4,420 matches
-
fusese instaurată la 6/18 martie 1871. 34. La insistențele principelui Carol statul român concesionase în anul 1868 construirea liniei ferate Roman-Galați-Brăila-Buzău-București- Pitești-Craiova-Vârciorova în lungime de 914 km consorțiului prusian dr. Strousberg, în condiții oneroase pentru țară. Numirea, tot la insistențele principelui Carol, a unui cetățean prusac, Ambron, șambelan al lui Carol Anton de Hohenzollern, în calitate de comisar al guvernului român la Berlin pe lângă consorțiul Strousberg, a provocat noi nemulțumiri, amplificate după ce consorțiul a dat faliment, la sfârșitul anului 1870. Toată această
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
al II-lea a avut loc la 29 septembrie/11 octombrie 1876, la Livadia, în Crimeea; în timpul discuțiilor partea română a acceptat, în principiu, trecerea armatelor rusești pe teritoriul țării noastre, în cazul unui război ruso-turc, devenit iminent, dar - la insistența sa - numai pe baza unei convenții speciale care urma să fie discutată și încheiată Propaganda, prin urmare, se făcea și atunci ca și acum cu cheltuială, cu singura deosebire că, ceea ce costa pe la 1876 treizeci ori patruzeci mii de lei
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
nr. 109, 14/26 mai 1877, p. 3229). În ședința Camerei de la 9/21 mai 1877, după proclamarea independenței României, deputatul M. Ferekyde a dat citire raportului comitetului de delegați ai secțiunilor privind „înființarea unei decorații naționale“, menționând că, la insistențele lui M. Kogălniceanu și I.C. Bră tianu, comitetul de delegați a fost de acord să propună ca decorația să poată fi atribuită atât militarilor, cât și civililor. 67. Proiectul a fost votat de Cameră, la 9/21 mai 1877, cu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fi acordată „pentru a recompensa serviciile militare și civile făcute statului român“. A doua zi, la 10/22 mai 1877, pornind de la faptul că un proiect de lege „cade“ dacă nu sunt acceptate de către Cameră modificările aprobate de Senat, la insistențele lui I.C. Brătianu (care a ținut să precizeze că instituirea decorației constituie „un act de suveranitate din partea țării“) proiectul în forma revizuită a fost acceptat și de Adunarea Deputaților, cu 50 de voturi contra 20 („Adunarea Deputaților. Sesiunea extraordinară. Ședința
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
o discuție a principelui Carol cu cancelarul Gorceakov, la 2/14 iunie 1877, la Ploiești, aceasta din urmă a recunoscut că România are absolută nevoie de gurile Dunării (stăpânite până atunci de turci), pentru dezvoltarea ei economică, cerând însă cu insistență pentru Rusia brațul Chilia, deci accesul direct la Dunăre, evident prin reocuparea celor trei județe din sudul Basarabiei. Prințul Carol i-a replicat însă cu fermitate că „pentru rezolvarea acestei cestiuni Europa singură poate fi forul suprem. Silința principală a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
principala revendicare a oficialităților române („armata română nu poate fi pusă sub altă comandă decât cea românească“). 101. Primele unități române au trecut Dunărea, pe vase, la 16/28 și 17/29 iulie pentru a prelua garnizoana cetății Nicopole, în urma insistențelor directe ale împăratului adresate principelui Carol (I. M. Ștefan, De la Podul Mogoșoaiei la Calea Victoriei, Ed. Facla, Timișoara, 1977, p. 97). Brigada română din Divizia a IV-a care a trecut atunci Dunărea se afla sub comanda colonelului de cavalerie George
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Rosetti a luat ființă, în august 1877, la Craiova, un spital pentru răniți, „Ospiciul Independenței“, mutat o lună mai târziu mai aproape de front, la Turnu-Măgurele. 105. Serbia încheiase armistițiul cu Turcia la 28 februarie/12 martie 1877, și, cu toate insistențele rușilor, nu a putut să declare din nou război Imperiului Otoman decât la 2/14 decembrie 1877, la câteva zile după capitularea Plevnei, având nevoie de timp pentru a-și reface potențialul militar și economic. 106. Divizia a II-a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
înregistrați, la București, Radu Cârneci și Iulian Antonescu. Mi-a plăcut evocarea istoricului, și mai ales imaginea înaintării printr-o Veneție închipuită a „oamenilor începutului de drum” din cultura băcăuană. Mirajul lor... Nota neplăcută a unor asemenea întîlniri o constituie insistența cu care i se repetă celui pensionat minciuna ocazională că va fi și în continuare util, că se va bucura de aceleași atenții camaraderești. Persoana sa e plasată deja undeva în trecut, alocuțiunile omagiale transformîndu-se, insesizabil, în panegirice. Ascultîndu-și povestea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mort. Și din familia aceluia cineva spusese că nu va cere expertiză medico-legală, și s-a răzgîndit! Cum moartea mamei s-a întîmplat la numai cîteva ore după internare, un interval insuficient pentru stabilirea cauzelor, n-a vrut să cedeze insistențelor mele. Să aibă de a face iarăși cu procuratura? Nu! înalt, solid, negricios (de un negru estompat, semitic), semăna mai curînd a gardian decît a medic. Deși îmi dădeam seama că e inutil, totuși am mai intervenit o dată: „De vreme ce există
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și n-ar trebui să-mi cîștig pîinea cu sudoarea frunții, aș juca șah”, mi-a spus Cojocaru, care tocmai se întorcea de la Institut, după nouă sau zece partide cu Ion Diaconița. Cînd face astfel de mărturisiri, Costică pune o insistență particulară în vorbe, le imprimă o dicțiune care le dă gravitate. Ca și celelalte pasiuni ale sale, cea pentru șah (șahul și încetineala la scris mă determină să-l asemăn cu junimistul Vasile Burlă) își are originea tot în literatură
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
moarte”. Întrucît încerc să-i cruț neaducîndu-le la cunoștință remarcile ofensatoare la adresa lor, prietenii mei ieșeni nu știu ce-am făcut și ce continui să fac pentru ei. Discutînd cu „nenea Jean”, am constatat că nu-și dă seama de insistențele pe care le-am depus pentru revenirea lor în paginile revistei. De asemenea - am dedus -, nu înțelege că eu plătesc loialitatea față de ei cu amînări și ratări de situații favorabile activității de cronicar: de pildă, n-am comentat cărți de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-au trezit în mine toate prejudecățile față de evrei dobîndite pe cale livrescă. Mama lui mi-a oferit o omletă în care, pentru a o face picantă, presărase puțin piper negru. Neștiind ce-s punctele acelea, am mîncat-o numai după numeroase insistențe. Pînă și para dată ca desert, pătată ici-colo, nu mi-a mers prea bine. E o scenă de care mi-i teribil de rușine și azi! Cred că gîndul de a pleca în „Țara Sfîntă” i-a încolțit abia după
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
moștenise pe unul Mihai al lui Teleagă), nici nu voia să audă de așa ceva: „Da’ pu’ dară cum, nă-i vrea să fiu «tovarăș» și cu țiganii de sub pădure?”, respectiv cu niște mărginași lipsiți de pămînt arabil. Pînă la urmă, la insistențele Magdei, vara mea, măritată cu un activist de partid, și „înțepat” de autorii textelor de brigadă, a cedat, printre ultimii! Față de difuzor a rămas însă cu un soi de scîrbă: îl lăsa „să meargă” (pentru hatîrul mătușii Valeria), dar refuza
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
poate ca să-și dovedească sieși că e capabilă s-o facă, sau poate ca s-o vadă vecinii că merge pe picioarele ei și că e vizitată. Mulțumirile, de fiecare dată, la despărțire, că am venit s-o vedem și insistența cu care ne invită să revenim mă emoționează. *Mai curînd decît bucuria, durerea ne pare mereu superlativă, de o acuitate fără egal: „Din cîți oameni cunosc, nimeni nu e mai necăjit ca mine”, mi-a declarat Ani. La fel crede
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu numele Petre Brad. Chiar dacă există, n-a trecut pe la ei. „Dumneavoastră ce știți despre această achiziție?”, m-a chestionat el. „Nu știu nimic, dar cred că a fost atribuită fictiv lui Petre Brad. Țurcanu a dat acea publicitate la insistențele mele (sînt consătean cu nevastă-sa) și nicidecum că l-ar fi convins respectivul Petre Brad”, i-am răspuns. „Uite ce-mi fac oamenii ăștia”, continuă el: „au încasat achiziție pentru publicitate de la Buhuși, l-au trecut pe Radu Popovici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fiecare dată cînd vin la redacție, în ce toane e. M-am săturat de «cucurile» și de «goangele» lui. Nu realizezi - mă întreabă - că a transformat revista într-un instrument de promovare a intereselor personale? Uită-te, acum, cu ce insistență îi cultivă pe cei de la Institutul de Teatru, unde urmează să-și bage odrasla!” Nu „marșez”, pentru că nu știu cît are să-l țină această formă de răzvrătire. Nu uit cronica sa la Conversație în oglindă, care nega punct cu punct
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
critic, ci îl „persecut”, că aglomerez „loviturile”, deși două-trei ar fi suficiente pentru a-l „termina”. Căci „cine e insul”? La urmă s-ar putea să ies eu rău și să par ranchiunos. Prin urmare, e nevoie să mi explic insistența. G. trebuie privit ca o figură reprezentativă pentru acest deceniu, în care forfanteriile de limbaj ascund realități dintre cele mai dureroase. Or, fotografiind în varii situații „personajul”, eu tocmai asta am încercat să relev: contrastul dintre ceea ce el vrea să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dvs., deoarece știu de la Gabriela unele lucruri În legătură cu persoana respectivă și nu aș vrea să procedez În alt fel decât așa cum mă veți sfătui Dvs. Am nevoie de o hotărâre pe care să o luăm Împreună, nedorind ca la alte insistențe posibile din partea sa, să nu știu cum trebuie procedat. Îmi spune de asemenea În scrisoare că a completat acest chestionar pentru cei ce au fost colaboratori ai revistei „Înmuguriri” și așteaptă completarea lui și pentru Doina Bucur - spre a-l trimite la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
de la „Galerie” cât mai repede posibil. 11 În nenumărații ani cât a bătut monedă pentru preocupările sale culturale, Toporan nu a evocat niciodată figura Doinei Bucur. Că cerea date despre poetă pentru Dicționarul lui Mircea Zaciu, nu era rău. Dar insistența de a-l vizita pe Ovidiu Ionescu acasă la București, ascundea alte intenții: să pună mâna, pentru arhiva lui de la Fălticeni, de ceva manuscrise, fotografii și alte piese ce au aparținut poetei. Nu era la prima manevră de acest fel
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
să dau unul și atașatului militar român, eu Îi răspundeam, că s-ar putea să mă trimită În țară; voiam să mai rămân În Franța. Eram bursierul Guvernului Francez, regulat Înscris la alte examene și cu livretul militar vizat. La insistențele repetate ale lui Eugen Ionescu Îi ofer și atașatului militar, colonel Tomoroveanu, un exemplar. La 3 zile după acest moment, primesc adresă din partea atașatului militar, să mă prezint și mi se Înmânează ordin de chemare și plecare În țară. Caut
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
fiicele artistei Nora Marinescu, a vizitat În mare grabă muzeul (de fapt „Galeria oamenilor de seamă”, n.n.) din Fălticeni. Țin să vă spun că În programul ONT nu era rezervat pentru orașul Fălticeni decât un popas de 10 minute. La insistențele noastre, conducătoarea autocarului a fost extrem de Înțelegătoare și a acceptat să stăm ceva mai mult, pentru a putea vizita muzeul. Vreau să mulțumesc pe această cale tov. ghide și În special D-nei Lovinescu (Stela Lovinescu, n.n.), care, deși era ora
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
fotografiile mamei noastre. Apoi ne-a prezentat cu multă pricepere exponatele din muzeu, fără Însă a spune nici un cuvânt referitor la activitatea artistică a Norei Marinescu, În fața excursioniștilor, deși știa că fiicele sale sunt În acest grup și că la insistențele noastre s-a deranjat să ne deschidă muzeul mai devreme. Vă spun sincer că față de grupul din care făceam parte, ne-am simțit destul de prost, mai ales că toți știau pentru ce am vrut să vizităm muzeul 198. Totuși găsesc
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
prezintă exemplarul tipărit - banii virându-se la apariție... Nici nu mă pot gândi ce-ar fi fost dacă nu mă Încumetam acum doi ani să achiziționez ordinatorul pe care culeg direct notele (căci textul agendei a fost cules, cu mari insistențe, În avans, tot acum doi ani, de un specialist). Dacă la ora de față aș fi avut de dat la cules cele trei sute de pagini de note și aș fi avut de efectuat cele două trei corecturi de rigoare, nici
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
de a părăsi - cu tristețe și regret - Fălticenii. Poate că o dată, cineva va așterne pe hârtie În ce condiții a trebuit să facem cultură! Autoritățile nu erau vinovate, dar nici nu au luat măsuri Împotriva acestor rătăciți prin muzee. La insistențele prof. Tempeanu, am mai rezistat până În primăvara lui 1975, după care am plecat la Suceava, la Muzeul Județean. 604 Un grup de vizitatori din conducerea treburilor culturale ale Jud. Buzău a rămas foarte plăcut impresionat de organizarea „Galeriei”, de ghidaje
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
e confuz de tot. (A avut o ușoară congestie cerebrală). Trimit una din cele mai recente fotografii ale sale. I-am transmis omagiile matale, spunea: da! da!, dar mă Îndoiesc, că-și aduce aminte de mata. Uită Îngrozitor. Cerea cu insistență să vin și m-am dus, crezând, că-l pierdem și nu voiam să am remușcări. M-a recunoscut, s-a bucurat mult, m-a sărutat și nu mă mai lăsa să plec, deși venisem cu mașina unui medic prieten
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]