4,685 matches
-
pentru o clipă culorile ecranului, urmărindu-l, nu-i artă în definiția clasică a termenului, dar poate deveni artă în era informațională, în lumea virtuală, tu, Theo, ești singurul dintre noi care ai ales cel mai greu dram spre nemurire, nemurire?! noi l-am ales pe cel mai ușor și mai alunecos, fără bătaie lungă, nemurirea prezentului, sunt atât de curios de biserica aia pe care o pictezi tu, Mai am mult de lucru, în vara asta te duci acolo să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dar poate deveni artă în era informațională, în lumea virtuală, tu, Theo, ești singurul dintre noi care ai ales cel mai greu dram spre nemurire, nemurire?! noi l-am ales pe cel mai ușor și mai alunecos, fără bătaie lungă, nemurirea prezentului, sunt atât de curios de biserica aia pe care o pictezi tu, Mai am mult de lucru, în vara asta te duci acolo să pictezi? Da! Voi veni să te văd, Bine! Cum ai ajuns să pictezi o biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
această condamnare, la ce bun totul?, se întreba el. Ca atare, „scopul operei mele este de a face ca toți să trăiască neliniștiți și pradă unei aspirații arzătoare“, spunea Unamuno. Îl îngrijora soarta persoanei în carne și oase, a propriei nemuriri aici pe pământ, prin opera spirituală și prin cea carnală - perpetuarea în trup, prin descendență biologică și prin operă, dar și a nemuririi în Împărăția care nu e din lumea aceasta și pentru a cărei venire, creștinește, zilnic ne rugăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și pradă unei aspirații arzătoare“, spunea Unamuno. Îl îngrijora soarta persoanei în carne și oase, a propriei nemuriri aici pe pământ, prin opera spirituală și prin cea carnală - perpetuarea în trup, prin descendență biologică și prin operă, dar și a nemuririi în Împărăția care nu e din lumea aceasta și pentru a cărei venire, creștinește, zilnic ne rugăm, cerându-ne, așadar, moartea noastră nemuritoare („vie împărăția Ta“). Existențialism, așa cum a fost cel mai adesea catalogată opera lui Unamuno? Din nou trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lor îi face să sufere“ (Michel del Castillo), cu mențiunea că, pentru exilatul Unamuno, totul este însă, și încă dintotdeauna, politică, politică concretă, cum observa Zubizarreta, adică existență inevitabilă în, cu și împotriva istoriei și sub geana arzătoarei dorințe de nemurire în trup. Istoria apare ca o oglindă, aburită adeseori, a nemuririi, și nemurirea însăși nu este decât o străfulgerare a istoriei asumate în curgerea sa tragic limitată. A scrie un „roman“ în acest spirit înseamnă a-ți suprinde viața intimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pentru exilatul Unamuno, totul este însă, și încă dintotdeauna, politică, politică concretă, cum observa Zubizarreta, adică existență inevitabilă în, cu și împotriva istoriei și sub geana arzătoarei dorințe de nemurire în trup. Istoria apare ca o oglindă, aburită adeseori, a nemuririi, și nemurirea însăși nu este decât o străfulgerare a istoriei asumate în curgerea sa tragic limitată. A scrie un „roman“ în acest spirit înseamnă a-ți suprinde viața intimă în desfășurarea ei, a o lăsa să se exprime „cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Unamuno, totul este însă, și încă dintotdeauna, politică, politică concretă, cum observa Zubizarreta, adică existență inevitabilă în, cu și împotriva istoriei și sub geana arzătoarei dorințe de nemurire în trup. Istoria apare ca o oglindă, aburită adeseori, a nemuririi, și nemurirea însăși nu este decât o străfulgerare a istoriei asumate în curgerea sa tragic limitată. A scrie un „roman“ în acest spirit înseamnă a-ți suprinde viața intimă în desfășurarea ei, a o lăsa să se exprime „cum o fi“ (a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
veți muri. Cine creează se creează și cine se creează moare. Veți muri, don Miguel, veți muri și dumneavoastră, și toți cei ce mă vor gândi. Să murim, așadar! Acest suprem efort al pasiunii de a trăi, al dorinței de nemurire, îl lăsă stors pe sărmanul Augusto. Și l-am împins către ușă și a ieșit cu capul plecat. Apoi se pipăi, ca și cum s-ar fi și îndoit de propria-i existență. Eu mi-am șters o lacrimă furișă. XXXII În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de foame. — Și ce dacă mori de foame sau de altă boală? Și apoi gândi: „Dar nu, nu! Nu pot muri; moare doar cine e viu, cine există, or, eu, cum nu exist, nu pot muri..., sunt nemuritor! Nu-i nemurire comparabilă cu aceea a cuiva care, ca mine, nu s-a născut și nu există. O ființă fictivă e o idee, și o idee este totdeauna nemuritoare...“ — Sunt nemuritor! Sunt nemuritor! - exclamă Augusto. — Ce ziceți? - dădu fuga Liduvina. — Să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dar au murit, mi-au murit ai mei, cei ce mă făceau și mă visau mai bun. Mi s-a dus sufletul vieții, picătură cu picătură, iar uneori șuvoi. Sărmani smintiți cei care cred că trăiesc torturat de propria-mi nemurire individuală! Bieți oameni! Nu, ci de-a tuturor celor pe care i-am visat și-i visez, de cea a tuturor celor care mă visează și pe care-i visez. Căci nemurirea, ca și visul, ori e obștească, ori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care cred că trăiesc torturat de propria-mi nemurire individuală! Bieți oameni! Nu, ci de-a tuturor celor pe care i-am visat și-i visez, de cea a tuturor celor care mă visează și pe care-i visez. Căci nemurirea, ca și visul, ori e obștească, ori nu e deloc. Nu izbutesc să mi-l amintesc pe niciunul dintre cei pe care îi voi fi cunoscut cu adevărat - a-l cunoaște cu adevărat pe cineva înseamnă a-l iubi, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
este capabil de ironie, iar dragostea e ceva prea sfânt, este de departe lucrul cel mai pur al naturii noastre ca să nu ne vină de la El. Așadar, fie să-l negăm pe Dumnezeu, ceea ce e absurd, fie să credem în nemurire.“ Așa-i scria din Londra mamei sale - mamei sale! - agonicul Mazzini - minunat agonist! - la 26 iunie 1839, cu treizeci și trei de ani înaintea definitivei sale morți terestre. Și dacă istoria n-ar fi decât râsul lui Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
contestarea acestei perspective; după cum nu se lasă impresionat nici de pretențiile spiritualismului de a putea stabili legături cu viața de dincolo de văl. Morții se definesc prin absență și tăcere. Și atunci, ce Îi dă dreptul să creadă În posiblitatea propriei nemuriri? Simpla „acumulare a tezaurului Însuși al conștiinței“, acumulare amplificată și cizelată de faptul de a fi artist: „Într-un cuvânt, conștiința și privilegiul artistic Însele sunt acelea care strălucesc ca scufundate În fântâna ființării. În fântâna aceasta, cu o adâncime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aude a mia oară, În loc de-o dezbatere cot la cot despre o chestie care nu șovăiesc să cânt că-i cea mai cea. Tu caști fleoanca, că stai gata să-ți frângi gâtu, să-i tragi o sentență-bombă pă nemurirea sufletului și, chiar nainte să-ți iei biștarii, Îți bagă pă gât gălușca cu tărășenia care, dacă caști bine urechile, nu te mai prind vrodată În lăptăria aia. Da unii cască urechile de-amboulea. Nu-i dă glumă, neamule, cât Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și al tău de asemenea, Bustos Domecq, să nu devină Nemuritor. Fără a avea nevoie de nici un soi de argumentări subtile, corpul se reșapează din când În când, se călăfătuiește, iar conștiința care Îl locuiește nu e caducă. Chirurgia aduce nemurirea speciei umane. S-a reușit fundamentalul; mintea persistă și va persista fără teama de a sta În loc. Pe fiecare Nemuritor Îl reconfortează certitudinea, pe care i-o poate garanta Întreprinderea noastră, de a fi un martor pentru in aeterno. Creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de a mă înțelege. Sînt sigur că nu poate să înțeleagă nimic. Poate, doar o intuiție... V. tînăr, mi-l amintesc pe prietenul meu, Doctorul, reproșîndu-mi tonul profetic: „-Visîndu-te profet, singurul lucru pe care nu ți-l poți reprezenta e nemurirea“-spunea. „Nu realizezi nenorocirea că, întro zi, ai să le vezi pe toate: cum dispar cei iubiți, cum, prin mizerie ți se va termina și mizeria asta de viață...apoi, în zgomotul ce va urma, îți vei da seama că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
din neant. Se vede dezintegrat prin mokșa Upanișadelor, împrăștiat în fiecare atom, sau disperînd pulsatoriu în Samsara reîncarnării. Încă un pas și va deveni zeu căci fiecare privire, dincolo de albeața tavanului înseamnă rituri, sacrificii. Soma. Sau anulează moartea substituind îndoielnicei nemuriri, prin inițierea într-un iad abstract, o fericire nemuritoare. Sărman V. tînăr! Scriind, simți o putere nemărginită de parcă ai putea săruta ciocîrlia în miezul cerului. Gîndești, gîndești, dar ai să te întorci, pînă la urmă, neîncrezător, ca un atomist la
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o fericire nemuritoare. Sărman V. tînăr! Scriind, simți o putere nemărginită de parcă ai putea săruta ciocîrlia în miezul cerului. Gîndești, gîndești, dar ai să te întorci, pînă la urmă, neîncrezător, ca un atomist la măsurarea umbrei. Renuntă la visul vreunei nemuriri larvare! Nu vom supraviețui ca embrioni și nici ca umbre abia energizate în vreun infern dantesc. Tot ce contează în suflet, char dincolo de persistența persoanei, e învierea trupurilor. Privește la trupul întins pe pat! Pare un manechin pe care numai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
rugăciuni îngerești ca de niște pești străvezii țîșnind dezorientați într-un recif ce arde. Minciuna promisă a vieții fără de moarte. Am înțeles că omul se amăgește că se amăgește. Căci, de fapt, totul e numai orgoliu. Ne e foame de nemurire ca ulcerosului de fazan împănat. La prima înghițitură, incompatibilitatea noastră cu condiția zeului ne provoacă greață și dureri de stomac. Sclav, înapoi! Înapoi la micuța noastră viață călîie care cam pute dar, în care se poate delira încă liniștit. Cum
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de fazan împănat. La prima înghițitură, incompatibilitatea noastră cu condiția zeului ne provoacă greață și dureri de stomac. Sclav, înapoi! Înapoi la micuța noastră viață călîie care cam pute dar, în care se poate delira încă liniștit. Cum să visezi nemurirea cînd spaima morții îți acoperă gîndurile ca, peste mări, o pată de țiței? Necunoscuta. Zăpăciții din jur se prefac a o ignora dar e atît de prezentă... E însuși omul în care ea răsună ca un buletin de stiri: crime
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
umăr iar tu alungi moartea servindu-mă cu o ceașcă de cafea.” ...Și V. suferind îl observ pe Doctorul cărunt cum stă lîngă mine sprijinindu-și blînd o mînă pe pieptul meu. Aș vrea să-l întreb dacă acum caută nemurirea. Ar izbucni într-un rîs homeric văzîndu-mă aproape înviat. Aș vrea să-i spun că eternitatea e o deschidere care decurge normal. Căci viața, deși e închisă în moarte, e o chestiune pe care nimeni n-o poate epuiza. Și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
deși e închisă în moarte, e o chestiune pe care nimeni n-o poate epuiza. Și nici o împlinire, cît de mare, nu poate acoperi un sens fără sfîrșit. Da, are dreptate tînărul Doctor cînd spune că memoria istoriei e o nemurire falsă. Că Ramses sau Alexandru Macedon sînt doar obiecte la fel ca o statuie sau ca o rîșniță de cafea. Dincolo de noi rămîne singur numele devalizat ca un muced sarcofag. Un cuvînt. Iar indiferentele vorbe, pe jumătate moarte, sînt jumătăți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
că știam de mult adevărul. Ca acum, văd cum prietenul, în camera sa de gardă, scrie preocupat în fișe. „-Doctore,”-îl întreb-„ți-a venit vreodată ideea să-i spui unui pacient:-Gata! Cască bine ochii și consumă-ți repede nemurirea. Ți-au mai rămas doar două ceasuri de trăit!?” Doctorul își ridică privirea din foi, consternat, în timp ce eu continui: „-În clipa aia se spulberă toate: legi, convingeri, încăpățînări. Vise de slavă. Rămîne, dacă o ai, nădejdea care te salvează. Ca să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
luminilor pierdute în imaginea unei clipe, ce mi veghează apropierea zgomotoasă a pașilor tăi, de frumusețea înnoptării. Cât adevăr, îmi aruncă în suflet țărmuri ce-mi sustrag Chipuri nedefinite în care de secole, caut licori de săruturi și-mi zac, nemurirea bolborosită în rugul veșnic, eșalonat de fiecare secundă, ce-mi bântuie vămile arse... Dureri peste tâmplele nopții, încep să-mi sărute, genele oarbe de chin și mâna-mi dusă peste spume, mai adună-ntr-un târziu, privirile măcinate în despărțirea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de patimi. Mi-am căutat totdeauna iubirea și am fost strânsă în cleștele destinului rupându-mi carnea dorințelor. Să fiu oare victima propriului meu suflet în care asediul tinereții îmi confiscă toată puterea visului, ca nimeni să nu-mi răpească nemurirea?... De parcă glasul meu s-ar opri în adâncuri să poată sprijini lumina geamătului ros de distanțe... ȚĂRÂNA DE ZILE În gustul înserărilor, te-am căutat, să-ți împart iubirea unui vis, ce s-a prelungit între noapte și zi. Era
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]