4,016 matches
-
întâlnim la formele sferice ale planetelor și stelelor. Dacă această modalitate este explozivă, cred că putem vorbi și de una implozivă, de absorbție a energiei în interior, în centrul formei. Lucrurile își caută, își definesc mereu forma. Fiecare formă se echilibrează în imagine fie singular, fie în dialog cu altă imagine sau în relație cu mai multe. Chiar monologul formei în imagine înseamnă prima modalitate compozițională. De felul în care este fixată forma în imagine, ea intră în relație tensionată cu
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
ea intră în relație tensionată cu suprafața. Modalitățile frecvent întâlnite în compoziție ne arată că forma fie domină imaginea, fie este dominată de spațiul înconjurător. Creatorul își propune să elibereze compoziția realizând o lucrare expresivă, în care tensiunile vectoriale se echilibrează. Dialogul formelor este modalitatea cea mai des folosită. Permanent trebuie să existe o relație în care o formă să fie dominantă. Există și exemple strălucite de egalități expresive, dar cu o configurație diferită a formelor care au și unele elemente
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
aproximativ 30% din totalul pacienților, în creștere cu 10% față de perioadele anterioare (fig. 2). Dintre aceștia aproximativ 5% au necesitat insulinoterapie de la debut, procentul rămânând constant de-a lungul timpului, restul de 95% fiind pacienți la care boala a fost echilibrată inițial numai prin dietă (35%) sau prin dietă și tratament oral (60%) (Ionescu și colab., date nepublicate). În ceea ce privește incidența pe sexe avem o predominență netă la sexul feminin 58%, față de 42% la bărbați, diferența crescând și mai mult în cazul
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
diferă doar în ceea ce privește distribuția capacităților. Ele sunt definite de evoluția schimbătoare a marilor puteri. La modul abstract, ordinile internaționale variază în funcție de numărul marilor puteri. Echilibrarea Concluzia teoretică centrală a realismului structural este că, în anarhie, statele tind mai degrabă să echilibreze sistemul (balance) decât să se alinieze (bandwagon) (1979:126). În ordinile politice ierarhice, actorii tind să se alinieze candidatului din frunte sau celui care a ieșit recent victorios, deoarece "înfrângerea nu le pune securitatea în pericol" (1979:126). "Aliniații" încearcă
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Statele slabe nu prea au de ales decât să ghicească corect și să spere că o coalizare timpurie cu câștigătorul le va aduce un tratament favorabil. Ar fi prostesc din partea puterilor mari să se comporte astfel. În schimb, ele vor echilibra, atât pe plan intern, prin realocarea de resurse pentru securitatea națională, cât și pe plan extern, mai ales prin formarea de alianțe și alte înțelegeri formale sau informale (Randall Schweller 1994, 1997, totuși, a susținut posibila raționalitate a alinierii în fața
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de două decenii au rămas implacabil ostile Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, inamicul comun, Germania hitleristă, a creat alianța americano-sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial. În ciuda diferențelor interne profunde dintre ele și a istoriei de animozități, ele au echilibrat împotriva unei amenințări comune. După război, Statele Unite și Uniunea Sovietică au devenit din nou adversari. În această versiune a teoriei, totuși, diferențele interne și ideologice nu au cauzat o rivalitate înnoită (deși este posibil să fi influențat virulența și forma
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
rivalitate înnoită (deși este posibil să fi influențat virulența și forma sa). Inamiciția a fost indusă structural. Într-o lume bipolară, fiecare superputere este singura amenințare serioasă pentru securitatea celeilalte. Fiecare, indiferent de preferințele și înclinațiile sale, trebuie să o echilibreze pe cealaltă. Războiul Rece, în această ordine de idei, nu a fost determinat de nimeni, ci a fost rezultatul normal al bipolarității. Expansiunea sovietică în Europa Centrală și de Est nu a avut loc nici din cauza liderilor malefici de la Kremlin
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
punem preț pur și simplu nu putem spune dacă există în sistem o amenințare pe care să o combatem. Astfel că Stephen Walt (1987), unul din studenții de frunte ai lui Waltz, a introdus teoria echilibrării amenințării: statele caută să echilibreze nu împotriva (tuturor) capacităților externe, ci împotriva amenințărilor, care sunt definite atât prin intenții, cât și prin capacități. În acest sens, putem compara comportamentul american față de arsenalele nucleare ale Marii Britanii, Franței și Chinei (sau ale Israelului, Indiei și Coreei de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
caracteristici obișnuite ale relațiilor intenaționale, dar simplificarea în aliați și adversari este una folositoare.) Statele se tem arareori de toate concentrările de putere externe, iar frica lor nu este bazată doar pe capacitățile materiale. Statele, de exemplu, sunt predispuse să echilibreze mai curând împotriva adversarilor, decât a aliaților. Dimpotrivă, considerațiile referitoare la avantajele relative pot apropia aliații, situație ilustrată și de sprijinul Statelor Unite pentru integrarea europeană în anii 1950 și 1960. Atât aliații, cât și adversarii pot avea interese comune sau
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
scădere a înălțimii plantei, lucru întâlnit și în cazul când la aceleași doze de azot s-a adăugat 120 kg K2O s.a/ha. Prin combinarea celor trei îngrășăminte chimice, indiferent de doză, se observă că înălțimea plantelor este foarte echilibrată la toate variantele pe care noi le-am cercetat, valoarea oscilând în jurul a 53-58 cm, depășind martorul cu peste 15 cm în majoritatea cazurilor (tabelul 38). Numărul de ramificații principale, în medie pe o plantă, a fost cuprins între 4
NĂUTUL by OVIDIU UNGUREANU, MIHAIL AXINTE, GINA UNGUREANU, ELENA UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/91866_a_92807]
-
parametri tehnologici din cadrul semănatului la năut. Talia plantelor a avut valori cuprinse între 41,8 cm (EIII x 60 cm) și 52,9 cm (EII x 15 cm) în anul 1998, pentru ca în anii următori valorile să fie mult mai echilibrate între ele, de la 34,2 cm (EI x 60 cm) până la 36,5 cm (EII x 15 cm) în anul 1999 și de la 32,3 cm (EIII x 60 cm) până la 36,2 cm în anul 2000. în medie pe
NĂUTUL by OVIDIU UNGUREANU, MIHAIL AXINTE, GINA UNGUREANU, ELENA UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/91866_a_92807]
-
le impune pentru a evita bascularea În non-sens sau În vid. [...] Am fost frapat Întotdeauna de caracterul poetic al lucrurilor obișnuite, derizorii. Ele sunt cele care cheamă la ordine”, declară creatorul unui nou Mersault a cărei propensiune spre vacuitate este echilibrată de psihologia vetustă dar sănătoasă a eroului de roman polițist. Un Mersault pe care-l salvează lucrurile, ocazional femeile, niciodată definitiv ci pe perioade scurte, pe momente: prezența unui obiect, o călătorie cu avionul sau o femeie frumoasă pe treptele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
obiective", ceea ce este, probabil, cel mai rău lucru care se poate reproșa unei decizii medicale... Totuși, prima de plăcere nu este neglijabilă: medicul de clinică are în buzunarul său, la îndemînă (DSM IIIR este un "mini"-manual) ceva care să echilibreze ecranul-expert. Și dacă el nu dispune de ecranul magic, posedă cel puțin procedeul, protocolul deciziei-miracol, este, și el, magician. V. Concepțiile mecaniciste și mass-media Așa cum s-a văzut în legătură cu inteligența artificială, punctul de plecare al unei reflexii despre comunicare este
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
suspendată mai întâi de un punct și apoi de altul, aproape de conturul său. Locul în care verticalele lăsate să cadă din punctele de suspensie se intersectează este centrul de greutate al obiectului, centrul său dinamic. Se poate obține același rezultat echilibrând un obiect plat pe vârful degetului; procedând astfel, căutăm intuitiv locul în care forțele care trag obiectul în jos se țin în echilibru. Acest proces de testare a forțelor fizice prin senzația chinestezică este asemănător cu testarea comportamentului forțelor vizuale
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
intersectează este, evident, centrul de echilibru al figurii. În planul orizontal, toate direcțiile spațiale sunt permutabile, cu excepția cazului în care li se conferă un anumit rol. Din moment ce toate punctele figurii orizontale au aceeași relație cu baza, cele două bare se echilibrează una pe cealaltă și, prin urmare, stabilesc centrul în jurul căruia forțele configuratoare sunt uniform distribuite. Sistemul centric domină fără discuție. Dacă cineva ar dori să întărească această simetrie, ar putea străpunge centrul ca o axă verticală. Acest lucru ar întări
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
justifică, de asemenea, un fapt de care ne vom ocupa în curând; un element din partea superioară a unei structuri poartă o greutate vizuală mai mare decât unul din partea inferioară și, prin urmare, ar trebui să fie mai mic, pentru a echilibra un element corespunzător din partea de jos. În timp ce crucea orizontală este pur centrică, numai cea verticală arată centricitatea supusă influenței sistemului excentric, reprezentată aici de atracția gravitațională. În consecință, centrul figurii care era limitat la punctul de intersectare din planul orizontal
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este atras de el sau ambele. În același timp, asemenea unei excrescențe derivate din bază, printr-o mișcare în afară și ascendentă, se evidențiază un anumit efect al turnului. Mărimea și volumul galeriei turnului stabilesc un raport perfect care le echilibrează în contextul ansamblului clădirii. Percepând galeria drept centru secundar dependent de masa primordială a clădirii, aceasta dobândește greutate vizuală datorită distanței sale față de centrul principal de dedesubt. „Efectul de elastic” creează tensiunea sau energia potențială, având ca rezultat creșterea în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
diferite grade. Numai urciorul alb din partea de sus în stânga urmează explicit direcția verticală. Această stabilitate îi conferă o dominantă greu de egalat de alte obiecte. Ca stabilitate îi urmează tigaia cu capac, a cărei întindere pe orizontală creează o relație echilibrată cu vectorul vertical. Pâlnia mică este cel puțin dreaptă și simetrică, dar pe farfurie predomină un centru independent și plosca albastră din stânga se abate ostentativ de la verticală. În ceea ce privește aranjamentul ca un tot unitar, partea de jos a pânzei este ocupată
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a celor patru laturi ale sale - un centru bazat pe echilibrul vizual, coincizând însă în linii mari cu centrul geometric. Centrul ramei este nu mai puțin centrul compoziției, în sensul că toate ponderile formelor și culorilor utilizate de pictor se echilibrează în jurul mijlocului. Este obligatoriu să se întâmple așa? Este artistul obligat să-și echilibreze compoziția sau este liber să n-o facă? Răspunsul, cred, constă în aceea că echilibrarea este necesară pentru a împlini ceea ce susține artistul. O compoziție neechilibrată
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în linii mari cu centrul geometric. Centrul ramei este nu mai puțin centrul compoziției, în sensul că toate ponderile formelor și culorilor utilizate de pictor se echilibrează în jurul mijlocului. Este obligatoriu să se întâmple așa? Este artistul obligat să-și echilibreze compoziția sau este liber să n-o facă? Răspunsul, cred, constă în aceea că echilibrarea este necesară pentru a împlini ceea ce susține artistul. O compoziție neechilibrată va apărea ca o mișcare întreruptă, o acțiune paralizează în încercarea de a ajunge
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
existat, dar că nu a fost dusă la îndeplinire. Astfel, dacă artistul dorește ca opera sa să-și transmită mesajul singură, și nu doar să-l stimuleze pe privitor să-și facă o imagine proprie, compoziția va trebui să fie echilibrată. Aceasta nu înseamnă neapărat că ponderea vizuală este distribuită omogen pe pânză. Atari compoziții omogene există într-adevăr, dar constituie excepții. Cel mai adesea, tema operei necesită o ierarhie de centri, unii mai grei decât ceilalți. Voi începe să explorez
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
tema operei necesită o ierarhie de centri, unii mai grei decât ceilalți. Voi începe să explorez relația dintre această ierarhie și centrul de echilibru al ramei aruncând o privire asupra lucrării lui Claude Monet Gara Saint-Lazare (figura 36). Compoziția este echilibrată cu grijă în jurul mijlocului - o structură stabilă, accentuată de simetria acoperișului gării, al cărei vârf se află pe verticala centrală a pânzei. Adică centrul nu este dat ca un punct în mijloc, ci ca un vector excentric îndreptat în sus
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ouăle din coș trece neobservată pentru cumpărătorul care dosește ouăle cu mâna dreaptă, ciupind fata bucălată cu mâna stângă. Tinerețea clocotitoare a formelorrotunde se manifestă într-atât în spațiul picturii, încât adumbrește vectorii excentrici ai piepturilor, capetelor și brațelor . Pătratele echilibrează coordonatele Întorcându-ne la pătrat, avem din nou de-a face cu o formă simetrică din punct de vedere centric. În acest sens, o ramă pătrată se aseamănă cu un tondo. Dar în timp ce cercul are de nenumărate ori mai multe
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Intenția era de a reprezenta perfectul echilibru dintre vertical și orizontal, un univers imponderabil, omogen și infinit, neîndatorat nimănui și nici unui lucru. Din acest motiv, el a ocolit și orice referire explicită la centru. Cu siguranță, picturile sale sunt subtil echilibrate în jurul unui câmp central, pentru a da compoziției motivarea necesară, dar pe care îl descoperim cu dificultate. Albers evitase, de ase menea, să marcheze explicit centrul, dar în pictura sa locul centrului de echilibru este clar indicat prin deviația pătratelor
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
masa grea a capului ca un trunchi de copac. Simplitatea izbitoare a ochiului mare adaugă o greutate atât de mare feței, încât l-ar dezechilibra dacă nu ar fi așezat pe axa centrală a tabloului. Prin așezarea sa, greutatea ochiului echilibrează figura și nu acționează ca o consolă greoaie care ar face capul să se încline. Legată de axa centrală, postura curajoasă a capului este ținută într-o nemișcare ce subliniază frumusețea clasică a feței. Când o parte a unui obiect
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]