5,154 matches
-
identitate ontologică între două "ființări" care, deși se arată, după anumite sensuri, în diferență (subiect și obiect, de exemplu) sunt în mod esențial tot una, nici despre o identitate cognitivă, potrivit căreia avem aceeași situație "formală" ca în cazul identității ontologice, cu diferența că nu mai este vorba despre "ființări", ci despre "poziții" în structura raționamentelor. Mai trebuie spus că, deși rupe procedural sintaxa identității de semantica sa, formula A este A, luată strict formal, s-a instituit deja, ca un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
concentra, paradoxal, toate sensurile posibile ale identității, odată ce reglarea "logică" va funcționa judicativ). Spun "scapă din vedere", fiindcă însăși preeminența identității (alături de contradicție și terț exclus) în privința aspectului formal al cunoașterii o identitate implicând gândul diferenței, atât într-un sens ontologic, cât și în unul cognitiv este o chestiune "judicativă", dependentă, prin urmare, de principiul judicativ S este P. Astfel, așezarea identității între principiile gândirii (ale gândirii cunoscătoare, căreia îi este proprie valoarea adevărului, așa cum este înțeleasă de Aristotel 38) și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în cele ce urmează. Consecința "formală" a acestei concentrări semantice în formula identității o constituie simpla posibilitate de a gândi identitatea într-un mod autonom, adică de a o desprinde de toate constrângerile judicative, întărind, pe rând, cele două sensuri, ontologic și cognitiv, ale sale. S-a întâmplat aceasta, într-un mod semnificativ pentru istoria filosofiei, la Hegel, la Heidegger, la câțiva filosofi contemporani, de exemplu. Desigur, fără a se trece dincolo de convențiile stricte ale judicativului constitutiv. Relaxând într-o anumită
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
noi, pe această cale a gândului despre identitate ca "prim principiu". Identitatea astfel înțeleasă cu limitele inerente unei vederi din chiar orizontul judicativului constitutiv poate susține și pe a gândi, și pe a rosti, și pe a făptui, dovadă modelele ontologice ale celor doi filosofi presocratici amintiți mai sus. Dar între momentul (istoric) în care au trăit ei și timpul lui Aristotel s-a petrecut, cum știm deja, un fapt care a trecut principiul identității în tărâmul formalului pur, iar enunțul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
îngăduite sau prelucrate de ele), în forma S este P (pe baza căreia capătă semnificație, "acreditare", cunoștințe de felul: un lucru poate fi cunoscut prin proprietățile sale; conceptul unui lucru corespunde experienței pentru care el este obiect etc.); b) identitate ontologică (între gând și ființă), în forma: A este A. S-a "optat" pentru formula epistemologică, nu pentru cea ontologică. Opțiunea, încă neînfăptuită la Platon, este evidentă la Aristotel, așa cum a fost afirmat și probat în subcapitole anterioare. Iată ce ne
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un lucru poate fi cunoscut prin proprietățile sale; conceptul unui lucru corespunde experienței pentru care el este obiect etc.); b) identitate ontologică (între gând și ființă), în forma: A este A. S-a "optat" pentru formula epistemologică, nu pentru cea ontologică. Opțiunea, încă neînfăptuită la Platon, este evidentă la Aristotel, așa cum a fost afirmat și probat în subcapitole anterioare. Iată ce ne spune Platon în Timaios: Ceea ce este veșnic identic cu sine poate fi cuprins de gândire printr-un discurs rațional
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe baza preeminenței clare a "ceea ce este veșnic identic cu sine" față de "ceea ce devine și piere" (acesta din urmă "neavând niciodată ființă cu adevărat"). Pare a fi clară, de asemenea, formula parmenidiană folosită aici de Platon, mai bine zis, accentul ontologic al diferenței dintre ceea ce este veșnic identic cu sine și ceea ce nu are niciodată ființă cu adevărat. Cu toate acestea, opțiunea "ontologică" pentru începutul cunoașterii (identitatea gândului cu ființa, ca început sintetic-originar al cunoașterii, ca "origine originară" a acesteia și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu adevărat"). Pare a fi clară, de asemenea, formula parmenidiană folosită aici de Platon, mai bine zis, accentul ontologic al diferenței dintre ceea ce este veșnic identic cu sine și ceea ce nu are niciodată ființă cu adevărat. Cu toate acestea, opțiunea "ontologică" pentru începutul cunoașterii (identitatea gândului cu ființa, ca început sintetic-originar al cunoașterii, ca "origine originară" a acesteia și ca prim fapt, așadar, pentru gândire, rostire și făptuire) nu va căpăta forța necesară predeterminării unui drum filosofic diferit de cel judicativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu ființa, ca început sintetic-originar al cunoașterii, ca "origine originară" a acesteia și ca prim fapt, așadar, pentru gândire, rostire și făptuire) nu va căpăta forța necesară predeterminării unui drum filosofic diferit de cel judicativ. Înțelegem că discursul de tip ontologic, cel veritabil, are ca "obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofic diferit de cel judicativ. Înțelegem că discursul de tip ontologic, cel veritabil, are ca "obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu al logicului, apoi și al ontologicului etc. Stilul aporetic al lui Platon, formulă ce exprimă eșecul oricărei descrieri, explicări, a ființei, insuficiența oricărei întemeieri logice a acesteia, dovedește faptul că judicativul, neînstăpânit încă în poziția "dictatorială", pentru că încă nu a uzurpat puterea logos-ului întreg (polifonic
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestei de-naturări fiind logica, iar consecința directă, pentru discurs, este constituirea analiticii și dialecticii; 2) adevărul trebuie să fie în proprietatea exclusivă a judecății, căpătând astfel un sens direct exclusiv cognitiv; lui i se poate rezerva, totuși, un anume sens ontologic indirect, în măsura în care intervin câteva "echivalări", pe care modernitatea le va autoriza chiar și în spațiul celei mai riguroase științe: lucrul este impresia (în subiect), iar aceasta este exprimare în formă enunțiativă sau, altfel spus, în forma propozițiilor cognitive; adevărul este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și "metalimbaj") constituie, în ultimă instanță, esența adevărului; 5) diferența dintre ceea-ce-este și ceea-ce-nu-este trebuie socotită fundamentală, dar numai în măsura în care termenul al doilea (ceea-ce-nu-este) este gândit ca fiind dependent de cel dintâi; și nu doar în privință logică, ci și ontologică. (Altfel spus, nimicul nu poate avea semnificație în sine, ci numai ca "negație" a ceea ce este; tocmai datorită acestui fapt, o gândire a nimicului prin el însuși, în măsura în care este posibilă, poate atinge limitele dictaturii judicativului și, astfel, poate deschide orizontul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
interpretării? De exemplu, poate fi operată o distincție categorică între reconstrucția filosofică și interpretarea sa din unghiuri diverse, atâta vreme cât și aceasta din urmă este, în felul ei, participantă la scenariul celei dintâi, întărind, cum spune Gadamer, însuși statutul cultural-istoric și ontologic al "operei" interpretate? Prin aplicațiile care urmează, sunt indicate și posibile răspunsuri la aceste întrebări, firești în urma prezentării, în capitolele anterioare, a unor elemente primare și a unora secundare ale dictaturii judicative. De altminteri, unul dintre scopurile mele principale, până
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structurii judicative originare S P. În privința obiectului, putem spune de la bun început: gândirea are de-a face, în intenționalitatea sa, adică în mod obișnuit, cu "lucrurile" din orizontul experienței (ele însele problematice în privința statutului lor ontic, de simple ființări, și ontologic, de conținuturi formate (așezate în forme) prin preluarea lor de către o facultate, o capacitate, corespunzătoare, de către un "subiect", care le dă "sens" și "ființă"). Dar gândirea are de-a face și cu un alt fel de obiect, care nu se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de clară pentru a-i sesiza nu doar sensul direct, constând în legătura ca atare dintre cele două părți (judecată și fapt), ci și sensul indirect al "valorii de adevăr".61 În contextul precizat, Aristotel nu-și pune probleme propriu-zis ontologice. El ia ca de la sine înțeles și faptul (real) spre care conduce judecata și corespondența dintre acestea. Există însă, pornind de aici, de la această acceptare "naturală", multe referiri ale logicianului la adevărul judecăților obținute prin raționament. Ceea ce înseamnă că adevărul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ideea simplă, trece în plan secund față de adevărul însuși; iar acesta, mai departe, pare a fi, paradoxal, ceva unitar, fără sciziune lăuntrică: o unitate simplă. Pe de o parte, acest fapt este de gândit, fiindcă adevărul semnifică și în sens ontologic, așa cum s-a arătat în alte subcapitole ale acestei lucrări și s-a ilustrat cu gânduri ale filosofilor presocratici; prin urmare, el se află în sens prin el însuși; de aici posibilitatea (chiar și necesitatea) de a-l gândi ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
direcție prin excelență formală); b) către diferența dintre ceea-ce-este (Bine, ființă ca ființă, Prim motor, materie și formă etc.) și ceea-ce-nu-este, folosind limbajul parmenidian (direcție "interpretativă", aplicativă). În felul acesta, mizând și pe a doua diferență, ajungem însă la problema ontologică, poate chiar la vestita "diferență ontologică"; iar aceasta actualizează altă problemă, relativ la opera aristotelică, aceea a legăturii dintre logică (având în structura sa analitica și dialectica) și ontologie.65 Ce înțeles poartă la Aristotel ultima diferență (păstrând limbajul parmenidian, dintre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferența dintre ceea-ce-este (Bine, ființă ca ființă, Prim motor, materie și formă etc.) și ceea-ce-nu-este, folosind limbajul parmenidian (direcție "interpretativă", aplicativă). În felul acesta, mizând și pe a doua diferență, ajungem însă la problema ontologică, poate chiar la vestita "diferență ontologică"; iar aceasta actualizează altă problemă, relativ la opera aristotelică, aceea a legăturii dintre logică (având în structura sa analitica și dialectica) și ontologie.65 Ce înțeles poartă la Aristotel ultima diferență (păstrând limbajul parmenidian, dintre ceea-ce-este și ceea-ce-nu-este)? Cu ea mai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființa ca ființă, Primul motor, materia și forma etc.) sau ființa, pur și simplu, nu se confundă cu "lucrul" prelucrat de facultatea de cunoaștere și devenit obiect al acesteia. Între lucru și ființă există o diferență de nivel, de grad "ontologic": lucrul este de condiția ființării date, pe care experiența o modelează și o transformă în element al ei, în vreme ce ființa este "reprezentată" mai degrabă ca temei al lucrului, ca transcendent cu rosturi întemeietoare față de lucru și cu rosturi unitare față de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
patru operații nu sunt, bineînțeles, singurele active în orizontul judicativului constitutiv, însă ele, dintr-o anumită perspectivă, anume cea "fenomenologică", sunt fundamentale (poate chiar originare). Ele constituie acte ale conștiinței, care au întotdeauna de-a face cu cele patru instanțe "ontologice" enumerate mai sus: individualul, particularul, generalul și universalul, fiindcă acestea devin "obiectul" lor. De asemenea, aceste patru operații formează condiția necesară a constituirii cunoștinței în orizontul dictaturii judicativului. 3.1.2.2. Inducție fără reducție Privind logica aristotelică din perspectiva
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cărei facultăți cunoaștem principiile."72 Trei probleme distingem aici: noțiunea de principiu, facultatea potrivită cunoașterii principiilor și chipul în care se produce această cunoaștere. Principiile sunt, de fapt, propozițiile prime ale demonstrațiilor (raționamentelor din premise în mod cert adevărate). Angajamentul ontologic este, aici, aproape neînsemnat. Ceea ce îl interesează pe Aristotel este procurarea premiselor adevărate din care se constituie demonstrațiile (adică raționamentele științifice). Facultatea potrivită pentru o asemenea "prindere" a principiilor este intelectul intuitiv (nous), iar chipul în care se ajunge la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
temporale ale tuturor acestor sinteze care condiționează, finalmente prin apercepția originară, pe de o parte judecata sintetică a priori (cunoașterea), iar pe de alta, fenomenul (lumea, "natura"), înseși raporturile de timp capătă această dublă valabilitate, totodată cognitivă și ontică (chiar ontologică). Raporturile de timp, așadar, sunt condiții atât ale obiectelor experienței noastre, adică ale fenomenelor, chiar ale sintezei tuturor fenomenelor, cât și ale cunoașterii obiective a acestora; dar aceste raporturi de timp apar astfel, pentru că, înainte de toate, timpul face posibil subiectul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alături de unele condiționări noi care dovedesc originalitatea construcției kantiene în orizontul judicativului se află, totuși, în sensul conceptului de judecată sintetică a priori și ele pot fi identificate ca atare. Jocul timpului în proiectul kantian este esențial într-un sens ontologic, așa cum semnalează câțiva exegeți ai lui Kant, îndeosebi Heidegger. Jocul acesta constă în condiționarea simultană a conștiinței existenței mele ca subiect și a conștiinței existenței lucrurilor din afara mea. Dar conștiința aceasta este suficientă pentru a proba, necesar și suficient, atât
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferențele în cauză au semnificație și în spațiul logicii transcendentale: de fapt, aici își desăvârșesc semnificația. Din această perspectivă, analitica și dialectica pot fi socotite, ținând seama și de locul lor în proiectul critic al lui Kant, drept veritabile discipline ontologice, statut nerevendicat totuși de Kant și, de altfel, foarte greu de susținut, potrivit convențiilor stabilite de el în legătură cu sarcinile unei "critici a rațiunii pure", constând în primul rând în scoaterea la iveală, printr-o cercetare a facultății de cunoaștere și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]