KorAP: Find »[drukola/base=glumi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...147 148 149 ...170 >

4,229 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

Le-a mulțumit mamelor mele pentru vasul cu măsline, brânză și pâine proaspătă care-i fusese lăsat. Înainte de a mânca, a spus o rugăciune într-o limbă care suna ca țipătul de uliu. Am râs la auzul ei, crezând că glumește din nou, dar femeia cu părul roșu mi-a aruncat o privire plină de mâinie. M-am simțit de parcă aș fi luat o palmă și obrajii mi s-au făcut purpurii ca părul ei, care i se vedea acum din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
bună afacere, fetițo, a zis Meryt. Și acel scarabeu pesemne că a fost cu noroc din moment ce ți-a adus o cutie prețioasă și un soț, pe deasupra. Am dat din cap înspre prietena mea și am zâmbit de parcă ea ar fi glumit, dar n-am zis nu. N-am zis nimic. Eram rușinată și înfricoșată. Simțeam o tensiune ciudată între picioare și obrajii îmi ardeau. Și totuși, nu-mi înțelegeam inima pe deplin, pentru că nu semăna cu ce simțisem când îl văzusem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu ținea să se certe. Avea grijile lui cu boala, cu atelierul. Nu-i ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că la prima supărare va prefera să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu ținea să se certe. Avea grijile lui cu boala, cu atelierul. Nu-i ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că la prima supărare va prefera să rămână singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
printre sughițuri și, auzind-o, am râs. O vrăbiuță ca ea? N-avea energia să trăiască, darmite să moară. Și, Doamne, ce surpriză a fost să aflu peste vreo trei zile că fata aceea meticuloasă care bea din plictiseală nu glumise; își pusese capăt zilelor. Încă o dată a trebuit să constat că sufletul femeiesc e la fel de misterios pentru mine ca problema vieții pe Marte. 4 Ca să ajungi la baltă, trebuia să mergi de-a lungul țărmului și apoi să cotești, lăsând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întâi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la mare, iar ziua era prea frumoasă ca să rezist dorinței de a-mi înmuia picioarele în apă și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-i desconsideram pentru bătrânețea lor. Cu excepția Mopsului, la început mi-au fost chiar simpatici și mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. „Nu sunt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc”. Când era singur, adora să-ți vorbească în șoaptă, după ce se uita în toate părțile și se convingea că nu se afla nimeni prin apropiere. Îți comunica atunci tot felul de lucruri delicate; că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu v-am văzut printre ei. Mai degrabă ați fi avut poate șanse să ajungeți la loc de cinste, dacă m-ați fi cunoscut pe mine, să vă inițiez. Tu, Dominic, ai fi beneficiat și de uniformă... Adică nu, am glumit. (Când Dominic înghițea în sec era semn de primejdie.) Ce, nu mai știi de glumă?” Trecutul lui Dominic era aproape legendar. Crescuse într-un bordel unde prostituatele se întreceau să-i dea bunătăți sărmanului copil găsit sau născut pe ascuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să se însoare cu fata unui personaj important. A râs: „Eu? Eu să mă însor astfel? Nici nu mă gândesc. Ori mă însor din dragoste, ori nu mă însor deloc”. Naiv tânărul doctor, căci mama lui și fratele lui nu glumeau când era vorba de interes. Ziceau că numai proștii nu se aranjează. Într-adevăr, presiunile s-au întărit. Atunci, a încercat să se intereseze de fata pe care vroiau să i-o arunce de gât Și s-a îngrozit. Puștoaica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aștept la nesfârșit. Nu neg, îmi place marea, îmi place să fac câte o escapadă în cătun, dar... dacă vreau să rup o floare de scaieți o rup, nu-mi pasă de ghimpii ei...” Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne ca niște cuțite și nu m-am lăsat până nu i-am arătat, ruptă, o floare violetă, pe care după câțiva pași am aruncat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un sacrilegiu afirmația Călugărului care, fiind în vervă, ca totdeauna când era amețit, nu s-a lăsat bătut. „De ce sacrilegiu? a strigat el. Nu e dragostea cel mai sfânt și mai omenesc lucru pe care-l avem?” Eu n-am glumit niciodată cu asemenea lucruri. Pe deasupra nu mi-au plăcut niciodată cei care se revoltă prin cârciumi și, ieșind de-acolo, trezindu-se, devin mielușei. Mai degrabă îl înțelegeam pe Domnul Andrei care întrebat odată dacă el, ca pilot, crezuse în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
simtă sau să se creadă pilot, adică să știe că și de el depindea să se prăbușească: „Eu am învățat ceva când am fost pilot: poți să sfidezi cerul, dar nu e bine să-ți bați joc de el”. Am glumit doar cu lucruri mai simple. Ziceam, de pildă, ca să-l epatez pe Dinu: „N-am nici o pretenție să mă duc în rai. Poarta raiului e construită astfel încât nimeni nu poate intra fofilându-se și nu mi-ar plăcea să fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă mir că n-ați auzit de el. Dar ce pretenție să am de la niște capete seci ca ale voastre... Procesele tale, Antoane, n-au fost decât maimuțăreli în comparație cu el, pricepi? Mai-mu-ță-reli. Nu te uita la mine urât, că nu glumesc. Ai fost tu judecător, dar n-ai cunoscut ce-am visat eu azi noapte. Și proptindu-se bine pe picioare, Călugărul se dezlănțui: — Ascultați-mă, găgăuților, un tribunal care judecă un mort s-a mai văzut, dar un mort care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vreți să înțelegeți? Nu râdeți, vă rog”, am continuat cu ochii la Mopsul. „Nu vă simțiți bine, domnule sculptor?” zise în sfârșit Domnul Andrei. „Poate ați stat prea mult la soare”, își dădu cu părerea Siminel. Dar mă răcorisem. „Am glumit”, le-am spus și toți s-au liniștit, după care mi-am reluat obișnuitele istorii zilnice, fără să-mi mai pese de Mopsul; îmi era de ajuns încântarea din privirile celorlalți. Nu-i silea nimeni să stea în soare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cât tânăr, în ciuda anilor, e slab în fața dorințelor. N-are puterea să renunțe, cedează în fața lor. Se apleacă spre izvor fiindcă nu-și poate stăpâni setea. Când face pe înțeleptul, gata. S-a terminat. Vedeți prin urmare că n-am glumit spunând că bolile ne deschid ochii. Ascultați-mă pe mine, viața e un miracol ticălos de scurt”. Și zicând asta, „Taifunul Victoria” întoarse brusc căruciorul și dispăru. Am luat din această întâlnire ceea ce mi-a convenit. Dorințele clocoteau în mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Dinu și-a continuat drumul, lăsându-ne singuri. Aș fi preferat să discut cu Laura a doua zi, dar nu găseam nici un pretext ca să plec. Avea fața urâțită de lacrimile care, ștergându-i fardul, lăsau urme și am încercat să glumesc: „Nu mai plânge, te urâțește”. Am simțit-o cum se încordează și credeam că va urma un gest violent, că-mi va da o palmă, oferindu-mi astfel pretextul de care aveam nevoie; dar nu se întâmplă nimic. Laura se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Nu vezi că azilul trăiește în minciună? Aș prefera, te rog să mă crezi, să plecăm de aici”. Am mai făcut o încercare să strâng cioburile, să le lipesc la loc: „Cum poți să fii atât de prozaică? Sper că glumești”. Fatală încercare! „Ba nu glumesc deloc”, izbucni Laura într-un acces de râs sănătos. După care deveni serioasă și pe un ton grav, de care n-aș fi crezut-o capabilă, m-a întrebat: „Tu chiar nu-ți dai seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în minciună? Aș prefera, te rog să mă crezi, să plecăm de aici”. Am mai făcut o încercare să strâng cioburile, să le lipesc la loc: „Cum poți să fii atât de prozaică? Sper că glumești”. Fatală încercare! „Ba nu glumesc deloc”, izbucni Laura într-un acces de râs sănătos. După care deveni serioasă și pe un ton grav, de care n-aș fi crezut-o capabilă, m-a întrebat: „Tu chiar nu-ți dai seama?” „Nu”, i-am răspuns. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a rupt primul tăcerea. „Glumiți, domnule scluptor”. „Ba nu glumesc deloc”, i-am răspuns. Așteptam să-i aud reproșându-mi: „Bine, domnule sculptor, se poate? Dar ce suntem noi, copii?” După care în mod normal trebuiau să vină alte întrebări, alte curiozități: „Totuși sala există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a rupt primul tăcerea. „Glumiți, domnule scluptor”. „Ba nu glumesc deloc”, i-am răspuns. Așteptam să-i aud reproșându-mi: „Bine, domnule sculptor, se poate? Dar ce suntem noi, copii?” După care în mod normal trebuiau să vină alte întrebări, alte curiozități: „Totuși sala există, nu? Atunci care e rostul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

văzut zei? îl întrebă Auta din nou. Soldatul îl privi cu mirare. - Eu?... Nu, n-am văzut. Dar eu sunt un biet soldat. Preoții îi văd. Auta nu se mai putu stăpâni să nu rîdă: - Nu-i vede nici un preot. - Glumești? îl întrebă Iahuben nesigur. Auta clătină din cap, fără să mai zîmbească: - Nu glumesc. Zei nu sunt. Iahuben se uită înmărmurit la fața robului, apoi căzu într-o tăcere amestecată cu spaimă. Clipea uneori, cu ochii la foc. După un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
n-am văzut. Dar eu sunt un biet soldat. Preoții îi văd. Auta nu se mai putu stăpâni să nu rîdă: - Nu-i vede nici un preot. - Glumești? îl întrebă Iahuben nesigur. Auta clătină din cap, fără să mai zîmbească: - Nu glumesc. Zei nu sunt. Iahuben se uită înmărmurit la fața robului, apoi căzu într-o tăcere amestecată cu spaimă. Clipea uneori, cu ochii la foc. După un timp își ridică fruntea. Stelele erau multe. Ochii soldatului căutară steaua de la miazăzi. O

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de ajuns la alții mai săraci. N-am văzut sărac să ucidă pe bogat, dar bogatul pe sărac, da. - Tu te-ai gândit vreodată dacă armata lui Puarem e săracă? Iahuben râse uimit: - Cum, armata noastră să fie săracă? Sau glumești! - Glumesc, după cum vezi. Iahuben tăcu, clătinând din cap. Apoi spuse, tot îngîndurat: - La Behdet a sărit un câine asupra mea și ca să nu-l ucid am intrat în căsuța unui om. M-a poftit să stau. M-am uitat ce

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ajuns la alții mai săraci. N-am văzut sărac să ucidă pe bogat, dar bogatul pe sărac, da. - Tu te-ai gândit vreodată dacă armata lui Puarem e săracă? Iahuben râse uimit: - Cum, armata noastră să fie săracă? Sau glumești! - Glumesc, după cum vezi. Iahuben tăcu, clătinând din cap. Apoi spuse, tot îngîndurat: - La Behdet a sărit un câine asupra mea și ca să nu-l ucid am intrat în căsuța unui om. M-a poftit să stau. M-am uitat ce face

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apăsat prea mult de singurătatea sa de bătrân înțelept fără soții și fără odrasle, a vrut să se desfăteze ca un copil și a intrat în casa robilor încremeniți în fața lui și le-a pus zece întrebări năstrușnice. Vrând să glumească mai mult cu sine decât cu ei, de urât, le-a spus că pe acela care-i va răspunde măcar la jumătate din ele îl va aduce slujitor în palat, iar dacă vreunul ar izbuti să cunoască toate răspunsurile îl

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]