3,831 matches
-
nu mai fac așa ceva. Mai spre vară, pe la amiaza zilei m-am urcat pe acoperișul bisericii care era alături de școală, ca să ajung la un cuib de păsări. Unchiul m-a văzut din casă sus pe acoperișul bisericii, dar a stat nemișcat după perdea cu gândul că dacă văd că mă vede, îmi voi pierde firea și voi cădea de acolo. Pe vremea când repetam clasa a IV-a, la unchiul Dumitru, în primăvara anului 1935, se organizau ni ște concursuri numite
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
Ele „au fost precedate de lungi perioade de «retrAgere spirituală» (tahannut) în peșteri și alte locuri însingurate, practică străină politeismului arab”. Prima revelație a fost aceea în care Dumnezeu i s-a arătat pe cer. După ce a coborât, a rămas nemișcat la o distanță de două bătăi de săgeată. Mahomed a mai avut apoi revelații auditive, „singurele pe care coranul le socotește de inspirație divină”. În vis, „îngerul Gabriel a venit la el, ținând o carte deschisă în mâini” și cerându
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
unui drumeț foarte îndepărtat prin zăpadă. Pașii se apropiau însă de colibă. Yor era un bătrân înalt, dar fața lui era netedă și curată. Totul în înfățișarea sa, și îmbrăcămintea, și fața, și părul erau sure ca piatra. Cum stătea nemișcat, părea cioplit dintr-o bucată mare de lavă. Doar ochii săi orbi erau întunecați, iar în adâncurile lor licărea ceva ca o mică flăcăruie.” (Michael Ende, Povestea fără sfârșit) Scrie răspunsuri pentru următoarele cerințe: A. Înțelegerea textului: 1.Cum se
50 DE TESTE ?N VEDEREA ADMITERII ?N CLASA a V-a by S?ndica Bizim, Dorel Luchian, Larisa T?rzianu, Viorica Dobre ,Geanina Honceriu, Manuela Mih?escu ,Lumini?a Agache ,Marilena Roman ,L?cr?mioara Isai, Violeta Gale? () [Corola-publishinghouse/Science/83886_a_85211]
-
de pe burtă puneam de fapt mâna pe șira spinării. Puținii trecători care reușeau să-l vadă îl luau drept un negru, într-atât practicile ascetice îi schimbaseră culoarea albă a pielii. În cele din urmă, se decide pentru postul total; nemișcat, ajuns aproape schelet, el sfârșește prin a deveni aidoma prafului. Automortificarea nu se limita doar la lipsa hranei, ci și la extremitatea exercițiilor de tip yoghin. Astfel a început să practice așa-zisa „meditație de încetare a respirației”, până când capul
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
exploda de durere din cauza lipsei de aer. Oprindu-și complet respirația, sufluri crâncene îi răvășeau mintea și i se răsuceau în vintre, așa cum un măcelar iscusit răsucește tăișul cuțitului în vintrele boului (Majjhima-Nikăya, I, 244). Stând într-o poziție rigidă, nemișcat, timp de mai multe zile, creierul său alimentat cu un sânge prea sărac și-a abandonat funcția, lăsându l pe gânditor fără gândire. Atingând limita extremă a mortificării, când nu-i mai rămăsese decât a o mia parte din puterea
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
el, cel plin de compasiune pentru cei mulți. Departe se va răspândi religia lui”. Un miracol are loc atunci când regele Śuddhodana participă, după obicei, la Primul Arat al anului. Copilul este culcat la umbra unui arbore și umbra sa rămâne nemișcată, deși umbra celorlalți copaci se deplasează firesc odată cu soarele. La școală, copilul studiază cu o ușurință supranaturală. În plus, el devine cel mai bun arcaș, cel mai bun călăreț, cel mai bun înotător, cel mai bun atlet; de asemenea îi
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
lotus, calm și netuburat, plutind deasupra pasiunilor și a dorințelor, deasupra furtunilor și a luptelor acestei lumi, e atât de departe, încât pare îndepărtat și inaccesibil. Ajunge însă să-l privești mai atent ca să vezi că îndărătul acestor trăsături calme, nemișcate, se ascund pasiuni și emoții mai stranii și mai puternice decât pasiunile și emoțiile prin care am trecut noi. Ochii îi sunt închiși și totuși par a iradia forța spiritului, și toată fața lui e plină de energie vitală. Au
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
-i face: mâna care-ți dă mandatul!... Dar... unde e coana Joițica?... nu văz pe coana Joițica... (Se ntoarce spre fund, apoi spre stânga, în fine spre dreapta. În momentul acesta apare Tipătescu în ușa din dreapta, unde stă un moment nemișcat. Gest de surpriză din partea lui Cațavencu. Aparte.) Tipătescu! O preferam pe ea! SCENA IX Cațavencu, Tipătescu Tipătescu: (a apărut în dreapta cu aerul încruntat și pumnii încleștați, a stat în ușe, a mers apoi liniștit la ușa din fund, măsurând din
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
e deznădăjduitoare. În fața a treizeci de soldați cari au întins doar puștile, au fugit cel puțin 3 000 de oameni. În fața a 50 bătăuși s-au risipit 10 000 de oameni fără să opună nici o împotrivire. Singurii cari am stat nemișcați în fața pompierilor și cari, după aceea, ne-am aruncat în luptă până ce am fost doborâți, am fost noi, câțiva copii. Dar, pe lângă pasiunea ideală care ne mobilizase, noi aveam și organizarea. Eram organizați, eram solidari, ne simțeam cotul. Ne împingea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Gloria Lăcătușu, redactor la Radio Iași, a imprimat la reportofon pe cel care bătea toaca. La Iași i-am amintit cum se bate toaca, cu „Înflorituri”. Le auzisem deseori la Fălticeni, sâmbăta. Ieșeam În mod special din casă și stam nemișcat, până se stingeau. Tata mi-a mărturisit că el era meșterul „Înfloriturilor”. Ca să mă conving, peste ani, i-am adus o planșetă și, când a Început să-mi demonstreze, m-a convins cu prisosință. Numai la mânăstire se bate așa
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
dormi prea repede. Am În gând o poveste despre o fată care după ce a căzut la facultate intră În serviciu și se Încurcă cu șeful, dar acum povestirea mi se pare proastă și renunț cu multă ușurință la ea. Rămân nemișcat În pat, urmărind prin geam ninsoarea calmă, tristă și pură. Mă gândesc la cele două cărți ale mele, Încerc să le răsfoiesc, citesc la Întâmplare câteva pagini, dar rândurile se aștern străine În fața ochilor mei. Ele nu-mi aparțin, știu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ca Împărăție terestră este singura pe care și-o revendică, patrie plină de primejdiile privilegiate ale cunoașterii: „bezna compactă” a imersiei În solitudine. În adevăr, adică. Grădina revine ca nostalgie sau vis, sau interzisă inocență păgână, pătimașă: „Respir adânc. Stau nemișcată. Vreau/ Încerc/ să Îmi Închipui ce n-am trăit: Grădina cu polenuri/ sau pur și simplu plăcerea matinală de-a mă trezi de-a fi” ( Există mecanismul funcționând). Și: „Îmi amintesc uneori (cu efort) iarba de-afară de-acasă iarba
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
din urmă trece de primul gard, trece de al doilea și se îndreaptă spre niște case, întrebând gospodarii dacă nu au văzut un om îmbrăcat cu o cămașă lungă, fugind ca un iepure. Nicolae Petrașcu stătea pitulat în colțul lui, nemișcat. Respirația îi revenise la normal. Se făcuse liniște și nu se auzea decât clipocitul apei pe frunze. Mergând spre marginea holdei simte o mișcare spre dreapta. Mai târziu reconstituind clipă cu clipă, împreună cu Comandantul cele întâmplate și-au dat seama
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Cu capul ridicat, cu atitudine mândră, împărătească, cu un ușor surâs pe buze, se apropia Căpitanul de grupul femeilor ce plângeau încetișor. Părea că priveam o scenă statică, în care numai Căpitanul avea viață, numai el se mișca. Toți ceilalți nemișcați: eu în vârful copacului, familia lui de partea cealaltă, stăteau încremeniți, privind figura celui ce îndrăznise să miște din temelii istoria românească, să se pună de-a curmezișul destrămării țării sale și să-și poarte viața pe drumul celor mai
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
au condus ca pe o vită de căpăstru într-o cameră mare și întunecoasă. Camera era cufundată într-un semiîntuneric cu o lumină difuză generată de niște beculețe albastre, care se proiectau pe un perete unde se vedeau niște umbre nemișcate, într-o poziție amenințătoare. Totul era perfect regizat pentru înspăimântarea de moarte a victimei. Acele figuri păreau niște demoni gata de a porni la atac. O imagine de Apocalips, care din statică așa cum părea la început, se puse în mișcare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
prima încordare a mușchilor. Uneori închide ochii și se afundă în tăcere. O tăcerea uriașă. Nu îmi dau seama dacă este copleșit de melancolie sau dacă tăcerea lui e pusă în funcțiune de un resort intern. Când îl apucă, rămân nemișcat până își revine. După ce deschide ochii, mă privește absent o vreme, frecându-și degetele de genunchi de parcă ar vrea să ghicească de ce mă aflu eu acolo. — De ce aduni animalele seara și le scoți din oraș, ca să le dai iar drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-se pe viață și pe moarte. Din cantitatea imensă de sânge adus ofrandă pământului se naște viață nouă și se restaurează ordinea. Toamna, animalele cu blana lor lungă și aurie, strălucind puternic în lumina soarelui, și cu capetele ridicate stau nemișcate ca niște statui până ce ultimele raze dispar în desișul pădurii. După ce apune marele astru și se lasă amurgul, își coboară capetele, atingând pământul cu unicul lor corn. Închid ochii. Așa se termină o zi în oraș. 3 În țara aspră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a pierdut rolul originar de măsurător al timpului. Este un turn pătrat din piatră, mai îngust spre vârf, cele patru fațete ale sale indicând punctele cardinale. Pe fiecare fațetă se află un cadran, iar cele opt limbi ale ceasului indică, nemișcate, ora zece și treizeci și cinci de minute. Imediat sub cadran se află niște deschizături care sugerează că turnul este gol pe dinăuntru. Parcă te și vezi urcând până în vârf pe o scară de funie sau pe mai știu eu ce, numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tavan, de pe tapet... Totul. Am privit pe fereastră și am văzut că ploua. Auzeam ploaia. O ploaie rece, de gheață, care lovea acoperișul și cădea pe pământ. Nu-mi dădeam seama cât era de departe. Am remarcat silueta dreaptă și nemișcată a Colonelului. Stătea jos lângă fereastră și privea afară. Nu pricepeam de ce-l interesa atât de mult. Era o ploaie obișnuită. Lovea acoperișul, uda pământul, mai făcea râul să crească. Am vrut să-mi apropii mâinile de față, dar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu gândurile aiurea în urma ei, n-am observat că s-a oprit și iar m-am ciocnit de spatele ei moale. — Scuză-mă! Șșșșș! făcu ea apucându-mă de piept. Parcă am auzit ceva. Ciulește și tu urechile! Am rămas nemișcați locului, cu auzul încordat. Se auzea ceva din depărtare. Un sunet slab, abia perceptibil la început. Parcă era un fluierar. Apoi, tot mai tare și mai tare, de parcă se frecau două metale unul de altul. Fără nici o pauză. Zgomotul se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
adevărat că fiecare percepe sunetele în felul lui, dar acum nu era nimic de perceput. Zero. Zero. Zero. Plutea în tăcerea aceea desăvârșită un semnal care se cerea descifrat. O dată ce-a încetat zgomotul, n-a mai pornit. Am rămas nemișcați locului, cu urechile ciulite. Ca să scap de presiunea din urechi, am respirat pe gură și am înghițit de câteva ori, dar sunetul a răsunat exagerat de tare. Parcă se proptise acul patefonului în colțul platanului. — S-a retras apa? am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vâjâit și de beznă. Fiind deprins cu întunericul, mi-am dat imediat seama că era cineva acolo. Un bărbat subțirel. În fața lui se înălța, spre tavan, o coloană cilindrică de vreo trei sau patru metri în diametru. Bărbatul o privea nemișcat. În afara ei, nu se zărea absolut nimic altceva. Nici un dispozitiv, nici un aparat. Arăta ca un grajd pentru cai de curse. Sau ca un cuptor uriaș pardosit cu același tip de cărămizi ca și cele din exterior. Am lăsat-o pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
după el. Cum am intrat, m-a izbit mirosul de excremente și urină. Nu exista fereastră, așa că nu avea cum să se aerisească beciul acela puțin mai mare decât un dulap. O treime era ocupată de pat. Umbra slăbită zăcea nemișcată, cu o pătură trasă peste ea. Sub pat se vedea o oală de noapte. Lumânarea - singura sursă de lumină - pâlpâia pe masa veche ce lăsa impresia că se prăbușește în orice clipă. Calorifer nu exista, iar pardoseala de pământ, neacoperită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pădure. Mi-a arătat termocentrala, iar zgomotul produs de vânt a fost absolut îngrozitor. Parcă venea direct din iad. Paznicul era tânăr, liniștit și slab. — Apoi? — Mi-a dat armonica. Un instrument mic, vechi, dar care scoate sunete. Fata rămase nemișcată, dusă pe gânduri. Temperatura din încăpere scădea tot mai mult. — Cred că armonica e cheia, zise ea. Sunt aproape convinsă. — Armonica? — Da. Cu ea poți cânta, cântecul face legătura cu mama, iar mama cu sufletul meu. Crezi că e posibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am privit norii denși. Zidul de sud arăta și mai negru din pricina zăpezii. Nu mai avea ce să-mi spună, dar peisajului sălbatic ce se desfășura în fața ochilor i se potrivea foarte bine numele de capătul lumii. Cât am stat nemișcat, zăpada mi s-a așternut pe căciulă și pe umeri. Cred că mi se șterseseră în schimb urmele datorită ei. Mi-am privit Umbra, care stătea la câțiva pași mai încolo. Se scutura de zăpadă din când în când, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]