4,453 matches
-
în jurul meu. ― Pentru o clipă am crezut că n-o să vii. S-a gândit la mine! Chiar s-a îngrijorat în privința mea, a pierdut vremea făcându-și griji dacă vin sau nu. Ei bine, asta sigur e ceva. Îmi recapăt calmul și mă uit în ochii lui Ben. Vreau ca el să observe cum arăt, s-o vadă pe noua Jemima Jones, să-i placă ce vede și să se îndrăgostească de mine. Dar Ben spune simplu: ― Uite, ia un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
rămână la fel de entuziasmat. ― Ticălos nenorocit, spune fiecare documentarist care trece pe lângă biroul lui, pentru că Ben nu este o vedetă pentru ei, ci un simplu coleg de muncă, cineva cu care se distrează. Pe la jumătatea după-amiezii, Ben a redevenit suficient de calm ca să și lucreze ceva, iar apoi își petrece tot restul zilei uitându-se peste tot felul de articole de presă despre Alexia Aldridge. Dacă n-ar fi fost așa amator de filme, ar fi trebuit să înceapă să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a mea, îmi spune: ― Alo? Înghit în sec și-mi simt inimca cum îmi bate și mai tare și mă întreb de ce sunt eu atât de lipsită de suflu când n-am făcut nimic, și încerc să vorbesc încet, cu calm: ― Ben? Sunt Jemima. ― Jemima! Ești încă aici! Să fie doar în imaginația mea, sau chiar pare încântat să mă audă? ― Nu-mi vine să cred că ești aici! spun și eu, nevenindu-mi ceva mai sugestiv în minte. ― Mie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
î„Pentru numele lui Dumnezeu, să fii cuminte! O să trec duminica viitoare“, îmi spusese tata. „Pa, pa, nebuno! Să-mi croșetezi ceva drăguț“, îmi zisese Helen.) Urmărind mașina tatei care părăsea domeniul cu viteză extrem de redusă, m-am felicitat pentru calmul de care dădeam dovadă și pentru faptul că nici nu-mi trecuse prin minte să iau vreun drog. Dependentă de droguri! Ce să zic?! Doctorul Billings mi-a întrerupt contemplația, spunându-mi că ceilalți clienți, cum îi numea el, luau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fiindcă numai țăranii și turiștii mergeau la restaurante franțuzești. Ca să impresionezi o fată trebuia s-o duci într-un loc cu iz de Turkmenistan. Dar apoi mi-am zis: și ce-i cu asta? M-am pregătit încet și cu calm. Nu simțeam genul ăla de nerăbdare de nestăpânit pe care o asociam de obicei cu absența lui Luke, ci o bucurie anticipativă tăcută și stabilă. Aveam fluturi în stomac, dar toți se duseseră la culcare. Din când în când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
spre „cariera“ de dependent de droguri. Și ce-i cu asta? Ar fi putut să fie mult mai rău. — Nu, n-ar fi putut! am țipat plângând de furie. —Care-i problema? m-a întrebat din nou Josephine, cu același calm enervant. N-o să mai poți lua droguri? Asta nu e o necesitate. Milioane de oameni nu se ating toată viața de droguri și trăiesc fericiți și împliniți... Vrei să spui că niciodată n-o să mai pot să iau nimic? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să faci. —Diplomă? Eram consternată. — Dar ar dura prea mult. Poate chiar patru ani. Aș avea treizeci și doi de ani. Aș fi o băbăciune! — Treizeci și doi de ani o să împlinești oricum, mi-a atras ea atenția cu mult calm. Și ce-aș face? am întrebat eu, dându-mi seama că imposibilul, acel „nici nu se pune problema“, nu mi se mai părea așa de ridicol, ba chiar putea fi posibil. Nu știu, mi-a răspuns Jeanie. Ce-ți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ce a spus șeful? Mergi mai domol! Vrei să ne nenorocești? Unde te grăbești așa? Agentul șef se ținea crispat cu mâna de mânerul de deasupra portierei și nu-și desprindea privirea din față. Deși vorbise cât se poate de calm, ceva în vocea lui fusese destul de convingător, pentru ca Vasilică să reducă semnificativ viteza. Trecuseră de un muncel și acum coborau panta destul de mare spre o porțiune mai lină. Pădurea deasă se întindea de o parte și de alta a drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
masă. Mi s-a părut că aveți parte de activitate și, de ce să nu recunosc, adrenalină din belșug. Domnișoară, să nu confundăm! Am spus mai molcomi, adică mai domoliți nu mai înceți. Vorbim mai lin, suntem mai calmi... deși, la calm, voi, ardelenii, ne bateți de departe. Da, se vede. Aveți un pic de accent. N-am ce face, așa vorbim noi. Eu credeam că nu se simte. Nu, nu vreau să mă înțelegeți greșit, îmi place cum sună. Însă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întâmplat nimic. Așa e, aici a fost război în toată regula. Acum, mă crezi? Din moment ce ai văzut cu ochii tăi, înseamnă că trebuie să mă crezi. Vlad Mihailovici dădu din cap aprobator. Nu mai era nervos, ba chiar zâmbea, iar calmul său îl descumpănea pe mercenar. Se întâmplase ceva cu șeful? Situația era deosebit de gravă însă el nu părea să își dea seama de acest lucru. Liniștește-te! rosti Vlad cu glas ferm. Ia o cafeluță, aprinde-ți o țigară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai vii și mai dinamice. Foarte interesantă este sub acest aspect scena I din actul II al Scrisorii pierdute, când cei trei fruntași politici - Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu - s-au adunat spre a-și face socoteala voturilor probabile. Începută cu calm voit, discuția continuă din ce în ce mai precipitat, între cei doi care știu „ceva-cumva” și Trahanache inocent. Vorbele se amestecă. Replicile se succed vertiginos: „Trahanache: Mă rog, aveți puțintică... Farfuridi: Nu știam... Trahanache: Mă rog, aveți Farfuridi: Ba eu merg mai departe și
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
ți ar trece prin cap să-i iei locul personajului principal, acolo, pe pânză. Mă enervează. Sunt atâția băieți pe aici. Are de unde să aleagă și ea te-a găsit tocmai pe tine? Nu mă simțeam vinovat cu nimic și calmul meu aparent o dispera. Poate că era momentul să o întreb de Ion dar nu aveam atâta curaj așa că o lăsam pe ea să se agite. Îi simțeam egoismul care o caracteriza în acele momente și mă durea. Nu pot
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cel mai masiv ceasornicar, era ocupat cu un alt țigan care avea în mână un cuțit lung cât o sabie. Rupsese o scândură dintr un gard vecin și căuta să țină la distanță agresorul. Lângă ghereta portarului eram eu. Cu calm, încercam să-mi atrag rivalii în spații închise apoi îi loveam. Dacă nu reușeam să-i dobor din două trei picioare, erau suficient de amețiți pentru a fi preluați de pumnii lui Kyta. Țiganul blond, observă situația și mă luă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de zi cu zi: „De ce țipi?“. Sau unele rumegări filosofice de genul „De ce m-ai făcut?“. La astfel de întrebări mama se prefăcea că nu-mi înțelege scrisul, ridica din sprâncene și-mi punea deoparte mesajul, cu mult tact și calm. Începusem și eu să mă întreb dacă Romică avea să o ducă la Felix sau nu, deși înțelesesem din discuțiile dintre soră-mea cu taică-meu că sus-numitul era o prezență fantomatică. După ce a pierdut o primăvară și-o vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
o s-o înțeleagă mai ușor, și a adăugat chiar și cinci-șase propoziții în engleză. Mă punea să-i traduc ceea ce nu putea exprima singură pe limba noastră și mă întreba cu nerăbdare sensul răspunsurilor lui. El s-a purtat cu calm, puțin amuzat, dar indiferența lui era absolut evidentă. — Am impresia că ai făcut o cucerire, am râs. — Nu sunt deloc măgulit. În locul lui aș fi fost încă și mai stânjenit și, desigur, mai puțin calm. Femeia avea ochii zâmbitori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și le dăduse o strălucire nefirească. — Îți vorbește vreodată noaptea? am întrebat-o într-o zi. — Niciodată. — Ți-e tot așa de antipatic ca pe vremuri? — Mai rău, dacă se poate așa ceva. M-a privit cu ochii cenușii de un calm desăvârșit. Expresia ei era atât de blândă, încât aproape nu-ți venea să crezi că e în stare de emoțiile violente la care fusesem martor. — Ți-a mulțumit vreodată pentru ceea ce faci pentru el? — Nu, mi-a zâmbit ea. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-i spun. Primul meu gând a fost că ea își pierduse răbdarea față de slăbiciunea lui pentru Strickland și că, scoasă din fire de comportarea cinică a acestuia, insistase să-l dea afară. O știam capabilă de izbucniri violente, în pofida calmului manierelor ei. Și dacă Stroeve continuase să refuze, e ușor de presupus că a ieșit din atelier jurându-se să nu se mai întoarcă niciodată. Dar omulețul era atât de necăjit încât n-aș fi putut să zâmbesc. Dragul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fie milă de ea, spunându-i să n-o lase să facă o asemenea nebunie. „N-are decât să aleagă singură“, îi răspunsese Strickland. „N-o silește nimeni să vină.“ Însă Blanche spusese cu un glas fără expresie: „Am ales.“ Calmul arogant și ofensator al lui Strickland îl făcuse pe Stroeve să-și piardă și ultima urmă de stăpânire de sine. Îl cuprinsese o furie oarbă și, fără să-și dea seama ce face, se năpustise asupra lui Strickland. Acesta fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pasiune. Și-mi mai aminteam acum că întotdeauna simțisem eu că felul ei rezervat de a fi ascundea ceva neștiut. Dar acum vedeam în asta mai mult decât dorința de a acoperi o taină rușinoasă. Felul ei potolit era precum calmul apăsător care plutește deasupra unei insule după ce a fost măturată de un uragan. Veselia ei era veselia deznădejdii. Strickland îmi întrerupse reflecția cu o observație al cărei cinism profund mă făcu să tresar: — O femeie îi poate ierta unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
surpriza imensă produsă de prezența acestor picturi într-o colibă a băștinașilor atât de departe de civilizație, în sânul vegetației de pe un munte de lângă Taravao. Iar Michelangelo era sănătos la minte și la trup. Operele acelea mărețe ale lui au calmul sublimului. Aici însă, în pofida frumuseții, exista ceva tulburător. Nu știu exact ce. Îmi dădea aceeași senzație de neliniște și aceeași impresie ca atunci când șezi lângă o cameră pe care o știi goală, dar în care - fără să-ți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trântesc ușa, deși tare aș fi avut poftă. Mihaela a rămas pe loc, uluită de brutalitatea gestului. Pe stradă, am întors de câteva ori capul. N-a venit după mine și foarte bine a făcut. Intre timp mi-am redobândit calmul și judecata rece, dar remușcările pentru purtarea mea nesăbuită întîrziau să se arate. Ajuns la mare (căci la Constanța toate drumurile duc la mare), am început să mă plimb pe faleză încoace și Încolo fără nici o țintă. Într-un târziu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Vreau să aflu adevărul din gura ei. ― Nu, a țipat Alexa ca mușcată de șarpe. Nu te duce! Nu trebuie să te duci! Mai ales acum! ― Nu-ți fie teamă: n-are să se întîmple nimic. Nu vezi cât sânt de calm? Ou toate asigurările, ea se agăță îngrozită de brațul meu: ― Nu, Tudor, ascultă-mă, ai să regreți. Fă cum îți spun. ― De ce? Pentru care motiv te împotrivești așa? ― Sânt convinsă că e mai prudent. Mâine, da, poți să faci ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Aș fi fost de-a dreptul ridicol cerîndu-i socoteală după o lună de păsuire fără sens. Scăpasem ca un neghiob frânele din mâini și acum mergeam la voia întîmplării. Cu toată furtuna mea lăuntrică arătam pe față cel mai desă-vîrșit calm. (Calmul stâncii izbită de valuri.) M-am așezat pe colțul biroului, adăugind sub mine și câteva cărți groase. De acolo, de sus, o dominam. Nu-i lipsită de semnificație nevoia acelei poziții. (Probabil de aceea instinctul mă îndemnase să-mi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fi fost de-a dreptul ridicol cerîndu-i socoteală după o lună de păsuire fără sens. Scăpasem ca un neghiob frânele din mâini și acum mergeam la voia întîmplării. Cu toată furtuna mea lăuntrică arătam pe față cel mai desă-vîrșit calm. (Calmul stâncii izbită de valuri.) M-am așezat pe colțul biroului, adăugind sub mine și câteva cărți groase. De acolo, de sus, o dominam. Nu-i lipsită de semnificație nevoia acelei poziții. (Probabil de aceea instinctul mă îndemnase să-mi schimb
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
care avusesem soția să mă pună pe gânduri, asemeni unui clopot de alarmă al ființei pândite de primejdie, dimpotrivă, îmi gâdila orgoliul avid de satisfacții: ― Măcar de și-ar da ea seama ce-a pierdut înșelîndu-mă! IV Eram așa de calm și de împăcat cu situația încît mi se părea că mă aflu într-o zonă din stăpânirea neverosimilului. Cum? Mă despărțeam de femeia căreia îi dădusem numele și îmi legasem viața de a ei, nu numai fără nici o zguduire sufletească
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]