3,697 matches
-
se poate folosi pe nicio pereche care poate fi formată din alternativele de pe agendă. Rămânem, așadar, în toate cazurile, cu preferințele sociale generate de aplicarea drepturilor. 6.2.* Criterii pentru admisibilitatea soluțiilor paradoxurilor Sen-Gibbard [d.6.2.4*]: Condiția ILa (liberalism pe probleme amendat): Pentru fiecare individ i N∈ există atâtea probleme câte x variante privind pe i există, astfel încât, ori de câte ori o stare (alternativă) x diferă de o altă stare y doar într-un i-loc, atunci , și ori de câte ori o stare
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
obținem o preferință socială irațională. În afara dimensiunii sale tehnice, domeniul nerestricționat surprinde câteva valori pe care le putem cu greu elimina din teoria democratică. În primul rând, este vorba despre o condiție ce aproximează<footnote Diferența constă în faptul că liberalismul nu are un cadru informațional redus la preferințe. footnote> o cerință liberală<footnote În (2007), Montero indică drept echivalent al acestei condiții pe aceea de „libertate”. footnote>, cea a competenței liberale, potrivit căreia fiecare individ trebuie considerat cel mai bun
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
metode duplicitare și al sacrificării integrității sau a calității de om a oricui. Așadar, interesul național este cel care trebuie să fie elementul decisiv în luarea oricărei hotărîri politice, culturale sau educative. Astfel, în ochii lui Eminescu, ceea ce numea el "liberalismul american" (sau valorile umane occidentale) ar putea primejdui unicitatea caracterului etnic românesc și trebuie deci respins. Eminescu, cel mai mare poet al României, se născuse și el la Botoșani. Ca și Iorga, era de origine etnică neromânească, numele original al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Fischer-Galați, au ajuns la concluzii similare. După părerea mea, naționalismul lui Iorga seamănă cu "Noul naționalism" al Gărzii de Fier, așa cum Karl Marx seamănă cu marxismul primitiv al Kmerilor Roșii sau cu cel al "Cărării luminoase" din Peru. Sau așa cum liberalismul lui Thomas Jefferson sau al lui Alexis de Tocqueville seamănă cu acela al "aparatcicului" Hubert Humphrey de la Washington, al cărui entuziasm era la fel de metodic ca și zîmbetul său. Liberalii (sau Național-Țărăniștii) voiau să realizeze o tradiție directă spre democrația parlamentară
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
economic, mai ales în privința economiei moderne. El nu considera economia drept cel mai important criteriu după care s-ar cuveni să fie estimată o politică sau o națiune. Ignora unele iluzii economice care constituiau baza marxismului de ieri și ale liberalismului de astăzi. Pentru el, națiunea reprezenta adevărul, cel mai important adevăr. Păstrarea identității naționale și a bunăstării națiunii constituiau esența "Legii Supreme". Din fericire, chiar și adevărul istoric avea sens doar uneori pentru Iorga, atunci cînd servea interesele României. Dar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
proletar" într-o cale cu sens unic implicînd totodată dezmembrarea României? Sau o democrație occidentală și onestitatea și devotamentul lui Maniu? Ofereau vreo soluție "socialismul arhanghelic" și "Noul naționalism" al Legiunii (care aveau la bază insolubila frustrare)? Dețineau vreun răspuns "liberalismul" și industrializarea forțată (de pe urma căreia, ca să-l parafrazăm pe Banuel, numai "o burghezie lipsită de farmec și de discreție" a profitat), suportată de 80% din populație (țărănimea)? Acest liberalism avea să se transforme ulterior în "neoliberalismul" de tip fascist al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al Legiunii (care aveau la bază insolubila frustrare)? Dețineau vreun răspuns "liberalismul" și industrializarea forțată (de pe urma căreia, ca să-l parafrazăm pe Banuel, numai "o burghezie lipsită de farmec și de discreție" a profitat), suportată de 80% din populație (țărănimea)? Acest liberalism avea să se transforme ulterior în "neoliberalismul" de tip fascist al Dictaturii Regale. În ciuda marilor lui eforturi, cea mai importantă contribuție a lui Iorga la politica țării sale a fost faptul că și-a dat seama de la bun început de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente, liderii partidelor creștin-democrate, precum și mai tinerii lor simpatizanți radicali, nu ezitau să folosească puterea de stat pentru a-și atinge țelurile. Principalul oponent al creștin-democraților din primii ani de după război era mai degrabă liberalismul pieței libere decât stânga colectivistă; ei doreau să demonstreze că statul modern poate interveni salvator și altfel decât pe căi socialiste. Drept urmare, partidele creștin-democrate din Italia și Germania de Vest și-au asigurat pentru mulți ani, cu un oarece sprijin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În general populare, chiar dacă atitudinile și obiceiurile cele mai profunde ale națiunii s-au schimbat remarcabil de puțin. Cum scria J.B. Priestley În iulie 1949 În The New Statesman, „suntem o monarhie socialistă care e, de fapt, ultimul monument al liberalismului”. Politica internă În Marea Britanie gravita, după război, În jurul aspectelor de justiție socială și a reformelor instituționale necesare. Lucru datorat În bună măsură eșecului cumulativ al guvernelor precedente, care ignoraseră inegalitatea socială. Reorientarea tardivă a dezbaterii spre cheltuieli publice urgente - sănătate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era extrem de politizată și indisociabil legată de problema comunismului. Majoritatea covârșitoare a tinerilor intelectuali italieni, chiar și unii dintre cei mai fervenți simpatizanți ai fascismului, se formaseră În umbra lui Benedetto Croce. Amestecul crocean de idealism hegelian În filosofie și liberalism de secol al XIX-lea În politică funcționase ca reper etic pentru o Întreagă generație de intelectuali antifasciști, dar părea insuficient În circumstanțele de după război. Italienii se confruntau cu o alternativă brutală: clericalism politizat - alianța dintre Vaticanul conservator (sub Pius
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numirea lui a fost pentru mulți dovada clară că regimul prezent era de un cinism nerușinat. Dacă șeful guvernului nu era jenat de faptul că Îl slujise pe Hitler timp de doisprezece ani, cine putea lua În serios căința sau liberalismul vest-germanilor, când la extremitățile spectrului politic apăreau organizații neonaziste? Într-un moment de resurgență neonazistă, Günther Grass i-a adresat lui Kiesinger o scrisoare deschisă: „Cum vor putea tinerii din țara noastră să găsească argumente Împotriva partidului care a sucombat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avantajat pe foștii comuniști, reciclați acum sub masca naționalistă. Această transformare a vechii nomenclaturi este mai puțin bizară decât părea din exterior. Naționalismul avea mai multe În comun cu comunismul decât cu democrația: ambele foloseau o aceeași „sintaxă” politică, În vreme ce liberalismul era un limbaj complet diferit. Chiar și fără similarități, comunismul sovietic și naționaliștii tradiționali aveau un dușman comun - capitalismul sau „Vestul” -, iar succesorii lor au manipulat cu măiestrie egalitarismul generalizat al invidiei („Măcar pe vremea aia eram toți săraci”), punând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
superos, Acheronta movebo ( Dacă nu voi putea îndupleca puterile înalte, voi stârni infernul), care deschide cartea sa, Interpretarea viselor (Die Traumdeutung, 1899). Zeița înțelepciunii, Atena, nu mai este garantul unei culturi pusă în relație cu politica prin marele slogan al liberalismului austriac: "Wissen macht frei" (Cunoașterea te eliberează), unde Wissen (Cunoașterea) este asociată forței rațiunii și capacității ei ordonatoare care-l animă pe intelectualul vienez și care-i conferă o perspectivă de schimbare lui Freud. Zeița utilizează o nouă armă, mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
statului, responsabilitatea miniștrilor, autonomia locală, desființarea robiei, abolirea boierescului (iobăgiei), împroprietărirea țăranilor, votul universal, egalitatea drepturilor politice, încurajarea comerțului și a industriilor (Lovinescu, 1924/1972, pp. 117-118, 140-144). Valorile care susțin aceste programe exprimă raționalitatea capitalistă a muncii eficiente caracteristică liberalismului economic și politic: proprietatea privată, individul, libera concurență, economia de piață, societatea civilă, separația puterilor - adică marile valori liberale susținute de Locke, Hume, Montesquieu, Tocqueville (Tănase, 1995, p. 3). Perioada de înflorire a acestor principii, de metamorfoză a lor în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
societate mai problematică decât antecesorii lor. Societatea de la finele secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX se prezenta ca un spațiu de tranziție de la vechea ordine patriarhală la ordinea capitalist-mercantilistă și începuturile capitalismului financiar, sărind peste faza liberalismului. Schimbările de natură mercantilistă au făcut breșe în societatea autarhică, după cum am văzut mai sus, cu tot cortegiul de efecte sociale, economice, psihologice neanticipate și nedezirabile ale tăvălugului transformărilor: dislocarea unor structuri patriarhale, ruinarea industriei casnice țărănești, decăderea meseriașilor urbani
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
conform așteptărilor (Esping-Andersen, 1999). Alții au văzut motivele dificultăților de funcționare chiar în obiectivele statului bunăstării, asemenea traiectoriei unui bumerang (Alber, 1988). În contextul căderii regimurilor comuniste, cele care susțineau prin puterea exemplului adecvabilitatea abordării sociale în funcționarea economiei, adepții liberalismului și ai supremației pieței au avut mai puține motive să se justifice pentru „eșecurile pieței”, astfel încât, așa cum observa Mishra, „nu este surprinzător că, în multe țări, au fost acceptate niveluri tot mai ridicate ale insecurității, sărăciei și inegalității, fără consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
niște susținători ai unei schimbări și mai importante. Nágy sprijinea revendicările lor cu privire la anularea Pactului de la Varșovia și instituirea unui sistem politic pluralist. Moscova nu putea permite o astfel de schimbare revoluționară în Ungaria; modelul polon era o extremă a liberalismului lui Hrușciov. Așadar, pe 4 noiembrie, tancurile și-au făcut din nou apariția în Budapesta și au deschis focul împotriva demonstranților. Kádar s-a dezis de Nágy și a cerut instituirea unui nou guvern, precum cel al lui Gomulka din
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
putea urma în voie calea stalinistă către construirea socialismului în România. Pe 17 decembrie, la scurt timp după întoarcerea la București, el le-a spus membrilor de partid că România sprijină Declarația de la Moscova și că nu va tolera nici un "liberalism" în ceea ce privește linia partidului, unitatea și conducerea acestuia 910. Stalinismul românesc era principiul călăuzitor al Partidului Muncitoresc Român. Recentele eforturi ale României de a-și reînnoi contactele cu Occidentul, inclusiv cele cu Statele Unite, erau, implicit, în spiritul Declarației de la Moscova. În
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
post-roman: "Primii colonni conservà âncŏ suvenirile republicei, și simțimêntele libertății și egalității îi făcurŏ a adoptà doctrinele salutarie a le Christianismului" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 40). Revoluționarul romantic pașoptist modelează trecutul după profesiunea sa de credință politică bazată pe republicanism, liberalism democratic și creștinism. În timpul împăratului Constantin, Heliade specifică faptul că "Religia chrestină deveni religia Statelor României" (p. 42). Deși în stare de fragmentarium, statalitatea românească a continuat pe toată durata mileniului întunecat al năvălirilor barbare, până la descălecările lui Radu Negru
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
propune un amendament modelului care să țină cont de această natură duală a naționalismului. În forma sa originală, modelul "european" al societății naționale constituie, în fapt, modelul apusean de societate națională, cel care a avut întâietate istorică, izvorât din doctrina liberalismului democratic englez. Mizând pe individualism și pe drepturile civice aferente fiecărui cetățean în parte, acest naționalism liberal de sorginte britanică imagina națiunea ca fiind comunitatea politică alcătuită din indivizi autonomi și raționali, înzestrați cu o serie de drepturi social-politice și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
eforturilor politice de integrare în structurile europene, națiunea a încetat să mai fie ideea motor a conștiinței istorice românești. În locul ideii naționale, democrația liberală a fost instalată ca principiu evaluativ în privința trecutului românesc. Noul binom evaluativ, aplicat maniheistic, devine democrație/ liberalism vs. dictatură/totalitarism. Pe acest fundal dominat de ideea de democrație liberală și a celei de societate deschisă, se precizează tot mai clar "cultul societății civile", însoțit de credința cvasi-mesianică în puterea izbăvitoare a societății civile de a împlini destinul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
mari modele ale economiei de piață: modelul neoclasic; modelul keynesian; Modelul neoclasic: Neoclasicismul s-a născut în deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea. A fost principala școală de gândire economică până la criza economică din 1929 și apariția keynesianismului. Liberalismul clasic bazat pe ideea „laissez faire, laissez passer” (adică liberul schimb și competiția economică fără obstacole) nu mai putea funcționa în perioada postbelică. Neoclasicismul a valorificat ideile economiștilor clasici: Adam Smith, David Ricardo și s-a constituit pronind de la lucrările
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]