KorAP: Find »[drukola/base=agăța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...147 148 149 ...272 >

6,798 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645

să fie liber. Mai bine aș pune receptorul În furcă. Chiar dacă-mi va răspunde cineva, cu starea mea de spirit... Am Început să număr fisurile din fereastra cabinei telefonice, care arăta jalnic. Dacă-i număr par, aștept, dacă-i impar, agăț receptorul În furcă. Înainte Însă de a termina de numărat, moneda de zece yeni căzu și-mi răspunse cineva. Era o voce de femeie, se auzea ciudat de bine, de parcă vorbea de la doi pași. Îmi veni pe limbă o minciună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

ci acela al lipsei acestei distincții. Vezi presa? Seamănă enorm cu o terapie de grup. Tot omul se defulează într-o veselie, ca pe vremea Ciuruitului pe scara tramvaiului, când tovarășii tăi de muncă, neapucând bara de care să se agațe, ți se agățau de pulpe. Acolo abolire a distanței dintre oameni! O intimitate sans-frontière. Inserție, 2004. România, în calitatea ei de viitor județ Botoșani al Evropei (cel puțin pentru o vreme), începe să aibă autostrăzi. Partea de democrație a biosferei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
lipsei acestei distincții. Vezi presa? Seamănă enorm cu o terapie de grup. Tot omul se defulează într-o veselie, ca pe vremea Ciuruitului pe scara tramvaiului, când tovarășii tăi de muncă, neapucând bara de care să se agațe, ți se agățau de pulpe. Acolo abolire a distanței dintre oameni! O intimitate sans-frontière. Inserție, 2004. România, în calitatea ei de viitor județ Botoșani al Evropei (cel puțin pentru o vreme), începe să aibă autostrăzi. Partea de democrație a biosferei va rămâne pitulată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
sunt mușteriii și constați, cum constați mereu aici, că toți sunt curăței. În fine, am ajuns la casa din Monroe County, Ketcham Road. Dan pusese niscai decorațiuni, căci la sfârșitul săptămânii viitoare este Halloween. Dovleci cu lumini în ei, vampiri agățați la ușă, beteală cu lilieci și mici pumpkins, ce mai, horror! Prietenii lor au apărut la ușă cu pălării cu Spider și Iepuraș. Maria e un centru comunitar. Vine lumea la ei ca la Mecca, au mulți prieteni. Aseară, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
stilul lor, care ar putea fi și al nostru dacă nu am fi cel mai adesea tâmpiți, iar eu nu cred că mai sunt. Pe scurt, sâmbătă la 5 m-a luat Elie Leach, specialista în artă romană, apoi am agățat-o amândouă și pe Adriana și am mers la Sub soarele Toscanei, un film perfect anestezic, sentimental, cu personaje exclusiv drăguțe, peisaje superbe, pe scurt, un sirop mai rafinat și mai meseriaș. Apoi am mers la Adriana, unde am cunoscut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

tăi despre mine! „Nu știu, o auzii răspunzându-mi. Important pentru mine este dacă ne vom mai întâlni vreodată sau nu. Tatăl meu vorbește deseori despre tine și spune că te va căuta când va merge la oraș. Atunci m-agăț de cuvintele lui și arunc într-o doară să mă ia cu el «să revăd orașul», pe care nu l-am mai văzut de un an și ceva, adică de la terminarea liceului - el nu spune «nu», dar încă nu i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
de jos - va putea fi folosită drept instrument în mâna puterii statale. - Nu înțeleg. - Când o să-nțelegi, colega, o să fie prea târziu. Orice membru al societății are nevoie de o instituție care să-i apere drepturile, de care să se agațe la nevoie, la care să poată apela, din care cauză un judecător trebuie să facă parte din elită. Orice societate are nevoie de elite, în orice domeniu, ele nu sunt o chestiune a eredității ci a educației, rezultatul unei educații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
fragmentate din copilăria și adolescența acesteia, apoi ceva despre „inteligența ei fără seamăn”, remarcată de atâția, adăugând desigur din întâmplare; - Ferice de cine o lua-o de nevastă!... De ce vă uitați așa? făcu deodată, surprinsă de privirea mea ușor absentă, agățată de tabloul cu un câmp de floarea soarelui, aflat pe peretele din față. - Nimic! eram atent la dumneavoastră... - Da, da, domnule judecător, așa cum vă spun. Pe micul bulevard din fața porții (care se termină în cel mare, circular, al orașului, aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
de a legitima aparența drept adevăr, prin instituirea erorii căreia i se dă liberă trecere în circulația socială. Doamne, îmi spuneam, asta nu poate fi gândirea unui judecător! Gândind, mă oglindeam în ochii ei și nu credeam, privirea i se agățase de mine: „Te iubesc” îmi spuse. Lung nu auzea, vorbea ceva, nu înțelegeam, pentru că o ascultam numai pe ea, nici nu observă neatenția noastră, și nimeni dintre nuntașii acelei seri nu ne-ar fi putut auzi deoarece nu vorbeam cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
de stradă, organizată în ce scop? Arestatul era medic, învinuit de sabotarea economiei naționale, deoarece ar fi încălcat o dispoziție a legii de stabilizare monetară. Era legat de mâini, l-au purtat pe străzi, l-au hăituit și bătut, îi agățaseră două pancarte, prinse de umeri, una în față, cealaltă în spate, pe fiecare scria „Sabotor” cu litere mari, și când trecură prin piață începură să-l lovească cu ce apucau de pe tarabele țăranilor rămași înmărmuriți. Un abuz terorist al puterii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
în ochii ei ca în apele Lacului Ghenizaret, pe malul căruia au călcat tălpile Mântuitorului, unde s-au rostit primele minuni ale lumii, cea dintâi dintre ele ai fost tu, cu ochii tăi adânci, din depărtări imemoriale, de care mă agățam cu disperare. Și-a prins mâinile după gâtul meu, îi simții respirația aproape deznădăjduită, - „Te iubesc” șoptii. - „Știu” răspunse, apoi îmi acoperi obrajii sărutându-mă. În sfârșit, îndrăznii, cu teama pe care o ai de a nu rupe o dantelărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
o zi când ai să vezi, acum e foarte greu să-ți explic. E drumul tuturor. Ce trebuie să știi mai mult, de vreme ce te iubesc? S-au stins șapte ani de la plecare mea, parcă n-a trecut nici o zi, m-agăț de tine cu prima disperare a lumii, tu la fel de ființa mea. În clipa primei noastre vederi, atunci cu șapte ani în urmă, în întâia secundă nu mi-am dat seama de adevărul pe care îl aveam în față, decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
aspru în sinea mea în acele clipe, punând sub semnul îndoielii sinceritatea îmbrățișării. Totuși nu e așa. Îmi dădui seama imediat că greșisem: ochii ei mă privea ca-n primejdia unui înec, eram trunchiul unui copac retezat de care se agățase și care plutea la suprafața imensului ocean în care ne aflam. Dar dacă acum, dar mai ales cu un an în urmă m-a privit în ochi m-a luat după gât, m-a îmbrățișat, și mi-a spus că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
întindeau până în cerdac dădură în floare, avurăm impresia că e ultima noapte a lumii, auzeam mugurii pocnind, deși eram în octombrie. - Să intrăm în casă, spusei desprinzându-mă, - ar putea să vină cineva să ne găsească aici. Dar ea se agăță din nou de gâtul meu și datorită încăpățânării ei ajunserăm, deodată, sus, lângă Lung, liberi în vântul astral. 5. - Bună ziua, domnule președinte! rostii. Era într-o duminică, mă întâlnii cu el spre prânz, pe strada principală, se chema înainte strada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
ești, pentru că încă nu le cunoști adâncimea, deși le-ai învățat pe dinafară și ți se par foarte simple; cu atât mai puțin să împărți dreptatea în numele lor. Dar oamenii aceia treceau mai departe prin fața mea, mă priveau cu interes, agățați de mine ca de-o salvare, iar eu gândeam la plajele dintâi ale lumii. Grefierul, înalt, tânăr, blond, al cărui nume l-am uitat, intră din nou în biroul meu (era ora unsprezece) anunțându-mă că a venit momentul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
tot au rămas ca după un mare incendiu, ici o parte din canapea scăpată ca prin miracol, colo un colțar aruncat, fierul forjat al unei lămpi cu mai multe brațe, și alte rămășițe din ordinea, dezordinea dinainte. De acestea mă agăț și-mi remobilez memoria; caut să refac din fragmente de case, căprioara sau mamutul care au dispărut. Dar ce să mai refaci când n-a mai rămas nimic? S-aude vântul pustiitor din întinsul stepei lui Gogol, se aud serile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Istorie. Eram mândru, credeam că poporul acesta al meu avea să intre - în sfârșit - în istoria lui adevărată. Începură nedumeririle. Prima deveni deodată deznădejde, și se ivi când se hotărî ca părți din trupul acestei țări să rămână înstrăinate. Mă agățam de absurde speranțe... La scurt timp după aceea, când ideologia comunistă se anunța la porți purtată de vestitori străini, încă necunoscuți pentru noi, am crezut în sine-mi că s-ar putea să fie ideologia salvării pentru multe din nedreptățile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
care aproape uitasem, un timp care se născuse cândva și pierise prin voita mea ignorare (o autocenzurare absurdă), în chiar clipa ivirii lui. Și fără vreo altă deschidere verbală, îmi prinse mâna stângă în palmele ei mici, după care se agăță de privirea mea contrariată: - Ce repede uităm! spuse. Eu n-am uitat. Trec anii, domnule judecător, (rosti ultimele două cuvinte ca mângâiere pe o catifea), și n-am uitat. N-am răspuns, nu puteam, nu știam ce să răspund. Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

capului și o adresă, un prim pas în orașul străin. Din fericire, eu și Jacqui ne-am înțeles foarte bine și am rezistat amândouă la un loc într-un spațiu așa de mic, deși Jacqui mergea uneori prin baruri și agăța bărbați doar ca să poată să doarmă o noapte într-un apartament normal. De îndată, m-am înscris la mai multe agenții selecte de recrutare, cu un CV fantastic, înflorit doar pe alocuri. Am mers la câteva interviuri, dar nu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Și singur. Crezi că așteaptă pe cineva? Întreabă-l, i-a sugerat Aidan. Nu pot să mă duc pur și simplu și să-l întreb. Vrei să mă duc eu? Mai că i-au sărit ochii din cap. S-a agățat de el. —Ai vrea? Sigur. L-am privit pe Aidan făcându-și loc prin mulțime, spunându-i ceva efebului, care i-a răspuns ceva, apoi și-a întors capul să se uite spre noi. Conversația a continuat, apoi Aidan a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
accesorii vitale cum ar fi lumânările parfumate și un televizor cu ecran lat. Am mers șontâc-șontâc dintr-o cameră într-alta, m-am uitat până și după perdeaua de la duș, dar nu era acolo. Cel puțin pozele lui erau încă agățate pe pereți; nici un suflet „caritabil“ nu se preocupase să le arunce. Rachel și Jacqui se purtau de parcă n-ar fi fost nimic anormal, apoi Jacqui a zâmbit și eu am rămas holbându-mă la ea. —Ce-ai pățit la dinți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
ieșit de la duș, l-am întrebat pe Aidan: —Miros frumos? S-a conformat și m-a mirosit. —Minunat. Deși miroseai și mai frumos acum zece minute. Dar acum zece minute miroseam cum miros de obicei. — Exact. A trebuit să mă agăț de chiuvetă ca să-mi treacă emoția, ținându-mă strâns până când buricele degetelor mi s-au albit ca varul. Trebuia să mă îmbrac. Inima mea, deja întristată, s-a îngreunat și mai mult, în timp ce Dogly mă privea cu compasiune. Era din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
King într-o roșie. Și-a taxat vecinii cu cinci dolari ca s-o vadă, până când a mucegăit. Fără nici un avertisment, am luat-o în diagonală pe Strada 53 și am fost aruncați, cu putere, în ușa din dreapta. M-am agățat de Aidan. — Și, desigur, a adăugat el, mai e halul în care conduce. Ține-te bine pentru o zdruncinătură în sens opus. Culmea, accidentul n-a fost vina șoferului nostru cu șapte-din-zece. De fapt, s-a dovedit că n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
conta, realizam că nu știam ce să cred. Nu credeam că Aidan era în rai. Nu credeam deloc în rai. Nici măcar nu credeam că există Dumnezeu. Nici nu credeam că nu există. Nu exista nimic de care să te poți agăța. M-am pregătit de serviciu. L-am sunat pe celular ca în fiecare dimineață, apoi, cuprinsă brusc de frustrare, am strigat în gol: — Unde ești? Unde ești? Unde ești? Capitolul 2tc " Capitolul 2" Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Thewalshes 1

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
care dispuneam, mă gândeam să le cumpăr redactorilor de profil veioze (legându-mă astfel subtil de tema „strălucirii“). Întâlnirea de la zece era cu un distribuitor de pe strada West 41 care importa lămpi neobișnuite; unele care arătau ca niște nimburi - le agăți pe oglindă, și reflecția ta arată ca icoana unui sfânt; aripi pe care le pui în spatele canapelei, pentru a arăta ca un înger dacă te așezi unde trebuie sau unele roșii de neon pe care scrie „Alegeți barul“, în caz că îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]