5,677 matches
-
oi fi imaginând eu un amănunt atât de grotesc - vocea lui Garamond spunând: „Vă rog, domnilor, un minim de educație...“ Bramanti, extatic, Îngenunchea În fața corpului Lorenzei, declamând: „Asar, Asar! Cine mă apucă de gât? Cine mă țintuiește la pământ? Cine Înfige pumnalul În inima mea? Sunt nedemn să trec pragul casei lui Maat!“ Poate că nimeni nu voia, poate că sacrificarea Lorenzei trebuia să fie de ajuns, dar acoliții se Împingeau acum Înlăuntrul cercului magic, devenit accesibil prin oprirea Pendulului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Europa, Egipt și țara Sfîntă, călătorind cu vaporul cu aburi și telegrafiindu-și articolele către ziarele americane. Turiștii, care trăiesc mai degrabă după ghiduri decît conduși de propriile simțuri, au primit chiar din mîna lui primele analize entomologice. El a Înfipt un ac În spinarea patosului turistic de abia Înmugurind. Dar facilitățile pentru turiști erau, la vremea aceea, măcar mai confortabile decît ce găsești azi Într-un avion comercial obișnuit. Același spiriduș care ne-a dat posibilitatea să lucrăm oricînd și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
privise totul de la fereastra apartamentului, pregătise deja gustările pentru oaspetele lui Susan: prăjitură, roșii, lichior, brînză și o cană de apă rece ca gheața. Brînza de capră, cu un miros pătrunzător, tronează În mijlocul unui fund de lemn cu un cuțit Înfipt În ea. — Asta e mămica mea, Aleișa Petrovici. Mami, el e domnul Wakefield. Doamna Petrovici nu Întinde mîna către Wakefield, ca să i-o strîngă, dar face un gest larg de invitație, către canapea. — Ia loc, ia loc. O adevărată rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sînge și răzbunare. Avem nevoie de sisteme de Înregistrare a electoratului și de taxe pentru canalizare, nu de Nobili Ucigași a mii de suflete.“ Editorialistul pare foarte familiarizat cu retorica naționalistă. Susan ajunge exact În momentul În care Wakefield Își Înfige furculița În ouăle Benedict. Și ea pare să nu fi Închis un ochi toată noaptea. Îi face loc pe banchetă și Îi comandă o cafea. Acoperă ouăle cu șervețelul; vederea lor intră În conflict cu bubuiturile din creier ale mahmurelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
din Paris, o veche reprezentare a Diavolului, dacă a existat vreodată una. Articolul spune că Își sapă vizuini subterane și nu prea ai șanse s-o vezi pînă nu Îi distrugi adăpostul: atunci „dinții ei În formă de gheară se Înfig În victimă, injectînd veninul“. Ca Întotdeauna În situațiile om versus monstru, Wakefield ține cu monstrul. Speră că o Gila Își va Înfige dinții ei În formă de gheară Într-un antreprenor Înainte ca Gilele să fie șterse de pe fața pămîntului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ai șanse s-o vezi pînă nu Îi distrugi adăpostul: atunci „dinții ei În formă de gheară se Înfig În victimă, injectînd veninul“. Ca Întotdeauna În situațiile om versus monstru, Wakefield ține cu monstrul. Speră că o Gila Își va Înfige dinții ei În formă de gheară Într-un antreprenor Înainte ca Gilele să fie șterse de pe fața pămîntului. În afara orașului dă peste un șir de motociclete parcate pe marginea drumului. Aude Împușcături; motocicliștii par a fi sus, pe dealuri, Împușcînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
uitat Înapoi. Am Împușcat o javră din vecini pentru că asculta muzică proastă. Dacă ar fi avut ceva gust, mai trăia și azi. Barmanul ia o carabină din spatele barului. — Hei, vreți să vă distrați un pic? Ies cu toții afară și barmanul Înfige o gaură În portiera Plymouthului. — De ce ai făcut asta? protestează bătrînul. Ești nebun de legat. — Uită-te la chestia aia, rîde barmanul. De parcă o gaură În plus ar mai conta. Wakefield mănîncă cîteva ouă fierte și o fîșie de pastramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
e pe cale să verse din nou, dar urmează sfatul primit și se tîrăște pe buci departe de șarpe. Anton Îl conduce la mașina rămasă la tavernă și Își face numărul lui de samsar tot drumul, fiecare cuvînt fiind o țepușă Înfiptă În trupul lui Wakefield. Wakefield conduce orbește un timp, cu capul crăpîndu-i de durere și trăgînd, la fiecare cîteva minute, cîte o dușcă din bidonul de apă pe care avusese prevederea sa-l ia cu el. Pe cerul deșertului nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nevoie de liniște! — Ia-ți o slujbă! zbiară și nebunul și chiar atunci o cărămidă, pe care toată bubuiala din urmă o disclocase din perete cade pe patul lui Wakefield cu o bufnitură. Wakefield trîntește fereastra. Scoțînd flăcări pe nări, Înfige cărămida În gaura de unde venise, Încercînd să Înțeleagă ce se Întîmplase. Omul este evident nebun, iar chestia aia cu slujba e o declarație de război! În după amiaza aceea nebunu’ Își concediază „meșterii zidari“: Wakefield Îl aude răcnind ca nebunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
propriul trup este singura casă pe care a avut-o vreodată și poate că ar trebui să se oprească, să nu se mai zvîrcolească atît, ca un pește pe uscat. — Punctul acesta face legătura cu măduva spinării. Degetele ei se Înfig În bolta tălpii, apăsînd pe labirintul de linii de acolo. Bolta e destinul tău, Îi spune ea lui Wakefield. Uau, bolta, firește. Piciorul lui este arhitectură! Creierul Încearcă să țină pasul. — SÎnt arhitect, Într-un fel, un soi de iubitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
avea să aducă singurul ton de galben din încăpere. Dumnezeu, care participase fără îndoială la un curs cu tema „Să colorăm frumos“, alese varianta care se asorta cu ansamblul. Bețișorul se făcu albastru. Albastru, adică pozitiv. Fran simți o gheară înfigându-i-se în inimă și răsucindu-se. Nu numai că era însărcinată, dar, ceea ce era îngrozitor, cu mult mai îngrozitor, era că n-avea idee cine era tatăl: Laurence sau Jack? Se așeză pe closet și izbucni în plâns. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fiica cu ea. Își duse instinctiv mâna la pântecele ce începea să se rotunjească. Nici măcar nu reușea să-și închipuie ce lucru cumplit trebuia să fie să-ți pierzi copilul. Simți un fior de panică, la fel de dureros ca un cuțit înfipt între coaste. Dacă să-ți pierzi copilul era un lucru atât de cumplit, oare șansa de a-l regăsi n-ar fi un motiv destul de puternic pentru o reconciliere între Jack și Carrie? Gândindu-se acum, vestea dată de Miriam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
primire la poliție? Număru’ unu! Era sifoane, număru’ unu! Învățați, nu știu de unde or fi fost, din familie, din neam... Dacă îmi intrase asta în sânge, furatul, nu mă lăsam. Prindeam fete la-nghesuială și luam lanțul de la gât. Mă-nfigeam în ea. C-am ajuns de-am demontat tot trenu’ din Progresu’. Alea de pui bagajul pe ele. Alea de aluminiu? Exact, alea. Tăiam cu pânza de bonfaier pe toate. Tot, n-am iertat nimic (râde). Păi, ca să le-aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cu el, am vrut să-l omor pe Toma. Am vrut să-l omor pe loc. Deci am scos cuțitul să-l omor direct. Am apucat să-i dau una-n spate - de fapt, l-am tăiat, nu l-am înfipt - și s-a băgat Fane: „Lasă-l în pace, ne face probleme...“ I-am zis: „Morții, ce dracu’ probleme să-mi facă mie?“. Și-a fugit; n-am mai apucat să-l prind. C-a ieșit în lume, că s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ei protectoare. A întins apoi un ziar în fața lui, pe care a pus o farfurie ciobită, cu mâncare. A identificat obiectele rotunde și galbene ca fiind gălbenușuri, dar oare ce erau cele care arătau ca niște coji de pâine mucegăită, înfipte pe un băț subțire? — Ăla-i oden. Nu știai? — De unde? E străin, spuse Kimie. N-avea unde să mănânce. Îl privi pe Gaston care, cu un zâmbet trist, a luat un gălbenuș și l-a vârât în gură. — Uite! L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Dând drumul la un șuvoi de cuvinte franțuzești fără noimă, el încerca să lase impresia că poartă o conversație plăcută. Dacă era să scape, acum era momentul. Gaston îl privea fix pe polițist, care părea însă cam puștan. Cu pistolul înfipt în coaste nu putea spune nimic, dar încerca, disperat, să comunice din priviri. Din nefericire, cu cât era mai serios, cu atât părea mai comică fața lui de cal. — Fils de putain de crapaud. — Vă rog să mă scuzați, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
oraș fără milă, ca florile în fereastră, prietene care niciodată încă n-ai văzut câmp și soare jucând supt peri înfloriți, vreau să te iau de mână, vino, să-ți arăt brăzdarele veacului. Pe dealuri, unde te întorci, cu ciocuri înfipte-n ogor sănătos sunt pluguri, nenumărate pluguri: mari păsări negre ce-au coborât din cer pe pământ. Ca să nu le sperii - trebuie să te apropii de ele cântând. Vino - încet. NOI CÎNTĂREȚII LEPROȘI Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o chestie uriașă, conectată la diverse mașini și perfuzii. Uneori Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu e conștient, că nu simte, sper, durerea pe care i-ar provoca-o toate aceste bucăți de metal introduse În oase și toate acele Înfipte În piele. Linda a Încercat să vorbească o dată cu mine. Plecasem din camera lui Tom, disperată să iau o gură de aer curat, iar ea a venit la mine și a Început să vorbească, să spună ceva, dar nu eram stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că singurul lucru uman la Nero a fost sfârșitul; faptul că n-a avut curajul să înghită otrava pe care și-o procurase; că s-a răzgândit după ce se gândise să se arunce în Tibru; că a ezitat să-și înfigă pumnalul în piept după ce i-a încercat vârful; abia când a auzit copitele cailor la poartă și-a deschis cu mâna tremurătoare carotida suspinînd: "Ah, ce artist moare în mine!"... De fapt, asta m-au învățat verile. Că teama de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
după strigătul meu. Și pe măsură ce strigam, veneau tot mai aproape, călăuziți de mine. Nu e ciudat? Să strigi după ajutor și, tocmai de aceea, să vină lupii? ― E, mai ales, trist. ― Aveam o singură soluție ca să mă apăr. Să-mi înfig unghiile în carne și să tac. ― Asta îmi aduce aminte că sunt destule lucruri despre care nu e ușor să vorbești ― Inchiziția face parte și ea dintre ele. ― Sunt de aceeași părere, Galilei. Altminteri... ― Altminteri? ― Ți-aș fi spus de la
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe trei sferturi dedesubt. După aceea, ne-am așezat iar la pândă, așteptând să-și reia ursul jocul. Isprava noastră a sfârșit în ceva bestial. Bureții s-au rupt sub labele ursului, acesta s-a prăbușit și scroafa și-a înfipt colții în burta lui, umplând iarba de sânge. Dar abia acum mă îngrozește scena. De altfel, uitasem de ea. ― Poate, compasiunea se învață. ― Nu sunt deloc sigur. Am trecut odată printr-o localitate unde doctorul fusese găsit spânzurat de un
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
încărunțite, tot timpul mânios, condusese ducatul vreme de zece ani, cât timp nepoții săi erau încă minori; guvernase cu cinste și dreptate, dar cu o severitate de caracter care m-a făcut întotdeauna să-mi plec privirea, timorat. Grasulf, bine înfipt pe picioare și cu colțurile gurii lăsate, își frământa nervos mâinile la spate, fixându-mă cu niște ochi mânioși. Numai ce m-am înfățișat, că m-a și repezit: - Nu ți-e rușine, Stiliano? Cum ai putut să apari în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca o curvă romană? Numai Rotari n-a râs. Ba chiar, surprinzător, a intervenit în apărarea mea. - Stiliano n-are niciun motiv să te invidieze, Ariald. L-am văzut în timp ce se spăla la râu. Faroald, așezat în dreapta lui, și-a înfipt ușor o mână în umărul acestuia, atenționându-l: - Nepoate, nu e frumos să te adresezi în acest mod unui oștean de vază. Cel puțin până mâine, când ai să poți să-i răspunzi prin bani sau arme. Rotari a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în apropierea cimitirului, s-a aprins o torță, luminând o figură neagră care arăta cu o mână spre noi și striga: - Tu, stăpân de sclavi, domnind silnic peste aceste pământuri, privește! S-a aplecat în față, s-a învârtit în loc înfigându-și mâna în pământ și a adăugat: - Când iarba se va veșteji, formând în locul acesta un cerc, o să începi și tu să mori; în curând flăcările te vor mistui pentru totdeauna. Apoi făclia s-a stins brusc, așa cum se aprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Faroald era tulburat, căci, superstițios ca toți longobarzii, se temea de blestemele și de farmecele vrăjitorilor. A doua zi, sculându-mă eu în zori, m-am dus la cimitir. Faroald era și el acolo, îngrijorat. Se uita la torța stinsă, înfiptă-n pământ, și la iarba călcată de jur împrejur. - Ce vrăji a făcut, m-a întrebat, de-a aprins torța așa dintr-odată, fără să se folosească de-o flăcăruie? M-am aplecat și-am mirosit torța, bănuind un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]