancolia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu o ultimă străduință, Își pregătesc ca niște veritabili regizori ieșirea din scenă. Dacă viața le-a fost o operă de artă, moartea trebuie să se transforme și ea Într-un spectacol, fie că ei se autosuprimă, membri selecți ai „clubului sinucigașilor”, cum Îl numește Sartre, fie că trec printr-o crâncenă agonie. Adevărul impresionant prin tragismul lui este că nu puțini aleg să moară foarte tineri sau În plină maturitate, iar cauzele care Îi Împing la sinucidere sunt ciudate. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Stefan George, André Gide, Reynaldo Hahn, Hugo von Hofmannsthal, Elton John, Jean Lorrain, Maiakovski, Freddy Mercury, Robert de Montesquiou, Proust, Raymond Radiguet, Vaché, Mișu Văcărescu, Andy Warhol, Oscar Wilde, Witkiewicz. Și câți alții. Majoritatea nu Își asumă direct apartenența la „clubul uranist”. Sunt discreți și chiar pudici, deși tertipurile lor sunt ușor demontate de ochi vigilenți și scrutători, care nu ezită să Îi stigmatizeze. Între toți, cei mai nedumeriți, dar și mai necruțători, cei ai fraților Goncourt. Într-un fragment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai necruțători, cei ai fraților Goncourt. Într-un fragment de jurnal din 2 aprilie 1886 ei notează că, spre marea lor uluire, tineretul a ajuns să accepte pederastia: „Chestia asta nu mai stârnește indignare și nici măcar dezgust!”. În saloane și cluburi, „bărbații-femei” Încep să aibă curaj și să se prezinte, să te invite la un pahar, la o conversație. Cel mai vizat e Loti, machiat ca o cocotă, cu privirea languroasă și vocea insinuantă, care Îl cucerește cu vorbe deșucheate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sclipire de interes, nici măcar o melancolie. Monoclul, lornionul, ochelarii au o funcție precisă: chiar dacă nu sunt miopi, dandy-i trebuie să semnalizeze că nu văd sau, mai exact, că nu doresc să vadă pe nimeni atunci când intră Într-un salon, club ori sală de spectacol. Privirea vitrificată (formula Îi aparține lui Sartre), mijită printre pleoape, rătăcește absentă pe deasupra mulțimii, nu caută pe nimeni, nu are curiozități, nu dă semne de recunoaștere. Totul Încremenește din cauza aceastei distanțe arogante, de gheață, sub monocularismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
epoci. În albumul de crochiuri despre moravurile englezilor, Catherine Gore descrie un adevărat protocol al convivialității, imaginându-și cum și-ar ține jurnal un debutant În ale clubbing-ului. Pentru a deveni clubbable, eligibil, cu alte cuvinte, pentru intrarea În marile cluburi londoneze, tânărul dandy trebuie să știe ca pe o tablă a legilor câteva lucruri precise. Între toate, cel mai de luat În seamă e stilul conversației. O adevărată artă. Când, dar mai ales cum să i te adresezi vecinului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
adresezi vecinului de masă. Nu Înainte de supă. Sau dacă o faci chiar atunci, să nu discuți decât despre vreme. Și așa mai departe. Momentul optim pentru a Începe o discuție este pauza pentru băuturi, În funcție de regulile de fier ale fiecărui club. De pildă, dacă după supă se servește sherry sau vin de Madera, se cere o anecdotă. Dar nu orice fel de anecdotă. Dacă va stârni scandal, e bine să nu fie spusă când comesenii sunt Încă la pateuri sau cotlete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
strunită) de vorbe. Nimic În exces, nimic supralicitat, nimic vulgar. E suficient un singur rateu, un moment de plictis afișat al celorlalți, pentru ca debutantul În „conversaționism” să fie exclus pentru totdeauna. Din clipa aceea e un om pierdut pentru lumea cluburilor. El trebuie să știe cu precizie ce „se poartă” În cutare sau cutare loc. Fie ultimele știri din ziare, fie glumele din cel mai recent număr al lui The Quarterly, fie o anecdotă sau o simplă vorbă de duh. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fie glumele din cel mai recent număr al lui The Quarterly, fie o anecdotă sau o simplă vorbă de duh. Cu o singură condiție: să fie noi, cu totul nemaiauzite. „Ceva nou și original.” Asta vor să afle bărbații din cluburi. Tocmai de aceea rămân pe veci În analele celebrelor lăcașe engleze, alături de Brummell, pentru bine mânuita artă a conversației, pentru strălucirea unor formulări, pentru forța lor de șoc, lordul Alvanley sau contele d’Orsay. Ne-am putea Întreba: „Și?”. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Mefistofeli cu joben”? Evident că, din punctul de vedere al tradiției morale și religioase, da. Dacă din sânul dandysmului a pornit acel celebru „Rău, fii binele meu!”, e limpede că dandy-i nu pot fi decât agenții diavolului bântuind prin cluburi, cafenele, teatre. Toate, locuri de perdiție, toate, lăcașe unde sunt răsturnate norme, precepte, canoane. „Postulare a individualității Împotriva moliciunii de grup, dandysmul reprezintă o transgresiune socială; postulare a futilității, a plăcerii sau a insensibilității Împotriva valorilor cu o reputație serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
marelui dandy să nu fie privită ca un triumf, iar absența sa ca o catastrofă. Ziarele Îi tipăreau numele Înaintea celor mai iluștri invitați. La balurile de la „Almak”, la meeting-urile* de la „Ascot”, totul se pleca În fața dictaturii sale. A condus clubul „Watier”, unde erau membri Lord Byron și Lord Alvanley, Mildmay și Pierrepoint. Era sufletul (dar oare suflet ar trebui să i se spună?) faimosului pavilion de la Brighton, Carlton-House, Belvoir. Legat mai ales de Sheridan, de ducesa de York, de Erskine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mod evident- ce putere asupra opiniei publice deținea acest Warwick al eleganței și cât de independent era, de fapt? Cât de suveran? O altă dovadă, și mai izbitoare, a acestei puteri a fost adusă tot În acel 1813 de conducătorii clubului „Watier”, care, pregătind o reuniune solemnă, au Început să delibereze la modul cel mai serios cu putință dacă să-l invite pe prințul de Wales, pentru simplul motiv că era certat cu Brummell. A trebuit ca acesta din urmă - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
certat cu Brummell. A trebuit ca acesta din urmă - care știa să-și plaseze impertinența până și În actele de generozitate - să insiste vehement pentru ca prințul să fie invitat. Desigur, era firesc să vezi În el (Întrucât făcea parte din club) pe amfitrionul care Încerca să pregătească această Întâlnire În prezența Întregii tinerimi nobile a Angliei. Dar prințul, mult sub nivelul său În Întâlnirea cu pricina, uitând de pretențiile sale de gentilom deplin, nu și-a mai amintit nici măcar de Îndatoririle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de Îndatoririle impuse de legea ospitalității, iar Brummell, crezând că poate opune dandysmul dandysmului, a răspuns aerului țâfnos al prințului cu acea elegantă răceală pe care o purta ca pe o armură și Îl făcea de neatins 1. Între toate cluburile din Anglia, tocmai la „Watier” nebunia jocului Îi cuprinsese pe toți. Deja aici avuseseră loc scandaluri Înfiorătoare. Îmbătați cu porto, acești blazați, devorați de spleen, veneau la club În fiecare noapte să-și Înece sila nesfârșită de viață și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ca pe o armură și Îl făcea de neatins 1. Între toate cluburile din Anglia, tocmai la „Watier” nebunia jocului Îi cuprinsese pe toți. Deja aici avuseseră loc scandaluri Înfiorătoare. Îmbătați cu porto, acești blazați, devorați de spleen, veneau la club În fiecare noapte să-și Înece sila nesfârșită de viață și să-și ațâțe sângele de normanzi - acest sânge care nu clocotește decât dacă pradă sau câștigă ceva - lăsând În voia sorții, la cheremul zarului, magnificele lor averi. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]