4,032 matches
-
Și eu, deși eram supărat-foc, mă bucuram, în sinea mea, pentru că mortul pe care zicea ea că-l purtam cu mine va învia. Un cadavru care va prinde suflare este măcar un cadavru special. Mai târziu, când mi-a mijit mustața, o singură dată m-a mai tachinat Nineta, întrebându-mă dacă pișătorul a căpătat, în sfârșit, funcție dublă. Peste puțin timp, când a mirosit fals că m-aș fi dat la fiică-sa, posesoare de soț și copil, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o lovește din nou. Apoi zâmbește precum mușcata din balcon. Doamna Lili e femeie cu scârț. Știe să aprecieze o vorbă bună... Și de mult timp iubești mușcatele?... A, nu, după ce i-au căzut cu tronc lu' nea sportivu' cu mustață. Are gusturi omu'... Și mai știe cineva că tu și cu nea sportivu' apreciați mușcata?... Timpul însemna bani. Nu puteam lungi la nesfârșit conversația: "Momentan, nu..." Din ziua aceea am înțeles că există pe lume cuvinte care aduc bani. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de țânc și am scos pe gură clasicul îhî. În clipa aceea, cu mare dragoste, Lili mi-a strecurat în buzunar bani pentru bomboane. Puteam îndulci tot cartierul... Salut, salut, am înțeles că ești mort după mușcate... Era domnul sportiv. Mustață tunsă la șubler, pantofi văcsuiți, Sportul popular oleu, e citit omu'! la purtător, la vedere, zâmbet în dungă; ce mai tura-vura, parcă era desprins din telenovelele cu Isaura... Și de unde ai pasiunea asta pentru mușcate?... Joc la mica fandosea, dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
fusese chelner În Londra și casierul nu rostea niciodată În franceză un cuvânt mai mult decât era necesar. — Evreul ăla, spuse el, ți-a lăsat un bacșiș ca lumea? — Ce crezi? Șase franci. — I-a fost rău? — Nu. Bătrânului cu mustață - lui i-a fost rău tot timpul. Și vreau zece franci - am câștigat pariul. Era englez. — Lasă-mă. Puteai să-i tai accentul cu cuțitul. — I-am văzut pașaportul. Richard John. Profesor de liceu. — Ciudat, spuse casierul. Și chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
navei, În timp ce pasarela se ridica și sirenele șuierau spre o fisură dintre nori. Ceruse o gazetă, o gazetă de seară. Nici la Londra nu au apărut atât de devreme, Îi spusese casierul și când auzise răspunsul, rămăsese visător, mângâindu-și mustața lungă și cenușie. În timp ce-i turna stewardesei un pahar de bere Bass, Înainte să-și revizuiască socotelile, se gândi din nou la profesor și se Întrebă o clipă dacă nu cumva trecuse pe lângă ceva dramatic, pe lângă un personaj obosit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și șterse sticla cu degetele, la timp pentru a vedea o fată subțiratică, În balonzaid alb, dispărând În lungul coridorului, spre clasa a doua. O dată se deschise ușa și un bărbat mai În vârstă aruncă o privire Înăuntru. Avea o mustață căruntă, purta ochelari și o pălărie moale, ponosită. Myatt Îi spuse În franțuzește că acest compartiment era ocupat. — Un loc, spuse omul. — Doriți la clasa a doua? Întrebă Myatt, dar omul clătină din cap și trecu mai departe. Domnul Opie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acea impersonală și experimentată delicatețe a doctorilor. Puse mâna pentru a-i simți bătăile inimii, apoi Îi ridică pleoapele. Fata Își reveni la un fel de trezie confuză. Avea impresia că ea era de fapt aplecată deasupra unui străin cu mustață lungă și rufoasă. I se făcu milă la gândul că incidentul Îi provocase tânărului atâta neliniște, iar solicitudinea ei se transferă În prietenia pe care și-o imagină În ochii lui. Fata Își coborî mâinile și-i atinse fața. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
față, se Întoarse și-i zâmbi larg, spunându-i: N-am o carte de vizită, dar mă cheamă Stein. Apoi, rebegit de vânt, se văzu urcând o scară cu balustradele argintii aurite, iar ea aștepta În capătul scării, avea o mustață mică și arăta spre o femeie care ședea și cosea, cosea, cosea, și-l anunță: — Ți-o prezint pe doamna Eckman. Coral Musker Își scoase mâna de sub pătură ca să protesteze, În timp ce dansa și dansa și dansa sub reflector, iar producătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lângă una din mese și-și Îndepărta firimiturile de pe veșminte Înainte de-a pleca să prindă trenul. — Dumnezeule mare! spuse domnișoara Warren, acoperindu-și privirile cu mâna. M-am Îmbătat. Nu văd bine. Cine-i omul de-acolo? — Bărbatul cu mustață? — Da. — Nu l-am văzut În viața mea. — Eu da, spuse domnișoara Warren. Eu da. Dar unde? Ceva Îi șterse cu eficiență din minte gândurile legate de despărțire. Nasul ei adulmecase o urmă, și lăsând o jumătate de deget de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ridicată, ca să prindă lumina când va veni, asta și nimic mai puțin. Mugetul scăzu și lumina reveni brusc. Dr. Czinner se afla În ușă, cu un ziar sub braț. Purta iarăși balonzaidul și ea Îi privi disprețuitoare ochelarii, părul cărunt, mustața neîngrijită, cravata Îngustă și legată strâns. Lăsă harta jos și rânji În direcția lui: — Deci? Dr. Czinner intră și Închise ușa. Se așeză pe locul din fața ei fără nici un semn de ostilitate. Știe că-l am la mână, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
O locomotivă fluieră de trei ori și creierul lui Înregistră automat semnificația semnalului: un mărfar greu venea pe linie. Apoi se văzu În Încăpere. Femeia Închisese deja fereastra și zgomotul gării păli. Josef Își mătură zăpada de pe haină și din mustăți și se uită la ceas. Nouă și cinci. Trenul de Passau nu va pleca decât peste Încă patruzeci de minute și el avea biletul pregătit. Cu spatele la fereastră și la femeie, trecu În revistă fără grabă Încăperea În care se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
auzi În trecere vocea arțăgoasă a unei femei: — Ce chiloți sunt ăia? Ascultă-mă pe mine! Ei, eu nu sunt fiica președintelui, așa că i-am spus „Dă-mi ceva respectabil. Subțire!“ N-ai văzut niciodată așa ceva... Josef Grünlich Își răsuci mustața groasă și sură și păși Îndrăzneț afară, În stradă, privind Încoace, privind Încolo, de parcă ar fi așteptat un prieten. Nu se vedea nici un polițist și, cum trotuarele fuseseră curățate de zăpadă, nu lăsă nici un fel de urme. Se Întoarse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Așteaptă, spuse ea. S-ar putea să nu mă vrei. — Ba da. Așteaptă până la micul dejun. Cere-mi-o la micul dejun. Sau pur și simplu nu mi-o cere. — Nu, crichet nu. Crichet nu, spuse Josef Grünlich, ștergându-și mustața. În Germania Învățăm să fugim. Ciudățenia acestei remarce Îl făcu pe domnul Opie să zâmbească. — Ați fost dumneavoastră Înșivă alergător? — La vremea mea, spuse Josef Grünlich, am fost un mare alergător. Nimeni nu alerga ca mine. Nimeni nu m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mare importator de stafide din Europa. Nu-și putu aminti momentul când trecuse de ușă, dar În clipa următoare stătea față-n față cu domnul Eckman. Între ei se afla un teanc mare de hârtii, iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu convingere că el n-ar fi așteptat-o. Dar nu ea era cea care se afla În mare pericol, ci el. Ea se opri, ezitând, aplecată să-i vadă fața palidă și bătrână. Observă că doctorul avea sânge pe mustață. De după colț se auzeau voci și fata constată că nu avea timp să se decidă. Dr. Czinner stătea așezat, cu spatele rezemat de o ușă de lemn cu zăvorul tras, iar ea Îl târî Înăuntru și Închise iarăși ușa, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acum plângea. Coral Musker Îi așeză capul Într-o poziție mai confortabilă, dar Czinner și-l mișcă din nou, Întorcându-l fără Încetare și murmurând ritmic, În timp ce lacrimile i se scurgeau În jos pe obraji și de acolo ajungeau În mustăți. Ea renunță la orice tentativă de a-l mai ajuta și Încercă să se refugieze În trecut, fugind din fața propriilor temeri, astfel Încât dacă și-ar fi putut gândurile unul altuia, hala s-ar fi umplut cu un amestec foarte ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ea, nu s-ar afla acum aici, În starea asta, nu ar fi luat lucrurile Într-atât de În serios, ar fi Învățat să nu se-agite fără rost, să lase lucrurile să treacă - e singura cale posibilă. Îi atinse mustățile lungi. Erau comice, erau patetice și nu l-au lăsat niciodată să aibă un aer tragic. Apoi făclia se stinse și, din cât putea vedea ea din el - și, curând, din cât se gândea ea la el -, doctorul era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gura grotei, fețele lor aproape că se atinseră și clipa aceea a fost ca o Întreagă discuție cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct pe fața aceea moartă. Mustățile lungi, palide În lumină, și ochii deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era ca și cum toate planșeele unei clădiri ar fi căzut, lăsând pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a ei. ― Și sfințiile lor, cei de la mănăstirea Vatoped din Muntele Athos - să nu zic vorbă mare - își freacau mâinile de bucurie că a mai picat un pește în crâsnic. Și încă unul de soi! Apoi, cred că unii își dregeau mustața chicotind pe înfundate când au auzit de “povarne de bere în târgul Iașilor”... ― Ca s-o înțelegem pe Maria “giupâneasa răpăusatului Chiriței postelnicului” e nevoie să ne amintim că unii voievozi au fost pe punctul de a fi maziliți pe seama
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
întrerupse o voce necunoscută. Vă faceți sânge rău. Resemnați-vă! Preotul se întoarse iute și chipul i se lumină de un zâmbet larg. — Inti...! Era un bărbat tânăr, aproape un băiat, de statură mijlocie, vânjos, foarte brunet, cu o enormă mustață pe oală și sprâncene stufoase. Purta niște blugi uzați și un maiou de culoare portocalie, iar aspectul lui era cel al unui „hippy“ care o apucase pe căi greșite. Îl bătu afectuos pe spate pe misionar și fără multă ceremonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tînăra își exprimă regretul. Săracu'. De atunci, zîzania dintre cei doi răbufnea din senin, dar doar ei doi știau de ce. Frumos, dar cam... prost Pandele era un tînăr de o frumusețe rară și mai ales era sănătos tun. Mușchi acătării, mustață în furculiă, perciuni nici prea lungi, dar nici prea scurți și cicatricea, celebra cicatrice, obținută întîmplător de la un arc de oțel al unei canapele, îl făceau "marfă". Dacă la aspectul acesta mai adăugăm cei doi ani stați la "mititica", obținem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
rugina, pînzele de păianjen, geamurile murdare, creau un peisaj de cimitir părăsit. Nepăsarea aceasta generală, lipsa de regrete, părăsirea epavei, toate la un loc îl amărau profund. Cît n-ai fost director, nu erai chiar așa de afectat, zîmbea pe sub mustăți Mitocaru. Atunci era altceva, nu... Nu conduceai tu dricul, nu? Nu era vina mea. Adică nu eu eram... asasinul. Dacă m-ați ajuta puțin, poate am reuși... ceva. În șase luni de directorat, Pandele a parcurs toate etapele necesare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lua bani cît n-ai văzut vreodată, clar? Cine să se pună cu clanul Bucșă? Nuntă mare, bani scuipați și lipiți de fruntea lui Norocel și unde mai pui că se lucra cu "euroi". Orchestra cînta non-stop și evita la mustață să o încaseze de la vreun bețivan arțăgos. Cîntece spaniole, mexicane, cubaneze, muzică cultă, Ciprian Porumbescu, Enescu, cazacioc, dansuri grecești, turcești și chiar chinezești și trebuia să le știe pe toate pentru a nu "o lua pe cocoașă". După 24 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
intre întîi doamna. Închide ochii și profită de un scurt răgaz pentru a se rupe de realitate. Bună zîua, se aude o voce de bariton fumător. Adam deschide ochii și rămîne mirat. O doamnă imensă, peste suta de kilograme, cu mustață vizibilă și cu un pumn cît un castron, mimează cu stîngăcie gesturi de fetiță cuminte. Îî... bună ziua, răspunde procurorul. Puteți povesti istoria cu... băiatul? Cu monstrul. Da, dom' procuror, a intrat în casă și m-a violat. Vreau să povestiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cîțiva metri ca să aterizeze. De aici începe chinul. Dinu face școala de pilot și își pune la bătaie toată bruma de materie cenușie. Face ore suplimentare, angajează un pilot ca să-l învețe tainele toate. Treci pe deasupra casei mele, așa, la mustață, ca să le rup gura. N-avem voie, țipă pilotul. Hai, vă rog. O mie de euro pun la bătaie. V-am spus că nu pot. Pierd licența! Două mii. Nu pot. Cinci mii. Nu insistați, vă rog. Zece mii, dar așa, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]