25,860 matches
-
dintr-o poziție frontală. În curând apăruseră semnele furtunii și vântul ridicase valuri înalte ca zidurile. Soțul meu avea un prieten evreu, medic de profesie. Ne vizita destul de des, după orele de lucru. Era un bărbat puternic, blond, cu ochi albaștri de oțel. Când bea prea mult îi apăreau bujori în obraji. Auzise despre problemele economice ale soțului meu și venea să-l ajute cu sfaturile lui. Mai venea și ca să-și descarce inima și să ne povestescă despre inevitabilul divorț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
suntem unul prin căsătorie, a spus soțul meu, citând din Evanghelie. Am mâncat și am băut până la miezul nopții. Atunci, prietenul nostru și-a adus aminte de „logodnica“ sau „mireasa“ papagalului, hotărât să aranjeze „nunta“. A scos-o pe papagalița albastră cu cap alb din colivia ei și a împins-o în colivia lui Sucki. Soțul meu fuma tot timpul și din norii de fum îl îmbia pe Sucki să se apropie de „mireasă“ și să-i facă felul. Sucki părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
am apropiat de colivie, l-am văzut pe Sucki transformat într-o pasăre de pradă, jumulind-o pe „mireasă“ de frumoasele ei pene. O lovea și cu ciocul în cap, toată colivia era plină de pene și puf alb și albastru. Prietenul nostru a scos-o pe „mireasă“ din colivie, era mai mult moartă decât vie. - Răutăciosule, l-a apostrofat prietenul nostru pe Sucki. Așa te porți cu femeile? Sucki avea aerul unui criminal spășit. Am închis repede portița de la colivia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și imortalizat. În ziua aceea Bogdan intră în sala tronului, foarte preocupat, așa cum nu-l mai văzusem niciodată, mult mai agitat decât de obicei, când nimic, dar absolut nimic, oricât de extraordinar, nu-l miră. La subraț avea un covor albastru, magic. Se răscolea prin uriașa sală, neputând să stea locului, iar eu, răbdător, l-am așteptat. Pentru că eu nu înțeleg mai nimic. - Luca, pleci? m-a întrebat el, îngrijorat. - Nu, i-am răspuns, mirat, cu ochii strălucindu-mi de presimțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sa superbă și acoperișurile adormite ca niște aripi de mult împietrite ori golite de viață. Orașul vechilor patimi și iubiri se depărtează tot mai mult, până ce rămâne un fir de cenușă. Iar rezolvarea problemei și aplicarea formulei deocamdată mă eludează. Albastrul covor magic zboară exact atât de bine pe cât mă așteptam când l-am furat din pivnița acelui neguțător, merge ca uns și este foarte năzdrăvan, face când curbe și salturi spectaculoase, când opturi nebune, ca apoi să se răsucească complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un icnet de femeie. Înciudat și nervos pentru că i-a fost tulburată liniștea, Ionel se întoarce brusc în direcția de unde s-a auzit zgomotul. Descoperim un al doilea personaj, Calculatorul, aprins, ochi maro, procesor Electron 300, câteva șuvițe de păr albastre căzând peste monitor. - Tu ai făcut așa? îl întreabă Ionel, descumpănit. Nici un răspuns. Din ce în ce mai nemulțumit, împăratul se ridică, apropiindu-se de calculator. La un moment dat se oprește, încercând să înțeleagă ce anume nu este în regulă. Nu poate descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de a mă plimba sau de a merge la un film. Era o seară de început de noiembrie. Un timp uluitor. Deasupra Moscovei cădea lin prima zăpadă, cu fulgi pufoși care pluteau ca niște așchii de marmură într-un ocean albastru. Acoperișurile caselor și rondurile de flori păreau niște pânze de corăbii larg desfășurate. Copitele cailor țăcăneau, automobilele fâșâiau ușor, clopoțeii tramvaielor scoteau un clinchet primăvăratic în liniștea tihnită a orașului. Pe strada pe care mergeam am ajuns din urmă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de o pojghiță de gheață fină; din noi și din cai se ridicau aburii ca dintr-un cazan încins, iar pe obrajii Zinocikăi părea că s-a lipit o coajă de măr roșu. Pe centura pustie, totul era alb și albastru, în aceste culori, în sclipetul lor ca de naftalină, în tăcerea nemișcată ca de cameră pustie mi-am întâlnit tristețea. Mi-am dat seama că peste câteva minute vom fi iarăși în oraș, că va trebui să coborâm din sanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sonia Minț. Și, plecându-și căpșorul, de parcă ar fi vrut să-mi privească fața, în timp ce eu, plecat respectuos, îi sărutam mâna pe care mi-o întinsese, ea scoase o exclamație uimită, iar pe chipul ei de vulpiță ochii teribil de albaștri se alungiră ca la chinezi. Apoi, adresându-ni-se ostentativ numai nouă, mie și lui Iag, de parcă Nelly și Kitty nici n-ar fi existat în camera aceea, ea ne spuse că nu are nimic împotriva prezenței noastre acolo, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un pumnal și tropăind cu picioarele desculțe în urma dădacei care deja o luase la fugă înfricoșată, urlai sălbatic: - Întinde-o! Ei, vezi că te ajung, tule-o de aici! Dar spectacolul pe care l-am dat în dimineața aceea în fața ochilor albaștri ai absentei Sonia Minț nu s-a limitat la scena aceasta. Tot ce am făcut atunci era destinat Soniei pe care mi-o închipuiam cum mă privește și cum mă urmărește necontenit, cu încântare. (Atribuiam încântarea ei tocmai schimbării care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a frunzișului umed, ca niște monede de aur. Când am trecut pe lângă statuie, din nasul ascuțit de piatră s-a desprins o picătură de apă care, în cădere, s-a atins de lumina felinarului, s-a aprins ca o stea albastră și, apoi, s-a stins repede. - Ai văzut? mă întrebă Sonia. - Da. Sigur. Am văzut. Încet, tăcuți, am trecut mai departe și am cotit pe o ulicioară. În liniștea umedă, se auzea un pian, dar, cum se întâmplă adesea, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dumneavoastră, repet eu, spunându-i „dumneavoastră“ pentru că n-o puteam goni cu glas tare acolo, pe stradă. Și după ce am revenit la birjă și am urcat-o pe Sonia care tocmai se întorcea de la cabina telefonică, privind în ochii ei albaștri, mijiți într-o linie oblică din cauza soarelui care bătea în aripile lăcuite ale echipajului, am simțit o asemenea fericire, încât m-am uitat fără regret la capul cărunt, la haina văruită și la picioarele umflate încălțate în niște cizme uzate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de la intrare, ies pe scara rece și, gândindu-mă cui să telefonez, deși știu prea bine că nu am cui, cobor la cabină. Acolo, lângă scara principală, își are locul său Matei cel roșcat, îmbrăcat într-o scurtă de stofă albastră plisată la spate, cu o șapcă cu fund auriu și cu picioarele așezate pe un taburet. Frecându-și cu mâinile lui mari genunchii, ca după o căzătură, acesta își lasă periodic capul pe spate și cască de-i trosnesc fălcile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
stătuse cu capul plecat, luă banii de la mine și de la Nelly, îi numără și, punându-i în buzunar și mutând din nou poziția țigării ca aceasta să nu ardă masa, luă cutia de tablă în care se zărea un obiect albastru. Numai după ce Hirghe trase din cutie obiectul, mi-am dat seama că e un săculeț din hârtie albastră și că, alături de cutia de tablă golită, se află un cântar de farmacie pe care eu îl luasem drept compas. Hirghe scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și mutând din nou poziția țigării ca aceasta să nu ardă masa, luă cutia de tablă în care se zărea un obiect albastru. Numai după ce Hirghe trase din cutie obiectul, mi-am dat seama că e un săculeț din hârtie albastră și că, alături de cutia de tablă golită, se află un cântar de farmacie pe care eu îl luasem drept compas. Hirghe scoase din buzunarul jiletcii o lopățică de os și câteva pachețele de hârtie pentru prafuri. Desfăcând unul dintre aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întindă, și tereziile cu greutăți să atingă masa. Continuând să țină cântarul cu o singură mână, Hirghe deschise cu mâna în care avea lopățica gura pachetului în care introduse lopățica. Hârtia începu să foșnească și am observat că în pachetul albastru e un alt pachet din hârtie albă, cerată. Pe lopățica de os, scoasă cu maximă grijă din săculețul care foșnea, se afla o grămăjoară de praf alb. Era foarte alb și strălucea cum strălucesc cristalele de naftalină. Foarte atent, Hirghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
realizat că o amărală grețoasă și intensă îmi umple gura de salivă. Observând că Nelly mă privește plină de interes, m-am străduit să nu mă strâmb. Ochii ei de un albastru murdar erau acum negri, doar o bandă îngustă albastră înconjura pupila lor neagră, îngrozitor de dilatată. Ca și Mik, își mișca buzele continuu, lingându-și-le. Am vrut să întreb ce tot sug ei acolo, dar, exact în momentul când m-am hotărât s-o fac, după ce-i plasă periuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
juca cu juniorul în camera sa. Împreună cu soția îi făcuseră băița de seară acestuia și acum Ileana îi pregătea masa micuțului. Așezat pe pat, puștiul gângurea vesel, dând din piciorușele dolofane. Cristi îl mângâia pe cap și agita o jucărie albastră în fața acestuia. Granulele minuscule din interiorul sferei din plastic zornăiau, iar copilul încerca s-o prindă. Se distra nevoie mare ori de câte ori reușea s-o apuce cu mânuțele lui mici, chicotind vesel. Taică-său era topit, mai ales că micuțul scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
3 Farurile spintecau întunericul pădurii. În noaptea caldă de au gust, camionul gonea la vale pe panta muntelui. Coroanele copacilor se închideau deasupra drumului, dându-i senzația că merge printr-un tunel nesfârșit și întunecat. Își dădu pe ceafă șapca albastră ștergân du-și cu dosul palmei fruntea transpirată. Mergea prea repede, așa încât călcă ușor pedala de frână. Un geamăt de protest se auzi de la roțile peridocului plin ochi cu bușteni groși. Simți cum acesta îl împinge înainte pe pantă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
insistă ea, nu trebuie să vă obosiți. Eu trebuie să plec, Marie! se auzi vocea lui Simion Pop de pe hol. Am ceva treabă la secție. Nu cred că vin târziu, dar nu mă așteptați. 5 Soarele strălucea generos. Pe cerul albastru nu se vedea nici o urmă de nor. Deși era încă dimineață, deja se anunța o zi de august fierbinte. Căldura de afară nu pătrundea în sala agenților de la secția de poliție. Ferestrele larg deschise dădeau spre nord, în curtea din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristi, ridicându-se politicos în picioare și arătând spre fotoliul din fața sa, vă rog, luați loc! Femeia se apropie și se așeză dar nu unde îi arătase Cristi ci pe fotoliul de lângă el. Purta o rochie de casă de culoare albastră iar peste umeri avea înfășurat un șal împletit. Își strânse șalul pe lângă trup și se întoarse ușor spre Cristi: Ce spuneți, domnule Toma, vă place la noi? Da, de ce să nu-mi placă? Eu știu? Mă gândeam că, venind dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
părerea lui Godunov. Avea părul alb, căzând în plete până deasupra umerilor, o barbă stufoasă și mustață bogată, căzută pe oală. Pielea obrazului, atât cât mai rămânea vizibilă, îi era brăzdată de riduri adânci. De sub sprâncene, îl priveau niște ochi albaștri, scăpărători și deosebit de limpezi, în contrast puternic cu fața arsă de soare. Deși era ușor adus de spate și se mai împuținase la trup, se vedea că e bine clădit și fusese un bărbat puternic la viața lui. Purta haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
intervenției acestora în viața sa, nici atât. Nu mai conta acum, bine că reușea din nou să se înțeleagă cu toiagul. Râpa Dracului era un canion îngust, cu pereții foarte înalți. Deasupra capului, se vedea numai o fâșie îngustă de cer albastru. O încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu putea străbate cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care îl știa închis în cămăruța de la parter, era la el în birou, îl arestase și acum îl interoga. Baza Pinforest-ului de la poalele muntelui era luminată ca ziua. Toate reflectoarele de pe stâlpii din colțurile împrejmuirii erau aprinse. Sclipirile roșii și albastre ale girofarurilor se reflectau peste tot. Atât pe drumul forestier cât și în interior erau parcate mașini de poliție. Tot efectivul secției din Baia de Sus împreună cu un detașament de la DIICOT Deva se afla acolo. Cu fața la perete și mâinile încătușate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
grădinii raiului, care la Început păruse tuturor o scorneală - cînd se mai pomenise ca soarele să strălucească zi și noapte, ori să nu mai existe durere și moarte? - va fi Înfățișată cu atîta Însuflețire și har de tinerii cu ochi albaștri și blajini, Încît lumea ajunsese să-i creadă. CÎnd un neadevăr este rostit cu neostoire, lumea Începe să creadă. Căci oamenii au nevoie de credință. Așa că mulți tineri și-au pus În grabă crepidele și-au pornit-o pe urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]