4,874 matches
-
îi furam splendoarea și tinerețea, controlându-i fiecare tresărire. Dinamica mușchilor, curățenia pielii, consistența ligamentelor. Nu există voluptate mai mare decât să le cuprinzi pe retină și să pleci cu ele, fără știrea nimănui. M-am așezat apoi pe pat, calm și nerăbdător. Numai în filmele americane femeile ies din duș cu prosopul înfășurat în jurul taliei, ca un pansament enorm și colorat. E vară, e cald, ce interes ai avea să te plimbi prin casă legat în cearșaful sufocant? Și chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne plictiseam blând seara - la meciuri (varianta ei) sau la prezentările de modă de pe Fashion TV (varianta mea), țineam periuțele de dinți în același pahar. Unii ar găsi în rutina fiecărei zile ceva șifonat și insuportabil; mie mi se părea calmă și liniștitoare. Cu un singur lucru nu ne puneam de-acord. Maria era moartă după teatru, ar fi intrat la zeci de piese, indiferent de-actori și regizori. Eu, dimpotrivă; l-aș fi ocolit în toate felurile posibile: dând foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Viața merge înainte, curiozitățile nu-ți aduc decât griji în plus. Bucuriile se împleteau cu decepțiile, așa cum liniștea îmbrățișează nevroza. Ne certam rar, dar violent, ca oamenii care chiar se iubesc. Bătăile erau scurte, dar intense, urmate de-o împăcare calmă și amorțită. În urma lor rămânea puțină dezordine și-o ușă descentrată; dacă am fi trăit în America, am fi dormit împreună la secție. Scandalurile explodau ca-n soap-uri sau telenovelle. La mijloc găseai întotdeauna un fleac, genul de chestie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vremea lui Ceaușescu, nu trebuie să mai spun de ce. Era o minune să prinzi mașina cu cârnați, uneori așteptai și două zile și nu venea; mulțimea căpătase însă energie, dexteritate, mai multă răbdare. Oamenii se-așezau din timp la coadă, calm și disciplinat, de pe la două noaptea. Bătăile se iscau rar, numai dacă se băga cineva în față sau zicea măcelarul că nu mai ajunge carnea. Atunci, femeile chiuiau, bătrânii se trozneau cu sacoșele în cap, țigăncile loveau cu puradeii lor în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apaș, pe nume Loup-Noir, lua înfățișarea unei femei; când închideam noaptea ochii, o tensiune surdă îmi cuprindea simțurile, făcându-le să tresară de nerăbdare. Întâlnirea părea inevitabilă: ea avea să se producă mulți ani mai târziu, sub forma unei obsesii calme și perseverente pentru femeile brunete, cu ochii negri și părul lung. Încă mai ciudat, cam tot pe la vârsta aia (poate prin ’77 sau ’78; ajunsesem deja la școala generală), am descoperit că vibrațiile mele fictive, interioare și necuviincioase au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu Maria. Născoceam orice ca să-mi despart părinții, de la crize de plâns când plecau la serviciu, la simularea spaimei în timpul furtunilor de vară. Rezultatele se dovedeau pe măsură: obțineam când săruturi prelungite pe-obraz (ele aveau să-mi dea repulsia calmă și justificată de mai târziu față de buzele mânjite cu ruj), când un loc privilegiat în patul din dormitor, între taică-meu și maică-mea. Asta nu-i împiedica să forfotească, improvizau ei și-așa, cu mine la mijloc, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să căutăm „marfa“ de calitate, să nu coborâm sub nici o formă ștacheta. Sigur că nu zicea chiar așa (erau prea multe cuvinte, unele noi și majoritatea obositoare), dar nimeni nu-i punea la îndoială expertiza. „Uite-o bucată!“ aprecia el calm, dar categoric. Metonimia se dovedea perfectă (sau sinecdoca), așa cum urma să învățăm în facultate. După care ofta și tăcea, lăsându-ne pe noi să ghicim criteriile și procedura complicată care duseseră, în cele din urmă, la selecție. Tatăl lui Doru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care să li-l bați în tâmplă. Mi-am dorit întotdeauna o poveste de dragoste altfel decât mine: simplă, onestă, ușor de povestit. Femeile se înghesuiau prin apropiere, le descopeream întâmplător, fără intenție, de cum trăgeam dimineața perdeaua. Odată cu gestul calm și nevinovat, micul meu univers optic se punea în mișcare și lumea adormită a simțurilor începea să freamăte: nu trebuia decât să aleg marfa. Nu mă născusem pe vremea lui Bălcescu. Știam să deosebesc realitatea de poveștile frumoase din cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
începeam cu urzica roșie, turnam apoi câteva picături la violete, continuam cu trandafirii și regina nopții și, la sfârșit, udam bine mușcatele și kalanchoe. Seara, zăceam în trening pe canapea, cu tricourile atârnând din pantalon. Rutina existenței domestice, plăcută și calmă, ne garnisea deja zilele și nopțile, oricât de mult am fi încercat s-o ignorăm: ne învățasem săruturile, cunoșteam locul alunițelor (Maria purta una chiar pe Bismarck, sub buricul lui deocheat), exersam din ce în ce mai rar schimbul de haine și identități (cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cea autohtonă și unicerebrală pe care i-o ofeream eu (cu toate cuvintele, cărțile și ticurile mele) trebuia privită ca un fel de exil, necesar și fericit, dar dureros. O dată pe săptămână, telefonul suna seara târziu și fericirea noastră bucureșteană, calmă și consimțită, se trezea verificată printr-o simplă ascultare transatlantică a tonului din vocea Mariei. Nimic nu lăsa să se întrevadă dezamăgirea. Înaintam ca niște mici-burghezi simpatici, care își rataseră epoca și decorurile (eu poate chiar profesia: îmi dorisem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe conducta de gaz. Cei mai curajoși rămăseseră blocați pe gard, într-o zonă a nimănui, cu un crac pe stradă și celălalt în curtea depoului. Prinși între sârme și cărămizi, cu salamul și borcanul de muștar sub braț, înjurau calm și gregar. Dacă le-ai fi pus un pușcoci și-o raniță-n spate, i-ai fi scos din nuvelele lui Rebreanu. Fricile Mariei lipseau din jurnalul vieții noastre în Dorobanți, le învățasem cu timpul, observându-i expresia feței. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu jeturi acide, sute de prostate se inflamaseră în același timp, eliberând de emoție, de spaimă și poate și de recunoștință, șuvoaie fierbinți de urină, direct pe cărămida solidă a cunoașterii. Bălțile musteau, alimentate de nevoile oamenilor, într-un du-te-vino calm și perpetuu: petele nu apucau să se usuce, că apăreau altele noi, stropite generos de vizitatori. Arsura se întindea pe coloane și arcade, pârjolind liniștit arhitectura neoromană. Grupuri de Nero și Caligula în zdrențe sau la costum, cu diplomatul odihnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am întrebat, privindu-l în ochi. „Aș prefera să nu... Lasă-mi o zi, și-ți pun toată povestea cap la cap.“ A spus-o fără să clipească, nu s-a schimbat o nuanță în culoarea irisului. „OK.“, am acceptat, calm și neîncrezător. „Mai departe.“ Și-un elev ar fi avut bănuieli. „Te-te face, Ro-robiță!“ Cezar râdea, cu șoseta proptită de calorifer. Moțul de lână stătea pleoștit, curbat într-o parte. L-am făcut în toate felurile în gând, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
previzibil sau neașteptat, și Pif-ul pe care îl țineam pe picioare. Acolo se-afla explicația finală, răspunsul la toate întrebările și mai ales la una, pentru care venisem la Viena și pe care-o așteptam acum luminată. Eram curios, dar calm și calculat. Mai rămâneau câteva lucruri de pus la punct, înainte de-a deschide coperta, câteva întrebări care-mi dădeau târcoale și pe care nici Mihnea, nici inginerul Grosescu nu mi le lămuriseră. Pentru cine lucra Maurer? Participaseră francezii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o țiuitură, ca o frecare de saboți pe fier, urmată de-un clănțănit. Recunoșteam zgomotele, mă obișnuisem cu ele de la depoul Victoria: ascultam în fiecare noapte tramvaiele cum iau curba și încetinesc lângă zid, în vacarmul metalic; într-un fel calm și pervers, aproape le iubeam. 38-ul a tras în circumferința de la Schottentor. Vagonul s-a oprit și ușile au culisat, cu rârâitul lor constant și serviabil. Am strâns Pif-ul, l-am vârât la loc la piept și-am sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
procesului de mediere va aduce o schimbare pozitivă în mediul școlar: diminuarea conflictelor școlare; • Conflictele școlare rezolvate de către elevii mediatori nu impun măsuri disciplinare, înlătură resentimentele și înlătură nașterea altor conflicte. 4. Condițiile medierii • ambient plăcut; • timpul acordat suficient; • atitudini calme; • limbaj adecvat și familiar; • oportunitate pentru a favoriza comunicarea gândurilor, sentimentelor; • confidențialitate și siguranță; • folosirea catharsis-ului, încurajării, ascultării simpatetice; 17 • asigurarea cadrului necesar pentru întărirea comportamentelor de așteptare, atenție, afective față de ceilalți; • creșterea încrederii în sine. 5. Medierea elevilor
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
prietenie, amplificată în mod special de asocierea la niște întreprinderi financiare, acesta îi comunicase, mai bine zis îi solicitase un sfat prietenesc și o îndrumare: ar fi sau nu posibilă ipoteza căsătoriei lui cu una dintre fetele generalului? În cursul calm și sublim al vieții acestei familii se produsese o cotitură evidentă. După cum s-a spus deja, ca frumusețe, în familie, strălucea mezina, Aglaia. Dar până și Toțki, persoană extrem de egoistă, înțelesese că nu aici trebuie să caute și că Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o frumusețe bizară! Prințul privi cam un minut, apoi se dezmetici brusc, se uită grăbit în jur, își apropie în grabă portretul de buze și îl sărută. Când, încă după un minut, intră în salon, chipul lui era cu desăvârșire calm. Dar, de îndată ce păși în sufragerie (trecând, din salon, prin încă o cameră), aproape că se ciocni în ușă de Aglaia, care tocmai intra. Era singură. — Gavrila Ardalionovici m-a rugat să vă transmit asta, spuse prințul, întinzându-i biletul. Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prinț de îndată ce rămaseră singuri, dumneavoastră le-ați trăncănit că mă însor! Vorbea repede și aproape în șoaptă, chipul îi era desfigurat de mânie, iar ochii îi sclipeau de ură. Sunteți un flecar nerușinat. — Vă asigur că greșiți, îi răspunse prințul, calm și politicos. Nici n-am știut că vă căsătoriți. Adineaori l-ați auzit pe Ivan Feodorovici spunând că astă-seară totul se va decide la Nastasia Filippovna. Asta le-ați și spus. V-am prins cu minciuna! De unde puteau afla? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dumitale și sunt salvat. Prințul se răsuci și-i privi pe amândoi. Fața lui Ganea exprima o veritabilă disperare, părea că aceste cuvinte le-a rostit fără să se gândească, orbește. Aglaia îl fixă câteva secunde exact cu aceeași uimire calmă, cu care mai înainte îl privise pe prinț, și această calmă uimire, această nedumerire, provocată de totala neînțelegere a ceea ce i se spunea, părea a fi în clipa aceea, pentru Ganea, mai îngrozitoare decât cel mai profund dispreț. — Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
amândoi. Fața lui Ganea exprima o veritabilă disperare, părea că aceste cuvinte le-a rostit fără să se gândească, orbește. Aglaia îl fixă câteva secunde exact cu aceeași uimire calmă, cu care mai înainte îl privise pe prinț, și această calmă uimire, această nedumerire, provocată de totala neînțelegere a ceea ce i se spunea, părea a fi în clipa aceea, pentru Ganea, mai îngrozitoare decât cel mai profund dispreț. — Ce să vă scriu? întrebă prințul. — Imediat vă dictez, spuse Aglaia, răsucindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-o să te întreb de nici un lucru pe care nu vrei să mi-l spui singur și te încredințez că m-am resemnat cu totul, așa că fii bun și nu te teme. Spuse aceasta continuând să croșeteze, părând într-adevăr calmă. Ganea era surprins, dar tăcea precaut și își privea mama, așteptând-o să se exprime mai clar. Scenele de familie îi făcuseră și-așa mulți nervi. Nina Alexandrovna remarcă această precauție și adăugă cu un zâmbet amar: — Încă mai ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
putut crede că această schimbare de costum conținea ceva deosebit de important. Nedumerite, Adelaida și Alexandra îl descoseau pe Evgheni Pavlovici. Prințul Ș., ruda lui, părea chiar foarte alarmat; generalul vorbea aproape cu emoție. Numai Aglaia îl privi curioasă, dar absolut calmă, cam vreun minut, pe Evgheni Pavlovici, de parcă ar fi dorit să compare ca să-și dea seama dacă-i stă mai bine în uniformă sau în costumul civil, dar mai apoi se întoarse cu spatele și nu-i mai aruncă nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu vocea emoționată: „Însă, în timp ce proaspătul nostru milionar era, cum s-ar zice, în al nouălea cer de bucurie, s-a produs un incident de cu totul altă natură. Într-o bună dimineață, vine la el un vizitator cu fața calmă și aspră, vorbind politicos, dar demn și cu dreptate, îmbrăcat modest și cu distincție, cu o evidentă nuanță progresistă în gândire și, în două cuvinte, îi explică motivul vizitei: este un celebru avocat; afacerea i-a fost încredințată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tine, Ivan Feodorovici, cu judecata și verdictele tale; nu grobian, nu grosolan ca tine, Ivan Feodorovici... Imediat, Ivan Feodorovici scăpa cu fuga, iar Lizaveta Prokofievna se potolea după răbufnirea ei. Firește, în seara aceleiași zile, inevitabil, devenea neobișnuit de atentă, calmă, blândă și respectuoasă cu Ivan Feodorovici, cu „grobianul ei grosolan“, cu bunul și simpaticul, iubitul ei Ivan Feodorovici, pentru că l-a iubit toată viața și chiar fusese îndrăgostită de Ivan Feodorovici al ei, lucru pe care îl știa foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]