10,371 matches
-
Luceafărul literar și critic”, 1938, 2; George D. Râncu, „Moartea locotenentului Fulga”, „Chemarea” (Iași), 1938, 189; Stelian Popescu-Segarcea, „Moartea locotenentului Fulga”, „Progresul”, 1939, 65; Paul Popescu [Constantin Crișan], „Moartea locotenentului Fulga”. „Ramuri de stejar”, „Orientări”, 1940, 10; Emil Nistru, „Pe altarele patriei ard candeli...”, „Slova noastră”, 1941, 1; Const. Gh. Popescu, „Pe altarele patriei ard candeli...”, „Îndrumătorul nostru”, 1942, 1-2; Scrisoare de la Elena Stamate. 1980, ADLTR, S-57; Scrisoare de la Mihail D. Havriș. 1980, ADLTR, H-14. C.T.
STAMATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]
-
Chemarea” (Iași), 1938, 189; Stelian Popescu-Segarcea, „Moartea locotenentului Fulga”, „Progresul”, 1939, 65; Paul Popescu [Constantin Crișan], „Moartea locotenentului Fulga”. „Ramuri de stejar”, „Orientări”, 1940, 10; Emil Nistru, „Pe altarele patriei ard candeli...”, „Slova noastră”, 1941, 1; Const. Gh. Popescu, „Pe altarele patriei ard candeli...”, „Îndrumătorul nostru”, 1942, 1-2; Scrisoare de la Elena Stamate. 1980, ADLTR, S-57; Scrisoare de la Mihail D. Havriș. 1980, ADLTR, H-14. C.T.
STAMATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]
-
24, din ordinul său este confiscat tezaurul templului din Ierusalim, fapt care semnifica profanarea lăcașului sfânt. Mai mult însă și mai grav decât aceasta, lucrul care a dus în mod direct la declanșarea răscoalei a fost așezarea „urâciunii pustiirii” pe altarul jertfelor. Se pare că această formulă reprezintă forma criptică a numelui zeului sirian Baal Șamain; în ceea ce privește noutatea profanării, „se presupune că este vorba despre un altar suprapus celui vechi, destinat aducerii sacrificiilor păgâne”. Pe lângă toate acestea, evreii erau siliți să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a dus în mod direct la declanșarea răscoalei a fost așezarea „urâciunii pustiirii” pe altarul jertfelor. Se pare că această formulă reprezintă forma criptică a numelui zeului sirian Baal Șamain; în ceea ce privește noutatea profanării, „se presupune că este vorba despre un altar suprapus celui vechi, destinat aducerii sacrificiilor păgâne”. Pe lângă toate acestea, evreii erau siliți să nu mai țină sabatul, să consume mâncăruri interzise și să nu mai practice circumcizia. Antiochos închină templul lui Zeus Olimpianul, autorizează jertfele păgâne și prostituția rituală
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al IV‑lea cu evreii elenizanți (7 ani). Perioada încetării sacrificiilor va dura din 25 Kislev, anul 168, până la 25 Kislev 165 (cf. 1Mac. 1,59; 4,52). După cum am menționat mai devreme, „urâciunea pustiirii” se referă probabil, la un altar păgân ridicat peste altarul arderilor de tot. Expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ apare de trei ori în Cartea lui Daniel (9,27; 11,31; 12,11) și o singură dată în 1Mac. 1,54. La Sfinții Părinți, Anticristul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evreii elenizanți (7 ani). Perioada încetării sacrificiilor va dura din 25 Kislev, anul 168, până la 25 Kislev 165 (cf. 1Mac. 1,59; 4,52). După cum am menționat mai devreme, „urâciunea pustiirii” se referă probabil, la un altar păgân ridicat peste altarul arderilor de tot. Expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ apare de trei ori în Cartea lui Daniel (9,27; 11,31; 12,11) și o singură dată în 1Mac. 1,54. La Sfinții Părinți, Anticristul apare adesea ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
despre profanarea templului, fapt care poate fi pus în legătură cu: 1) un personaj anume (în acest caz, cu regele Antiochos al IV‑lea Epiphanes); 2) un obiect cu caracter profanator (un idol căruia i s‑ar aduce închinare); 3) un alt altar care va fi construit deasupra celui vechi, în interpretarea lui M. Delcor. În capitolul 13 al Evangheliei după Marcu, regăsim același context, la care se adaugă prezența ostentativă a acelui participiu masculin care, între paranteze fie spus, nu face decât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
creștin al Anticristului, motivul „celor doi martori”, își are, fără îndoială, originea în capitolul 11 (vv. 3‑13) al Apocalipsei. Un înger coborât din cer îi aduce lui Ioan o trestie, dându‑i poruncă să măsoare „templul lui Dumnezeu și altarul și pe cei care se închină în el” (11,1). Curtea exterioară a templului (numită „cetate sfântă”) nu trebuie măsurată deoarece ea va trece pentru un timp - patruzeci și două de luni - sub stăpânirea păgânilor. Contextul ne obligă să vedem
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înviere spectaculoasă și, în fine, martiriul său (prin lapidare), la capătul activității de profețire a venirii lui Cristos. Iată episodul care l‑ar fi putut influența pe Victorin în alegerea mărturiilor eshatologice: După ce Ieremia a rostit aceste cuvinte, stând în fața altarului împreună cu Baruh și Abimelec, s‑a făcut ca unul care își dă sufletul. Baruh și Abimelec au început să plângă și să strige cu glas mare: „Ieremia, părintele nostru, ne‑a părăsit, preotul lui Dumnezeu a plecat”. Tot poporul a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
etape: - „Există un singur Dumnezeu, un singur Cristos, o singură Biserică, un singur scaun, a cărui temelie statornicită de cuvântul Domnului este Petru. Nu poate fi ridicat un alt scaun, nu poate fi instituită o altă preoție în afara acestui unic altar, al acestei unice preoții” (Ep. 43, 5). - „Biserica se sprijină pe episcopi și întreaga sa conduită se supune călăuzirii acestora” (Ep. 33, 1). - Concluzie: autoritatea episcopală este însăși autoritatea lui Cristos. Identificând autoritatea episcopală cu însăși autoritatea lui Cristos și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plină aporie. Logica este contrazisă de situația reală: si in unitate sumus, quid faciunt in hac ciuitate duo altaria? quid faciunt diuisae domus, diuisa conjugia? quid facit communis lectus, et diuisus Christus? („dacă suntem în unitate, pentru ce avem două altare în cetate? Pentru ce avem familii împărțite, soți despărțiți? Pentru ce un același pat, dar un Cristos despărțit?”). O a doua tentativă de incriminare a donatiștilor eșuează, și ea, lamentabil. Augustin le impută provincialismul, mania puristă, legalismul închistat, dar, înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nas oțet și var” (3, 43‑44). Ultimii opozanți vor fi cei șaizeci de drepți care „se vor înarma cu pavăza lui Dumnezeu și se vor grăbi spre Ierusalim” (3, 51). Asemenea înaintașilor lor, aceștia vor fi legați, urcați pe altare și arși de vii (3, 53). Acest din urmă sacrificiu al sfinților nu va fi zadarnic: adepții falsului mesia se vor îndepărta puțin câte puțin de acesta din pricina violenței sale, căci „Cel Uns nu omoară drepții” (3, 55). Drepții care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a înapoiat la Betleem împreună cu soacră-sa, Naomi. La Betleem, ea se va căsători cu Boaz, dispus să se însoare cu văduva, în absența unor rude apropiate. Boaz făcea lucrul acesta în calitate de „rudă răscumpărătoare”. Legea (care le privea pe văduve, „altarul lui Dumnezeu” - li se zicea) îi dădea acest drept. Primul lor copil, Obed, a fost dat lui Naomi, pentru continuarea numelui 44. Noul Testament atestă aceeași atitudine față de femeile rămase fără soți. Vremurile nu se schimbaseră. Precaritatea condiției de văduvă se
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să-i fie doamnă, fata lui Pătru vodă, sora lui Ștefăniță vodă”) și acceptată de viitoarea soacră, numai că planul a fost zădărnicit de celălalt pretendent, stolnicul Petrea, alesul exilaților, venit în țară cu oaste poloneză. Drumul lui Joldea către altar („Și déciia au purces Joldea vodă pre Jijiia în sus, să meargă la Suceava, să facă nuntă”) a fost întrerupt brusc, la Șipote, și transformat într-un dezastru (cu „operațiile” rezervate pretendenților lipsiți de șansă). Același Ureche este atent la
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a lărgit: clerici, negustori, breslele de meseriași, comunitățile - „obștile”- din sate etc.) în care își rezervau lor și membrilor propriilor familii locuri de odihnă netulburată și înconjurată de făgăduieli, căci era avantajos să aștepți Judecata de Apoi nu departe de altar, refăceau biserici zidite cândva de înaintași și năruite ori neterminate („zidirea pe vechile temelii” garanta nu doar înscrierea în paradigma monarhică, legitimarea, ci și asocierea la gloria trecută și la faima conservată a primilor ctitori). Operația aceasta, care însemna de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Voevod, Mariia Doamna, Constantin Voevod, Ștefan Voevod, Radul Voevod, Matheiu Voevod, Stanca, Mariia, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa, Smaranda, Anna”68, de regulă cam aceleași personaje care îi priveau pe credincioși și din tablourile votive, sau pe diverse obiecte păstrate în altar (ca în pomelnicul de la Manul, unde ctitorii și familia lor sunt înregistrați la „morți” - inscripția este din 25 august 1846: „Morți: Constantin v(o)iv (o)d, Marica d(oa)mna, Mathei v(o)iv(o)d, Elena d(oa
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Ștefăniță vodă”) și acceptată de viitoarea soacră. Numai că planul a fost zădărnicit de celălalt pretendent, stolnicul Petre, alesul exilaților, venit în țară cu oaste poloneză. Drumul lui Joldea - cel atât de grăbit să se însoare cu Ruxandra - către altar și tron a fost întrerupt brusc, pretendentul a fost însemnat la nas și călugărit. Soacra ostilă va fi eliminată și ea (prin sugrumare), iar Ruxandra continuând a fi un fel de „semn dinastic al domniei” (necesar în cazul unei „ascendențe
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Mihneștii care își făcuseră o stemă valorificând legenda „corbului cu inel” și își ziceau „Corvini”), să învețe carte în Apus. Fiul lui Alexandru al II-lea Mircea ori, poate, mătușa lui, Marioara Vallarga, soră a Ecaterinei, a ridicat - până în 1590 - altarul cel mare din biserica Sfântul Matei din Murano. Istoricii sunt de părere că mătușa sa, Marioara Vallarga, a pus apoi inscripția (tradiția spune că era un gest de mulțumire pentru reașezarea în scaunul țării Românești): „Ioan Mihnea, din familia regală
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zice. Că cine-o avut și amu n-are, I se pare noaptea mare, Cărărușa stâncă tare: Eu am avut și-amu n-am, Mi se pare noaptea an, Cărărușa bolovan”445 putând fi remediată de o nouă înfățișare în fața altarului (aprobarea Bisericii fiind în chip expres evocată, ca în balada Soacra rea): Voica, măre, De vedea Că rămânea Singurea, Soțior că-și alegea P-un cioban mai tinerel, Tinerel Și frumușel, Semănând cu Tudorel. Ea de mână Că-l lua
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
trecuse o iarnă geroasă și urmau secetele 4. A fost botezat, cum Își va reaminti În aceste memorii, la Biserica Neagră din orașul lui natal, acolo unde, o știm din alte surse, „bolta a fost tare crăpată mai ales deasupra altarului”5 la cutremurul din 6 aprilie 1790, a treia zi după Paștele ortodox. Nici clopotul cel mare nu mai suna, la botezul lui Honigberger, ca Înainte de 1770, când un elev, la iarmarocul de Rusalii, l-a fisurat 6: era chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în tiparul afectiv al discursului liric propriu. Influența simbolismului exotic minulescian aduce pe același plan imaginea „palidelor fecioare” cu „tam-tamul” tobelor, stelelor, durerii, valurilor. Poemul este cutreierat de Isolde și Melisande, Pulcinele, trubaduri și truveri. În același context apar umbrele altarului din Chartres, ca și Laïs, Erasm, Ronsard, Musset, Andersen ș.a. Ion ăl Mare este o prelucrare în manieră de baladă haiducească, însoțită de comentarii conjuncturale ale proaspătului angajat în lupta de clasă. Amplitudinea și seriozitatea lecturilor lui S. sunt prezente
SCHINTEE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289555_a_290884]
-
Pananti, Gabriele D’Annunzio, Giosuè Carducci). Sintetizând rostul acestei reviste, redactorul ei, Pimen Constantinescu, observa în ultimul număr că S.l. „a întrunit o parte[...] dintre literații mai cunoscuți sau dintre debutanții locali, aprinzând în acest fel o sfioasă făclie pe altarul din ce în ce mai neglijat al culturii naționale”. A. Gț.
SIBIUL LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289663_a_290992]
-
Moise. Acolo-i puterea și viitorul nostru”. Prin asemenea îndemnuri, directorii publicației, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc, se străduiau să mențină și să revitalizeze orientarea tradițională a literaturii române, amenințată, după ei, de proliferarea spiritului occidental modernist, care aducea „în altarul vieții sufletești a noastre câte și mai câte bolnave idei și cu totul străine spiritului românesc”. Programul „Sămănătorului” a fost însușit de alte noi reviste, precum „Făt-Frumos” din Bârlad, „Junimea literară” din Cernăuți, „Ramuri” din Craiova, „Viața literară” din București
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului și să zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei bine voi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței”. Crezul - Simbolul Credinței cuprinde 12 articole și a fost scris în timpul primelor două Sinoade Ecumenice între anii 325‐ 381, la Niceea și Constantinopol. Cuprinde învățătura dreptei credințe despre Sfânta Treime. Este o mărturisire a dreptei cre‐ dințe. Este
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
arătând că românii liberi sunt datori să îi „apere pe frații lor rămași sub jug”. Orașul Alba Iulia, simbol al Marii Uniri, nu e întâmplător ales, ci pentru a aduce aminte românilor transilvăneni anii de eforturi și jertfe făcute pe altarul idealului național. Cedarea Ardealului de Nord dislocase populația românească, refugiată, dar mai ales expulzată de noile autorități, iar lupta lor pentru adevăr și dreptate trebuia susținută. O mare experiență în această direcție avea protopopul Elie Dăianu de la Cluj, care redactase
TRIBUNA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290267_a_291596]