17,219 matches
-
zică pâs. Pisica are o presimțire, de unde și neliniștea din sac. Sophie poartă o rochie sport de lână, lucrată la casa de modă Adlmüller. Pardesiul Annei e lucrat la mașina de cusut a mamei, chestie care se observă imediat. Sophie aleargă cu pas elastic peste rădăcini, conuri de brad, crenguțe și jir. Ea este cea care trebuie să înece pisica într‑un pârâu din Pădurea vieneză, pe care încă nu l‑au găsit. Ea e singura care mai trebuie să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
compozitor, și anume, unul foarte înalt, răspunde Sophie. Dar de plăcut, bineînțeles că nu le place. Opera lui Webern e o glumă proastă. Încântat, Hans arată cu degetul o veveriță, una roșie. E roșie toată, chiar așa. Ce drăguță e! Aleargă sprintenă pe trunchiul copacului în sus și‑n jos și are ochii ageri. Soarele se luptă să traverseze cerul. Niște norișori apăruți în jurul prânzului încheie spectacolul. Să sperăm că n‑o să se transforme în niște nori negri și grei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
e un nou cuvânt străin care s‑a încetățenit rapid. Americanii au plecat, limba lor a rămas, ura! Rainer tocmai observă cu neplăcere că în clipa de față idiotul de Hans nu e unealta lui, ci a cântăreților de jazz. Aleargă de colo‑colo, strânge plin de zel pupitrele, îndeasă contrabasurile în husele lor de pânză tare, închide și deschide pe rând pianul, în funcție de ce i se spune, curăță trompetele, stivuiește partiturile cu aranjamentele deasupra și le răvășește iar la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
chipul lui, ceea ce nu‑i urât deloc, în schimb e foarte neplăcut. Fiindcă Hans nu știe ce înseamnă ea pentru el, că Anna e tot ce poate obține el mai bun, de fapt că e prea bună. Din păcate el aleargă după o fericire îndepărtată, când în realitate ea e atât de aproape, așa cum aproape se află și lucrurile bune din viață. Cu toate astea, el trebuie să hoinărească prin depărtări. Neplăcut pentru ea, nu și pentru el. * Scuturați de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Pe de altă parte, taică‑său îl lasă uneori să conducă fără carnet, asta‑i adevărat, Hans a văzut cu ochii lui. Chestia asta ar putea să se sfârșească rău, cu moartea, rănirea sau sancționarea lui Rainer. Hăituită, Karin Baal aleargă și nimerește drept în farul unei mașini. Hăituit, Hans aleargă după Sophie, o prinde, o aruncă la pământ și‑i spune că cinstea e lucrul cel mai durabil. Ea îl crede imediat. Vera Tschechowa are o pelerină de ploaie elegantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
conducă fără carnet, asta‑i adevărat, Hans a văzut cu ochii lui. Chestia asta ar putea să se sfârșească rău, cu moartea, rănirea sau sancționarea lui Rainer. Hăituită, Karin Baal aleargă și nimerește drept în farul unei mașini. Hăituit, Hans aleargă după Sophie, o prinde, o aruncă la pământ și‑i spune că cinstea e lucrul cel mai durabil. Ea îl crede imediat. Vera Tschechowa are o pelerină de ploaie elegantă, dintr‑un material lucios. La o adică, ar putea‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
gri se târăște de‑a bușilea până la colț și dispare, dar lasă mult în urmă: prietenie și calitate umană. O fată ia masa de prânz în familie și deodată sare ca arsă - în timp ce rudele glumesc cu simpatie pe seama ei - și aleargă în întâmpinarea prietenului pe care l‑a așteptat atât de mult și care tocmai se întoarce dintr‑o expediție pe munte. După aceea, toată familia iese în oraș. Asemenea legături armonioase care străbat încăperea ca o ceață deasă îl scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ba nu, chiar sigur - o s‑o poți vedea pe Sophie într‑un sumar costum de baie din două piese: în față aburul apei, în spate aburul pădurilor acoperite de rouă, iar la mijloc aburul celor două trupuri îmbrățișate. Hans aleargă un pic fără țintă, întrezărind în sinea lui, ca perspectivă de viitor, posibilitatea de a o lua cu totul în primire pe Sophie. Când își închipuie c‑o are pe Sophie între coapsele lui, i se scoală imediat și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fără țintă, întrezărind în sinea lui, ca perspectivă de viitor, posibilitatea de a o lua cu totul în primire pe Sophie. Când își închipuie c‑o are pe Sophie între coapsele lui, i se scoală imediat și nu mai poate alerga și sări chiar așa de lejer. Cu siguranță, corpul ei este mai alb și mai moale decât cel al Annei, care e mai măsliniu și mai osos. Totuși n‑o s‑o disprețuiască niciodată pe Anna, ci se va arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că se va strangula dacă‑și pierde echilibrul și cade de pe căruță, iar în ochi i se citește groaza pe care i‑o inspiră cruzimea stăpânilor și a lumii în general, lume care poate fi totuși atât de veselă atunci când alergi sprinten după vreun animal mic și simți un chef puternic de viață. Primăvara își anunță încă prezența pretutindeni prin viața în devenire, cu siguranță se găsesc ouă peste tot, iar căprioarele sunt gestante. Dar lucrurile astea nu se văd, nenăscutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Însoțim. În fiecare seară aceiași membri. Din echipa de filmare mai făceau parte directorul agenției de impresariat de care aparținea Monkey, reprezentantul de la casa de producție, un cameraman, un inginer de sunet, doi asistenți și un băiat pe care-l alergau În toate părțile, dar numai eu și regizorul eram invitați după masă să-i ținem companie lui Monkey prin cluburi de noapte, baruri de jazz sau discoteci. Regizorul locuise câțiva ani În New York și cunoștea orașul ca pe propriul buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pe care l-am simțit În Okinawa, când mă aflam pe o mică insulă. Nori mari și grei, cenușii, se rostogoliseră pe deasupra oceanului și acoperiseră insula În câteva clipe. O umbră gigantică invadase plaja, alungând soarele orbitor de până atunci. Alergasem să mă adăpostesc sub niște copaci și atunci am simțit În spate acel vânt rece care străbătea vegetația tropicală. Un vânt rece, senzual. Un vânt sec care aducea cu el furtuna, potopul. Picături de ploaie cât palma Începuseră să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cum ne-am fi grăbit spre primul restaurant cu specialități tradiționale exotice, vietnameze, marocane, pakistaneze, ivoriene, nu contează, savurând băuturile din acele țări până nu ne mai puteam ține pe picioare, Îmbibându-ne până În măduva oaselor și amorțindu-ne nervii, alergând spre casa ei unde ne-am fi aruncat În pat fără a mai face măcar un duș, fără a mai stinge luminile din tavan, plimbându-mi limba pe Întreg corpul ei, agitând pastilele rozalii ca și cum atunci mi-aș fi amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Unicef, nu mai țin minte exact. Amândoi o răsfățau pe Noriko foarte mult, iar de ziua ei nu se Întâmpla să nu-i trimită flori. Înțelegi ce vreau să spun, nu? Era o fată fără complexe, care nu ar fi alergat după un bărbat, dar, În același timp, nu avea nici aroganța unei fete care e obișnuită ca bărbații să-i acorde atenție. Pe scurt, era o fată fără fumuri, sinceră cu ea Însăși, totul la ea venea În mod natural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
bine, Hildegard? Ea bâjbâi după mânerul portierei: — Cred că o să mi se facă rău. Căzu într-o parte spre caldarâm, vomitând în rigolă și pe mânecă, în timp ce-și opri căderea cu mâna. Am sărit din mașină și am alergat roată spre portiera din dreapta ca să o ajut, dar Korsch fu acolo înaintea mea, susținând-o de după umeri până când ea putu să respire din nou. — Isuse Hristoase, zise el, ce s-a întâmplat acolo înăuntru!? Lăsându-mă pe vine lângă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de toate astea, numai să vrea flăcăul să se lase în voia ei, nu fără a avea grijă să precizeze că dușmanii ei o numesc Depravarea... Nobilă, perfectă, Virtutea ajunge lângă Heracle chiar în momentul plecării celeilalte. Fie prima a alergat, fie a doua merge încet sau chiar s-a oprit în drum, dar, dată fiind lungimea prozopopeii, sincronizarea merită o ajustare... Iat-o deci lângă adolescent. Ea îi propune cealaltă ramură a arborelui grecesc: singurul lucru care contează este valoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pe o purificare a relațiilor dintre oamnei. Focul, familia, prietenia, limbajul, compasiunea coincid cu apariția orașelor, deci a civilității. Se produce o trecere de la nomadism la sedentaritate. Marte continuă totuși să-și păstreze rolul, deși Venus câștigă teren: astfel, oamenii aleargă după glorie și putere. Așa apar războaiele și violențele politice. în relație cu regii, apar zeii; politica și religia merg mână în mână. Prelucrarea metalelor permite atât confecționarea uneltelor creative ale tehnologiei, cât și a armelor distrugătoare folosite în conflicte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... -4- Grădina universală. Critica universitară a punctat momentele în care Diogene din Oenanda manifestă câte o particularitate față de maestrul său. Ocaziile de subiectivitate rămân rare în acea epocă, pentru că pe atunci nu se alerga, ca astăzi, după originalitate cu orice preț. Nimeni nu gândea noutatea ca o garanție sigură a profunzimii. De unde un număr considerabil de texte semnate Platon sau Aristotel, în literatura antică, și care n-au nimic de-a face cu autorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nor. Curg vremurile, purtând anii cu bucurii sau cu jelanii, trec secolele cu ochi de ploi, spre altă lume, mergem și noi. Trece tăcută seară lină, reci umbrele pe nori se-anină, iar vântu-n arii desuete, zdrobește frunzele-n concerte. Aleargă ură și iubirea, de sus ne cheamă nemurirea, prin zile rele, sau mai bune, -De ce așa, cine ne spune? Plâng nedreptăți, trec milostenii, ducând cu ele izul vremii, trec întristările, suspinul, se usca omul, precum crinul... -Unde-i cântarea, cum
Trec anii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83368_a_84693]
-
lung țesut De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare, Și blondul șir de forme, urcând din soare-n soare, În largurile vieții revarsă un trecut. Din călătoarea undă, din apele eterne, Îmi însușesc veșmântul acelor care mor, Și înnoit și ager alerg - subtil fior - Prin săli orgolioase ori umede caverne... Și astfel, în Pământuri croindu-mi vaste porți Spre ritmuri necuprinse de minte vreodată, Aduc Înaltei Cumpeni povara mea bogată De-atîtea existențe și tot atâtea morți. LAVA Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
construit o Arcă - Informă nălucire de biblic corăbier, - Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă, Noroade-ntregi, plecate puternicului cer. E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie De stropi rigizi întinde zăbrele de oțel. Corabia aleargă... în negura greoaie, Corabia se-nclină și-aleargă fără țel... Și cel din urmă creștet de munte se scufundă... - Spre care țărm, Stăpâne, spre care Ararat Din bruma depărtării, mă poartă-adînca undă?- S-a coborât pe ape lințoliu-ntunecat. Aud
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă, Noroade-ntregi, plecate puternicului cer. E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie De stropi rigizi întinde zăbrele de oțel. Corabia aleargă... în negura greoaie, Corabia se-nclină și-aleargă fără țel... Și cel din urmă creștet de munte se scufundă... - Spre care țărm, Stăpâne, spre care Ararat Din bruma depărtării, mă poartă-adînca undă?- S-a coborât pe ape lințoliu-ntunecat. Aud cum se destramă un suflet undeva, Departe, în
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a Menadei. "El, El aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii sale vieți... Mulțimi prinse-n vâltoarea efluviilor calde O, voi înfiorate noroade, la pămînt! Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia; Iar peste lutul umed și trupul vostru frânt, Enorm
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
adaste Ivirea ultimilor sloi Și bolta nopții sale vaste Va-ncovoia și peste noi. FULGII Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără număr, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie. Oștiri de nori aleargă... - Ce surdă simpatie, Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă? Ați prefăcut în domuri de-argint natura moartă Și-ați pus în peisagiu un nou fior de viață, Voi blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceață!... Tot plumbul meu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
prind Ce hohotiri trufașe îl pleacă și-l destind Când viforul în trâmbe de-omăt vrea să-l îngroape. Dar, uite, munci de iarnă te leagă de colibă Și nu-ți dau timp s-adulmeci nici aerul de-afar'; - Necum s-alergi pe drumuri, când viforul hoinar Te-nșfacă dârz și zloata sumanul îți îmbibă. Lăsai să treacă gerul; apoi, un lung pomelnic De zile înmoinate când fiecare sloi E-o lâncedă clepsidră; când neguri grele, ploi, Dospesc încet pământul călâi, dar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]