3,903 matches
-
ortodoxism spiritual. Resurgența naționalismului etnic-ortodoxist în conștiința identitară românească este relevată pe multiple dimensiuni. Pe plan publicistic, cel al producției culturale, anii nouăzeci au cunoscut o explozie bibliografică fără precedent. Dispariția cenzurii de stat a deschis porțile pentru reeditarea lucrărilor canonice ale intelectualității interbelice. Numeroasele Cursuri universitare ale lui Nae Ionescu (Curs de logică, 1993; Curs de istorie a logicii, 1993; Curs de metafizică, 1995; Curs de filosofie a religiei, 1998 etc., toate la prestigioasa editură Humanitas, ea însăși metamorfozată din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
hangiu (adevărat maestru de ceremonii): vor spune fiecare câte două povești pe cale. Personajele feminine din grup sunt mai puțin numeroase, doar trei: o stareță, o maică din suita ei și inconfundabila târgoveață din Bath. Dacă primele două țin de lumea canonică, a Bisericii, cea de-a treia este profund laică, de un pitoresc aparte, dând culoare și farmec întregii adunări. Chiar din Prologul general, naratorul ține să și caracterizeze succint personajele și companionii în același timp, căci este el însuși implicat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pe ape, pe călători în general.222 Mulți sfinți din calendar își au obârșiile în religiile ancestrale Sfântul Ilie, Sfântul Elisei, Sfântul Samson, , în mozaism, Sfântul Hermes și Sfântul Mercur, în politeismul greco-roman, Sfântul Ioasaf din budism / Budha-Botisava)Pe lângă sfinții canonici, având accepțiuni diferite în mentalitatea populară, există și personaje, considerate sacre, în credința arhaică: Rusaliile -zânele rele care-i pocesc pe oameni, Joimărițele persoane feminine fantastice care pedepsesc fetele și femeile care nu și-au tors cânepa până la Joimari, Sântoaderul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, în dreptul adjectivului„apocrif“ găsim următoarea explicație:„Apocrif,ă, apocrifi, e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. - Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. Termenul apocrif este perceput și utilizat în primul rând din perspectiva teologică și abia secundar din perspectiva literară, mai ales din cauza prea puținului interes arătat de lingviști și literați pentru scrierile ale căror autenticitate este
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
că o ilustrează într-un mod adecvat. Mai sunt, desigur, și textele respinse cu totul, ca unele «răspândite de cineva sub înfățișarea sfințeniei, spre paguba poporului și a clerului».“ Remarcăm că analiza scrierilor religioase pornește de la clasificarea acestor opere în canonice, necanonice și apocrife. Astfel, scrierile canonice sunt recunoscute și sacralizate de către biserică, fiind considerate de inspirație divină. Acestea sunt reprezentate de totalitatea cărților din Vechiul și Noul Testament. Însă termenul de „canon“ nu se rezumă în epoca noastră numai la noțiunea
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
adecvat. Mai sunt, desigur, și textele respinse cu totul, ca unele «răspândite de cineva sub înfățișarea sfințeniei, spre paguba poporului și a clerului».“ Remarcăm că analiza scrierilor religioase pornește de la clasificarea acestor opere în canonice, necanonice și apocrife. Astfel, scrierile canonice sunt recunoscute și sacralizate de către biserică, fiind considerate de inspirație divină. Acestea sunt reprezentate de totalitatea cărților din Vechiul și Noul Testament. Însă termenul de „canon“ nu se rezumă în epoca noastră numai la noțiunea de scrieri religioase, ci a fost
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
mai reprezentative pentru o perioadă istorică, pentru un curent artistic, pentru o tradiție, o școala, etc. În virtutea faptului că piesele cuprinse aici, și nu altele, ilustrează cel mai adecvat ansamblul de judecăți specifice unei grupări sau alteia. Piesele respective devin canonice, sunt prezentate ca model, studiate în școli și chiar devin subiectul unui adevărat cult, prin manifestările comemorative organizate periodic în jurul lor.“ Scrierile necanonice sunt recomandate de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică datorită învățămintelor pe care le transmit, însă nu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
cu o dramă interioară profundă, în demersul său de a reconcilia cerințele legii lui Dumnezeu cu incapacitatea umană de a le urma ad literam. Răspunsul l-a aflat în scrierile apocrife și i-a fost confirmat și de Noul Testament, scriere canonică, recunoscută de biserică. Conform tezei sale, „Dumnezeu, devenind om în Isus Cristos, a împăcat omenirea cu el. Ceea ce era cerut omenirii nu era o respectare strictă a legilor și a obligațiilor religioase, ci un răspuns de credință, acceptat de Dumnezeu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
aceste scrieri nu sunt o colecție separată, diferită de canonul lucrărilor religioase, ci prezintă doar un alt punct de vedere asupra unor timpuri învăluite în mister. Cu toate că de-a lungul timpului au fost numite fie „apocrife“, „pseudo epigrafe“, „literatură extra canonică“ sau „literatură inter-testamentară“ și chiar dacă Biserica nu le-a acceptat în întregime, toate aceste scrieri ne oferă informații prețioase asupra perioadei între încheierea povestirilor Vechiului Testament și apariția Noului Testament. După această sumară prezentare a evoluției studiului literaturii apocrife de-
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
acestui stil arhitectonic descoperim un mesaj apocrif simbolic„Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine de arhitectură al antichității grecești. Evoluția sa începe în jurul anului 400 î.Hr., dar abia peste vreo trei secole ajunge la forma sa canonică. Cel mai vechi edificiu care prezintă un capitel corintic este Templul lui Apollo din Bassai (c. 400 î.Hr.). Alte edificii construite ulterior conțin elemente corintice fie în arhitectura interioară (Tholos din Delphi, Tholos din Epidauros, Templul Atenei din Tegea), sau
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
prin elementele paraverbale adiacente, care au rolul să atragă atenția lui 326, și tuturor celorlalți piloți aflați În aer, asupra faptului că trebuie respectate, ad litteram, instrucțiunile și regulamentele de desfășurare a activității de zbor - inclusiv de către comandantul unității. Forma canonică, instituțională a enunțului său este menită să contrasteze cu aspectul deviant, informal al enunțului comandantului. Apelativul Măi ... nu este o formulă de Începere a unei convorbiri radio standard; În afara oricăror alte posibile interpretări, el transmite, În acest context, o „instigare
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Dumnezeu, eternitatea se află în afara timpului. Calendarul este cel care îi introduce în temporalitate. Calendarul răspunde nevoilor cultului. Trebuie să se calculeze data sărbătorii de Paști. Liturghia reînvie în fiecare an istoria sacră, o actualizează. Ziua este ritmată de orele canonice. Sărbătorile sfinților permit stabilirea începutului unei anume activități profane. Tot în domeniul religios, timpul începe să fie valorizat. În mănăstiri, precizia este o cerință severă: cel care întârzie la rugăciune este pedepsit. Începând cu anul 604, papa Sabinian dispune ca
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
respectul civilizat și pasiunea inocentă”. Neocolit de subtilitate, dar ocolit de partipriuri generaționiste, mobil în regim polemic, dar atent la civilitatea tonului, S. este un critic solid, urmărind programatic, prin augmentări succesive ale sumarelor, sinteza și panorama. Fundamental un spirit canonic, el modulează totuși această constantă în sensul conștiinței relativității faptului literar, înscris, pe de o parte, în social-politic, iar pe de altă parte supus unei eroziuni intrinseci. SCRIERI: Diferența specifică, Cluj-Napoca, 1982; Incursiuni în literatura actuală, Oradea, 1994; Revizuiri, I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
Cristian Tudor Popescu, Ona Frantz ș.a.), studii de caz (Philip K. Dick; volumul colectiv - cu valoare de manifest al generației SF a anilor ’90 - Motocentauri pe acoperișul lumii) și eseuri teoretice (Science fiction-ul și literatura înaltă, Science fiction-ul și judecata canonică, Subiectivismul în literatura SF, Fantasticul în SF ș.a.), oferind autorului „prilejul de a-și exersa acribia critică și spiritul disociativ în observații nuanțate, demne de reținut” (Mircea Opriță). Pe lângă specializarea în SF, R. are o bogată activitate de eseist în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289095_a_290424]
-
discuție, comentariile de text fiind din acest punct de vedere exemplare. SCRIERI: Opera lui Ion Vinea, București, 1972; Structuri literare, Timișoara, 1981; Anamorfoză și poetică, Timișoara, 1988; Modalități lirice interbelice, I, Timișoara, 1995; Telecordii și ludisme, Timișoara, 1998; Lecturi (ne)canonice, Timișoara, 1999. Ediții: Mihail Sebastian, Orașul cu salcâmi, pref. edit., București, 1969; Octavian Goga, Poezii, postfața edit., Timișoara, 1984; Gh. Brăescu, Toasturi cazone, Timișoara, 1985; Ion Minulescu, Versuri, postfața edit., Timișoara, 1985. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Opera lui Ion Vinea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288164_a_289493]
-
așa afirmă colaboratorii și cititorii - să-i menținem și perpetuăm puterea de iradiere culturală, să o impunem ca un veritabil vehicul european întru afirmarea literaturii române. ["Convorbiri literare", august 2012] Ion Barbu. Poezie și geometrie Cel care a impus ermetismul canonic, Ion Barbu (19 martie 1895-11 august 1961) publică prima poezie, Ființa, pe 18 septembrie 1918 în "Literatorul" lui Alexandru Macedonski. Cel care l-a "îmbolnăvit" de flacăra versurilor a fost Simion Bayer, cînd se afla la aceeași gazdă din București
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
fiecare bucată să propun existențe substanțial indefinite: ocoliri temătoare in jurul cîtorva cupole - restrînsele perfecțiuni poliedrale". Asistăm la prima încercare vizibilă de a-și autodefini poezia de factură ermetică și a-și afirma, ceea ce se va numi, mai tîrziu, ermetismul canonic. Peste doi ani, pe 18 septembrie 1929, într-un dialog cu Paul B. Marian, publicat în "Ultima oră", considera poezia de la acea oră scrisă într-un spirit diletant, școlar și maimuțăresc. Sînt repere care, din nefericire, jalonează și în prezent
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
se cuvine, spune poetul-matematician, ca preferința noastră să fie călăuzită de o "alegere", și nu oarecare, ci una în vederea unei cuprinderi spirituale cît mai mari. În încercarea de a lumina calea către înțelegere/ descifrarea poeziei ermetice, altfel spus a ermetismului canonic instituit de el, propune spre împreună-examinarea lui: "Cum se face că o poezie, care nu e o înșelăciune (sau o șaradă, cum ar fi spus Felix Aderca, n.n.), poate fi sau poate părea ermetică". Vom cita întregul pasaj despre poezia
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
o anumită transformare. Și, într-adevăr, universul barbian este unic și suficient sieși". Poezia, potir propagat, nu mai puțina insomnie concentric scuturată a Principiilor, este în lirica lui Ion Barbu, îmbrăcare simultană a glorioase, certe geometrii. "Cunoașterea era aici locuire, canonică deplasare în Spirit. Verificare a gîndurilor iubite, pe căi închise și simple ca lăncile unui triunghi" (I.B.). "Veghea lui Roderick Usher, afirmă cu întemeiere creatorul Transdisciplinarității, este un tulburător poem al cunoașterii, plin de nostalgia limitelor, dar transmițînd un optimism
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă (Curtea Veche, 2011), consideră Joc secund în întregul ei "un extraordinar poem de dragoste, singurul la înălțimea lui Eminescu, în literatura românească și universală. Oare nu aceasta este chiar enigma ultimă a ermetismului său canonic? De împărtășit intuiția lui Eugen Simion care distingea în cele trei roți ale cunoașterii barbiene trei trepte ale iubirii: carnală, intelectuală și celestă. Gerda Barbilian greșea fundamental crezînd că Ion Barbu nu i-a închinat nici un poem de dragoste Helgăi
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care distingea în cele trei roți ale cunoașterii barbiene trei trepte ale iubirii: carnală, intelectuală și celestă. Gerda Barbilian greșea fundamental crezînd că Ion Barbu nu i-a închinat nici un poem de dragoste Helgăi. Este chiar Joc secund, cartea lui canonică. Iar decriptarea e la îndemîna oricui: EL GAHEL, dragoste înălțată, impersonal, la rang de erotism cosmic, divin, imn ridicat lui EL, Mîntuitorul, dar și GAHEL-ei, Helga, ecou potrivit și cu numele scandinav al Zeiței Infernului și a Morții: (H)Elga
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
este folosit pentru a desemna o societate în întregul ei, cu mentalitățile, politica, obiceiurile și normele sociale, precum și cu așezarea ei geografică și istorică, o societate mare sau mică, după cum e cazul. Alteori, cuvîntul se referă la "cultura înaltă" sau "canonică" - cele mai bune și mai reprezentative realizări ale unei comunități, cele admirate îndeobște de membrii cei mai educați, sofisticați și inteligenți ai societății. În fine, cuvîntul cultură mai indică producțiile și creațiile ideale și spirituale ale unei societăți, arta și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cultural nu este negată, ci mai degrabă reasamblată în moduri adesea deconcertante. Într-o libertate de alegere adeseori laxă, copleșită de multiplicitatea opțiunilor posibile, sîntem avertizați: devine practic imposibil să negi un loc printre aceste gîndiri religioase și valorilor culturale canonice. Filosoful comparatist va apela la cînteva exemple concrete de continuitate și stabilitate existente în oceanul relativității postmoderne. Ca reper de referință al declanșării modernității globalizatoare este luat anul 1500, deși au fost evenimente favorizante cu mult mai vechi, ca apariția
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care adesea sînt valori perisabile, nu la fel se întîmplă în al doilea caz. "Canoanele sînt mai mici și mai cuprinzătoare deopotrivă, și oricum mai puțin tangibile. Ele includ valori, interogații, intenționalități, conținuturi constante ale naturii umane. Operele cu adevărat canonice sînt selectate pe baza unui proces natural nedirijat, care rămîne în ultimă instanță imprevizibil chiar dacă e modelat de anumiți parametri" (V.N.). Un prim parametru este preferința majorității manifestată în timp. Al doilea, capacitatea de a-și atașa o multitudine de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
discurs, dar nu și alinierea la ele. Încă un parametru semnificativ este capacitatea de a crea durabilitate și transcendență estetică. Alt parametru la care apelează Virgil Nemoianu (și ca argument în favoarea canonului ca rezultat al presiunilor populare), trimite la operele canonice care au rol de mediere între cei cu pretenții și cei fără pretenții, sau între lucrările curriculare și cele comerciale. Canonul, sub presiunea noilor opere produse de scriitorii contemporani, se manifestă prin externare și nu prin dislocare, altfel spus, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]