16,377 matches
-
o să sun la ziar și o să le zic că sunt soția lui. * Oare ce mai face nevastă-mea? Oare cum se împacă Mișu cu Mariana? Oare mă caută poliția? Oare m-au uitat? Eu, Costică Popa, mă uit acum pe geamul unui palat. MaxiBarul ar trebui să fie acolo. Eu, Costică Popa, mă gândesc acum la soția mea și la gâgâlicea din burta ei și la Mișu. Oare ei la ce se gândesc acum? Eu, Costică Popa, mă gândesc acum la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
fuga ei de lume era mai degrabă rezultatul mizantropiei și al fricii. Și iată, acum, și puțin masochism. Și în fond, la ce bun să trăiești? Contesa văzu în oglindă un colț din veșmântul negru al Maicii Tereza. Fugi la geam: doar o ușoară mlădiere a tufelor de trandafiri. I se păruse. Dar această părere îi aduse aminte Contesei de drumul pe care o pornise, de responsabilitatea pe care o avea față de acest suflet, de misionariatul care nu face diferențe între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nu râdă. - Unde ești, îngerașul meu baroc? De ce mă lași să mă topesc de dorință și îngrijorare? Contesa privi cu groază fereastra deschisă. - Unde ești, opera mea? Opera chițăia înfundat. - Deci ai plecat! Viața Contesei se sfârși aici. Să sară geamul și să alerge goală prin Babilon în căutarea Euridicei grăsune? Să-și taie venele, să aștepte șerpii din grădină, să se arunce în fața trenului, să ia cianură, mătrăgună, acid sulfuric, pastile, benzină, șampon, să se dea cu capul de pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
unele lucruri de care îmi aduc aminte cu o acuratețe incredibilă. Stăteam mai mulți la etajul acela. Unii erau mai vechi și aveau spații mai mari și mai frumoase, eu eram cel mai tânăr și aveam doar cabinuța mea cu geam către crematoriul din curte. Răducu Ițcuș, un actor împăcat cu sine și cu o anume medriocritate luminoasă și suficientă, Ovidiu Moldovan, Cocoșelul, un fel de tânăr furios, domolit repejor la cârciumă în preajma lui Rauțchi și Cozorici, și mai ales Nic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
breaslă, eu care nu am lăsat prea mulți să-mi treacă pe dinainte. ― Îți place dulceața? mă întreabă Berechet după ce mă opresc din povestit. ― Îmhî, mormăi eu, cu lingurița tocmai în gură. Se lasă o tăcere de pluș, de dincolo de geamuri răzbea către noi murmurul mașinilor de pe Magheru, Berechet mânuia cu delicatețe în mâini un presse papier elegant și ofta cu bucurie, ca de o clipă fericită pe care nu vrei să o mai termini. Mă uit la el cu admirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
n-o mai lungesc. În timp ce cobor pe scări, mă întâlnesc cu Johnny care urca, având în brațe niște haine. ― Ce dracu’ faci, mă? îl întreb eu. ― M-a prins aia cu una în casă. ― Și? ― I-a aruncat hainele pe geam, te gândești? ― Și aia unde e? ― În casă, cu nevastă-mea. ― Păi atunci, petrecere frumoasă! ― Hai, pa! Mă duc în casă, dar somnul se dusese naibii. Mă foiesc un pic și decid totuși să cobor să nu se bată, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
oferit de mii de ani încoace. Ce aiureală, căci cerul arată, de fapt, cu totul altfel. Suntem prizonierii Pământului nostru și ai mișcărilor sale de rotație și revoluție, vedem un cer care nu există decât din punctul de vedere al geamului minusculei noastre celule și, culmea, inventăm sumedenie de povești fascinante despre o minciună cu adevărat frumoasă, căci nimic nu se compară cu un cer înstelat într-o noapte călduroasă de vară. E un capitol special, așa că nu-mi bat capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
medie pentru muncitori. Până nu demult voiai să te faci profesor de sport. Acum nu mai vreau, țintesc și mai sus. Băieții cu găleata de clei tac și sunt pe picior de plecare. Afară s‑a mai potolit aversa, dar geamurile tot se scutură din țâțâni. Sigur că o aversă asemănătoare bate și în geamul Sophiei, făcând să se cutremure mestecenii din grădina ei; ploaia ar putea să ia cu ea și un cuvânt de iubire și să i‑l transmită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu mai vreau, țintesc și mai sus. Băieții cu găleata de clei tac și sunt pe picior de plecare. Afară s‑a mai potolit aversa, dar geamurile tot se scutură din țâțâni. Sigur că o aversă asemănătoare bate și în geamul Sophiei, făcând să se cutremure mestecenii din grădina ei; ploaia ar putea să ia cu ea și un cuvânt de iubire și să i‑l transmită Sophiei. Sophie stă mai mult ca sigur la lumina veiozei și‑și face temele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ar vrea să știe și ea de ce iubirea caută mereu să spargă faimoasele bariere urcând, și niciodată coborând. Și‑l mai întreabă pe Hans dacă nu vrea un iaurt cu fructe ca desert - mai e unul și stă singuratic pe geam - ca să poată judeca la rece. Nu, Hans nu vrea nici un iaurt cu fructe de pe vremea lui Pazvante Chioru’, el vrea să dea pe gât un whisky sau un coniac. Aude pur și simplu clinchetul cuburilor de gheață și vede parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
compozitorul că se afla. Când am deschis ușa, m-a izbit un miros de piele. Înăuntru domnea un talmeș-balmeș de nedescris: mucuri de țigară, ghemotoace de hârtie, cutii goale de casete. M-am uitat mai atent și am observat că geamurile și caroseria nu erau prea curate. În toată dezordinea asta se simțea ceva din adevărata natură umană a compozitorului și o căldură plină de duioșie mi-a cuprins inima. Am desfăcut cureaua de la costumul agățat lângă fereastră. Costumul era dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ca atunci. Simțisem o empatie, o afinitate atât de copleșitoare Încât a trebuit să-mi opresc cu mâna tremuratul bărbiei. „Ceva s-a schimbat“, mi-am spus tulburat și mi-am Îndepărtat privirile de la fața lui Akemi, privind afară, pe geamul taxiului. În depărtare se zărea hotelul zgârie-nori, la unele ferestre era aprinsă lumina, altele erau cufundate În Întuneric, alcătuind un fel de mozaic ce părea să ne Întâmpine. Privește, i-am spus lui Akemi. Privește, hotelul parcă ne așteaptă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
apoi am citit mesajul. Era de la Reiko. „Vin la ora cinci după-amiază la hotel.“ M-am hotărât să o aștept la o masă dintr-un colț al barului. De acolo aveam o perspectivă bună asupra Întregii săli de la intrare, prin geamul de sticlă. Am prizat o linie de cocaină În cameră, Înainte de a coborî la bar. O linie de cocaină avea darul de a mă calma. În plus, orice fel de alcool mi se părea acum mai delicios. I-am explicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fix la un bec, se Întindea În fața ochilor mei, transformându-se apoi treptat În nenumărate pete de lumină. În momentul acela am simțit brusc un curent de aer proaspăt infiltrându-se În mine, ca o rafală de vânt suflând prin geamul spart al unei ferestre. Probabil că o stewardeză tocmai Îmi așezase o mască de oxigen pe față. Am simțit un corp străin de mine atingându-mi pleoapele și Încercând să le ridice. Aceasta a fost ultima senzație de care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
auzisem în viața mea. 3 Miercuri, 31 august În zona aflată la sud de Königstrasse, în Wannsee, se găsesc tot felul de clinici și spitale private - de-alea elegante și scumpe, unde se folosește la fel de mult eter pe podele și geamuri ca și pe pacienți. În ceea ce privește tratamentul, există tendința de a fi adepții egalitarismului. Un bărbat poate să aibă constituția fizică a unui elefant african, că ei tot sunt fericiți să-l trateze de parcă ar fi suferit o comoție, cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cineva care să vrea să se răzbune pe el? Cineva care i-ar putea purta pică? — Vorbiți de o pică serioasă, nu? Nu doar pentru neplata câtorva ore suplimentare. Cred că da, i-am răspuns, aruncându-mi țigara afară prin geamul deschis. Marianne scutură din cap. Apoi zise: — Ia stați puțin. A existat cineva. Acum vreo trei luni, Kindermann l-a dat afară pe unul dintre infirmieri pentru că l-a prins beat. Era un tip după care cred că nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
acestei profesii. Dacă ai descâlcit cazul, atunci ești întotdeauna sigur de o primire călduroasă, indiferent cât de nepregătiți sunt pentru sosirea ta. Am parcat mașina, am urcat treptele de la ușa de la intrare și am tras de clopoțel. Aproape imediat, prin geamul de deasupra ușii s-a văzut o lumină și după vreun minut ușa s-a deschis, dând la iveală chipul posomorât al tuciuriei. Dumneata știi cât e ceasu’? — Abia a trecut de 8, i-am zis. În toate teatrele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o identificare pozitivă, dar pare să fie la fel ca toate celelalte, domnule. L-am sunat pe profesorul Illmann. E pe drum. Unde sunteți, Deubel? — Zoo Bahnhof. Afară era cald, încă, atunci când m-am dus la mașină și am deschis geamul ca să mă bucur de aerul nopții și totodată ca să mă ajute să mă trezesc. Se anunța o zi frumoasă pentru oricine în afară de Herr și Frau Hanke, care dormeau acasă la ei în Steglitz. Am condus spre est, de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu fiu în stare să găsesc timpul necesar. Dar am căutat paginile alea din „Mein Kampf“ - cele despre bolile venerice. Vă spun, asta a însemnat că pentru o vreme am fost nevoit să folosesc o cărămidă pentru a ține deschis geamul de la baie. Ea râse. — Oricum, cred că aveți dreptate. Ea vru să vorbească, dar am ridicat mâna: — Știu, știu, dumneavoastră nu ați spus nimic. Dumneavoastră doar mi-ați spus ce stă scris în minunata carte a Führer-ului. Nu mi-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
O dată. Imediat după război. Dar nu pot zice că îmi plac mult bavarezii. Dar tu? — E prima oară. Dar știu ce vreți să ziceți despre bavarezi. Atâta conservatorism ciudat. Ce prostie fără sens, nu-i așa? Privi o clipă pe geam la priveliștea în mișcare oferită de spațiul rural german. Uitându-se din nou la mine, zise: — Chiar credeți că Streicher ar putea avea vreo legătură cu aceste omoruri, domnule? — Nu ne prea împiedicăm de atâtea indicii în cazul ăsta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Dar era o mașină mare, neagră, cu șofer în față. — El a fost cel care a vorbit cu tine? — Nu, mai era un bărbat pe bancheta din spate. M-am gândit că sunt polițiști. Cel care stătea în spate avea geamul lăsat și m-a chemat când am ieșit pe poartă. Eram singură. Aproape toate celelalte fete plecaseră deja. M-a rugat să mă apropii și, când am făcut-o, mi-a spus că sunt... Fata roși un pic și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
îi dăduse ea, chiar dacă bavarez îmi convenea mie mai mult. Am făcut o pauză, păstrându-mi ultima întrebare până când am fost sigur că ea terminase ce avea de spus. Și acum gândește-te foarte bine, Sarah. Tu ești lângă mașină. Geamul e lăsat în jos și te uiți direct în mașină. Îl vezi pe bărbatul cu mustață. Ce altceva mai poți să vezi? Ea închise ochii strâns și, lingându-și buza superioară, își frământă mintea pentru a găsi și cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Ai fi observat-o pe Hildegard Steininger și dacă ai fi avut un sac pe cap. Arăta de parcă ar fi locuit într-un salon de frumusețe. Din mașină, am auzit-o înjurând și, trăgând mai aproape, am lăsat în jos geamul de la scaunul din dreapta: — Aveți nevoie să vă duc undeva? Ea se uita încă în jur după un alt taxi când mi-a răspuns: — Nu, e în regulă, zise, de parcă aș fi agățat-o într-un colț la un cocktail și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
oi. Da, domnule, răspunse ea pe un ton vesel. Sunt o mulțime de polițiști prin preajmă. Tu nu poți să-i vezi, dar ei sunt cu toții cu ochii pe tine. Înțelegi? Am văzut cum dă din cap în reflecția din geam. — Ești o fată foarte curajoasă. La această remarcă ea începu din nou să cânte, și mai tare, și mi-am dat seama că era cântecul Tineretului Hitlerist: „Steagul nostru îl vedem fluturând înaintea noastră, Steagul nostru înseamnă o vârstă frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mea. M-am uitat peste umăr: Unde sunt oamenii tăi? — Sergentul Hingsen se află la etajul întâi din blocul acela de locuințe, zise el, și am doi oameni pe stradă. Unul face curat în cimitirul de pe colț, iar celălalt șterge geamurile în partea aia. Dacă omu’ nostru apare, o să-l prindem. Părinții fetei știu despre treaba asta? — Da. — Cât spirit civic din partea lor să-și dea permisiunea, nu crezi? — Nu au făcut exact asta, domnule. Ulrike i-a informat că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]