6,900 matches
-
Amazonia braziliană, care merg de la un milion la aproape două milioane și jumătate de acri de teren. Construim acum o șosea pentru investitorii europeni și americani - a spus el, referindu-se la drumul Transamazonian. Ei vor fi singurii beneficiari...“ Își scoase ochelarii și îi privi stăruitor: — Ca să facă față actualelor planuri de dezvoltare cu care militarii brazilieni vor să facă uitate problemele politice și sociale ale țării, Guvernul lor s-a văzut obligat să solicite Băncii Mondiale un împrumut de cinci sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Guvernul lor s-a văzut obligat să solicite Băncii Mondiale un împrumut de cinci sute de milioane de dolari. Scotoci într-un sertar, prin alt vraf de tăieturi din ziar care încă nu fuseseră arhivate și își puse din nou ochelarii pe nas: — Asta e o știre recentă: „Când ministrul brazilian al Planificării, Joao dos Reis Velloso, a cerut în luna februarie 1972 de la Council of the Americas, reunit la New York, ca întreprinderile instalate în Brazilia să fie mai prudente în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
are importanță, zâmbi trist. Ba o merit. M-am comportat ca o proastă și aveai dreptate... N-am dreptul să cer nimic și tocmai începeam să o fac. — Ai veni cu mine? — În selvă? Nu. Sunt prea lașă... — Își lăsă ochelarii pe tejghea și se frecă la ochi cu un gest de oboseală. Părea mai în vârstă decât oricând, mai sleită de puteri, mai învinsă. — Nu e pentru că m-ar speria indienii, șerpii sau păianjenii... Nu e asta. Este depărtarea, singurătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ieși din cortul cel mare. Îi recunoscură pe inginerul Planchart și pe căpitanul Salas. Alți trei erau îmbrăcați ca la oraș și se vedea că nu sunt din tabără, probabil străini. Iar alți doi purtau salopete cu nenumărate buzunare și ochelari negri cu rame de aur. — Par piloți. Poate că avioneta încă mai e pe aici. Se întoarse spre Kano: Spune-le războinicilor tăi să o caute. Kano turui pe limba lui și într-o clipă șase yubani dispărură în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vedea că există întotdeauna un punct de perfecțiune dincolo de care se merge spre decadență și spre sfârșit: viața oamenilor, istoria națiunilor, dezvoltarea culturilor... Se ajunge pe o culme și, când s-a atins apogeul, ne aruncăm în prăpastie. Își scoase ochelarii și își frecă ochii cu un gest de oboseală. Istoria demonstrează de câte ori am căzut, iar tehnica ne aduce la cunoștință că nu ne vom putea reveni dintr-o nouă cădere, pentru că am ajuns la sfârșitul posibilităților noastre. Căută cu calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
oboseală. Istoria demonstrează de câte ori am căzut, iar tehnica ne aduce la cunoștință că nu ne vom putea reveni dintr-o nouă cădere, pentru că am ajuns la sfârșitul posibilităților noastre. Căută cu calm o batistă și începu să-și șteargă încet ochelarii. Eu sunt încredințat că mai curând sau mai târziu, Omenirea își va da seama la ce se expune și va încerca, măcar o singură dată, să facă un pas îndărăt și să se întoarcă - nu la punctul de plecare -, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
șalupa care-i aștepta la pontonul palazzo-ului. Brunetti ieși singur pe ușa principală, având grijă să o Închidă În urma lui. 22 Luni fu o zi normală la Questura: trei nord-americani fură aduși pentru că vindeau fără autorizație pe stradă genți și ochelari de soare; fură raportate două spargeri În diferite părți ale orașului; patru mandate de aducere fură date bărcilor prinse fără echipamentul necesar la bord; și doi cunoscuți dependenți de droguri fură aduși pentru că amenințaseră un doctor care refuzase să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
oameni, stând în tensiune și clocotind de nervi. Lângă ea se afla un scaun de plastic portocaliu, gol. — Îmi cer scuze că am întârziat, a bolborosit Hugo. În fața semicercului stătea în picioare o femeie cu un chip alungit, cu niște ochelari cu rame subțiri și un zâmbet larg și vesel. Hugo s-a gândit că felul în care ochii femeii sclipeau prin lentilele ochelarilor avea ceva aproape maniacal. Bună seara, a zis ea. Numele meu este Lotti. Da, ai întârziat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
întârziat, a bolborosit Hugo. În fața semicercului stătea în picioare o femeie cu un chip alungit, cu niște ochelari cu rame subțiri și un zâmbet larg și vesel. Hugo s-a gândit că felul în care ochii femeii sclipeau prin lentilele ochelarilor avea ceva aproape maniacal. Bună seara, a zis ea. Numele meu este Lotti. Da, ai întârziat, dar mai bine mai târziu decât niciodată, așa cum se spune în țara asta, nu-i așa? E olandeză, a presupus Hugo, în timp ce femeia, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fusese un soi de fornăială? Hugo s-a uitat provocator la acest nou-venit. Dar Jake i-a evitat privirea, lăsând impresia că era absorbit de contemplarea costumului dungat în care era îmbrăcat Hugo. —Mulțumesc, Yogi. Poți să iei loc acum. Ochelarii lui Lotti au sclipit dubitativ, într-o privire aruncată de jur împrejurul camerei, înainte de a fi atrași ca un magnet înapoi, către Jake. —Jake, s-a animat ea. De ce nu ne spui câte ceva despre tine? Jake, care stătuse jos, s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Era limpede, uitându-te la fața lui, că Brant avea probleme serioase. Deși expresia lui era, în mod normal, una îngrijorată, acum chipul îi arăta și mai tensionat decât de obicei. Brant a privit-o pe Alice cu gravitate prin ochelarii cu rame subțiri. — Ce s-a întâmplat? l-a întrebat ea. —Amanda Hardwick, a răspuns Brant scurt. —Of, fir-ar al dracului! E un mod de exprimare. Dar sper c-o să reușești să rezolvi situația. —N-am timp. Sunt înglodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bolovan agățat de gâtul companiei. Janice, care era originară din Maryland, dar avea un ego de dimensiunile Texasului, detesta și cel mai insignifiant amestec în sacrul proces editorial. Din perspectiva ei - atât cât putea Janice să aibă o perspectivă prin ochelarii de soare enormi și negri pe care îi purta în orice încăpere -, cu cât un material era mai complicat din punct de vedere juridic, cu atât era mai important. Refuzul Amandei de a se documenta și disprețul semeț cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
preotul. Congregația a redevenit serioasă. În fine, evenimentul luase cursul obișnuit al lucrurilor. Ne-am adunat aici, în fața Domnului... — Hei, a spus Bo ridicând o mână. Adică... hei! Preotul s-a oprit și s-a uitat la el peste ramele ochelarilor cu jumătate de lentile. —Poftim? — Omule, tu când spui „Domnului“, a zis Bo cu vocea lui repezită și cântată, ne referim la orice fel de domni, nu? Nu numai la ăla din Biblie, nu? Îi includem, de pildă, și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
părut că durează o veșnicie. — Sincer să fiu, nu sunt sigur cum mă simt, a scăpat-o Hugo. —Nu ești sigur? Hugo a prins privirea disprețuitoare a lui Jake și pe aceea furioasă a Amandei. Lotti își așeza mai bine ochelarii și se uita la el ca și cum ar fi fost un specimen dintr-un laborator. Frica l-a cutremurat. De ce Dumnezeu spusese chestia asta? — Vreau să spun că nu sunt sigur într-un sens grozav, s-a bâlbâit Hugo, disperat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mea, ești sigură? Să știi că prima naștere poate să ridice probleme. Suntem siguri, a răspuns Jake. Doamna Duffield și-a aplecat din nou capul asupra hârtiei. —„Vom asculta trupul lui Alice și vom răspunde nevoilor lui.“ Și-a aranjat ochelarii și a continuat: —„Nu avem nevoie de anestezic, oxigen, petidină și, mai presus de orice, de rahianestezie. Alice își va petrece perioada de început a nașterii în propriul pat, apoi, când va sosi momentul, se va muta la perdeaua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
s-a decis să-l pună pe Theo înapoi în pătuț și să încerce să-i ignore văicărelile. Copilul avea însă alte planuri. Simțind ce i se pregătea, a ridicat, cât ai clipi, un braț grăsun și i-a smuls ochelarii lui Hugo. În ultima vreme, ăsta devenise trucul preferat al lui Theo. Cu toate că nu putea să-l folosească decât atunci când tatăl lui nu purta lentile de contact. Copilul se pricepea însă la exploatarea șanselor, așa că acum, cu garda jos, Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ăsta devenise trucul preferat al lui Theo. Cu toate că nu putea să-l folosească decât atunci când tatăl lui nu purta lentile de contact. Copilul se pricepea însă la exploatarea șanselor, așa că acum, cu garda jos, Hugo a fost păcălit fără dificultate. Ochelarii s-au prăbușit pe podea. În lumina scăzută a veiozei de noapte, lui Hugo i-a fost imposibil să-și dea seama unde căzuseră. În timp ce el se târa în patru labe pe scândurile dure, Theo, acum așezat în pătuț, continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
imposibil să-și dea seama unde căzuseră. În timp ce el se târa în patru labe pe scândurile dure, Theo, acum așezat în pătuț, continua să urle triumfător. În timp ce ieșea din cameră în vârful picioarelor, Hugo, care, într-un final, își găsise ochelarii, reflecta la faptul că toate aceste atenții nocturne, aceste demonstrații extreme și evidente ale spiritului de sacrificiu și devotament al tatălui aveau să fie exact acele detalii de care, mai târziu, Theo nu-și va mai aminti, așa că ele făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu un imprimeu alb cu negru, o bluză asortată care-i lăsa la vedere o bună parte din abdomen, iar deasupra avea o haină lungă și elegantă din același material. Mai purta niște cizme argintii cu toc înalt și niște ochelari de soare cu lentile mari care completau ansamblul. Uitându-se la ea, Hugo a realizat că devenise mult mai provincial decât bănuise. Uitase completamente că oamenii se îmbrăcau așa. În timpul ăsta, Theo se holba uluit la maică-sa. — Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
strigând la grupul de oameni care așteptau la ușă. Hugo i-a urmărit, din capul scărilor, cum au intrat: un fotograf frumos, cu un păr ciufulit în mod deliberat, asistenta lui blondă și minionă, o jurnalistă cu părul tuns scurt, ochelari tehno, cizme până la genunchi și o haină strâmtă cu un imprimeu cu pătrățele. Toți priveau de jur împrejur cu ochi care parcă-și cereau scuze. Acesta e soțul meu, a spus Amanda când Hugo a coborât scările. Jurnalista i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
unui semicerc de oameni. Hugo a înaintat împleticit, dar fericit, către scaunul din plastic portocaliu de lângă ea. — Îmi cer scuze că am întârziat, a anunțat el către întreaga clasă. În centrul semicercului stătea o femeie cu un chip prelung, niște ochelari cu rame subțiri și un zâmbet larg și vesel. —Bine ai venit, i-a spus ea lui Hugo. Acum că ai ajuns și tu putem să începem. Numele meu e Lotti... Fusese ideea lui Alice să vină, din nou, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Lotti zâmbind în direcția lui. —Scuze, a zis Hugo tresărind. Eram cu gândul departe. Ce-ai spus? Am întrebat pe toată lumea cum se simte la gândul că va avea un copil, i-a explicat Lotti, clipind plină de seriozitate în spatele ochelarilor. E o ocazie ca oamenii să-și exprime temerile, înțelegi? E bine s-o facă în situația asta, când suntem cu toții în același vapor. —Barcă, a zâmbit Hugo. —A, da, a spus Lotti. Ai dreptate. Barcă. Deci, Yogi. Cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
trase aer în piept, abordă o mină jucăușă și întrebă ce-mi recomandați?, convins că imediat se vor aprinde reflectoare și va afla că l-au luat de fraier la camera ascunsă... Vânzătorul își așeză pe ochi o pereche de ochelari cu ramă neagră, apoi răsfoi câteva secunde hârtiile din fața sa... Dragă domnule, majoritatea dorește Speranța și Trădarea. Iubirea nu se mai poartă, de Dezamăgire sunt cu toții sătui, iar Ipocrizia... Ehe, poate că marketingul nu este bun, nu se înghesuie nimeni
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
imagini erotice. Simți o mână pe umăr. Nu-i veni să creadă atunci când auzi din nou vocea bătrânului cu umbrelă. - Sunteți mult prea permisiv, din punctul meu de vedere, domnule, zău așa! Muuuult prea permisiv... Îi aruncă o privire scurtă. Ochelarii cu ramă groasă, neagră, nu puteau să ascundă ochii negri în care sclipeau luminițe jucăușe. Cravata avea un nod perfect, iar pe mâna care ținea umbrela strălucea un ceas care părea a fi de aur. Pedant moșulică, surâse în gând
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
domnule, militez pentru o pedeapsă drastică. Și, dacă vreți să vă spun un secret, pedeapsa este pusă în aplicare chiar acum. Degetul arătător îndreptat în sus. O privire sugestivă îndreptată înspre cerul plumburiu, în timp ce umbrela este dată la o parte. Ochelarii cu ramă groasă revin apoi pe traiectoria anterioară, iar ochii cu sclipiri jucăușe îl fixează. Se priviră câteva secunde în ochi. Nu știa de ce, dar se simțea inconfortabil în compania moșulețului. Nu privi către cer, dar abordă altfel întreaga situație
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]