KorAP: Find »[drukola/base=spera & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1474 1475 1476 ...1480 >

36,989 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

atras În vreo stratagemă germană de revizuire a acordurilor postbelice din Est. Tratatul din 1963 și noul condominiu franco-german au confirmat orientarea fermă a Franței către Europa. Pentru Charles de Gaulle, lecția secolului XX a fost că Franța nu putea spera să-și recapete gloria pierdută decât investind În proiectul european și modelându-l În așa fel Încât să servească obiectivelor Franței. Algeria era pierdută. Coloniile o urmau. Anglo-americanii, ca Întotdeauna, nu manifestau nici un fel de compasiune. Înfrângerile și pierderile succesive

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe angajați să nu uite de audiența predominant necreștină de peste mări: „Remarcele condescendente, nemaivorbind de cele peiorative, la adresa budiștilor, hindușilor, musulmanilor și așa mai departe... reprezintă insulte grave și trebuie evitate În mod absolut”. Însă, după 1945, britanicii nu puteau spera În mod realist să-și conserve moștenirea imperială. Resursele țării erau epuizate, iar costurile menținerii, fie și numai a imperiului indian, nu mai erau compensate de vreun avantaj economic sau strategic: exporturile către subcontinentul indian, care În 1913 formau aproape

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Împins pe Harold Macmillan exact spre contrariul concluziei trase de Charles de Gaulle. Indiferent de ezitări sau de sentimentele ambivalente față de anumite gesturi americane, guvernele britanice aveau să adere de acum Înainte cu loialitate la pozițiile Statelor Unite. Numai astfel puteau spera să-i influențeze pe americani și să-și asigure sprijinul acestora În momentele critice. Această realiniere strategică va avea consecințe cruciale pentru Marea Britanie și pentru Europa. Consecințele de lungă durată ale crizei din Suez s-au resimțit la nivelul societății

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
depindeau de Marea Britanie ca piață de desfacere pentru carnea și produsele lor lactate. Însă Marea Britanie avea nevoie, pentru exporturile industriale, de o piață mult mai extinsă decât Îi puteau oferi mărunții ei aliați din Scandinavia și Alpi. Intuind inevitabilul - deși spera Încă să poată influența politica CEE -, guvernul lui Harold Macmillan a depus o cerere formală de aderare la Comunitatea Economică Europeană În iulie 1961, la șase ani după ce Londra părăsise disprețuitoare convorbirile de la Messina. Irlanda și Danemarca, ale căror economii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru a ataca mulțimea, iar Comitetul Central al partidului s-a Întrunit pentru dezbateri ce au durat toată noaptea. În dimineața următoare, la ora 08.13, a fost anunțată numirea lui Imre Nagy ca prim-ministru al Ungariei. Liderii partidului speraseră că revenirea lui Nagy avea să pună capăt revoluției, ceea ce s-a dovedit a fi un calcul profund eronat. Nagy era, desigur, el Însuși hotărât să restabilească ordinea: la o oră de la preluarea puterii, a declarat starea de război. În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Prezidiului Partidului Sovietic, că János Kádár14 le explicase că este posibil și important să se facă distincția Între masele loiale, care Își pierduseră Încrederea În partid din cauza greșelilor din trecut ale acestuia, și contrarevoluționarii Înarmați, pe care guvernul lui Nagy spera să-i izoleze. E posibil ca explicațiile lui Kádár să-i fi convins pe unii dintre liderii sovietici, Însă ele nu reflectau realitatea din Ungaria. Pe tot cuprinsul țării se formau În mod spontan organizații studențești, consilii ale muncitorilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Departamentul de Stat ajunsese la concluzia că Uniunea Sovietică va păstra În viitorul apropiat un control de nezdruncinat asupra „zonei” sale. Singura strategie a Occidentului În Europa de Est era „neintervenția”. Dar rebelii unguri nu aveau de unde să știe. Mulți dintre ei sperau sincer În ajutorul occidental, Încurajați de tonul ferm al discursului public american și de transmisiunile postului de radio „Europa Liberă”, ai cărui redactori i-au Încurajat pe unguri să pună mâna pe arme, promițând ajutor extern iminent. Este de Înțeles

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ale frumuseții și starlete efemere - le maggiorate fisiche (cele „avantajate din punct de vedere fizic”). Până la urmă, chiar și industria italiană de film și publicul italian de cinema și-au pierdut entuziasmul. Producătorii europeni, lipsiți de resursele Hollywoodului, nu puteau spera să concureze ca ritm sau standarde tehnice cu filmele americane, așa Încât s-au limitat tot mai mult la producții ce reflectau „viața obișnuită”, fie că era vorba de „noul val”, „drama de bucătărie” sau comedia domestică. În Europa, cinematograful decădea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sublinia Maynard Keynes Într-un comentariu sardonic asupra perspectivelor economice britanice de după război: „Salariul În această țară este (În general) de 2/pe oră; În SUA este de 5/pe oră... Nici măcar vestita ineficiență a producătorilor britanici nu poate (să sperăm) contrabalansa, În numeroase sectoare industriale, această diferență de cost inițială În favoarea lor, deși au reușit asta, s-o recunoaștem, În câteva momente importante... Statisticile de care dispunem sugerează că Îi batem pe toți la costuri, cu condiția să fie un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Lancaster În Anglia, Aarhus În Danemarca. Când primul val post-secundar a sosit, noile universități, cu o arhitectură rece, erau măcar construite și pregătite să satisfacă cererea sporită de locuri pentru studenți - și de posturi pentru doctoranzii tot mai numeroși, care sperau la o catedră. În loc să deschidă aceste noi universități publicului larg, factorii de decizie din Învățământul britanic au decis să le integreze În vechiul sistem de elită. Universitățile britanice și-au păstrat așadar dreptul la o admitere selectivă: numai candidații care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
decizie din Învățământul britanic au decis să le integreze În vechiul sistem de elită. Universitățile britanice și-au păstrat așadar dreptul la o admitere selectivă: numai candidații care atingeau un anumit nivel la examenele naționale de absolvire a liceului puteau spera să fie admiși la facultate și fiecare universitate avea dreptul să-și aleagă numărul și calitatea studenților. Studenții au rămas În Marea Britanie o minoritate privilegiată (nu mai mult de 6% din segmentul lor de vârstă, În 1968), fapt care a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reforme păreau din ce În ce mai scăzute. Iluziile erei Hrușciov se risipiseră. Indiferent cum se prezenta În fața puterilor occidentale, acasă la el regimul sovietic intra Într-un crepuscul interminabil de stagnare economică și ruină morală. Dar statele-satelit din blocul sovietic aveau motive să spere Într-o schimbare. La prima vedere, e un paradox. La urma urmei, dacă cetățenii Uniunii Sovietice erau lipsiți de apărare În fața dictaturii poststaliniste, atunci locuitorii Ungariei sau Cehoslovaciei erau de două ori neputincioși: nu numai că trăiau sub un regim

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ratelor de schimb multiple. S-au autorizat centre de desfacere private. Scopul exercițiului nu era să construiască un compromis funcțional Între două sisteme economice de altfel incompatibile, ci să introducă un maximum de activitate de piață (care să aducă, se spera, o prosperitate „tranchilizantă” consumatorilor), compatibil cu un control politic neștirbit al economiei. Dacă privim retrospectiv, e limpede că reformiștii se păcăleau singuri dacă Își imaginau că ar fi posibilă o „a treia cale” Între comunism și capitalism. Dar nu fiindcă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
până Într-acolo Încât a acordat Navarrei (regiune care nu a fost niciodată atât de clar individualizată precum cea bască sau catalană) drepturi, privilegii și o legislatură proprie, numai pentru a le băga În cap bascilor că ei nu puteau spera la astfel de favoruri. Apariția terorismului modern basc a fost o replică directă la politica lui Franco, deși apologeții metodei au pretins mereu că ea are rădăcini mai adânci În visurile zădărnicite de independență ale regiunii. ETA - Euskadi Ta Askatasuna

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Într-o cultură deja extraordinar de predispusă la conformism, decretul a stârnit temeri legate de o posibilă cenzură (sau mai rău); el nu era Însă câtuși de puțin acel preludiu la dictatură de care se temea opoziția și la care sperau extremiștii. Nici stânga teroristă, nici dreapta neonazistă aparent trezită la viață (lucru demonstrat prin uciderea a 13 oameni și rănirea altor 220 Într-un atentat cu bombă În 1980 la München, În timpul festivalului Oktoberfest) nu au reușit să destabilizeze republica

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
după prezentarea „doctrinei Truman”, cât și prin Planul Marshall. țara a fost admisă În NATO În 1952, iar forțele armate grecești au fost ajutate din plin cu strategii și echipament militar. Armata avea să joace un rol decisiv. Britanicii au sperat inițial să lase Greciei eliberate forțe de ordine moderne și o armată depolitizată, fapt care s-a dovedit imposibil În circumstanțele din acea zonă și perioadă. După opt ani de război, armata greacă era declarat anticomunistă, regalistă și nedemocratică, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
se adapteze la normele europene și În același timp să răspundă presiunilor locale. Deși la Bruxelles (și la Londra) se vorbea cu Însuflețire despre deschidere și competiție, febra privatizării europene a adus probabil mai puține schimbări decât au promis sau sperat adepții ei. Vocile critice avertizaseră că rezultatul va fi nu o competiție sporită, ci pur și simplu un transfer de forță economică puternic concentrată din sectorul public În cel privat - ceea ce s-a și Întâmplat. Grație aranjamentelor complicate de acționariat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
majoritatea lucrătorilor la stat erau acum În sectorul terțiar, nu În industrie: nu mai produceau bunuri, ci asigurau și administrau servicii (financiare, educative, medicale și de transport). Liberalizarea economică nu a semnalat prăbușirea statului asistențial, nici măcar declinul său final, așa cum speraseră teoreticienii ei. Dar a ilustrat o mișcare seismică de transfer al resurselor și inițiativei dinspre sectorul public spre cel privat. Problema nu era doar cine e proprietar la ce fabrică sau cât de reglementată trebuie să fie cutare ramură; era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
le recomanda colegilor săi o strategie „ca și cum” similară. Ar trebui, spunea el, „să ne purtăm ca și cum am fi cetățeni... să ținem discursuri ca și cum am fi adulți, independenți din punct de vedere legal”. În atmosfera optimistă a anilor ’60, Vaculík putea spera Încă la toleranță și flexibilitate din partea celor aflați la putere. Când Michnik și Havel au invocat argumente similare, circumstanțele se schimbaseră. Ideea nu mai era să dai sfaturi guvernului despre cum ar trebui să guverneze, ci să sugerezi națiunii - prin

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
eficient asupra relațiilor sale externe prin concesii bine calculate decât printr-o confruntare zadarnică. În comparație cu problemele insolubile pe care Gorbaciov le avea de Înfruntat acasă, politica externă reprezenta o arenă În care el exercita un control direct și unde putea spera să obțină rezultate imediate. În plus, rolul de mare putere În relațiile externe sovietice nu trebuie exagerat: Gorbaciov a acordat relațiilor cu Europa Occidentală cel puțin la fel de multă importanță precum tratativelor cu SUA. El a făcut vizite frecvente În Vest

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe Honecker. Cei mai entuziaști admiratori ai RDG se aflau chiar În Germania Federală. Succesul vizibil al Ostpolitik În dezamorsarea tensiunilor și Înlesnirea comunicațiilor interumane și economice dintre cele două jumătăți ale Germaniei a făcut ca Întreaga clasă politică să spere În prelungirea sa pe termen nedefinit. Personalități publice marcante din RFG nu numai că hrăneau iluziile nomenklaturii din RDG, ci Își făceau la rândul lor iluzii. Repetând de atâtea ori că Ostpolitik avea ca efect reducerea tensiunilor față de Est, ajunseseră

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unul din șase, raportat la populația totală) au vizitat Vestul. Cu certitudine, nu aceasta fusese intenția conducătorilor RDG. După cum avea să explice mai târziu Însuși Schabowski, autoritățile nu au crezut că deschiderea Zidului ar putea antrena căderea RDG; dimpotrivă, ei sperau Într-un Început de „stabilizare”. Când au luat cu inima Îndoită decizia de a deschide granița apuseană, liderii est-germani intenționau să deschidă doar o supapă de siguranță, să obțină eventual puțină popularitate și, mai presus de toate, să câștige suficient

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a Întâmplat În 1848, În 1919 și (Într-o mai mică măsură) În 1968. Noutatea În 1989 a fost viteza procesului. În luna octombrie a acelui an, Imre Poszgay În Ungaria sau Egon Krenze În Germania de Est Încă mai sperau că pot controla și aplica propria variantă de perestroika. Oponenții lor erau În majoritate de aceeași părere și căutau În continuare un compromis provizoriu. Adam Michnik scrisese În 1980 că „ne putem imagina o societate hibridă, În care organizarea totalitaristă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În continuare un compromis provizoriu. Adam Michnik scrisese În 1980 că „ne putem imagina o societate hibridă, În care organizarea totalitaristă a statului va coexista cu instituțiile democratice ale societății” - și, până În vara anului 1989, nici nu avea motive să spere la mai mult. Un factor nou a fost rolul mass-media. Ungurii, cehii și mai ales germanii și-au văzut În fiecare seară propria revoluție la știrile televizate. Pentru populația Pragăi, reluările evenimentelor din 17 noiembrie pe micul ecran au constituit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rus sau pe Elțîn pentru succesul obținut, el vorbea În fața camerelor despre perestroika și despre rolul indispensabil pe care partidul va continua să-l aibă În promovarea reformelor... Această abordare prindea foarte bine În Vest, unde se presupunea (și se spera) că, după lovitura de stat, lucrurile vor continua exact ca mai Înainte. Dar În Uniunea Sovietică reiterarea anacronică a scopurilor ratate ale lui Gorbaciov și aparenta sa ingratitudine față de salvatori au fost o revelație. Gorbaciov era, evident, un om depășit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]