5,812 matches
-
față, termină ceva de citit, apoi răspunse la un apel al unuia din telefoanele care sună pe biroul său. - Cine e acolo la voi șeful "Frățiilor de cruce" pe școală? Îi spusei numele pedagogului care le organizase, strîmbîndu-mă cu un dispreț neascuns, ghidat de instinct, pentru a nu intra în detalii despre "Frățiile de cruce", detalii pe care nu le cunoșteam și pentru a-l intriga și abate discuția spre idei și nu spre fapte din școală. - Ce, zise, nu se
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
naibii, nu știu ce-a făcut! N-aveam nici un chef! Nu-mi mai plăcea de el. Era cel mai mare dintre cei trei copii cu care venise tata de la prima lui muiere. După ce lucrase un timp la U.C.B. stârnind disprețul nostru al tuturor (la U.C.B. adică Uzinele Comunale București), fusese măturător de stradă, intrase la S.T.B., Societatea Tramvaie București, unde se calificase sudor autogen. Ar fi trebuit, după această victorie, să fie mulțumit și să se împace cu familia
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
știm asta de la Caragiale și într-o compoziție liberă le pun unde cred eu ca e necesar..." " Iar eu, ca dascăl al dumitale, te previn că le pui greșit din punct de vedere gramatical!" mi-a răspuns el cu un dispreț la fel de afectat ca și întreaga lui persoană. Am tăcut și eu disprețuitor și nici măcar n-am vrut să-mi revăd teza și să mă conving dacă el sau eu aveam dreptate. Păstram în amintire neștearsă prețuirea profesorului meu de română
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
hol ne-am întîlnit cu domnul Lascăr, care parcă ne-ar fi așteptat. - Ce e cu dumneata aici? a strigat el. Dumneata nu mai ai dreptul să intri în această școală... Iar dumneata, cine ești? Ucebe, a silabisit el cu dispreț, apucîndu-l cu o smucitură pe Diaconescu de braț, care avea într-adevăr pe mânecă o banderolă U.C.B., ieși imediat afară din hol, nu primim aici pe toți măturătorii de stradă. Diaconescu a zvâcnit din umeri cu același dispreț pentru
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu dispreț, apucîndu-l cu o smucitură pe Diaconescu de braț, care avea într-adevăr pe mânecă o banderolă U.C.B., ieși imediat afară din hol, nu primim aici pe toți măturătorii de stradă. Diaconescu a zvâcnit din umeri cu același dispreț pentru individul din fața lui: - Sunt absolvent al Școlii normale, și nu vă permit... Dar cel care nu putea permite era celălalt, instalat într-o clădire în care era stăpân și a chemat portarul să ne dea afară. Și ne-a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am unde. Cine să te învețe? Am înțeles că n-avea rost să insist. I-am cerut scrisoarea înapoi, mi-a dat-o, am rupt-o în fața lui și i-am aruncat-o pe birou. Vroiam astfel să-mi arăt disprețul pentru neânțelegere și micime sufletească crezând, în naivitatea mea, că o să-i pese. Și am părăsit indignat încăperea fără să-i dau bună ziua. " Dacă m-am hotărât ca de pe acum să fiu scriitor, mi-am spus afară liniștit, atunci să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
slab, cu gât puternic. Nu deschidea gura decât ca să spună cuvinte scurte și memorabile, pe care apoi le repetam zile întregi... Viața e o fântână... Omul e soiul dracului... Norocul e chior... Felul cum le spunea, cu resemnare, sau cu dispreț amuzat, le încărca de un umor în care zăcea experiența lui de-o viață... nu-i părea rău, dar nici, privind în urmă, nu se entuziasma: un imens căscat pecetluia adesea acest trecut dominat de o singură patimă, fiindcă nici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
adresă iar masivul cu un entuziasm controlat, nu de propria sa natură, ci de prezența "șefului generației", cum avea să fie numit mai târziu Geo Dumitrescu. Acuma, mai adăuga masivul, gata... - Gata, ce? zise într-adevăr Geo Dumitrescu cu un dispreț interogativ. Trebuie să vii să-i spui un lucru pe care el singur îl știe de mult? Nu trebuia să debuteze la Albatros încă de anul trecut? Ce-ți lucesc așa ochii de entuziasm? El e mai liniștit. Parcă ai
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Nici nu știam cum îl cheamă, nu-i făcusem nimic, nu schimbasem cu el nici un cuvânt de când venisem acolo. Și totuși aveam sentimentul că ne cunoaștem bine unul pe altul, eu ura lui mocnită, absurdă și scabroasă, el nepăsarea și disprețul meu pentru persoana lui care nu mă interesa. Pe domnul Bosch îl înțelegeam, nu-l salutasem atâta vreme după ce mă angajase, eroare care se îndreaptă greu, sau nu se îndreaptă, începusem și eu să-i port pică, serviciul îmi devenise
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ÎNFĂȚIȘAREA I SE SCHIMBĂ BRUSC. VIOICIUNEA ÎI PIERI, SCLIPIREA OCHILOR I SE STINSE. SE APLECĂ ÎNAINTE PESTE BIROU, CA ȘI CUM L-AR FI COPLEȘIT DINTR-O DATĂ O OBOSEALĂ IMENSĂ, ȘI SE PRĂBUȘI FĂRĂ VLAGĂ. "A LEȘINAT!", ÎȘI ZISE MARIN PLIN DE DISPREȚ. EȘECUL LUI BURNLEY ÎL AFECTA MAI MULT DECÂT TRĂDAREA. FIUL LUI ERA UN LAȘ, UN OM DE NIMIC! RUȘINEA ÎL ARDEA CA FOCUL. SE APROPIE DE EL, ÎL APUCĂ DE PĂRUL ÎNGRIJIT PIEPTĂNAT ȘI RIDICÂNDU-I CAPUL, ÎI DĂDU CÂTEVA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DE LA TREBURI, ÎNTR-UN FEL SAU ALTUL. DE ACEEA ACCEPTAREA DE A SE CONFORMA CÂT DE CÂT DORINȚELOR ACESTOR INTRUȘI ERA VITALĂ. Bănui că Arallo va fi nemulțumit de faptul că dispăruse o zi întreagă. Pentru scurt timp, simți tot disprețul pe care un personaj atât de neimportant ca Arallo îl putea inspira unui conducător de grup, dar își aminti repede care erau condițiile. Era inutil să se eschiveze. Apăsă pe un buton de contact. SPUSE EL CU O VOCE CLARĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
lui Peeler se prăbuși, se adresă celorlalți pe un ton glacial: ― După părerea mea, Peeler și Yarini joacă pentru Marele Judecător. Dacă mai tolerați prezența unor astfel de lași la viitoarele întruniri ale Consiliului Conducătorilor de grup, sunteți demni de dispreț. ― În orice caz, David, tu nu vei fi aici ca să vezi cine e prezent la întrunirile Consiliului, spuse conducătorul de grup Elstan, lugubru. ― Ai dreptate, răspunse Marin. Povesti liniștit cum, înainte de a veni la ședință, își anunțase public demisia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
pe femeie ca printr-o ceață deasă și umedă. Nu mai găsea vreun rost să se obosească. Dar tresări, dintr-odată. Femeia încă mai zâmbea... zâmbetul pierduse însă compasiunea, până și simpatia încercată, pentru o clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
greoaie și cretine, pe judecata lor subțirică. Urlă că unul ca mine, un aiurit, leneș, vicios, nu e de mirare să nu poată face față unor grave îndatoriri ! Găsesc, în sfârșit, prilejul de a mă jigni. Scuipându-mi în obraz disprețul și ura lor. Chinuindu- mă cu neîncrederea lor imbecilă. Nu e ușor. Mai ales pentru unul ca mine. Neîncrederea este pâinea mea de toate zilele. Uscată, câteodată, ca un bloc, un bolovan uriaș prăbușindu-se, de pe munte, cu zgomot, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Unchiașul gâfâie, încălzit. Avea, în răstimpuri, asemenea stări tulburi. Deținuta aștepta, crispată, la gândul că s-ar apropia. Camera se umplu, însă, deodată, de țipete. — Nu, nu e o aiureală, nu e nici o farsă ! Nu trebuie să zâmbești cu atâta dispreț. Poate mă plătește cineva și pentru acest joc dublu și pentru mișcările în avans ale rolului meu, de unde știi ? Cine îți dă dreptul să mă disprețuiești ? În timp ce urla, aprinsese, brusc, lampa de deasupra biroului, spre a-și verifica bănuielile. Se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
spun, din cărți sau inventat, din cărți inventate, tot n-au cum să bage de seamă. Această așa-zisă timorare, semănând cu respectul, crește, odată cu ura împotriva mea, a dumitale, a oricui are legături sau crede în cărți. Ura și disprețul împotriva cărților, reale sau inventate ! N-ar fi în stare să priceapă cât de ireală este o carte reală. Cât de reală poate fi o carte încă nescrisă, din momentul când conținutul ei, chiar dacă imaginar, se află în mintea unui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
veacuri. Sute de copaci s-ar ridica în urma pașilor. Înalți, unul lângă altul. Negri, deși, parcă de sticlă. Doar ochiul aprins al ferestrei s-ar mai zări printre ei. Tot mai departe, însă, în atelierul unde se împotrivea spaimei și disprețului celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu Vera produc comentarii. Surprizele se aflau mai ales în Lucian, încântat de patosul interogativ al celuilalt, mobilizat de neliniștile și lecturile unui interlocutor căruia îi încredința faliile ascunse, împotmolirile, chiar dacă atât de bine adăpostite sub ținuta reticentă. Orgolios, scrupulos : disprețul față de plebe, convertit în distantă cordialitate. Egoismul disimulat în corectitudine, setea afectivă deviată în ironie și maniere scrobite ?... Își povestiseră episoade ale trecutului, dar și în curs. Într-o deplasare comună de câteva zile pe șantier, află că Lucian avusese
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pământului groparii zvârleau lut galben, lipicios... Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. Priveliștea îl supăra, deși căuta să nu-și dea pe față nemulțumirea. În dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată, cu mormintele așezate ca la paradă, cu crucile albe, proaspete, uniforme. În stânga, la câțiva pași, începea cimitirul satului, îngrădit cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe rusește. ― Nu pricepe ăsta, don' căprar, limba noastră, zice atunci un soldat, îndreptîndu-se din șale. ― Nici nu-i vina lor că țara-i păcătoasă, adăugă îndată cellalt soldat, proptindu-se în lopată. Toți trei militarii priveau acuma cu mare dispreț la țăranul care, neînțelegînd vorbele străine, plecă rușinat capul în groapa cu fundul galben, adâncă de vreo jumătate de metru. ― Ei, ce stați? Ce leneviți? strigă deodată caporalul, luîndu-și seama. Asta-i groapă? Nu vi-e rușine?... Uite-acu pică convoiul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi fost zadarnică orice apărare... A fost de un cinism într-adevăr nemaipomenit. N-a deschis gura toată vremea și n-a vrut să răspundă măcar la întrebările președintelui... Ne-a privit sfidător, pe rând, cu un fel de dispreț falnic... Chiar sentința de moarte a primit-o zâmbitor și cu niște ochi... Firește, asemenea oameni nu se spăimântă nici de moartea infamantă... Când l-au prins, într-un unghi mort, o patrulă comandată de ofițer, a vrut să se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe deplin împăcată, absolut pe deplin... Klapka, buimăcit mai ales de asprimea glasului, murmură: ― O, Doamne... dovezile... când e vorba de o viață de om... Pe buzele subțiri, cu colțuri supte ale locotenentului răsări un amestec de ironie și de dispreț: ― Uitați, domnule căpitan, că suntem în război și pe front!... O viață de om nu e îngăduit să primejduiască viața patriei!... Dacă ne-am călăuzi după considerații sentimentale, ar trebui să capitulăm în fața tuturor... Se vede însă că sunteți ofițer
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stabilindu-se însă că nunta vor serba-o când va termina Apostol studiile, peste un an sau doi. Curând, după logodnă, sosi în Parva un locotenent de vânători imperiali, foarte țanțoș și încrezut, feciorul judecătorului ungur. Apostol îl privi cu dispreț, zicând că e gol și sec, pe când Marta îl găsi interesant și drăguț... Duminica următoare avu loc "balul filantropic". Deși Apostol nu era dansator, în seara aceea a dansat cu furie, ca nu cumva să rămâie mai prejos de "cellalt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au pus la cale măcelul milioanelor de robi inconștienți! Mă mir că... ― Noi apărăm patria, prietene, moștenirea strămoșească! îl întrerupse Varga, calm, cu o superioritate mândră în glas. ― Aici, în inima Rusiei, e patria d-tale? întrebă Gross cu mare dispreț. ― Unde-i datoria, acolo-i patria! interveni Apostol, dar cu atâta sfială, că nimeni nu-i luă în seamă vorbele. ― Patria noastră e moartea... pretutindeni și mereu moartea, bolborosi Cervenko cu o convingere adâncă. ― Fiindcă suntem lași! strigă Gross, înflăcărat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai pot! Am crezut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, și acuma mă gâtuie... Ai văzut privirea lui Svoboda sub ștreang?... Nu se poate să n-o fi remarcat, toată lumea a văzut disprețul și mândria și nădejdea... Asta-i moartea noastră eroică! Pe frontul italian, un român a fost spânzurat pentru aceeași vină... Am văzut bine, a avut aceeași privire în fața funiei... Atunci însă n-am priceput nimic. Tocmai peste câteva luni mi-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]