KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...147 148 149 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

la rugăciunile ei, îi mai puteau salva băiatul. Ziua, când i se uita în ochi, amețea. Flăcările iadului fierbeau acolo. Surâdea mereu dusă pe gânduri, privind în depărtare, de parcă ar fi întrezărit umbra Necuratului gonind spre ea pe-un cal negru sau cine știe ce altă fantasmă. Asta se-ntâmpla înainte de război. La-nceputul războiului, Toma plecase și i-o dăduse în primire, nici ibovnică, nici nevastă cu frica soacrei în sân, și bătrâna era speriată și uluită de schimbările petrecute. Surâdea mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
primire. Robie, dacă ai munci forțat pentru alții, cum muncește bietul Alexandru! o dojeni bătrâna blajin, fără asprime, vorbindu-i ca unui copil. Cu trupul ei micuț, uscat, numai cu mâinile și picioarele mari, deformate de trudă, brăzdate de vine negre, umflate și noduroase, se-ndreptă spre spălătorul din ungher și-și clăti mâinile și fața. Udă încă, ștergându-se în fața icoanelor, la picioarele lui Miluță, cu prosopul în mâini, prinse să se închine cu glas tare, cu voce schimbată. Tatăl nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
că asta era a ciocănarilor de la tren, lădița cu scule și oleacă de pământ pe lângă casă, în mahala sau la țară, dacă erau de prin satele din apropierea orașului, căci altfel, numai din leafă, nu se puteau ajunge. Era un cufăraș negru de funingine și de unsoare, pe care-l avea și acum și pe care-l poartă toți la Ateliere. Cu bărbatu-su, Costache, chiar și râdea: La noi, zicea, oamenii se-mpart în două: cei care intră pe poartă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ea, ceea ce mă înnebunește cel mai mult, de-mi vine să-mi pun capăt zilelor. Soarele răsărise. Ceața se destrăma, agățându-se de pomi și de garduri. Deasupra drumului se cernea o lumină leșioasă, cenușie-trandafirie, și prin pâlpâirea aceea, mașinile negre lunecau huruind unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să omoare și să fie omorâți. Aveau căștile turtite, trase pe ochi. Mâinile încleștate pe arme, și armele luceau rece în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
tatăl Irinei, era prieten cu moș Țurcanu. Vorbea lat, dulce și legănat ca orice șoldovean sadea. "O holercă, bădie!" La depou, de un an și ceva, lucrau împreună cu nemții: nemții uitându-se la ei cum urcă și coboară de pe locomotivă, negri ca dracii de funingine și cărbune, osteniți și nemâncați, iar ei pândindu-i până și când se duc la umblătoare, să vadă ce au de gând. Ghiță Todireanu știa bine nemțește. Avea un prieten. Bea cu el când ieșea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Tudor era acolo. Inima prinse să-i bată cu putere. De ce? Pe urmă îl recunoscu. Era chiar în mijlocul grupului, magnetul care polariza toată atenția. Elegant și înalt, cum îl știa, subțirel, cu-o față albă, umbrită de-o mustăcioară scurtă, neagră, nu putea fi decât el. Își lăsase o bărbuță stilizată, de Crist pe Golgota. Se mișca tot timpul, săltându-se pe vârfuri și răsucindu-se, parcă-l strângeau pantofii sau căuta ceva pe deasupra mulțimii. Poate o căuta chiar pe ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
la fugă, să dispară de-acolo, dar așa ceva ar fi stârnit indignarea generală. Foamea, care-i scormonea măruntaiele, o făcu să cedeze. Se trase într-un colț, întoarsă cu spatele și, cu capul plecat, înfulecă repede felia clisoasă de pâine neagră și amară, apoi, înapoindu-se să predea cana, se opri lângă masă, în dreptul fostei colege, care n-o recunoscu nici de data aceasta. Se sili să-și tragă răsuflarea, cu ochii fierbinți de rușine și umilință, simțind toate chipurile acelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
n-o să vii, n-o să-ți fac nici o vină din asta, dar să știi că te voi aștepta mereu... Vorbe mari într-un moment nepotrivit... Adevărat! Adevărat! Burtosul se-ntoarse, urmat de bătrână. S-a făcut, domnule prefect. Purta pantofi negri cu ghetre albe și, la fel cum venise, vioi și agitat, împingându-și burta înainte, se rostogoli țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu, maică! mulțumi bătrâna și se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase, săltă traista grea acum, umflată, pe umăr și se-ntoarse spre noră, cercetând-o întrebător: Mai rămâi?! Cum să rămân! Bătrâna oftă și tăbârci traista, cu capul în pământ, uscată, mărunțică și totuși puternică, răspândind un aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
topite în verdele aburit al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate. Căută o tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
îl dojeni, și glasul sau dojana, sau poate adierea aceea abia simțită, venită de la plamele ei părea să-i facă bine. Aș prefera să fac închisoare la Văcărești sau la Galata și să nu mai fiu aici. Avea fața scofâlcită, neagră de fum ca și mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
belgieni, olandezi, francezi, polonezi, apoi din aliați: italieni, unguri, cehi, slovaci, croați, bulgari și cei din urmă nenorociții de evrei, pe care-i bagă zilnic pe coș ca pe Astrid, să nu vezi din ei decât un nor de fum negru și rânced care urcă spre cer. Se lăsă moale în țărână, răsuflând greu și-ntretăiat, cu privirile înecate-n lacrimi. Rămase nemișcată privind fața golită de sânge, cuprinsă de sudoarea morții, cu pielea înăsprită, tăbăcită și-nnegrită de fum și cărbune. Ședea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
picioarele. Au smuls-o de lângă mine și au silit-o pe picioarele ei să intre în camera de gazare, adică să facă baie. Într-o cameră din asta, de baie, îi bagă și apoi vezi cum iese din ei fumul negru pe coș, că-ți face rău și pici jos când vezi... Au băgat-o în fabrica morții, și de-atunci... Vocea bătrânei era uscată și aspră. Se împrăștia și se sfărâma în aer ca o țărână: Hai odată, ce faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Ochii îi luciră. Bău hulpav, cu sorbituri mari. Apa i se revărsa din gură, șiroindu-i pe bărbie și piept. Dinții îi clănțăneau pe gura vasului. Ochii-i creșteau în cap, alburii. Se mișcau repede, lucitori și sălbateci în orbitele negre. Destul! O să-i facă rău, se alarmă bătrâna. Doamne, se-ngrozi Cerboaica. Asta ne mai trebuia! Ce facem cu el? Străinul se scutură ca sub o izbitură primită prin pământ. Fața i se schimonosi. Scoase un țipăt ușor, urmat de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
asta-i fugit așa! De asta-m alergat cu tot sufletul spre tine cum n-am alergat niciodată spre nimeni, recunoscu Cerboaica. Nici la întâlnirile de la începuturile începuturilor cu Tom n-am alergat așa, repetă ea eliberându-se de teroarea neagră care-o urmărise și de gândul că nenorocitul acela poate să moară din clipă în clipă, dacă n-a și murit, cu tot sângele scurs în țărână. Ce ghinion pe ele să nimerească în calea lui și ce idee să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
scormonitor ca un cuibar de foc; lumina rece îți reteza orice mișcare; cădea sub roți, înfiorând traversele și liniile, strălucind de încordare, dezvăluind, rând pe rând și fragmentar, mădularele trenului, aruncând partea de sus a vagoanelor într-o vuitoare prăpastie neagră. Ascuns în dreptul coloanei de alimentare cu apă se crezu la adăpost, dar șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ, ducându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
povârniș strivind pietrișul și se tăiase în cioburile și gardul de sârmă ghimpată împrejmuind fâneața de sub taluzul căii ferate. Miluță putea s-o pățească cel mai rău. Să-și piardă echilibrul, cum s-aplecase cu sângele-n cap și golul negru, huruitor, de dedesubt, despicat în traverse și frontoane metalice. Dacă s-ar fi rostogolit de la-nălțimea aceea, strivit de bare, praful s-ar fi ales de el. A fost cel mai norocos dintre toți. Sărind, în panica și fierbințeala momentului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ușa și ceilalți se profilară clar în lumină. Într-un soi de alint, de siguranță a salvării, știind că răul s-a-ndepărtat și nu-l mai așteaptă decât dojana delicată și blândă a mamei, închise ochii, văzu niște pete negre printr-o vâlvoare incandescentă ce cădeau zvâcnind ca niște mogâldețe împușcate într-un panopticum de tir. După adierea molatecă de salcâm înflorit, o recunoscu pe Irina. Mirosurile celelalte, persistente și neplăcute ale spitalului, năvăliră din toate părțile, ca un vânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
bată, și m-am zbătut să scap, și de cele două-mbrăcate-n alb am scăpat, dar cea mai mică dintre ele, îmbrăcată-n negru, m-a pus la pământ și m-a bătut. M-a bătut de m-am sculat toată neagră pe față. N-am spus la nimeni și n-a văzut nimeni, dar eu eram toată neagră. Toată ziua aceea am umblat neagră. Am ieșit în oraș cu Cerboaica, ne-am dus la Crucea Roșie, pe urmă pe câmp, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
mică dintre ele, îmbrăcată-n negru, m-a pus la pământ și m-a bătut. M-a bătut de m-am sculat toată neagră pe față. N-am spus la nimeni și n-a văzut nimeni, dar eu eram toată neagră. Toată ziua aceea am umblat neagră. Am ieșit în oraș cu Cerboaica, ne-am dus la Crucea Roșie, pe urmă pe câmp, și eu eram neagră, neagră. Mi se usucă sufletul când mi-amintesc de ce-am visat. Tot, tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
m-a pus la pământ și m-a bătut. M-a bătut de m-am sculat toată neagră pe față. N-am spus la nimeni și n-a văzut nimeni, dar eu eram toată neagră. Toată ziua aceea am umblat neagră. Am ieșit în oraș cu Cerboaica, ne-am dus la Crucea Roșie, pe urmă pe câmp, și eu eram neagră, neagră. Mi se usucă sufletul când mi-amintesc de ce-am visat. Tot, tot, tot. Tot ce-avea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
N-am spus la nimeni și n-a văzut nimeni, dar eu eram toată neagră. Toată ziua aceea am umblat neagră. Am ieșit în oraș cu Cerboaica, ne-am dus la Crucea Roșie, pe urmă pe câmp, și eu eram neagră, neagră. Mi se usucă sufletul când mi-amintesc de ce-am visat. Tot, tot, tot. Tot ce-avea să se întâmple. Cum mergeam cu Cerboaica spre câmp și, când mă uit, nu mai era ea, erai tu, da asta n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
am spus la nimeni și n-a văzut nimeni, dar eu eram toată neagră. Toată ziua aceea am umblat neagră. Am ieșit în oraș cu Cerboaica, ne-am dus la Crucea Roșie, pe urmă pe câmp, și eu eram neagră, neagră. Mi se usucă sufletul când mi-amintesc de ce-am visat. Tot, tot, tot. Tot ce-avea să se întâmple. Cum mergeam cu Cerboaica spre câmp și, când mă uit, nu mai era ea, erai tu, da asta n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
tu, da asta n-a fost nimic. Mergeam, ne grăbeam să trecem liniile ferate pe la rambleu și-ncă-ți spuneam: "Măi băiete, fii atent!" Când, apare un marfar din față, da venea încet. Am întors capul să văd ce faci, neagră cum eram eu, da tu nu mă vedeai, și-ntr-o clipită, când am trecut dincolo de linii, din partea cealaltă a țâșnit fulger un tren rapid. Locomotiva cu ochiurile aprinse te-a luat pe sus, ca pe-o sfârlează. Văileu, te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
l-am avut, cu cele trei afurisite de muieri care m-au luat la bătaie și m-a dovedit și m-a pus jos cea îmbrăcată-n negru, și din asta am plecat a doua zi cu Cerboaica pe câmp, neagră de supărare. Ea nu m-a-ntrebat nimic. N-a văzut nimic și nu i-am spus nimic. Pe tine te-am lăsat dormind acasă, da mă gândeam ce-i mai păți și eram neagră toată, abia mă mai țineam pe picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]