3,752 matches
-
-i permitea să guverneze prin decret - ceea ce a suscitat teama generală că Bonnul era În pragul colapsului, precum Weimar cu 35 de ani Înainte. Sectele extremiste din ce În ce mai violente ale studenților germani - K-Gruppen, Autonome, facțiunea radicală a SDS - erau toate declarat „marxiste”, de obicei marxist-leniniste (adică maoiste). Multe erau finanțate discret de RDG sau de Moscova, lucru pe atunci ignorat de marele public. În Germania, ca peste tot, Noua Stângă a păstrat distanța față de comunismul oficial - care În RFG oricum nu conta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
parte, Kremlinul a continuat să favorizeze coexistența cu puterile occidentale - și cu propriii săi cetățeni. Perioada Hrușciov a adus ameliorări reale. Din 1959, Cursul scurt al lui Stalin a Încetat să mai constituie principala sursă a istoriei sovietice și teoriei marxiste 1. Domnia terorii a luat sfârșit, dar nu și instituțiile și practicile pe care aceasta le crease: Gulagul continua să existe și zeci de mii de deținuți politici putrezeau Încă În lagăre sau În exil - jumătate dintre ei ucraineni. Sub
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru prima oară cu acest sens de către liderul polonez W³adis³aw Gomu³ka, la Întâlnirea din mai 1957 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit, pentru a-și descrie adversarii intelectuali. Majoritatea acestor „revizioniști” - În Polonia, cel mai cunoscut era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest sens de către liderul polonez W³adis³aw Gomu³ka, la Întâlnirea din mai 1957 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit, pentru a-și descrie adversarii intelectuali. Majoritatea acestor „revizioniști” - În Polonia, cel mai cunoscut era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie că se poate face o distincție clară Între credibilitatea marxismului și crimele lui Stalin. Pentru mulți marxiști est-europeni, stalinismul era o parodie tragică a doctrinei marxiste, iar Uniunea Sovietică amenința În mod permanent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie că se poate face o distincție clară Între credibilitatea marxismului și crimele lui Stalin. Pentru mulți marxiști est-europeni, stalinismul era o parodie tragică a doctrinei marxiste, iar Uniunea Sovietică amenința În mod permanent credibilitatea oricărui proiect socialist transformator. Dar, spre deosebire de Noua Stângă din Vest, revizioniștii intelectuali din Est continuau să lucreze cu - și adesea În - Partidul Comunist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie că se poate face o distincție clară Între credibilitatea marxismului și crimele lui Stalin. Pentru mulți marxiști est-europeni, stalinismul era o parodie tragică a doctrinei marxiste, iar Uniunea Sovietică amenința În mod permanent credibilitatea oricărui proiect socialist transformator. Dar, spre deosebire de Noua Stângă din Vest, revizioniștii intelectuali din Est continuau să lucreze cu - și adesea În - Partidul Comunist. În mare parte de nevoie, desigur, dar și din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Catolică, prin protecția pe care o putea acorda celor care lucrau sub auspiciile ei- mai ales la Universitatea Catolică din Lublin și În comitetul editorial al publicațiilor Znak și Tygodnik Powszechny. Polonia din anii lui Gomu³ka avea această ciudățenie: filosofii marxiști și teologii catolici se Întâlneau În Încercarea de a apăra libera exprimare și libertățile civile - embrion al alianțelor care se vor forma În anii ’70. În alte părți Însă, Partidul Comunist era singurul forum În care astfel de opoziții puteau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
când șansa unei noi direcții fusese ratată. În vara anului 1964, doi studenți de la Universitatea din Varșovia, Jacek Kuroñ și Karel Modzelewski, au schițat o critică academică a sistemului politic și economic din Polonia populară. Deși disertația lor era impecabil marxistă În ton și conținut, ei au fost excluși din partid și din Uniunea Tineretului Socialist și denunțați În cercurile oficiale pentru propagandă Împotriva partidului. În replică, ei au publicat o „Scrisoare deschisă Partidului”, Înaintată secției de partid de la Universitatea din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după prezentarea Scrisorii, cei doi au fost arestați și acuzați de subminarea statului. Pe 19 iulie 1965, ei au fost condamnați la trei ani, respectiv trei ani și jumătate de Închisoare. Autoritățile au fost influențate mai ales de termenii impecabil marxiști ai criticii lor, de uzul eficace al statisticilor sociale pentru a demonstra slaba performanță economică a regimului și de apelul la o revoluție muncitorească pentru a Înlocui actuala dictatură birocratică (influență neotroțkistă ce agrava situația autorilor 7). Mai presus de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a lui Modzelewski și a criticilor formulate de ei indica declinul partidului - și al țării. Ko³akowski, după obicei, a fost exclus din partid ca „burghez-liberal”, deși colegii lui de la Universitatea din Varșovia au amintit cu vitejie titlurile sale de noblețe marxiste, recunoscute pe plan internațional. Douăzeci și doi de scriitori și intelectuali comuniști de marcă au scris Comitetului Central În apărarea „tovarășului Ko³akowski”, exponent al unei „culturi și democrații socialiste libere și autentice”. Au fost și ei excluși din partid. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care se zbăteau să le resusciteze, sloganurile și proiectele generației șaizeciste au fost, după cum constatăm astăzi, cântecul ei de lebădă. În Europa de Est, interludiul „revizionist” și deznodământul său tragic au pus cruce ultimelor iluzii despre marxism ca practică. În Vest, teoriile marxiste și paramarxiste s-au Înălțat În sfera ideilor, pierzând legătura cu realitatea locală și descalificându-se astfel pentru viitor din orice dezbatere publică serioasă. În 1945, dreapta radicală se autodiscreditase ca vehicul legitim al exprimării politice. În 1970, stânga radicală avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
XIX-lea pot părea altora pur ritualice, dar În spatele lor se afla o istorie cât se poate de reală. Însă diviziunea catolic-protestant nu a fost niciodată o distincție de clasă În sensul convențional, chiar dacă IRA a Încercat să includă categorii marxiste În retorica sa. Preoți și muncitori - și, Într-o mai mică măsură, proprietari de teren, oameni de afaceri și membri ai profesiilor liberale - existau În ambele grupuri. Mai mult, numeroși catolici din Ulster nu țineau deloc să fie guvernați de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Occidentală, teoremele radicale fanteziste din anii ’60 s-au risipit fără urmări grave. Numai În două țări ele s-au metamorfozat Într-o psihoză de agresiune autojustificatoare. O minoritate infimă de foști studenți radicali, intoxicați de propria versiune a dialecticii marxiste, au purces să „dezvăluie adevărata față” a toleranței represive din democrațiile occidentale. Dacă regimul parlamentar al intereselor capitaliste este provocat, argumentau ei, el va abandona mantia legalității și Își va arăta adevăratul chip. Pus În fața adevărului cu privire la opresori, proletariatul - „alienat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
militanților din secolul al XIX-lea. Cultura anilor ’70 s-a axat nu pe colectiv, ci pe individ. După ce detronase filosofia pentru a deveni arhidisciplina anilor ’60, antropologia a fost eclipsată la rândul ei de psihologie. În deceniul anterior, tinerii marxiști foloseau masiv conceptul de „falsă conștiință” pentru a explica incapacitatea muncitorilor (și nu numai a lor) de a se elibera de identificarea cu interesul capitalist. Am văzut cum, Într-o variantă denaturată, această idee era și premisa terorismului de stânga
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a se elibera de identificarea cu interesul capitalist. Am văzut cum, Într-o variantă denaturată, această idee era și premisa terorismului de stânga. Un alt avatar al ideii a răsărit, În fine, În cercuri mai puțin politizate: adaptând limbajul educației marxiste la teme freudiene, gânditorii postfreudieni autodesemnați subliniau acum necesitatea eliberării - nu pentru clasele sociale, ci pentru subiecții individuali. Au apărut apoi, În vestul Europei și În America de Nord, teoreticieni ai eliberării care urmăreau să scape subiectul uman nu doar de jugul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest control, suprimând alte tipuri „subversive” de cunoaștere. Această interpretare a condiției umane era asociată pe atunci, În mod corect, cu scrierile lui Michel Foucault. Cu tot obscurantismul său ocazional, Foucault era un raționalist. Primele lui scrieri urmează Îndeaproape preceptul marxist că, pentru a elibera muncitorii din lanțurile capitalismului, era nevoie mai Întâi de o altă interpretare a istoriei și a economiei, care să demaște narațiunea interesată produsă de societatea burgheză. Așa-zisa cunoaștere revoluționară trebuia, pe scurt, să se substituie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Din aprilie până În noiembrie, tensiunile au crescut. Comentatorii străini se temeau de o iminentă lovitură de stat comunistă, iar aliații Portugaliei din NATO și partenerii comerciali occidentali au promis să ofere ajutor și integrare dacă țara se lepăda de revoluția marxistă. Deznodământul s-a produs la sfârșitul anului. Pe 8 noiembrie, Adunarea Constituantă a fost asediată de muncitori și, timp de două săptămâni, s-a vorbit despre o inevitabilă „Comună din Lisabona” sau chiar de un război civil Între Nord și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
i-a Învins la referendum pe propriii suporteri În chestiunea apartenenței la NATO, pe care acum o susținea 18. Aceste schimbări de direcție l-au Înstrăinat pe González de socialiștii tradiționali, care simțeau că partidul se abate de la străvechea linie marxistă 19. Dar pentru un politician votat În special de oameni prea tineri ca să-și amintească războiul civil și al cărui scop declarat era să surmonteze Înapoierea Spaniei (faimosul atraso, „decalajul” care afecta peninsula de la sfârșitul Epocii de Aur), vechea stângă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Vichy, trecând În tabăra opusă exact la timp pentru a ieși din război ca membru al Rezistenței. A Patra Republică i-a adus o carieră parlamentară și ministerială În diverse partide de centru-stânga, dintre care nici unul nu avea orientare marxistă. Chiar În 1965, când s-a prezentat (fără succes) la alegerile prezidențiale cu sprijinul partidelor din stânga oficială, Mitterrand nu era defel candidatul lor și a avut grijă să mențină distanța. Abia după implozia vechiului Partid Socialist În 1969 (În urma umilinței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dacă eseul lui Camus fusese desființat de Sartre atunci când a apărut, În 1951, cărțile lui Glucksmann și Lévy au devenit bestselleruri influente. Vremurile se schimbaseră. Acest cutremur intelectual local are un evident caracter paricid. Aparent, ținta lui era dezastruosul filon marxist din gândirea occidentală, dar artileria viza cu precădere acele figuri dominante ale vieții intelectuale postbelice, din Franța și din alte părți, care priviseră din tribune meciul Istoriei, ovaționându-i pe Învingători și evitând politicos să se uite la victime. Sartre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost momentul inaugural al modernității, confruntarea care a scindat Franța În două culturi politice opuse, stânga și dreapta, determinate, evident, de clasa socială a antagoniștilor. Această poveste (construită pe doi piloni: optimismul liberal de secol al XIX-lea și viziunea marxistă a unei transformări sociale radicale) s-a Încheiat, afirma Furet - În bună măsură deoarece comunismul sovietic, moștenitor prezumtiv al revoluției În această fabulă despre neabătuta transformare radicală, viciase retroactiv tot patrimoniul. În cuvintele lui Furet, Revoluția franceză era „moartă”. Implicațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar tocmai din acest motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe Istorie. Ce frapează astăzi nu e conversația În sine, familiară oricărei persoane suficient de bătrâne Încât să-și amintească anii ’60 În Europa continentală, ci seriozitatea cu care era tratată atât de protagoniștii de pe ecran, cât și de milioanele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecutul recent. Obligați la o existență subterană - la propriu În cazul Cehoslovaciei, unde mulți profesori și scriitori găseau de lucru doar ca fochiști și cazangii -, opozanții regimului nu se puteau angaja Într-o dezbatere politică cu opresorii lor. Abandonând vocabularul marxist și polemicile revizioniste din deceniile anterioare, ei s-au adaptat la situație, abordând deliberat teme „nepolitice”. Dintre acestea, grație Acordurilor de la Helsinki, „drepturile omului” erau, evident, cele mai la Îndemână. Toate Constituțiile din blocul sovietic acordau o atenție formală drepturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atotputernic. Așa cum recunoștea tânărul teoretician maghiar Miklós Haraszti, mișcarea pentru „drepturile omului” echivala cu afirmația că rectificarea defectelor comunismului consta nu Într-un comunism mai bun, ci În constituirea - or reconstituirea - societății civile (adică „burgheze”). Ironia conținută În deturnarea programului marxist și Înlocuirea statului socialist cu societatea burgheză nu le-a scăpat intelectualilor din Praga sau Budapesta. Dar, așa cum explica Mihály Vajda, colegul lui Haraszti, supremația burgheziei era clar preferabilă „insuportabilei experiențe istorice a tiraniei cetățeanului” prin care trecea țara lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]