5,030 matches
-
face: ești cum ești, și cum altfel nu poți fi, trebuie așadar să fii osândit). Asta e, nu altul. Răzbunător. Mic. Împuțit. Mahalagesc. Pizmaș. Credincios al treimii, ură, bănuială, invidie. Cu gură de țață și ură de slugă. Știu ei, demonii, cum să se întrupeze, nu întâmplător." Ce-ar mai putea fi adăugat?" (Jurnalul fericirii). În ceea ce-l privește pe Wurmbrand, activistul comunist din tinerețe se transformă, de asemenea, într-un veritabil adversar al acestuia. Discursul său nu are însă aceeași
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
culturale, acest factor suplimentar va finaliza terenul pe care, după dispariția lui Tito, oricînd va fi posibilă o izbucnire în Iugoslavia. Pînă în 1987 nimeni nu se gîndește încă la aceasta. Dar începînd din acest moment, responsabilii comuniști sîrbi răscolesc demonii micro-naționalis-melor reacționînd brutal împotriva degradării proprii lor patrii. Dominația comunistă a redat astfel suflul tensiunilor separatiste provocate de tratatele de după 1918. În definitiv, aceasta a avut un efect de liniștire doar în Polonia. Debara-sîndu-se, grație lui Stalin, de porțiunea sa
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
iar menționarea sa făcea o concesie și nu construia o solidă arhitectură propagandistică. De altfel, Eugen Barbu este unul dintre romancierii care sesizează linia ideologică și se desprinde de primul val de autori care întrețineau mitul prieteniei româno-sovietice. Îngeri și demoni Eric Voegelin, Raymond Aron au analizat comunismul, unul ca religie politică, celălalt ca religie laică, Nadejda Mandelstam îl consideră o biserică pe dos, Martin Malia o partocrație ideocratică, iar Mikhail Epstein o mitocrație. Comuniștii au reușit să impună câtorva scrieri
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Cine dar, o dată coborât în Infern, a mai urcat vreodată la suprafață fără să suporte o nenorocire? Dacă Inanna vrea să iasă din Infern, ea trebuie să găsească un înlocuitor"19. Inanna revine pe pământ însoțită de o ceată de demoni, galla; aceștia trebuia s-o aducă înapoi dacă nu li se da drept răscumpărare o ființă divină. Demonii vor la început să ia cu ei pe Ninșubur, dar Inanna îi oprește. Ei se îndreaptă atunci către cetățile Umma și Bad-Tibira
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Inanna vrea să iasă din Infern, ea trebuie să găsească un înlocuitor"19. Inanna revine pe pământ însoțită de o ceată de demoni, galla; aceștia trebuia s-o aducă înapoi dacă nu li se da drept răscumpărare o ființă divină. Demonii vor la început să ia cu ei pe Ninșubur, dar Inanna îi oprește. Ei se îndreaptă atunci către cetățile Umma și Bad-Tibira; îngrozite, zeitățile tutelare se târăsc în praf la picioarele Inannei și zeița îmblânzită se hotărăște să caute în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
bucuros de a fi, s-ar fi zis, unicul stăpân al cetății. Ea aținti o privire asupra lui: privirea morții! Ea rosti un cuvânt împotrivă-i: cuvântul deznădejdii! Ea azvârli un strigăt împotriva lui: strigătul condamnării! Acesta este (zise ea demonilor), luați-1""20. Dumuzi îl roagă pe cumnatul său, zeul-soare Utu, să-1 metamorfozeze în șarpe și fuge spre locuința surorii sale Gheștinanna, apoi în țarcul turmei de oi. Acolo îl găsesc demonii, îl torturează și îl iau cu ei în Infern
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
strigăt împotriva lui: strigătul condamnării! Acesta este (zise ea demonilor), luați-1""20. Dumuzi îl roagă pe cumnatul său, zeul-soare Utu, să-1 metamorfozeze în șarpe și fuge spre locuința surorii sale Gheștinanna, apoi în țarcul turmei de oi. Acolo îl găsesc demonii, îl torturează și îl iau cu ei în Infern. O lacună în text ne împiedică să cunoaștem sfârșitul. "După toate aparențele, Ereșkigal, înmuiată de lacrimile lui Dumuzi, îi îndulcește tristul său destin, hotărând că el nu va rămâne decât o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fertilității și Tammuz, soțul ei atât de iubit. Catastrofa 19 Traducere de Jean Bottero, Annuaire., 1971-1972, p. 85. 20 Traducere de J. Bottero, ibid., p. 91. Într-un alt manuscris, teama e aceea care pare să explice gestul Inannei. În timp ce demonii puseseră stăpânire pe ea, amenințând-o că o vor lua în lumea de jos, "îngrozită ea îl abandonează în mâna lor pe Dumuzi! Acestui tânăr (le spune ea), legați-i picioarele etc." (ibid.). Religiile mesopotamiene era de proporții cosmice și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lor: Când 1-au ucis pe Apsu, soțul tău, tu nu 1-ai ajutat, ci te-ai ținut deoparte fără să spui un cuvânt" (1,113-114). De astă dată Tiamat se decide să reacționeze. Ea făuri monștri, șerpi, "marele leu", "demoni furioși", precum și alții, "purtători de arme necruțătoare, neîngroziți de luptă" (144). Și "dintre zei, primii ei născuți [.] ea îl înălță pe Kingu" (147 sq.) Tiamat legă de pieptul lui Kingu tăblița Destinelor, care îi conferea puterea supremă (155 sq). În fața
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sluji pe zei), în special versiunea care explică originea pornind de la cei doi zei Lagma, sacrificați. Dar se adaugă acest element agravant: Kingu, în pofida faptului că a fost unul dintre primii zei, a devenit arhidemon, șeful cetei de monștri și demoni creați de Tiamat. Omul este, deci, constituit dintr-o materie demonică: sângele lui Kingu. Diferența față de versiunile sumeriene este semnificativă. Se poate vorbi de un pesimism tragic, deoarece omul pare condamnat de pe acum de propria sa geneză. Singura sa speranță
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zile și șapte nopți fără întrerupere, și când Utnapiștim îl trezește, Ghilgameș îl mustră că 1-a trezit după ce abia a ațipit. Cedează însă în fața evidenței și începe să se vaite: "Ce să fac, Utnapiștim, încotro să mă duc? Un demon a pus stăpânire pe trupul meu; în camera în care dorm locuiește moartea, și oriunde aș pleca moartea e lângă mine!" (230-234). Ghilgameș se pregătește acum să plece înapoi, dar în ultima clipă, la sugestia nevestei sale, Utnapiștim îi revelează
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
propriile sale necurații". Era deja jelit ca mort de către ai săi, când o serie de vise îi relevă faptul că Marduk e pe cale de a-1 salva, într-un fel de transă extatică, el vede pe zeu nimicindu-i pe demonii bolii și smulgându-i, apoi, durerile din corp, ca și cum ar fi dezrădăcinat o plantă. În cele din urmă, sănătos, cel drept aduce mulțumiri lui Marduk, traversând în mod ritualic cele 12 porți ale templului său din Babilon 53. În fine
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
A doua îl lovește în frunte, și "Prințul Mării" se prăbușește zdrobit la pământ. Baal îl răpune, și zeița ' Athtart îi cere să-1 dezmembreze și să-i împrăștie cadavrul 32. Yam este prezentat în același timp ca "zeu" și ca "demon". Este fiul "iubit al lui El" și, în calitate de zeu, primește sacrificii ca și ceilalți membri ai panteonului. Pe de altă parte, el este un monstru acvatic, un dragon cu șapte capete, "Prințul Mării", principe și epifanie a Apelor subterane. Semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
regale (cf. § 73). Arienii nu aveau orașe și nu cunoșteau scrierea, în ciuda simplității culturii lor materiale, 13 Numele este cunoscut și în Avesta: Haptahindu. 14 B. și R. Alchin, The Birth of Indian Civilization, p. 155. Transformarea dușmanilor tereștri în "demoni", "fantome" sau "vrăjitori" e un fenomen destul de frecvent; vezi M. Eliade, Le mythe de l'eternei retour, pp. 51 sq. 15 Vezi M. Eliade, Le Yoga, pp. 348 sq., 409. De la epoca de piatră La Misterele din Eleusis dulgherii și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în vremea când s-a redactat marele tratat teologic Satapatha Brahmana, între ~ 1000 și ~ 800, erau arianizate provinciile Kosala și Videha. La rândul său, Rămăyăna arată că influența ariană se întindea spre sud. Adversarii arienilor au fost mitologizați, metamorfozați în "demoni" și "vrăjitori"; tot astfel, luptele pentru cucerirea teritoriului au fost transfigurate, mai precis asimilate luptelor lui Indra împotriva lui Vrtra și a altor Ființe "demonice". Vom discuta mai târziu implicațiile cosmologice ale unor astfel de lupte exemplare (§ 68). Pentru moment
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Ca și zeii, eroii erau cinstiți prin sacrificii, dar numele și procedeele acestor două categorii de rituri erau diferite. Dimpotrivă, în lucrarea sa Gotternamen (1896), publicată la trei ani după Psyche, H. Usener susținea originea divină a eroilor: ca și demonii, eroii provin din divinități "temporare" sau "particulare" (Sondergotter), adică ființe divine cu funcții specifice. 37 Scoica, simbol acvatic și totodată sexual, face parte din acele hiera proprii acestei zeițe. 38 Erwin Rohde, Psyche (trad. Franceză), p. 124. în 1921, L.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
antizeu"; opoziția se declară, la origine, între cele două Spirite. Pe de altă parte, unitatea dintre Ahură Mâzdâ și Spiritul cel Sfânt este de mai multe ori subînțeleasă (cf. Y., 43: 3 etc.); Pe scurt, Binele și Răul, sfântul și demonul distructiv purced de la Ahură Măzdă, dar întrucât Angra Mainyu și-a ales el însuși modul de a fi și vocația sa malefică, Domnul înțelept nu poate fi considerat drept responsabil de apariția Răului. Pe de altă parte, Ahurâ Măzdă, în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pe Mithra și Ahurâ, glorioșii (Stăpâni) ai Adevărului, incoruptibili în veac: (noi adorăm) stelele, luna și soarele. Noi îl adorăm pe Mithra, Domnul tuturor țărilor" (145). Mithra a fost promovat în mazdeism mai ales ca zeu victorios în lupta împotriva demonilor dadva și a necredincioșilor. Faptul că Ahură Măzdă îi transferă în întregime această funcție indică o anumită tendință către otiositas a lui Ahurâ; dar, întrucât lupta împotriva forțelor Răului este obligația principală a mazdeismului, se poate interpreta imnul ca o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Procesul de sincretizare dintre vechea religie etnică și mesajul lui Zarathustra se lasă descifrat în alte imnuri. Astfel, de exemplu, în Yast, Vin, dedicat lui yazata Tistrya (personificarea stelei Sirius), Tistrya se plânge că n-a reușit să-1 învingă pe demonul Apaosa - care închidea Apele și amenința să ruineze întreaga Creațiune - pentru că oamenii îl ignorau în riturile lor. Atunci Ahură Mâzdă îl venerează pe Tistrya, oferindu-i un sacrificiu (yasna); drept urmare, acesta iese învingător din lupta împotriva acelui da&va și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cosmică prin aceasta să se șteargă. Se poate discerne un proces analog cu "istoricizarea" ritmurilor și fenomenelor cosmice în iahvism (§ 57). Lupta cu monștrii și alte teme eroice tradiționale sunt interpretate ca momente ale dramei eshatologice mazdeene, anume lupta împotriva demonilor daeva, așteptarea și pregătirea înnoirii universale (fraso-kereti). Întrucât Lumea era simbolic recreată și Timpul reînnoit prin ritul de Anul Nou, până la urmă a început a se situa înnoirea eshatologică în cadrul aceluiași scenariu. Sacrificiul săvârșit de către preotul zoroastrian anticipează sacrificiul final
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
va fi radical regenerat 54. Se vede în ce sens a utilizat zoroastrismul valorile arhaice ale sacrificiului: Zarathustra proclamase un "război sfânt" împotriva forțelor Răului; fiecare credincios, alegând Dreapta Religie, era chemat să combată demonii daeva, să "curețe" lumea de demoni; cu alte cuvinte, el colabora la opera de însănătoșire universala a lui Ahură Măzdă și a arhanghelilor săi. Funcția răscumpărătoare a Dreptei Religii a fost întărită treptat prin glorificarea puterii creatoare a ritului. Deoarece scopul ultim era regenerarea universală, a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
finală, care implică, de altfel, judecata universală. Mai multe idei, dintre care unele destul de vechi, se articulează acumântr-o viziune eshatologică grandioasă: lumea, radical și complet reînnoită, reprezintă, în fond, o nouă Creație care nu va mai fi alterată de asaltul demonilor; învierea morților, recrearea efectivă a trupurilor, echivalează cu o cosmogonie, în virtutea paralelismului microcosm-ma-crocosm, concepție arhaică comună la mai multe popoare indo-europene, dar care a cunoscut o dezvoltare considerabilă în India și în Iran. Așa cum am văzut (cf. § 104), înnoirea finală
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
conținea, afirmația lui Caragiale, aceea că odată ce a învățat să citească, omul e tentat să se apuce și de scris, are o anumită relevanță. Romantismul caută să definească și să exemplifice, în domeniul artistic, genialitatea. Supraom, geniu, erou, înger sau demon, indiferent de nume, excepționalul se înscrie printre preocupările romanticilor. Consecința este că individul începe să se situeze iarăși în centrul universului, fiecare dorește, inconștient, să se identifice cu supraomul. Reflectarea în domeniul literaturii a acestei tendințe este evidentă, fiecare dorește
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
deschide porțile unui univers anatomic ce amintește de incursiunile în fiziologic ale avangardei: "Apele Mării de Safir într-o noapte/ urcau răzvrătite spre inima mea de vântură-lume,/ plutea numai Vasul-Fantomă și o stea exilată/ din constelații somptuoase, străluciri și renume" (Demonul sângelui). De obicei, călătoria se asociază ritualului de inițiere, călătoria are un scop, un obiectiv de atins, o destinație, un tărâm de cucerit, la Tonegaru impresia este mereu aceea că se urmărește simpla plăcere de a vagabonda, că spațiile exotice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
spațiile exotice, care îl apropie atât de poezia unora dintre simboliști, nu sunt destinații, ci scurte popasuri ale unei periegeze veșnice. Sfârșitul călătoriei înseamnă o trecere, o alunecare abia simțită spre o altă zonă spațio-temporală care trebuie cucerită. Există un demon al călătoriei care pare a nu-i da pace, care determină multiplicarea ipostazelor lirice în interiorul aceluiași poem: "Undeva în China Meridională am străpuns un om galben cu baioneta;// Astfel am încremenit ștergându-mi baioneta de sânge cu batista/ și fără
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]