KorAP: Find »[drukola/base=devenire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...147 148 149 ...199 >

4,964 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

multe ori prostită, din literatură, mass-media sau teatru. Creat în zona "libertăților permise" de fosta securitate, postmodernismul a fost folosit ca mască, adică și ca substanță (fiindcă fenomenul nu are nici grund, nici materie, fie și amorfă, nici câmp al devenirii, nici Dasein, nici Kehre, nici opreală transcendentă, nici măcar mit al reîntoarcerii și revenire la zeii precreștini, ca la Nietzsche), de noua/vechea clasă politică a României postdecembriste pentru a se îmbogăți din interesul național românesc, dar și pentru a corupe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Theodor Codreanu propune și o cale prin care România, dar și Europa, pot ieși din impasul provocat de virusul postmodernist. Arătând legătură profundă dintre tradiție și modernitate, inspirată de la Dumitru Stăniloae, dintre origini și apropierea de Dumnezeu, care e în devenirea omului, nu în trecutul lui, dintre manifestarea energetică, luminică, catafatică a lui Dumnezeu și rostul omului în cosmos, a legăturii dintre lumină și lume (vezi etimologia lumen-lume, cercetată și de Dumitru Stăniloae, proprie doar limbii române), a unei noi, ortodoxe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
omului în cosmos, a legăturii dintre lumină și lume (vezi etimologia lumen-lume, cercetată și de Dumitru Stăniloae, proprie doar limbii române), a unei noi, ortodoxe, abordări a relației dintre Timp și Spațiu, dar și recunoașterea prezenței apofatice a transcendenței în devenirea ființei, a rostului ființării ca prezență necontenită în câmpul manifestărilor energetice ale lui Dumnezeu, ca "încercare a ființei prin timp și spațiu" (D. Stăniloae, M. Eminescu), Theodor Codreanu propune transmodernismul (transcendență/modernitate) ca soluție pentru ieșirea din anarhia postmodernistă. Legiferarea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
caricaturizare, să creeze acea atmosferă delirantă de la "dolce vita" după care tânjește în mare parte noua generație care idolatrizează valorile ce fac din adolescentul nostru, într-o formulare calchiată după Robert Musil, un "om fără însușiri", prin "zombificare / mancurtizare" și devenire nu întru ființă, ci devenire întru devenire printr-o simplă mișcare de preluare a măștilor ce "mânjesc marea cu valuri". Prin exilarea adevărului din artă, postmoderniștii izgonesc și arheitatea, aducând-o în stadiul de simulacru, de parodie, prin actul patricid

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
delirantă de la "dolce vita" după care tânjește în mare parte noua generație care idolatrizează valorile ce fac din adolescentul nostru, într-o formulare calchiată după Robert Musil, un "om fără însușiri", prin "zombificare / mancurtizare" și devenire nu întru ființă, ci devenire întru devenire printr-o simplă mișcare de preluare a măștilor ce "mânjesc marea cu valuri". Prin exilarea adevărului din artă, postmoderniștii izgonesc și arheitatea, aducând-o în stadiul de simulacru, de parodie, prin actul patricid al diferanței, iar autorul recunoaște

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
dolce vita" după care tânjește în mare parte noua generație care idolatrizează valorile ce fac din adolescentul nostru, într-o formulare calchiată după Robert Musil, un "om fără însușiri", prin "zombificare / mancurtizare" și devenire nu întru ființă, ci devenire întru devenire printr-o simplă mișcare de preluare a măștilor ce "mânjesc marea cu valuri". Prin exilarea adevărului din artă, postmoderniștii izgonesc și arheitatea, aducând-o în stadiul de simulacru, de parodie, prin actul patricid al diferanței, iar autorul recunoaște echivocul situației

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
și arta", nr. 30/27, iulie 2006, servind ca Prefață la volumul din urmă). Sfătuindu-ne să căutăm adevărul poetic la nivelul întregului, criticul notează că fragmentarismul postmodern, amestecul de scriituri, ecuația imaginarului și cumpăna contrariilor hrănesc "un adevăr în devenire" și definesc poezia ca încercare, plonjând într-un holism transmodern. La apelul lui Theodor Codreanu vin în sprijinul tezei și prestigioase nume din spațiul european. Astfel, demersul Svetlanei PaIeoIogu-Matta. Încercând "restaurarea transparenței", este compatibil cu noua paradigma a transmodernismului (p.

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
și transmodernul gândesc postmetafizic, dar dacă primul are nevoie de ipoteza morții lui D-zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu o asemenea imposibilitate ontologică. Eterna reîntoarcere produce sentimentul zădărniciei universale, nefiind altceva decât devenirea întru devenire, cum considera Noica și nicidecum devenirea întru ființă. Postmodernismul a dus nihilismul până la capăt, cu eliminarea identicului. J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault au încercat să răspundă cum e posibil ceva nou în simulacre. În individualismul postmodernist, tendința

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
gândesc postmetafizic, dar dacă primul are nevoie de ipoteza morții lui D-zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu o asemenea imposibilitate ontologică. Eterna reîntoarcere produce sentimentul zădărniciei universale, nefiind altceva decât devenirea întru devenire, cum considera Noica și nicidecum devenirea întru ființă. Postmodernismul a dus nihilismul până la capăt, cu eliminarea identicului. J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault au încercat să răspundă cum e posibil ceva nou în simulacre. În individualismul postmodernist, tendința este dispariția

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
nevoie de ipoteza morții lui D-zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu o asemenea imposibilitate ontologică. Eterna reîntoarcere produce sentimentul zădărniciei universale, nefiind altceva decât devenirea întru devenire, cum considera Noica și nicidecum devenirea întru ființă. Postmodernismul a dus nihilismul până la capăt, cu eliminarea identicului. J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault au încercat să răspundă cum e posibil ceva nou în simulacre. În individualismul postmodernist, tendința este dispariția persoanei, pe când în antropologia creștină, omul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
care pariază Șt. Lupașcu. În fiecare din noi e o "recapitulare" a istoriei ființei. Nimic viu și trainic nu e de lepădat și toate se cer împrospătate din izvorul nesecat al iubirii. Lumea nu e transparentă în sine fără dialog. "Devenirea întru ființă" la Eminescu depinde de Încercare, iar nu de repetiția oarba, constată Th. Codreanu. După cum se poate observa la N. Stănescu și în opera lui Milan Kundera, repetiția ca simulacru elimina greul ființei. Aici, consideră Th. Codreanu, se produce

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
numim noi o destinațiune internă. Facultatea, puterea, voința chiar de-a dezvolta mereu, de-a produce prin sine însuși o viață nouă. Nu e niciun om mulțumit de-a rămâne etern pe același punct omul e oarecum naștere eternă. Această devenire eternă află în om putere numai mărginită. Din această contradicțiune a puterei mărginite și a destinațiunii nemărginite, rezultă ceea ce numim viață omenească. Viața e lupta, prin care omul traduce destinațiunea sa, intențiunile sale în lumea naturei" (M. Eminescu, Opere, volumul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
spiritualizându-l. În fiecare lucru lucrează energiile divine (părintele Stăniloae), se înscrie în transmodernism. În lumea-lumen, limba adăpostește ființa și aici "ființa ajunge să vorbească." Unde e mișcare e și scop. Și cât e mișcare nu e desăvârșire moartă, e devenire. Mișcarea în lume e timp. Părintele Stăniloae are o nouă concepție asupra spațiului și timpului. Există un eon final care adună tot timpul și unul inițial care cuprinde deodată toate posibilitățile ce se vor desfășura în timp. Acel deodată al

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
o poate exprima). La Blaga, dublarea categoriilor rațiunii cu cele abisale (matricea stilistică) ține de transmodernism. Arheul eminescian în care se cuprind toți oamenii trecuți, prezenți și viitori, se apropie de conceptul transfinitului cantorian. De asemenea termenul noician de ființa-ca-ființă (Devenirea întru ființă), viziunea pentamorfică elaborată de Alexandru Surdu și noologia lui Ilie Bădescu, pot fi integrate transmodernismului. La noi, termenul a fost îmbrățișat cu entuziasm de tinerii grupați în jurul revistei "Aisberg", în anul 2005 marcându-se al doilea manifest al

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
intelectual, începând cu autorii clasici ai antichității, trecând prin marea literatură modernă și postmodernă, națională și universală, și sfârșind cu literatura Noului Roman Francez sau literatura română a anilor 60-70. Surprind observațiile de fond pe care le face criticul în devenire, legate fie de stil, fie de construcție și chiar încercări ale viitoarei sale metode structuralist hermeneutice care vor căpăta amploare în studiile de mai târziu. Pare surprinzător pentru un cititor de vârsta tânărului Codreanu să facă notări de genul "deși

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
și respectat se află (roman, eseu,critică, reflecții). În cazul de față își valorifică o parte din cele 100 de caiete unde a încercat de-a lungul a peste 40 de ani să cunoască și să se cunoască, oglinda unei deveniri sufletești, morale și intelectuale nu lipsite de hopuri, suișuri, coborâșuri, devieri, discontinuități, o călătorie inițiatică aievea cu n praguri de dificultate, în care decisivă e voința de a exista frumos și folositor (în plan spiritual) și asta într-o lume

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
profesor vasluian (Orgoești Vaslui) între 1964-1969, cu scurte întoarceri în timp în perioada liceală (Bârlad) și gimnazială (satul Unțești). Așa cum era de așteptat, un număr mare de pagini ne apar ca un veritabil jurnal de lectură ce măsoară pașii acestei deveniri, proză de idei de calitate, unde fiecare carte (considerată) esențială devine optimă oglindire prin care lectorul împătimit descoperă și se descoperă pe sine, convins că "forța cugetării" este "unicul mod al existenței care mă satisface total". Curios, la prima vedere

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
liceului, care l-a ajutat să gândească independent, Sandu Tzigara-Samurcaș care l-a îndemnat să redescopere calea credinței sau prof. I. Sârbu cu care își va susține lucrarea de licență (1970). Nu în ultimul rând, contează în acest parcurs al devenirii spirituale, întâlnirile cu Dostoievschi (Frații Karamazov), Lev N. Tolstoi (Învierea), William Shakespeare (Hamlet), Goncearov (Oblomov), Montaigne (Eseuri), Confucius, Tagore, Twain, J. London, J. Osborne, Turgheniev, A. Huxley, Rabelais, S. de Beauvoir... La fel de substanțiale, profitabile și rezistente s-au dovedit lecturile

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
să reținem și nota 1890 unde găsim: "Mă bucur de orice izbândă românească în lume. Trebuie redescoperit patriotismul după ravagiile internaționalismului proletar." Din motive de europenizare / mondializare, ideea rămâne foarte actuală. Un spațiu generos, nu mai puțin dramatic, se acordă devenirii / maturizării sale sentimentale. Convins că "viața fără iubire e un calvar", ajunge să vadă în iubire "un lung și frământat proces de cunoaștere a lumii", "cel mai bun mijloc de autoeducație" și sfârșește, în urma unei căsătorii nepotrivite, să vadă în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
altă parte: "Opera lui Sadoveanu este o nesfârșită și sfâșietoare bătaie de clopot. De nuntă și de moarte". Din perspectiva timpului, unele puncte de vedere sunt discutabile, dar asta nu scade cu nimic valoarea unei cărți ce încearcă a sugera devenirea unui eseist de excepție. Spre exemplu, e greu de acceptat astăzi imaginea lui E. Barbu prezentat ca "un Soljenițân cu mască", fără să ținem cont de Șoseaua nordului, Facerea lumii, Incognito. Nu mai puțin atractive sunt paginile dedicate lui Dostoievski

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Tânăr fiind este preocupat de adevărul raportat la profunzimea sentimentelor de dragoste. Experiențele erotice îl face să tragă concluzii pesimiste: "Iubirea e ridicolă atunci când e falsă" (858) sau "Aș putea zice că mă pândește calea desfrâului" (854). Cât privește perspectiva devenirii viitorului critic și teoretician literar, se pare că s-a ajuns deja la acea capacitate de disociere a valorilor, de raportare la o concepție proprie. Autorul jurnalului nu ține cont de aprecierile autorizate, la modă pe vremea aceea, ci emite

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
firul ideilor sale urmează aici, ca și în celelalte cărți ale sale, calea unei Tradiții consacrate (majuscula trimite la o arheitate, nu la un calificativ de excepție) în continuarea gândirii "arheului" lui Eminescu, "arhetipului" lui Eliade, "logicii lui Hermes" și "devenirii întru ființă" a lui Noica, "lumenului" Părintelui Stăniloae, "nivelurilor de realitate" cu "terțul ascuns" al lui Ștefan Lupașcu și a sintezei transdisciplinare a lui Basarab Nicolescu. Problema cheie care a declanșat marea sofistică în jurul postmodernității este transcendența". În jurul transcendenței se

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
polemist ajunge să se întrebe cu îndreptățire: "Enigma rămâne următoarea: de ce aceste odrasle ale unor foști kominterniști preferă, totuși, să rămână într-o țară atât de execrabilă?", dar să presupună și răspunsul, unul foarte aproape de adevăr: "Bănuim că pariază pe devenirea nonromânească a românilor, pe disponibilitatea urii de sine a mutantului moștenit din comunism, pe doctrina dispariției națiunilor". O rușine continuă că este român îl roade pe H.-R. Patapievici, "ceea ce iarăși poate fi o mistificare", adaugă în paranteză Theodor Codreanu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cu a lui Cioran, ci cu a lui I. Ludo, din revista Răspântia, din anul 1947, când ataca nimicitor România, pe Rebreanu și Iorga, identificându-i cu "cretinologia" românească și pregătind, astfel, terenul pentru instaurarea bolșevismului răzbunător. Adică pentru o devenire nonromânească a omului român". Dincolo de o genealogie ideologică, ușor recognoscibilă, ar mai fi și niște complexe freudiste, foarte interesante prin perspectivele ce le deschid asupra unor personalități sfâșiate din spațiul românesc: "H.-R. Patapievici pare a fi o tipică personalitate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Corola-website/Law/107600_a_108929

secretari ai comunei, orașului, subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului București, respectiv ai județului în care funcționează, fără vreo alta formalitate. Articolul 129 (1) Consiliile locale și județene, precum și primării aleși în cursul unei legislaturi, ca urmare a dizolvării unor consilii sau devenirii vacante a unor posturi de primari, încheie mandatul predecesorilor. ... (2) Prevederile alin. (1) se aplică și consiliilor și primarilor aleși în cursul actualei legislaturi. Articolul 130 Legea nr. 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare, Legea nr. 5/1990

LEGE Nr. 69 din 26 noiembrie 1991 *** Republicată Legea administraţiei publice locale. In: EUR-Lex (1991) [Corola-website/Law/107600_a_108929]