7,252 matches
-
proveneau de la strămoșii legendari, Hunor și Magor, au avut o mamă și un tată comun și au participat la ocuparea noii patrii, cu cel mai roditor pământ, ape dulci și mult vânat. Înzestrați cu calități excepționale, ungurii erau văzuți de către cronicar drept comunitate intactă de la origini până în vremea sa. Formulând asemenea idei, Simon de Kézai continua să exprime în spiritul gestelor din perioada anterioară, dar într-o formă mai accentuată, nemulțumirea nobilimii ungare în legătură cu transferul de bunuri și de demnități către
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unor figuri celebre ale antichității (Darius, Cyrus și Alexandru cel Mare). Almos și Arpad, căpeteniile războinicilor unguri în epoca instalării în Panonia, au fost considerate succesoare de drept ale marelui potentat hun Atilea, care smulsese altădată aceste pământuri de la romani. Cronicarii legitimau stăpânirea arpadiană în Panonia, Transilvania, Croația și în alte teritorii atât prin forța armelor - ungurii au trebuit să poarte nenumărate lupte cu teutonii, bulgarii, grecii, românii, slavii etc. -, cât și prin acte de recunoaștere benevolă din partea unor adversari mai
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Idem, Începuturile românilor și maghiarilor în Transilvania. Tradiție savantă și memorie populară medievală, în idem, Identități și solidarități medievale. Controverse istorice..., p. 166. comparat cu împărații romani, i se atribuia intenția de a înălța o reședință asemănătoare Romei 46. În timp ce cronicarul polon lăsa să se înțeleagă că țara a fost populată din vechime și că a avut dintotdeauna un conducător, cel praghez susținea că cehii au venit din afară și s-au așezat în locuri frumoase, dar nelocuite din epoca potopului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
grabnic ordinea necesară proiectatei campanii în Polonia, o prelungire a tensiunilor fiind deci potrivnică intereselor sale. Exceptând prada tătarilor care au căutat să-și rotunjească răsplata jefuind țara33 și pedepsirea cruntă a instigatorilor revoltei, ororile ce îi sunt atribuite de cronicari lui Duca, după redobândirea puterii, și săvârșirea acestora până în preajma sosirii sultanului în Moldova sunt, credem, exagerate 34. • N. Iorga, Scrisori de negustori, București, 1925, p. VII. • Într-o scrisoare redactată în primele zile ale anului 1672 la Camenița după ce
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și Carelia, pentru ca în anul 1712 să atace și Finlanda. Un moment al acestui tur de forță poate reține, însă, în mod deosebit atenția, datorită ineditului mijlocului utilizat de ruși pentru cucerirea cetății Riga. Potrivit informațiilor consemnate de bine documentatul cronicar român Ion Neculce, martor ocular al multor evenimente ce au avut loc în împrejurările create de Marele Război Nordic, rușii, constatând că nu puteau lua cu asalt cetatea, au recurs la un „meșteșug“. Anume, au atacat-o cu „niște combarali
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
andato immune in tali contingenze, ma à titolo di essentarsi di andare in Campagna, oltre la spesa contribuita per la fabrica delle nuova fortezza è stato obligato ad un’esborso di 200 borse“ (s. Ven. C.)22. Un alt contemporan, cronicarul român Radu Greceanu, a pus decizia turcilor de a fortifica cetatea Hotin și a o scoate de sub jurisdicția Moldovei pe seama insistențelor lui Stanislaw Leszczynski. El, știa cronicarul, îi asigurase pe aceștia că polonezii îl • Cronica lui Ioan Neculce copiată de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ad un’esborso di 200 borse“ (s. Ven. C.)22. Un alt contemporan, cronicarul român Radu Greceanu, a pus decizia turcilor de a fortifica cetatea Hotin și a o scoate de sub jurisdicția Moldovei pe seama insistențelor lui Stanislaw Leszczynski. El, știa cronicarul, îi asigurase pe aceștia că polonezii îl • Cronica lui Ioan Neculce copiată de Ioasaf Luca. Manuscrisul «Mihail», ediție de Zamfira Mihail și Paul Mihail, București, Editura Litera, 1980, p. 107. • Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 513; raportul său către doge, din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1789, să împiedice Moldova să se sustragă dominației otomane 24. Bătălia de la Poltava a avut, totodată, asupra românilor și un puternic impact psihologic. Efectul, care s-a produs la scara întregii societăți a Principatelor Române, a fost consemnat, îndeosebi de cronicarii români care au fost martori oculari, de cele mai multe ori, ai acelor evenimente, în termeni a căror aciditate corespunde exceselor comise de sudezi, poloni, cazaci și tătari lipcani, încartiruiți în Moldova. Epitetele atribuite au fost, desigur, îngroșate de o stare de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
urâtul dușman suedez“, cum îl caracteriza domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, binemeritase, după convingerea acestuia, umilitoarea înfrângere de la Poltava 26. Tot el era considerat a fiind cauza tuturor exceselor comise de soldații săi și de aliații lui în Moldova. Pentru cronicarul Nicolae Muste, înfrângerea de la Poltava a constituit o pedeapsă divină, pentru că nu-și respectase cuvântul, dat rușilor, de a observa un armistițiu de trei zile, ci i-a atacat prin surprindere înainte de expirarea termenului. Rușii și-au revenit, totuși, de pe urma
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
secolul XVIII), în vol. Identitate și alteritate în spațiul cultural românesc, îngrijit de Al. Zub, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza“, 1996, p. 127. care s-au abătut asupra Moldovei a fost Carol al XII-lea și în viziunea altui cronicar, Axinte Uricariul. Deoarece, el a venit „în protecția turcilor“ și a produs multă „vrajbă între turci și între moscali“28. El se făcea vinovat îndeosebi de transformarea de către turci a cetății Hotin în raia, o măsură care „ca o rană
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
El se făcea vinovat îndeosebi de transformarea de către turci a cetății Hotin în raia, o măsură care „ca o rană țărei, multă slăbiciune și scădere i-au făcut“ (s. Ven. C.)29. El s-a dovedit a fi, după cum constata cronicarul, „om cumplit și cu multă răutate asupra neamului creștinesc“ (s. Ven. C.)30, deoarece se aliase cu „dușmanul de moștenire“ al Creștinătății, adică cu Imperiul otoman. Or, credea Axinte Uricariul, astfel putea să procedeze numai un om care pierduse orice
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sumețitu, cât făcând monede de bani, la o parte era chipul său, de altă parte era leul culcat și scria împregiur (occulis dormitat apertis) ce se înțelege cu ochii dormind deschiși“ (s. Ven. C.)31. Mai mult decât atât, observase cronicarul, în toate actele oficiale el se intitula „leu nebiruitu“ (s. Ven. C.), care a fost pus, totuși, în cele din urmă, cu „botul pe labe“ de Dumnezeu, prin intermediul lui Petru I, împotriva căruia „s-au sculat cu oaste... socotind că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a fost pus, totuși, în cele din urmă, cu „botul pe labe“ de Dumnezeu, prin intermediul lui Petru I, împotriva căruia „s-au sculat cu oaste... socotind că-l va birui și pre acesta“ (s. Ven. C.)32. În schimb, simpatia cronicarului a fost câștigată, fără rezerve, de soldații regelui care fuseseră încartiruiți în Moldova. Deoarece aceștia, aflând despre atacul întreprins de turci și de tătari asupra sa, la Varnița, au declarat, în unanimitate, că erau hotărâți să lupte și să moară
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ar fi murit“ (s. Ven. C.)33. În noianul de filipice la adresa lui Carol al XII-lea, se disting, totuși, și alte puncte de vedere. Dintre acestea din urmă, o atenție deosebită merită judecățile emise de unul dintre cei mai distinși cronicari români ai secolului al XVIII-lea și cel mai avizat observator al implicațiilor românești ale bătăliei de la Poltava, și anume Ion Neculce. Bun cunoscător al realităților, el le făcea cunoscute și concetățenilor săi, pe care îi informa că, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
făcea cunoscute și concetățenilor săi, pe care îi informa că, la începutul Marelui Război Nordic, adică în anul 1700, Suedia era „o țară puternică, craiul lor tânăr de 16 ani, și bun viteaz, dârzu“ (s. Ven. C.)34. Un alt cronicar român, anonimul autor al Istoriei Țării Românești, afirma că eșecul lui Carol al XII-lea la Poltava s-a datorat faptului că a fost indus în eroare de turci, tătari și de hatmanul cazacilor, Mazepa, care, profitând de tinerețea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
relații. Cât • Dan Zamfirescu, Contribuții la istoria literaturii române vechi, București, 1981, p. 87. • Ștefan S. Gorovei, Un „alt ev mediu“ românesc, în „Xenopoliana“, I, 1993, 1-4, p. 64-65. • Lucrarea lui P. P. Panaitescu, Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin, București, 1925, rămâne de bază pentru abordarea acestui subiect. • Ștefan S. Gorovei, Steme moldovenești augmentate în Polonia, în „Arhiva genealogică“, II (VII), 1995, nr. 1-2, p. 305-313. • Ilona Czamańska, Caracterul legăturilor lui Jan Zamoyski cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tovărășie inițialei...“11, iar monograma lipsește. Primul hrisov muntean, din această mică serie, cel din 10 iulie 1614 prin care Radu Mihnea întărește mănăstirii Dealul stăpânirea peste un mare număr de sate, fiind scris și miniat de un cărturar grec, cronicar, miniaturist și egumen al mănăstirii Dealul, Matei al Mirelor. Miniaturile și ornamentele de pe acest hrisov au fost atribuite lui Matei al Mirelor de cercetătorul american Gary Kent Vikan și întărite de cercetătoarea Olga Gratziou 12. Ștefan Andreescu este cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cele din urmă frumos arcuite, arătând că Miron Costin nu a greșit când a spus că „Barnovschii vodă era foarte trufaș și la portul hainelor mândru“. Dar „la inimă era foarte direptu și nelacom și blându“, a spus mai departe cronicarul, de aceea miniaturistul a îmblânzit trăsăturile domnului, pentru că, la vremea aceea, printre oamenii politici trufași erau și unii blânzi. Domnul poartă un anteriu lung, cenușiu-verzui, cu mâneci strâmte și strâns la mijloc de o curea, care nu se observă în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și îmbrăcăminți drăcești și noaptea fac mascaralâcuri în tot chipul, mai rău decât limbile păgâne“66. Ceea ce nu s-a observat este că criticile cele mai înverșunate îi țintesc pe fanarioți și numai pentru abateri de la convenția religioasă. Dar, când cronicarul consemnează întoarcerea de la Pisa a celor dintâi studenți români trimiși în străinătate, cu câtă admirație salută el deschiderea spre Occident! „Vecinica pomenire la cei ce au fost îndemnători de au pus în lucrare o lumină ca aceasta Țării Românești!“67
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în ONU toate fostele aliate ale Germaniei naziste, precum și țările care avuseseră simpatii germane în timpul războiului. România revenea, cu mari speranțe, în rândul comunității internaționale instituționalizate. POZIȚIA GEOPOLITICĂ A ROMÂNIEI LA ÎNCEPUTUL MILENIULUI III. PERMANENȚĂ ȘI SCHIMBARE Gh. Iacob De la cronicari până în prezent, poziția geopolitică a spațiului locuit de români a fost abordată în variate moduri, cu concluzii asemănătoare, dar și contradictorii. O primă problemă care a suscitat și suscită dezbateri și controverse este cea privind aria geografică în care trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
observă autorul, apare o săptămână mai târziu, după ce forțele loiale Guvernului Provizoriu fuseseră definitiv înfrânte. Și observă, în continuare: „Nu-i de mirare că prețurile la bursa din Petrograd au variat puțin“. Alte fapte: menșevicul Nicolai Suhanov, cel mai bun cronicar al anului 1917, și istoricul S.P. Melgunov, care a trăit evenimentele, descriu Octombrie ca o lovitură de stat. Și mai interesant este felul în care R. Pipes explică originile mitului și persistența lui. El oferă o explicație din perspectivă psihologică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
după 1940 în alte provincii. Preocupat în mod preponderent de literatura română scrisă pe teritoriul Bucovinei istorice, L. a colaborat, începând din 1923, la majoritatea periodicelor cernăuțene: „Poporul”, „Glasul Bucovinei”, „Codrul Cosminului”, „Cuvântul țărănimii”, „Bucovina”, „Tribuna”, „Revista Bucovinei”, „Bucovina literară”, „Cronicar”, „Junimea literară”, „Spectatorul”. Ocazional a semnat în „Adevărul literar și artistic”, „Unirea” (București), „Familia” (Oradea). Intervențiile sale completau cu documente noi anumite fapte legate de literatură și de contextul în care acestea au avut loc. În același sens este concepută
LOGHIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287846_a_289175]
-
KOGĂLNICEANU, Mihail (6.IX.1817, Iași - 20.VI.1891, Paris), îndrumător literar, istoric și prozator. Provenind dintr-o veche familie moldovenească de răzeși înstăriți și cu slujbe (avea printre strămoși și un presupus cronicar, Enache Kogălniceanu), tatăl scriitorului, Ilie Kogălniceanu, a izbutit să ajungă la ranguri și funcții însemnate. Mama, Catinca (n. Stavilă), a fost crescută în familia lui Mihail Sturdza, viitorul domn al Moldovei. Dintre cei zece copii ai lor, K. este cel
KOGALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
de bogat și de închegat. Ideile din progamul „Daciei literare” apar de pe acum: literatura trebuie să fie națională, având drept „sâmbure” poezia populară, deosebit de elogiată, iar ca izvoare, tradiția istorică. Se face o enumerare a principalilor reprezentanți ai literaturii române (cronicarii, poeții Văcărești, Al. Beldiman, I. Heliade-Rădulescu, Gh. Asachi), însoțită, mai ales în textul francez, de caracterizări succinte, de elogii măsurate și de unele rezerve critice. K. propune și o periodizare a istoriei culturii noastre, care atestă aceeași clarviziune în surprinderea
KOGALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
și însemnări diverse (de multe ori cu accente zeflemiste), publicistul este prezent în „Epoca”, „Liberalul” (Iași), „Viitorul”, „Furnica”, „Minerva”, „Seara”, „Rampa nouă ilustrată”, „Mișcarea” (Iași), „Semnalul”, „Universul”. A mai semnat cu pseudonimele Aghiuță, Sfredeluș (și prescurtările Sf., Sfr., Sfred.), Spurcocea, Cronicarul Dâmboviței (și C. D.). Fire energică, jovială, cu manifestări histrionice de exuberanță, L. șochează pe toată lumea, și prieteni și inamici, punându-și capăt zilelor cu un foc de revolver. „Amator de glume”, cum singur își zice, L. nu este, din
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]