4,066 matches
-
susțină existența unei a treia stări, dincolo de materie și energie. În anii 1940, matematicianul Octav Onicescu a condus un seminar de filosofie a științei la Universitatea din București. Printre cei mai importanți membri ai acestui grup de filosofie științifică erau matematicienii Grigore Moisil și Dan Barbilian, precum și alți savanți notorii precum Șerban Țițeica sau Nicholas Georgescu-Roegen. Ei erau angajați în cercetarea fundamentală, folosind matematica ca instrument formal de analiză conceptuală. Rezultatele lor au fost pulicate în antologia "Problema determinismului" și în
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
a tradus din belșug. Interesele sale au cuprins de asemenea filosofia greacă, în specia filosofia politică a lui Platon. A tradus mai multe din cele mai dificile dialoguri ale lui Platon. În final, a publicat "Riscul gândirii", în colaborare cu matematicianul Uther Morgenstern, alias Terente Robert. Andrei Cornea este specialist în filosofie greacă antică și de asemenea un gânditor politic. În timpul regimului comunist a publicat puțin în domeniul filosofiei, dar a tradus "Republica" lui Platon. După 1989, a publicat intensiv. Așadar
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
Tonoiu este filosofia dialogică sau . A scris de asemenea o carte excelentă despre Mircea Eliade, "Ontologii arhaice în actualitate". Marin Țurlea și-a dedicat cariera filosofiei matematicii. Lucrarea sa, "Filosofia și fundamentele matematicii" trasează o distincție între cercetarea proprie a matematicienilor pe bazele lor și cercetarea filosofică a fundamentelor matematicii. În această carte el stabilește posibilitățile, sfera de acțiune și relevanța studiului filosofic al matematicii. Urmând liniile unui program indicat în această primă lucrare, Turlea va elabora "Filosofia matematicii", mai mult
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
versiune particulară a produsului scalar L. Studiul polinoamelor ortogonale a fost dezvoltat începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, pornind de la studiul fracțiilor continue de către Cebîșev și a fost continuat de A.A. Markov și T.J. Stieltjes și câțiva alți matematicieni. De atunci, s-au dezvoltat numeroase aplicații în mai multe domenii ale matematicii și fizicii. Definiția polinoamelor ortogonale se bazează pe produsul scalar, definit după cum urmează. Fie formula 2 un interval de pe dreapta reală (este permis și formula 3 și formula 4). Acest
Polinoame ortogonale () [Corola-website/Science/316285_a_317614]
-
uneori "marad" „a rămâne” sau "múlik" „a trece” (referitor la vârstă sau la oră). La indicativ prezent, persoana a treia singular și plural, verbul copulativ "van" (plural "vannak") se omite obligatoriu ("Géza olyan jó matematikus, mint Miklós" „Géza este un matematician tot atât de bun ca Miklós”), cu excepția cazului când predicatul exprimă o calitate, o măsură. În acest caz, verbul copulativ este și cuvântul cel mai puternic accentuat din propoziție: "Géza van olyan jó matematikus, mint Miklós" „Géza este un matematician cel puțin
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
este un matematician tot atât de bun ca Miklós”), cu excepția cazului când predicatul exprimă o calitate, o măsură. În acest caz, verbul copulativ este și cuvântul cel mai puternic accentuat din propoziție: "Géza van olyan jó matematikus, mint Miklós" „Géza este un matematician cel puțin tot atât de bun ca Miklós”. Numele predicativ poate fi exprimat de următoarele părți de vorbire: Ca structură, predicatul poate fi simplu, compus, dublu sau multiplu. Predicat simplu poate fi numai cel verbal, fie că este la o formă temporală
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
fost elev din promoția 1935. Au mai vorbit apoi, printre alții, Gheorghe Vidrașcu, „despre cetățeanul și patriotul profesor Ion Grigore”, Ghiocel Constantinescu, care i-a dedicat patru catrene , Mircea Ionescu Quintus și Mircea Trifu despre epigramist, acad. Nicolae Teodorescu, despre matematician. La banchetul organizat la restaurantul "Nord", au mai luat cuvîntul academicienii Gheorghe Mihoc și Caius Iacob, primul transmițînd și salutul acad. Octav Onicescu, iar al doilea citind toate subiectele tezelor din cei trei ani de studenție ai sărbătoritului. De această
Ion Th. Grigore () [Corola-website/Science/316284_a_317613]
-
lor a condus cu succes la rezolvarea unei probleme fundamentale este mecanica cuantică unde utilizarea lor a permis găsirea funcțiilor de stare ale oscilatorului armonic cuantic și implicit a relației de cuantificare a energiei oscilatorului. Au fost denumite în onoarea matematicianului francez Charles Hermite. Termenul general al polinoamelor lui Hermite este definit prin una din expresiile: sau uneori prin relația Aceste două definiții nu sunt riguros echivalente, trecerea de la o formă la alta se face printr-o transformare simplă dată de
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
cu o singură suprafață, gen inelul lui Möbius. Conceptele geometriei sferice pot fi aplicate și sferelor alungite, cu toate că trebuiesc făcute modificări minore anumitor formule. Există și geometrie sferică multidimensională; vezi geometria eliptică. Geometria sferică a fost studiată din antichitate de matematicienii greci precum Menelaus din Alexandria, care a scris o carte de trigonometrie sferică numită Sphaerica dezvoltând teorema lui Menelaus. Cartea arcelor necunoscute pe o sferă scrisă de matematicianul Islamic Al-Jayyani este considerată a fi primul tratat de geometrie sferică. Cartea
Geometrie sferică () [Corola-website/Science/320042_a_321371]
-
multidimensională; vezi geometria eliptică. Geometria sferică a fost studiată din antichitate de matematicienii greci precum Menelaus din Alexandria, care a scris o carte de trigonometrie sferică numită Sphaerica dezvoltând teorema lui Menelaus. Cartea arcelor necunoscute pe o sferă scrisă de matematicianul Islamic Al-Jayyani este considerată a fi primul tratat de geometrie sferică. Cartea conține formule ale triunghiurilor dreptunghice, teorema sinusului și soluții ale triunghiului sferic prin intermediul triunghiului polar. Cartea "De Triangulis omnimodis" a lui Regiomontanus, scrisă în anul 1464, este prima
Geometrie sferică () [Corola-website/Science/320042_a_321371]
-
despre poligoane pe sferă (în special triunghiuri) și relațiile dintre laturile și unghiurile lor. Acestea sunt de mare importanță în calculele din astronomie și suprafața Pământului, precum și în navigația orbitală și spațială. Triunghurile sferice au fost studiate din antichitate de matematicienii greci precum Menelaus din Alexandria, care a scris o carte despre triunghiurile sferice numită Sphaerica dezvoltând teorema lui Menelaus. E.S. Kennedy a precizat că, în pricipiu, în antichitate a fost posibil calculul mărimilor din figurile sferice, prin folosirea tabelelor corzilor
Trigonometrie sferică () [Corola-website/Science/320035_a_321364]
-
ale triunghiului, iar α, β, and γ sunt unghiurile dintre laturi, unghiul α fiind opusul laturii subîntinse de unghiul a, β fiind opusul laturii subîntinse de unghiul b, iar γ fiind opusul laturii subîntinse de unghiul c. Al-Jayyani (989-1079), un matematician arab din Peninsula Iberică, a scris ceea ce unii consideră a fi primul tratat de trigonometrie sferică intitulat "Cartea arcelor necunoscute ale unei sfere","circa" 1060, în care trigonometria sferică a fost publicată într-o formă modernă. Cartea lui Al-Jayyani mai
Trigonometrie sferică () [Corola-website/Science/320035_a_321364]
-
acest tratat a avut "o puternică influență asupra matematicii europene", iar "definiția raportului ca număr" și "metoda sa de rezolvare a triunghiurilor sferice având toate laturile necunoscute" probabil că l-au influențat și pe Regiomontanus. În secolul al 13-lea, matematicianul iranian Nasīr al-Dīn al-Tūsī a fost primul care a tratat trigonometria ca o disciplină matematică independentă de astronomie, iar mai apoi a dezvoltat trigonometria sferică, aducând-o la forma ei actuală. El a arătat că există șase cazuri distincte ale
Trigonometrie sferică () [Corola-website/Science/320035_a_321364]
-
mai mare decât suma unghiurilor unui triunghi plan care are exact 180°. Mărimea E prin care suma unghiurilor depășește 180° se numește exces sferic: în care α, β și γ sunt unghiurile triunghiului sferic. Teorema lui Girard, numită astfel după matematicianul francez Albert Girard (descoperită mai devreme de matematicianul englez Thomas Harriot, dar nepublicată), demonstrează că acest surplus determină aria suprafeței oricărui triunghi sferic: în care "R" este raza sferei. Din acestă formulă și din formula ariei unei sfere rezultă că
Trigonometrie sferică () [Corola-website/Science/320035_a_321364]
-
care are exact 180°. Mărimea E prin care suma unghiurilor depășește 180° se numește exces sferic: în care α, β și γ sunt unghiurile triunghiului sferic. Teorema lui Girard, numită astfel după matematicianul francez Albert Girard (descoperită mai devreme de matematicianul englez Thomas Harriot, dar nepublicată), demonstrează că acest surplus determină aria suprafeței oricărui triunghi sferic: în care "R" este raza sferei. Din acestă formulă și din formula ariei unei sfere rezultă că suma unghiurilor unui triunghi sferic este: Un rezultat
Trigonometrie sferică () [Corola-website/Science/320035_a_321364]
-
π și 2π radiani. Deoarece perioada acestor funcții este π sau 2π, sunt cazuri în care noua funcție este exact aceeași ca cea veche, dar fără deplasare. Ele au fost stabilite pentru prima dată în secolul al 10-lea de matematicianul persan Abū al-Wafă' Būzjănī. O metodă de a demonstra aceste identități este aceea de a aplica formula lui Euler. Formulele sumei și diferenței pentru sinus și cosinus pot fi scrise sub formă matricială: În aceste două identități apare o asimetrie
Identități trigonometrice () [Corola-website/Science/320154_a_321483]
-
folosesc numere complexe intermediare ale rădăcinii cubice, care se pot exprima numai prin termenii reali ai funcțiilor, folosind funcții hiperbolice. Pentru unghiuri multiple specifice, acestea rezultă din formulele specifice de adunare a unghiurilor, în timp ce formula generală a fost găsita de matematicianul francez Vieta. tan "nθ" poate fi scrisă în funcție de tan "θ" folosind relația de recurență: iar cot "nθ" poate fi scrisă în funcție de cot "θ" folosind relația de recurență: Metoda Cebîșev este un algoritm recursiv pentru a afla formula unghiului multiplu "n
Identități trigonometrice () [Corola-website/Science/320154_a_321483]
-
(n. 410 sau 408 î.Hr. - d. 355 sau 347 î.Hr.) a fost un astronom, matematician grec, discipol al lui Platon, cunoscut mai ales pentru faptul că a fost printre primii care a încercat să formuleze o teorie privind mișcarea planetelor. Deoarece nu a rămas nimic din scrierile sale, singurele informații despre acestea provin din surse
Eudoxus din Knidos () [Corola-website/Science/320276_a_321605]
-
din Alexandria (n. între 200 și 214 d.Hr. la Alexandria - d. între 284 și 298), în greacă: Διόφαντος ὁ Ἀλεξανδρεύς, a fost un matematician grec, considerat de mulți autori ca fiind părintele algebrei. Nu se cunosc prea multe date despre viața sa. Paul Tannery susține că ar fi trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea î.Hr. Uneori este confundat cu un
Diofant () [Corola-website/Science/320278_a_321607]
-
Arithmetica", despre care Fermat susținea că ar conține o anumită ecuație fără soluții și care ar sta la baza demonstrației a ceea ce ulterior se va numi marea teoremă a lui Fermat. După unii autori, algebra lui Diofant reprezintă contribuția tuturor matematicienilor greci din epoca sa. Această lucrare a sa a ajuns în Europa prin intermediul arabilor. În lucrările sale, Diofant expune metodele utilizate pentru rezolvarea ecuațiilor de gradul I și al II-lea. Necunoscutele sunt notate prin simboluri și sunt folosite consecvent
Diofant () [Corola-website/Science/320278_a_321607]
-
multe curente matematice: În domeniul geometriei, a remarcat necesitatea demonstrațiilor în matematică fără a-i da un caracter de aplicabilitate generală. Opera lui Diofant a influențat matematica arabă și indiană de mai târziu și a constituit sursă de inspirație pentru matematicienii: Rafael Bombelli, François Viète, Pierre Fermat și Jean Bernoulli. Abul Wafa a fost unul din traducătorii în arabă ale scrierilor sale. Lucrările sale au fost reconstituite și editate de Bachet de Méziriac (1621) și Pierre Fermat și comentate de Jacques
Diofant () [Corola-website/Science/320278_a_321607]
-
(n. 7 aprilie 1866 la Stockholm - d. 17 august 1927 la Mörby lângă Stockholm) a fost un matematician suedez. A pus bazele teoriei moderne ale ecuațiilor integrale. Lucrarea sa, "Acta mathematica", publicată în 1903, este considerată ca bază a teoriei operatorilor. Studiile sale se înscriu în teoria ecuațiilor integrale liniare de ordinul al doilea, cu aplicații în fizică
Erik Ivar Fredholm () [Corola-website/Science/320279_a_321608]
-
1844 publică cea mai valoroasă lucrare a sa, "Die lineare Ausdehnungslehre, ein neuer Zweig der Mathematik" (Teoria extensiei liniare, o nouă ramură a matematicii). Lucrarea nu a trezit vreun interes deosebit în perioada de imediat după publicare. Abia în 1867 matematicianul Hermann Hankel, în lucrarea sa "Theorie der complexen Zahlensysteme" (Teoria sistemelor de numărare complexe), face cunoscute ideile novatoare ale lui Grassmann. Ulterior această teorie a extensiilor va conduce la dezvoltarea studiului formelor diferențiale, care vor avea multiple aplicații în analiza
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]
-
der complexen Zahlensysteme" (Teoria sistemelor de numărare complexe), face cunoscute ideile novatoare ale lui Grassmann. Ulterior această teorie a extensiilor va conduce la dezvoltarea studiului formelor diferențiale, care vor avea multiple aplicații în analiza matematică și în geometria diferențială. Printre matematicienii care au adoptat aceste metode de studiu se numără Felix Klein și Élie Cartan. Grassmann a dezvoltat aproape concomitent cu Arthur Cayley, coordonatele plückeriene ale dreptei. A considerat problema generală a numerelor complexe și hipercomplexe, în care elementele sunt sisteme
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]
-
Gauss, Möbius, Hankel, Schlegel. Prin această lucrare a dezvoltat algebra vectorială, creând analiza vectorială, bazată pe elemente abstracte, pe definiții și axiome. A introdus calculul geometric și teoria echipolențelor în calculul matricelor. A dezvoltat teoria ecuațiilor cu derivate parțiale. Printre matematicienii români care au continuat cercetările sale se numără: Gheorghe Galbură (cu lucrarea "Forme diferențiale pe varietatea lui Grassmann cuaternionică", apărută în 1956) și Kostake Teleman (1958). Grassman s-a ocupat și de lingvistica istorică, realizând studii de gramatică germană, culegând
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]