KorAP: Find »[drukola/base=îndeosebi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...147 148 149 ...546 >

13,635 matches

Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399

2; 2, 7; 5, 16; Testamentul lui Iov 3, 6 et passim. Testamentul lui Iov este dominat de confruntarea dintre Iov și Satan, al cărui locaș îl distrusese. Satan este denunțat aici ca inițiatorul idolatriei. - Azaz’el: Vezi 1 Enoh, îndeosebi capitolele 6‑12. Una dintre căpeteniile Supraveghetorilor, care va conduce răscoala acestora împotriva lui Dumnezeu, prezintă trăsături comune cu Satana din Apocalipsa lui Ioan. Această căpetenie va fi înlănțuită, apoi aruncată într‑un loc întunecos și acoperită cu pietre uriașe

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
văzut ca element accesoriu și caduc în istoria mântuirii. Irineu reacționează împotriva acestor tendințe, adoptând poziția tradiției reprezentate, în opinia sa, de Pavel, Ioan, Policarp și Iustin. El opune spiritualismului extrem al gnosticilor un materialism moderat, dictat de împrejurări, vizibil îndeosebi în doctrina sa milenaristă. Cartea a V‑a poate fi împărțită în trei secțiuni. Prima (1-15) se ocupă de mărturiile lui Pavel despre învierea trupurilor; a doua (15-24) insistă asupra identității dintre Dumnezeu‑Creatorul și Dumnezeu‑Tatăl pornind de la trei

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
urmărește simultan două scopuri: demonstrarea unității și organicității Scripturii și respingerea teoriilor spiritualiste. În atingerea primului scop, el dă dovadă de o erudiție biblică impresionantă, alternând citatele Vechiului și Noului Testament, într‑o ordine nicidecum întâmplătoare. Astfel, profețiile lui Daniel (îndeosebi cap. 2 și 7) sunt întrerupte de cuvintele lui Isus (In. 5,43; Lc. 18,6) sau ale apostolului Pavel. Această strategie aproape intertextuală are un efect impresionant. Cititorul se simte prins într‑o rețea de citate ce pare indestructibilă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
câte puțin, de lumea exterioară, inclusiv de Biserică și se închide în sine, ca într‑un fel de fortăreață interioară. Minunea nu se arată niciodată, ea se petrece în tăcere, discret, fără vreo manifestare exterioară. Prin spiritualismul lor care valorifică îndeosebi minunile interioare ale credinței, gnosticii constituie un real pericol pentru coeziunea trupului văzut al Bisericii. Al treilea aspect: adevăratele minuni sunt lucrarea întregii comunități creștine (in fraternitate). Întreaga comunitate este cea care validează, săvârșește și atestă minunea. În cazul ereticilor

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
lumii este de șase mii de ani. Motivul millenium‑ului pământesc - adică al unei perioade de mare prosperitate materială, survenită la finele istoriei - era deja prezent în literatura iudaică intertestamentară (de exemplu, 2 Baruh 29) și exersa o anumită influență îndeosebi în comunitățile creștine din Asia Mică (cf. Iustin, Dial. 81, 3). Odată cu motivul duratei unei „zile a Domnului” ( cf. Ps. 89 [90], 4) descoperim, în Dialogul cu Trifon (40, 4; 80, 5; 139, 4‑5), unul dintre primele sale ecouri

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Adu. haer., în care este inserat mitul Anticristului, se adresează unui grup de clerici din Asia Mică, atrași de exegeza spiritualistă a Scripturilor. Firul roșu al demonstrației sale este constituit de ideea armoniei celor două Testamente, armonie respinsă de eretici, îndeosebi de Marcion și discipolii lui. Această idee este reliefată în cartea a V‑a, pornind de la trei evenimente: întruparea, viața lui Cristos și răstignirea sa; parusia. Anticristul va recapitula întreaga istorie a apostaziei, de la căderea îngerilor răi, până la ultimii apostați

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
mult prea simplist. Platonismul secolelor al II‑lea și al III‑lea d.Cr. este într‑un fel sau altul marcat de stoicism, în opera lui Origen fiind evidente elemente de origine stoică; opoziția trebuie însă interpretată cu mai multă prudență, îndeosebi din perspectivă asiatică. Într‑adevăr, cultura asiatică nu prezintă aceeași omogenitate ca cea alexandrină: antropologiei materialiste a lui Irineu, de exemplu, i se opune, prin Iustin, o tendință evidentă spre platonism, deși filozoful n‑a știut niciodată cât de relativ

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Hystaspe. Totul converge către ideea unui sfârșit iminent al lumii, precedat, după cum am spus, de căderea Imperiului Roman. Am precizat deja că scrierile în cauză aparțin literaturii de propagandă populară în secolele al II‑lea și al III‑lea d.Cr., îndeosebi în Asia Mică. Lactanțiu revine asupra Romei și a legăturii organice între destinul Imperiului și cel al Imperiului lui Cristos în 7, 25, unde propune, de asemenea, o dată aproximativă a eshatonului (nu mai mult de două sute de ani, începând cu

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
se supuneau unei serii de încercări specifice inițierii creștine. În acest scenariu inițiatic însușirea corectă a Simbolului de credință constituie un moment deosebit de important. Cateheza a XV‑a comentează articolul din Crez referitor la parusie, la semnele care o anunță - îndeosebi cel al Anticristului - și la Judecată. Chiril aproape că identifică adversarul eshatologic cu diavolul, care, în acea vreme, se va manifesta fățiș în lume. Această concepție este explicabilă, în parte, prin faptul că la jumătatea secolului al IV‑lea canonul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
versiuni, începând cu Septuaginta, nefiind utilizate decât cu titlu secundar, fie pentru a clarifica anumite expresii obscure pe care exegetul le întâlnește în textul original, fie pentru a completa acest text, atunci când lipsesc de aici pasaje întregi, cum ar fi îndeosebi cazul Cărții lui Daniel. Principiul metodologic al supremației textului ebraic (celebrul ebraica ueritas), este dublat în cazul lui Ieronim de o serie de principii hermeneutice, pe care le vom prezenta succint. În această privință, cel puțin teoretic, autorul Vulgatei se

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
se vedea Bibliografia de la sfârșitul volumului. . Bibliografia referitoare la mit este vastă și în același timp variată. Cităm doar câteva dintre titlurile care ne‑au fost de mare folos: Al. Eliot et al., L’Univers fantastique des mythes, Paris, 1976, îndeosebi paginile 12‑24; R. Pettazzoni, Essays on the History of Religions, Leyde, 1954; M. Eliade, Aspects du mythe, Paris, 1988; Vl. Propp, La morphologie du conte, Paris, 1970; A.Th. Sebeok (ed.), Myth: A Symposium, Bloomington, 1958; N. Spineto, art.

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
gréco‑romaine, Paris, New York, Roma, 1957, p. 328). Alte lucrări referitoare la acest subiect: D.M. Pippidi, Recherches sur le culte impérial, Paris, 1939; Le culte des souverains dans l’Empire romain, Entretiens sur l’Antiquité classique 19, Vendoeuvres‑Geneva, 1972, îndeosebi paginile 101‑175; S. R. F. Price, Rituals and Power. The Roman Imperial Cult in Asia Minor, Cambridge, 1984. . „Fără îndoială, putem considera că această practică le era cunoscută creștinilor, fapt atestat de Apocalipsa lui Ioan (13,16), atunci când aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
La crise montaniste, pp. 112‑123. . Este vorba, de fapt, de un vechi topos al filozofiei antice: înțeleptul trebuie să viețuiască după cum vorbește și să vorbească după cum viețuiește. Această dimensiune „existențială” a filozofiei antice pe care creștinismul o va asuma îndeosebi în manifestarea sa ascetică, a fost foarte bine nuanțată de P. Hadot, într‑o serie de scrieri și mai cu seamă în Exercices spirituels et philosophie antique, ed. a treia, Paris, 1993, și Qu’est‑ce que la philosophie antique

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Fig Tree Parables in the Apocalypse of Peter”, în Journal of Biblical Literature, 104, 1985, pp. 269‑287 și „The Apocalypse of Peter: A Jewish Christian Apocalypse from the Time of Bar Kokhba”, în Apocrypha, 5, 1994, pp. 7‑111, îndeosebi paginile 7‑43. . Formula „Unsul lui Iahve” era la origine aplicată regelui lui Israel. În VT, „Mesia” eshatologic nu este o ființă supranaturală; este un muritor, descendent din neamul davidic, restaurator al regatului davidic. El va stăpâni cu dreptate și

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
perioadă a fost alcătuită Cartea lui Daniel; capitolul 7 al acesteia vorbește de un Mesia supranatural, numit „Fiul Omului” (7,13‑14). Referitor la această temă, vastă și în același timp complexă, cf. S. Mowinckel, He That Cometh, New York, 1955, îndeosebi pp. 189‑260; J. Klausner, The Messianic Ideas in Israel from its Beginning to the Completion of the Mishnah, New York, 1955; G. Scholem, Le messianisme juif: essais sur la spiritualité du judaïsme, Paris, 1992; P. Grelot, L’espérance juive à

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
bibliografie; E. Pagels, The Origin of Satan, New York, 1995. În afară de acestea două, cf. S. Lyonnet et al., „Démon”, în Dictionnaire de Spiritualité 3, coll. 141‑238; J. Daniélou, Message évangélique et culture hellénistique aux IIe et IIIe siècles, Tournai, 1961, îndeosebi pp. 391‑409; B. Teyssedre, Le diable et l’enfer au temps de Jésus, Paris, 1985; A.M. di Nola, Il diavolo, Rome, 1999. . A.D. Nock, Conversion: the old and the new in religion from Alexander the Great to Augustin of

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
de vin.” (Écrits intertestamentaires, p. 1505) . Cf. L. Gry, Le millénarisme dans son origine et ses développements, Paris, 1904, și A. Luneau, L’histoire du salut chez les Pères de l’Église. La doctrine des âges du monde, Paris, 1964, îndeosebi pp. 81‑83. . În ceea ce privește originea credinței milenariste, sunt invocate de regulă capitolele 20 și 21 ale Apocalipsei. Capitolul 20 descrie scenariul următor: înlănțuirea diavolului pentru o perioadă de o mie de ani; învierea martirilor; domnia lor pe pământ împreună cu Isus

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
19842; M. Mor, The Bar‑Kochba Revolution, Its Extent and Effect, Ierusalim, 1991; C. Saulnier în colaborare cu Ch. Perrot, Histoire d’Israël, vol. III, De la conquête d’Alexandre à la destruction du temple (331 a.C.-135 a.D.), Paris, 1985, îndeosebi pp. 340 sq. . Hill, art cit., p. 107. Hill presupune o sursă comună lui Eusebiu și Irineu: Dialogul dintre Iason și Papiscus al lui Ariston de Pella (4, 6, 3). . Ibidem, pp. 106‑107. . Iustin vorbește de condamnarea diavolului la

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Peretto, La Giustizia, Roma, 1977. . Lettre à Ménécée, 124‑125; Maxime fondamentale II. . Lettre à Ménécée, 123; Maxime fondamentale I. . Lettre à Hérodote, 63‑67. . Lettre à Ménécée, 128‑129. Asupra acestor puncte, cf. de asemenea, Lucrețiu, De rerum natura, îndeosebi cărțile a IV‑a și a V‑a. . În cartea a IV‑a 41, 2, Irineu îi numește pe apostați filii diaboli și angeli maligni. Iată explicația: „Cuvântul «fiu» poate fi înțeles în două feluri: mai întâi, în funcție de natură (secundum

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
studiu, în 1989. . „A modo di conclusione: una ipotesi di lavoro”, Ricerche su Ippolito, ibidem, pp. 151‑157. . Le benedizioni di Giacobbe, p. 16. . Ibidem. . Documentele acestui colocviu au fost publicate sub titlul Nuove richerche su Ippolito, Roma, 1989. Cf. îndeosebi studiul lui Simonetti, „Aggiornamento su Ippolito”, pp. 75‑130, care propune o evaluare a rezultatelor obținute în urma zilei de discuții din 1976. . „Ippolito di Roma, scrittore e martire”, pp. 23‑41. . M. Simonetti a publicat foarte recent Contra Noetum, într

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Message évangélique et culture hellénistique, p. 236. . Ibidem, p. 237. . Hippolyte, Commentaire sur Daniel, intr. de G. Bardy, text selectat și tradus de M. Lefèvre, op. cit. . IV, 13, 1; IV, 24, 7. . Vezi Maraval, Les Persécutions, pp. 55‑61. . Este, îndeosebi, cazul lui C. Pedicini, în studiul său „Il significato politico della escatologia di Ippolito di Roma”, în Annali della Facoltà di lettere e filozofia dell’Università di Napoli, 4, 1954, pp. 97‑122. . „Lumea” este supusă păcatului și trebuie răscumpărată

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
existența unei surse comune folosite de cei doi autori, în legătură cu mitul lui Anticrist. . Ibidem. p. 52. . Pentru prezentul capitol am folosit mai multe articole ale dicționarului Origene. Dizionario. La cultura, il pensiero, le opere, ed. A. Monaci Castagno, Roma, 2000, îndeosebi: A. Monaci Castagno, „Diavolo”, pp. 114‑118; A. Le Boulluec, „Eresiologia”, pp. 133‑138. . J. Daniélou, Message évangélique et culture hellénistique, Paris, 1961, p. 249. . Pentru toate trimiterile la Anticrist în opera lui Origen, vezi Anexa 2 de la sfârșitul lucrării

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
în opera lui Origen, vezi Anexa 2 de la sfârșitul lucrării. Aceasta este terminologia propusă și folosită de M. Simonetti, cu precădere în opera sa Lettera e/o allegoria. Un contributo alla storia dell’esegesi patristica, Roma, 1985. Ceea ce ne interesează îndeosebi aici este urmărirea aspectelor anticristologiei la Origen în relație cu celelalte dimensiuni ale gândirii sale, printre care dimensiunea exegetică. Pornind de la aceasta, vom încerca să înțelegem originalitatea anticristologiei sale în raport cu cea a predecesorilor săi (Iustin, Irineu, Hipolit). Pentru această introducere

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
despre Clement din Alexandria? . Com. Mt. ser. 31, trad. A. le Boulluec, în La notion d’hérésie..., t. II, p. 503. Pentru toate celelalte pasaje dăm traducerea noastră. . Vezi Gh. Ceaușescu, Orient și Occident în lumea greco‑romană, București, 2000, îndeosebi capitolul „În căutarea Orientului: călătoria lui Nero în Grecia”, pp. 183‑210. În opinia cercetătorului român, Nero, prin viziunea sa politică pro‑orientală, se înscrie într‑o tradiție inaugurată de Iulius Caesar și continuată de Marcus Antonius și Caligula. Acești

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
87; A. Yarbro Collins, The Combat Myth in the Book of Revelation, Missoula, 1976, pp. 176‑183; J.M. Lawrens, „Nero rediuiuus”, în Fides et historia, 11, 1978, pp. 54‑66; J. Bishop, Nero. The Man and the Legend, Londra, 1964, îndeosebi capitolul „Nero rediuiuus”, pp. 167‑176; M. Bodinger, „Le mythe de Néron; de l’Apocalypse de Saint Jean au Talmud de Babylone”, în Revue de l’histoire des religions 206, 1989, pp. 21‑40. . Oracolele sibiline se prezintă sub forma

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]