76,615 matches
-
sine a vieții, ca ceea ce, necontenind a se simți și a se încerca pe sine, nu contenește a se încerca în acest fel și astfel a se modifica în felul în care se modifică Suferirea primitivă ce constituie posibilitatea oricărei încercări: într-o oscilare perpetuă a suferinței și a bucuriei. Numai că această oscilare sau această schimbare permanentă care este cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este o ființă inferioară, este ființa acestui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acesta este voirea suferinței de a scăpa de ea însăși. A scăpa de sine, a se nega pe sine este totuși ceva ce nici suferința, nici viața în general nu pot face, nefiind nici una nici cealaltă nimic altceva decât o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în același timp, exacerbează, dimpotrivă, sentimentul neputinței sale, sentimentul Sinelui ca imposibilitate principială de a scăpa de sine, care sentiment culminează în cele din urmă și se transformă în angoasă. Trebuie să privim hiperdezvoltarea științei moderne ca pe una dintre încercările majore prin care umanitatea a acționat pentru a fugi de angoasa sa. Nu este straniu, dacă viața este în esență încercarea de sine și simțirea de sine a unei pure subiectivități, a vedea născându-se în ea o intentio socotită
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în cele din urmă și se transformă în angoasă. Trebuie să privim hiperdezvoltarea științei moderne ca pe una dintre încercările majore prin care umanitatea a acționat pentru a fugi de angoasa sa. Nu este straniu, dacă viața este în esență încercarea de sine și simțirea de sine a unei pure subiectivități, a vedea născându-se în ea o intentio socotită constitutivă a cunoașterii și care consistă tocmai în scoaterea din joc a acestei esențe a vieții? Vom spune că această știință
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vedea născându-se în ea o intentio socotită constitutivă a cunoașterii și care consistă tocmai în scoaterea din joc a acestei esențe a vieții? Vom spune că această știință caută să-și reprezinte natura. În măsura în care ființa-naturală nu poartă în sine încercarea de sine a vieții și îi este funciarmente străină, atunci nu este cât se poate de justificat faptul că reducția galileană nu ține câtuși de puțin seama în ea de ceea ce este sensibil și viu? Însă ființa Naturii nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de către această temă, ci care sunt autonome, neavând fiecare dintre ele drept fir conducător al demersului său decât rezultatele dobândite și posibilitatea de a dobândi altele prin utilizarea de metode împrumutate și puse pur și simplu, din acel moment, la încercare. Vidului tematic care constituie adevărul acestei dezvoltări proliferante i se adaugă astfel, pe planul metodei, aceeași incertitudine și aceeași anarhie. Pentru același motiv ca și o știință și pentru că se confundă la urma urmei cu aceasta, orice metodă se definește
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în rețeaua unei nomenclaturi ideale. În constituirea oricărei științe de acest fel se desfășoară așadar un dublu proces, ale cărui implicații este nimerit să le recunoaștem. În primul dintre acestea, care marchează trecerea la reprezentare, trăsătura ontologică decisivă a vieții, încercarea de sine în toate punctele ființei sale a acesteia, s-a pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și la determinările ontologice care afectează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se transformă în strădania de a se satisface, este punerea în operă a Corproprierii originare a naturii. Numai că munca vie a acestui corp care trăiește și se apropriază nu este susceptibilă a fi o măsură, nefiind nimic altceva decât încercarea mută de sine a acestuia în patosul suferirii sale o modalitate a auto-afectării în care nimic nu se pro-pune vreodată ca obiectul posibil al unei măsuri, în care, de asemenea, nici o privire nu se strecoară pentru a lua sau a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de acest gen, orice țintă intențională îndreptată către ea nu găsește nimic altceva decât concepte neclare și cuvinte goale. Însă acolo unde nu este nimic de văzut, de înțeles și de simțit, acolo totuși se desfășoară și crește viața în încercarea absolută a certitudinii sale proprii. Or domeniul acestei cunoașteri primitive și primordiale este cel al eticii, adică al praxisului. El este constituit din ansamblul modurilor de viață ale individului, moduri ce nu trebuie considerate ca fiind modalitățile pe care le
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Aceasta din urmă consistă în ajungerea la sine prin care subiectivitatea nu contenește să se încerce pe sine și, astfel, să se sporească pe sine în experiența continuată de sine. Ființa originară este ființa experienței sub forma sa naturantă, este încercarea încercându-se pe sine și care, în această încercare de sine în care ea pune stăpânire și se umflă pe sine, își survine sieși, în așa fel încât această venire în sine a ființei sau istorialul său este mișcarea vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care subiectivitatea nu contenește să se încerce pe sine și, astfel, să se sporească pe sine în experiența continuată de sine. Ființa originară este ființa experienței sub forma sa naturantă, este încercarea încercându-se pe sine și care, în această încercare de sine în care ea pune stăpânire și se umflă pe sine, își survine sieși, în așa fel încât această venire în sine a ființei sau istorialul său este mișcarea vieții, operația de se păzi și a se conserva și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în care ea pune stăpânire și se umflă pe sine, își survine sieși, în așa fel încât această venire în sine a ființei sau istorialul său este mișcarea vieții, operația de se păzi și a se conserva și, în această încercare și în măsura în care ea este afectivă, de a se spori pe sine și de a prisosi. Efortul desemnează o astfel de mișcare în ireductibilitatea sa la tautologia moartă a existentului, el este cel care face din ființă ca Viață un conatus
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în virtutea subiectivității sale care o încarcă de ea însăși până la insuportabilul acestei încărcări. Prejudecățile obișnuite ale gândirii occidentale ne împiedică să înțelegem pe deplin ce se întâmplă în acel moment. Noi nu concepem exercitarea acestei forțe care ia naștere în încercarea de sine a subiectivității, care este condusă, la paroxismul acestei încercări, la declanșarea sa, decât sub forma unei negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei încărcări. Prejudecățile obișnuite ale gândirii occidentale ne împiedică să înțelegem pe deplin ce se întâmplă în acel moment. Noi nu concepem exercitarea acestei forțe care ia naștere în încercarea de sine a subiectivității, care este condusă, la paroxismul acestei încercări, la declanșarea sa, decât sub forma unei negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde, această încărcare în afect se descarcă de sine. Pretutindeni acțiunea este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fi trăite și asumate de către ea două posibilități, numai două. Cea dintâi este tocmai cultura. Dacă acțiunea nu este niciodată aruncarea în afara sa a ceea ce constituie în viață tocmai esența sa, adică patosul oricare ar fi el al purei sale încercări de sine, insuportabilul de pildă, dacă ea, dimpotrivă, îl reține în sine ca ceea ce este ea și ca ceea ce o motivează, atunci ea se ridică până la înălțimea acestui patos, operația sa nu are altă finalitate sau, mai bine spus, altă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea prin operația sa proprie unul dintre modurile esențiale ale raportării sala patetice la ființă. Cultura este ansamblul acestor căi deschise și oferite. Acum, dacă numim Energie ceea ce survine în raportarea patetică la ființă în calitate de efectuare fenomenologică a sa, în calitate de încercare de nestăvilit a ceea ce sporește în sine și se încarcă de sine până la exces, atunci vedem prea bine că orice cultură este eliberarea unei energii, iar formele acestei culturi sunt modurile concrete ale acestei eliberări. Este nimerit, e-adevărat, să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
subiectivității sale organice și ale subiectivității în general. Deoarece nevoia acesteia este nevoie de sine, sporirea, fiecare dintre nevoile sale de asemenea, am spus-o deja, se esențializează în acest fel, ca o ajungere primitivă în sine în măsura în care aceasta străbate încercarea suferirii pentru a fi, în aceasta și prin aceasta, sporire. Or tocmai aici este ceea ce se înfăptuiește în orice proces de cultură, ceea ce nu se mai înfăptuiește în lumea științei. Orice cultură poartă nevoia în sporire. Ea ordonează lumea în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
presupoziții care au fost mereu lipsite de fundament, ci și pentru că, dacă viața este viață și dacă energia țâșnește din însăși natura sa, atunci istorialul acestei energii se află în egală măsură în sensibilitate și în inteligență, sporirea sa prin intermediul încercării suferirii sau refularea sa sub formele diverse ale nemulțumirii de sine sunt la toate nivelurile condițiile atât ale culturii, a cărei dezvoltare este globală, cât și ale barbariei, al cărei proces afectează una după alta fiecare dintre modalitățile vieții individuale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cât și ale barbariei, al cărei proces afectează una după alta fiecare dintre modalitățile vieții individuale și sociale. Cu toate acestea, odată cu fiecare repliere a energiei, deoarece, în același timp, ea nu contenește a fi produsă ca viața însăși, nemulțumirea, încercarea de sine pe care o face această energie nefolosită, crește. În acea clipă, în mod cât se poate de evident, în fața sa se deschid două căi, desenând chipurile barbariei. Nu este vorba numai de revenirea la comportamente mai elementare și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
poartă și îl reproduce în sine, la fiecare pas. Rămâne prin urmare o singură ieșire: distrugerea pur și simplu a acestei neliniști și a acestei suferințe de care nu se poate debarasa, și care își au totuși posibilitatea lor în încercarea de sine și astfel în viață: aceasta din urmă este așadar cea care trebuie suprimată, propria sa esență. La fel cum se întâmplă și cu fuga de sine, nici această distrugere nu își atinge scopurile, dacă este adevărat că actul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
permițându-i acestei forțe să se utilizeze, energiei să se desfășoare, vieții să sporească din ea însăși și să-și înfăptuiască esența nici una dintre aceste căi nu i se înfățișează plictisului pentru ca, angajându-se într-un a face și în încercarea suferirii sale, acesta să se descarce de latura opresivă a inacțiunii. Cu toate acestea, pe căile trasate de cultură nu se înaintează decât în măsura în care s-a pornit deja pe ele cu multă vreme în urmă. Operația indiferent dacă este vorba
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
al doilea proces este faptul că ea nu este ek-statică, neavând niciodată nimic în sine de care să fie separată de către depărtarea unui trecut sau a unui viitor, ci temporalizându-se ca și încercându-se pe sine, în și prin această încercare, în așa fel încât, sprijinită de sine și ca strivită de sine, fără să se creeze distanța nici unui recul posibil, ea este patos și nimic altceva decât patos temporalitatea sa nefiind nimic altceva decât mișcarea acestui patos, adică istorialul Absolutului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale. Însă această plenitudine niciodată slăbită este cea a Energiei, ea este Prezența superputernică a vieții față de ea însăși și ceea ce face simțită forța sa în fiece clipă. În fiece clipă: fără să existe vreodată în ea, în pura sa încercare de sine, un a nu mai fi sau un a nu fi încă al acestei forțe, un fel al acesteia de a nu fi ci doar această încercare care nu contenește și care nu se temporalizează altfel, în omniprezența sa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
În fiece clipă: fără să existe vreodată în ea, în pura sa încercare de sine, un a nu mai fi sau un a nu fi încă al acestei forțe, un fel al acesteia de a nu fi ci doar această încercare care nu contenește și care nu se temporalizează altfel, în omniprezența sa față de ea însăși, decât drept creștere a sporirii. Aceasta din urmă își solicită "în fiece clipă", adică potrivit acestei creșteri, satisfacerea, adică înfăptuirea. Ne-înfăptuirea sporirii, patetică asemenea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
realitate legile vieții, legile conservării și sporirii acesteia. Numai că viața, la rândul său, nu există nici sub aspectul unui concept, nici sub acela al unei entități generale: în măsura în care ea se încearcă pe sine și nu "este" decât ca această încercare de sine, ea se produce de fiecare dată sub forma unui Sine, ca efectuare a acestui Sine și ca experiență efectivă a sa. Nu există prin urmare nici Istorie, nici Societate, ci numai "indivizi trăitori" al căror destin este cel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]