6,831 matches
-
totul, ușurat, liber, neexistînd decît pentru acea durere și pentru iubirea mea care Împărtășea durerea cu soția mea. S-a Întîmplat la fel ca pentru Avraam. Dumnezeu a trimis un Înger spre a opri sacrificiul. Ne lăsa Împreună cu recunoștința noastră infinită“. După părerea mea, Îngerul acela era penicilina. Rețin că tata se simțise „desprins de toate, ușurat, liber“ În momentul În care era convins că eu am să mor. Textul lui Începea astfel: „Pe masă, termometrul apăsător. Și medicul acela care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
din această serie de obiecte a rămas preferatul nostru. În cursul nopții m-a trezit din somn un zgomot ciudat. Am deschis ochii și mi-am căutat ochelarii. Melissa, la lumina unor lumînări, În poziție lotus, Îngîna cu glas scăzut: „Infinită sînt, Om, Om, Om!“. Cea mai mare dorință a ei era să dispară vreme de trei ani În pustietatea unui munte Încărcat de vibrații spirituale, unde să recite de douăzeci și una de mii șase sute de ori pe zi „Infinită sînt, Om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
glas scăzut: „Infinită sînt, Om, Om, Om!“. Cea mai mare dorință a ei era să dispară vreme de trei ani În pustietatea unui munte Încărcat de vibrații spirituale, unde să recite de douăzeci și una de mii șase sute de ori pe zi „Infinită sînt, Om, Om, Om“. A renunțat la poziția yoga, ridicîndu-se cu o ușurință de care eu aș fi fost incapabil, și m-a poftit să vin să meditez În fața unei imagini a lui Vișnu. — Concentrează-te asupra Nobilului Vișnu, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Legenda spune că de ziua copiilor este ziua oricui... dacă așa i-ar plăcea acelui oricui și pentru adevărul că un spirit care e mult prea deosebit și evoluat ar fi inevitabil atașat magiei și miracolului copilăriei, imprevizibilului adolescenței și infinitei energii a “tinerilor din ziua de azi”... Există o anume inocență, o seninătate pură și indescriptibilă, o încredere nemărginită în infinitul vieții, o copilărească și incomparabilă afectivitate, o energie cu valoare inestimabilă, o unicitate paradoxal universală, care se găsește în
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
un paradis pierdut pe care nu-l poate găsi pe pămînt. Alții au întrezărit ideea că materia nu poate să ofere ceva nelimitat, fiind în sine o bază limitată, destinată transformării permanente - deci nu poate fi suportul pentru o fericire infinită, care există doar în elementul spiritual pe de-a-ntregul. Fericirea e o stare a spiritului. Materia nu poate garanta ceva ce nu-i aparține. De aceea, nimic din lucrurile existente în această lume nu pot aduce fericirea infinită, ci doar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
o fericire infinită, care există doar în elementul spiritual pe de-a-ntregul. Fericirea e o stare a spiritului. Materia nu poate garanta ceva ce nu-i aparține. De aceea, nimic din lucrurile existente în această lume nu pot aduce fericirea infinită, ci doar un fragment, o idee de fericire... Din acest motiv, mulți continuă să caute să-și adauge încă o casă la cele pe care le au, încă o mașină în plus, mereu tot mai multă mîncare, mereu ocazii de
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mai întîi un act de identitate care să mă reprezinte, și apoi un telefon mobil... dar e mai probabil că voi avea mai repede telefonul... în definitiv, actul meu de identitate e scris de mine cu cerneală invizibilă pe cerul infinit... acesta e adevărul. Mai bun decît orice birocrație pămîntească... mai valabil și mai durabil decît orice hotărîre judecătorească... mai telepatic și mai eficient decît orice telefon mobil... Ce-i cu telefoanele astea, dom’le? m-am întrebat și eu la
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
sufletul tău liber... poate are sclipirile tale și adidașii... poate e chiar reflectarea ta de un moment. Poate ești chiar tu. M-am uitat și eu la el și am înțeles, cu uimire, că infinitul se reflectă la infinit... În infinite aripi și oglindiri, același adeseori... Așa, acum poate și tu te uiți la mine și eu mă uit la tine și nu știm care se uită la cine... poate acum și tu te uiți la blugii mei și te gîndești
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
simplu: eu cred că viața și lumea în general conține lucruri oficiale și neoficiale, superficiale și profunde, aparente și adînci, temporare și permanente, transformabile și imuabile, simple și complexe, reale și metafizice, materiale și spirituale, concrete și imaginabile, limitate și infinite, reci și calde și lista de adevăruri poate continua la fel ca resursele inepuizabile ale nemărginitului existenței... Ar mai fi ceva. Părerea mea e că nu contează unde ești, ci ceea ce ești, cine ești și ce faci, ce reușești să
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
saltul cu parașuta... întotdeauna mi-am dorit să zbor cu deltaplanul, mai ales după ce am avut experiența de a fi dus de parașută și a ateriza după ce spațiul dintre cer și pămînt și-a desfășurat adevăratele secrete... într-o libertate infinită! Știu cum arată pămîntul văzut de sus și apropiindu-se, cum e să te afli în liniștea absolută a imensității cerului, desprins de orice, atîrnat și legănat ușurel în hamul și frînghiile unei uriașe umbrele albe... Uneori cînd merg pe
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ce înțelege ea prin fericire. Unii spun că ar căuta iubirea ideală, unică, perfectă. Eu cred că perfecțiunea are probabilitatea de a fi întîlnită de miliarde de ori, atît de des și în multitudinile sale asemenea laturilor unui diamant și infinitelor sale nuanțe. Pînă la urmă, fericirea, cu gradele ei de profunzime sau cu excepția absolutului, este tot fericire, dacă e fericire... adică e una. Dă paginile înapoi să vezi ce-am spus deja despre fericire... Așa o fi?... Ei, mi-am
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
și ea ar fi în brațele mele... e atît de reală această senzație, atît de certă, atît de atrăgătoare... încît nu mai știu dacă nu se întîmplă chiar așa, de fapt... nu-mi dau seama dacă stăm așa în aceste infinite secunde, încă despărțiți de un spațiu insignifiant, aproape inexistent, sau chiar am întins mîna și am tras-o spre mine, am luat-o de fapt în brațe și acum îi simt căldura invadîndu-mi simțurile... nu știu care din aceste variante e adevărată
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ei: la fel ca universul care se însuflețește, își află un sens, își știe îndeplinite speranțele de fericire, înflorește și simte energia vieții, există și este totul... un sentiment inexplicabil și absolut, ca un început de primăvară, ca un senin infinit... De aceea am încercat să găsesc un fel de “angela” în multe persoane, am încercat dar nu a fost așa cum am presupus... pentru că acea “angela” pe care o cunoscusem deja și voiam să o regăsesc era aceea care îmi aducea
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
bunăvoință și căldură, înțelegere și percepere, el simte asta... De ce o iubesc într-adevăr și de ce mă iubește ea pe mine, se întreabă el, însă răspunsul nu este important: pur și simplu aceste adevăruri există și fac parte din întregul infinit... Ar părea că ne cunoaștem dintotdeauna, că am fost mereu împreună, își spune el. “Aș vrea să rămîi cu mine”, ar vrea să-i spună ea și el crede acum în iubirea ei... “Aș rămîne cu tine oricît, la infinit
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Oricum, o concluzie tot va avea... * Ar fi iubirea o iluzie? Adeseori, așa este... alteori, este o certitudine... și chiar dacă ar fi uneori doar o impresie, o aparență trecătoare, îi aparține totuși acelui spațiu și timp eliberat, iluminat de posibilul infinit... acesta e anotimpul iluziilor: anotimpul iubirii. Există un anotimp sau un timp anume pentru acest sentiment? Iar dacă iubirea e de fapt întotdeauna în afara timpului, în orice anotimp și în orice moment aparținînd infinitului și luminii... care ar fi atunci
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
pentru acest anotimp... atunci soarele răsare și strălucește anume pentru tine și ceea ce simți... și întregul univers este de acord cu tine și iubirea ta, în întreaga sa înființare... și tu crezi și simți că exiști mereu în acel anotimp infinit al luminii...
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
cu fermitate. Când ai mâncat ultima oară? ă Mâncat? ă Da, mâncat. ă Eu... Aveți de mâncare? ă Nu. Dar pot să fac rost. Virginski râdea gol. Râdea cum ar râde în fața unui nebun care i-ar fi promis bogății infinite. ă Nu trebuie decât să vorbesc cu proprietara. ă Ea... Eu datorez... chirie. ă Sigur, dar asta este o chestiune de umanitate. Nu te va lăsă să mori de foame. ă Soțul ei. Virginski își ridică o mână fără speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
picura aur. Tânărul negustor îi toleră gestul fără niciun comentariu, fiind prea politicos fie și pentru a-i arăta că a observat ceea ce a făcut. În schimb, Zoia vedea altceva în îngăduința lui, citindu-i în ochii blânzi o compasiune infinită. Apoi uitându-se la icoanle agățate de standul, ochii i-au fost atrași de o icoană pe care nu o mai văzuse până atunci, o reprezentare a lui Hristos acoperită de bujuterii. Cercul de perle, din jurul capului Mântuitorului, era brăzdat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
crezu că îi trase cu ochiul. Aproape de omul pe moarte, Ulitin își aminti cum se simțise cu o zi înainte când Nikita îl lăsase singur în sanie, când certitudinile sale raționaliste fuseseră spulberate de viscol. Ochii bătrânului, plini de umilință infinită, se întoarsera cu greutate înspre Ulitin. ă Ce dorești să mă întrebi? Vocea părea că vine de departe, iar buzele călugărului abia se mișcau, încât era tentat să creadă că altcineva vorbea în locul lui. Ulitin se simți brusc rușinat. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
blondă și europeană. Desert Rose era scundă, plinuță, brunetă și orientală. Kitty era deschisă și impulsivă, Desert Rose părea deschisă, dar acționa strategic. Kitty era de obicei pretențioasă și nerăbdătoare cu bărbații; Desert Rose era rezervată și părea de o infinită bunătate și Înțelegere față de ei, deși era o luptătoare de temut În adâncul său. Intențiile lui Kitty erau sincere și fățișe, cele ale lui Desert Rose erau adesea ascunse. Kitty ieșise de sub vraja visului american, pe când Desert Rose reprezenta, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mâinile, pentru că au compus vopseaua ca și cum descompuneau părțile constitutive ale unei note muzicale, pentru că s-au murdărit de culoare și au păstrat-o în interiorul profund al dermei, pentru că doar cu această cunoaștere invizibilă a degetelor va putea fi cândva pictată infinita pânză a viselor. Încrezător în ceea ce ochii își închipuie c-au văzut, creierul din cap afirmă că, în funcție de lumini și de umbre, de vânt și de liniște, de umezeală și de uscăciune, plaja e albă, sau galbenă, sau aurie, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sau podoabe, tapițată cu paralelipipede albicioase, dar ce-a impresionat cel mai mult nasul câinelui Găsit a fost uscăciunea extremă a aerului care se respira înăuntru ca și înțepătura intensă a singurului miros care se simțea, mirosul final al unei infinite calcinări, să nu vă suprindă flagranta și asumata contradicție între final și infinit, căci nu ne ocupăm de senzații omenești, ci de ceea ce omenește ne-a fost cu putință să ne imaginăm despre ce-o fi simțit un câine când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
n-ai putut atât de mult, Cipriano, niciodată n-ai putut atât de mult. Dormea așa cum ne imaginăm că trebuie să doarmă o piatră, fără vise, fără tresăriri, părea chiar că fără să respire, lăsând în seama lumii toată povara infinitei lui oboseli. Uneori, ca o mamă îngrijorată, anticipând, fără să-și dea seama, neliniști viitoare, Marta se trezea în mijlocul nopții ca să meargă să vadă cum se simte. Intra pe nesimțite în cameră, se apropia încet de pat, se înclina puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
simt mai bine ca niciodată, și Marta spuse, Asta trebuie să fie ceea ce numim satisfacția datoriei împlinite. În ciuda aparențelor, nu era nici o ironie în aceste cuvinte, în ele răsuna doar o oboseală pe care ne-ar plăcea s-o numim infinită dacă acest calificativ n-ar fi în mod evident disproporționat. Oricum, nu munca trupului o obosise, ci faptul că asista neputincioasă, fără să poată face nimic, la supărarea amară și la rău ascunsa tristețe a tatălui, la schimbările lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sau mai puțin ca cifrul unui seif, chiar dacă nu-l cunoaștem, știm că se compune din șase numere, că este posibil chiar ca unul sau unele să se repete, și că oricât de numeroase ar fi secvențele posibile, nu sunt infinite. Ca toate lucrurile din viață e o chestiune de timp și de răbdare, o vorbă aici, una dincolo, un subînțeles, un schimb de priviri, o tăcere subită, mici crăpături discrete care se deschid în zid, arta criptografului constă în a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]