KorAP: Find »[drukola/base=pâine & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...147 148 149 ...784 >

19,586 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

privi curioasă și, fie că nu înțelesese limba, fie că înțelesese, îi zâmbi larg, copilărește. — Apără-mă, Doamne, că sunt om bătrân - mormăi spătarul în barbă. După care grăi din nou: Și... după câte văz eu, câștigi și tu o pâine p’acilea... nu? Cadâna surâse și mai tare. — Ia loc, te rog - continuă spătarul, arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu mâinile în poală. — Te bate Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
să spună, dar se găseau întotdeauna doi-trei vornici care îl readuceau discret la locul de unde pierduse șirul vorbelor. Avea mulți fii și fiice, nemaivorbind de nepoți, ținându-i pe toți la Țarigrad, să-i învețe cum se câștiga atunci o pâine. Cu un astfel de om trebuia să se întâlnească Metodiu și Iovănuț. Episodul 74 VISTIERNICUL XIMACHI Să tot fi fost ceasurile 4 după-amiaza când cei doi călugări ajunseseră în fața porților Curții domnești. Sus, pe parapetul zidului de la intrare, armașul Curții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
la început un fel de borș grecesc acrișor, fiert împreună cu oase de vițel, apoi urmau fripturi simple de potârnichi sau berbece, iar spre sfârșit, înaintea vinului, sosuri turcești cu carne de vită tocată mărunt și vârâtă-n niște cornulețe de pâine în formă de semilună. Muzica era cu desăvârșire orientală; se cânta la darabane, la zongore și la zaibăre, un fel de chitări cu sunet ascuțit și rece, dispărute astăzi. Serveau slujitori și nicidecum slujitoare; ele așteptau într-o odaie alăturară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
călugăr asupră-i. Roșindu-se, fecioara șovăi o clipă, apoi lăsă ciosvârtă să se afunde înapoi în sos și se șterse firesc pe bărbie, ca și cum ar fi fost sătulă. Iovănuț se simți vinovat. Trimisul Porții, Husain Ramza-pașa, mâncă doar puțină pâine cu sare. Toți știau că suferă cu stomacul, dar se fereau să observe că turcul nu se-atinge de mâncare, menajându-i susceptibilitatea, și-l întrebau din când în când, pentru a salva aparențele: „Cum a fost borșul?” „Excelent”, răspundea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de prezența inoportună, scrutătoare a lui Husain Ramza-pașa, jitnicerul Haralambie se urcase pe masă și juca geamparalele; hatmanul Scorbură, profitând de înfățișarea sa serioasă la care se adăuga lipsa unui ochi, făcea ținându-și mâinile sub masă mici ghiulele din pâine pe care apoi, din vârful unghiei, cu o rapiditate și o precizie înspăimântătoare la un om așa bătrân, le trimitea drept în fața ciupită de vărsat a lui Husain Ramza-pașa, ce-și rotea turbat ochii în jur, încercând să-l descopere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ochii spre Sima-Vodă și spuse cu blândețe: — Doamne, când am simțit cocoloașa aruncată cu gingășie de domnia-ta mângâindu-mi fruntea, mi-am zis: ferice de pământul îmbelșugat al cărui domn zvârle în slujitorii săi nu cu plumbi, ci cu pâine. Episodul 99 TOT MAI SUS Auzind vorbele lui Ximachi, Sima-Vodă, ajutat de Doamna Ruxăndrița, ridică paharul cu amândouă mâinile. — îți mulțumesc că mă lingușești vistiere - grăi el - și, spunând acestea, cred că mă aflu în asentimentul tuturor. Boierii încuviințară cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sa de a rămâne în sala de mese până la micul dejun pălea în fața imaginii neașteptate ce i se ivise în minte și-n care se vedea vârându-și urgent ciolanele sub pătură și scoțând de sub mizera pernă un coltuc de pâine ascuns acolo de la prânz. — Să mergem la culcare - glăsui Metodiu - că dacă stomacurile ne sunt goale, capetele măcar ne sunt pline de somn. Se sculară rând pe rând și se îndreptară spre odăile lor, călugării noștri, căpitanul Tresoro, doctorul Peleto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

dormea s-a trezit și-mi comunică fericită că a venit apa. CÎnd nu e el acasă, a plecat să mai dea o raită prin cartierele demolate, parcă Îmi trece cineva cu furtunul prin creier. Pantofii lui sînt ca două pîini negre, uscate. Își Întretaie drumul cu alții care vin din sens opus Încărcați cu plase pline de morcovi și gogoșari, cu funii de usturoi spînzurate pe umeri, cocîrjați sub sacii cu varză. El e insul fără sacoșă. El e cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
cu cobilița pe umeri Îmi parcurge cu picioarele goale memoria. Se răcește cafeaua de atîta liniște. El doarme. Îl duce o apă molcomă printre maluri de ferigă și maghiran. O dimineață de luni poate să fie orice; un ziar, o pîine, un aviz de plată, o sonerie. Na, că sună. Blestemat gîndul ăsta care cheamă din ce În ce mai des Întîmplarea. — Imediat, doamna Oprișan, o clipă să-mi pun ceva pe mine. Tocmai am ieșit din baie. țîmi strîng la repezeală foile de pe masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
gîndacii dacă stă cu gunoiu la capu patului. Ce văzui la bețivu ăla de Trușcă, să-mi vie rău nu alta. Îi sta grămada de coji de cartofi În mijlocu vestibulului și pă masă ierea numa crătiți murdare, coji de pîine și mucuri de țigări. De ăl dă jos, de lîngă mine, nu-ți mai spui, c-o să-l mănînce viermii... știi că l-a lăsat? — De cine vorbiți, de Tomoioagă? Cum l-a lăsat? — Așa bine, cum să lasă. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
una tînără că așa e bărbații cum miros prospătura cum le ia Dumnezeu mințile, da auzi dumneata să facă el parastas de șase ani răposatei și să nu-și cheme vecinii. Măcar pă mine, de, că dacă n-a găsit pîine la complex sau sare sau ceapă, numa ce-l vezi că-mi sună la ușă. N-ai vecină, să-mi dai și mie un strop de... n-ar mai avea, că i-a mîncat țiganca urechile. — Da’ de ce o faceți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
pe virtute - e și normal să apară mese rotunde Într-o epocă În care colțurile nu au ce căuta, cu atît mai mult acum, cînd mulțimea decide, iar chipul mulțimii are Întotdeauna contururi curbe, rotunjite, ca pîntecul femeii gravide, ca pîinea, ca pămîntul, ca țara Însăși. Totdeauna se discută probleme majore: artă estetizantă sau artă reprezentativă, critică estetizantă sau critică reprezentativă, bucătărie estetizantă sau bucătărie reprezentativă, vestimentație estetizantă sau vestimentație reprezentativă. Cutare model ne trebuie, „Jos pantofii escarpen!“. Apar anchete În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
afară. Schimbăm cuvinte banale. Eu: Ai mîncat? El: Ce-a mai fost la servici? Pauză. Aprind aragazul. Pun oala cu supă pe foc. Eu: Au venit șpalții. MÎine stau acasă să citesc corectura. El: Azi am fost la cinema. Tai pîinea. Am văzut un film japonez. Pauză. Polițist. Nu prea am Înțeles. Toți semănau Între ei. RÎdem. Torn supa În farfurii. MÎncăm. Își ia medicamentele. Pun de cafea. El se cuibărește În fotoliu. Eu pe divan. Ne aprindem țigările. El: Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
umflau dă ziceai că am rîme sub piele și capu Îmi luase foc, numa deștele ierea reci ca țurțurii de gheață că gîndii că moartea d-acolo Începe. Și vecinele toate În jurul meu să-mi deie apă, să-mi deie pîine, pîn ce-a venit coana Didina și nu zici că-mi trage un pumn după ceafă, de-am gândit că atît mi-a fost. Și numa ce-ncep a tuși să-mi scot bojocii nu alta, simții că mi s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
și pe tine — Poți să mă jignești cît vrei. Știu că ne consideri niște ratați care fac umbră pămîntului degeaba, știu că ne disprețuiești pentru că nu ne-am realizat, n-avem nici mașină, nici video, nici mixer, nici prăjitor de pîine țscorpia Își deșartă veninul dacă s-ar vedea roșie și nădușită cu ochii ieșiți din cap cu venele umflate criza femeilor la vîrsta critică bravează o virtute fără obiect masochismul autoumilirii) — ...nu oferim mese la Inter — Aha, acum Înțeleg unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
dispărut din atenția celorlalți, din interesul lor, din tot ceea ce numim viață, competiție. Auzi, Marceline de Navarre, poetessă, strănepoata Marguerittei de Navarre! Ce ironie, să-și Împlinească destinul rîvnit În amintirile unui nebun... o să aștepte, o să fie cuminte, o să cumpere pîine, o să ia metroul. Iată-mă prinsă Între două forțe care mă trag În direcții opuse. SÎnt ca tîlharul legat de două cămile, una gonind spre răsărit, alta spre apus. La răsărit e un copil care culege pietricele În parcul Ioanid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
răsărit e un copil care culege pietricele În parcul Ioanid, un băiețel de doi ani, oacheș și vorbăreț. Îi simt mîna În mîna mea, Îi aud rîsul, Îmi lipesc fața de adîncitura moale a cefei lui. Miroase a miez de pîine proaspătă. Trăiește. Respiră. Mănîncă. Plînge. Urinează. Îi cunosc fiziologiile pe de rost. E viața. E realitatea cu zgomotele ei, cu mirosurile ei, cu secrețiile ei; mi se oferă simțurilor, e asemeni mie alcătuit din carne și sînge, compus din toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
au dat afară și am fost la pîrnaie tremuram cu bulendrele În traistă În gara de nord de mi-a dat femeia aia În doliu cincizeci de lei ca la cerșetori și mi-am cumpărat parizăr și penteleu și o pîine neagră de toți banii și-am Înfulecat ca un spart În sala de așteptare de clasa a doua atunci am știut că n-am să pier dacă nu simți rușinea cînd cerșești Înseamnă că ai stofă de Învingător și spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-ncolo de la o pubelă la alta. Se apleacă mult deasupra marginilor pînă cînd partea de sus a trupului Îi dispare cu totul În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În miezuri de pîine Îmbibate În zoaie, În viermuiala puturoasă a cartofilor, În masa aceea putredă, zemuitoare, stoarce Între degete toate deliciile descompunerii, grohăie, linge, Înghite. E un copil, un mic animal Înfometat, ascuns sub o platoșă de murdărie. De ce n-am Înțeles În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de izolat, ca un făt În uter. Ar fi trebuit să nu-l tulbur. Nu eram În stare să-mi Înfrîng mila și frica. Am Început să mă caut prin buzunare, speram să găsesc niște bani sau o bucată de pîine să-i dau. N-am găsit decît un săpun roz, parfumat. Nu știam ce să fac, cum să-l chem. Unui cîine Îi spui cuțu, cuțu, dar unui copil? Cu ce cuvinte se cheamă un copil? M-a simțit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

și se culca în bucătărie. Pentru că ea nu avea vreme să se culce în cameră. Acolo își ținea numai trusoul, ca amintire din casa părintească. Mărturia orgolioasă a fecioriei sale. Vineri seara frământa aluatul, sâmbăta dimineața mâncam ultimele felii din pâinea de săptămâna trecută. Ne aveam fiecare rația, pentru că ea la brutarul ăla râios nu se ducea. Lui numai mâinile îi erau mai spurcate ca gura. — Așa e, fiindcă sunt pline de pământ - spunea Engelhard. Doar a fost înmormântat acum doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
se ducea. Lui numai mâinile îi erau mai spurcate ca gura. — Așa e, fiindcă sunt pline de pământ - spunea Engelhard. Doar a fost înmormântat acum doi ani. Asta pe ea nu o interesează, dar dacă are ceva de comentat la pâinea ei, n-are decât să i-o spună frumos în față, nu să facă aluzii la răposatul brutar. Iar atunci ea își face bagajele. Mama ei mai trăiește, poate să i-o coacă și ei. Aștepta un pic să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
față, nu să facă aluzii la răposatul brutar. Iar atunci ea își face bagajele. Mama ei mai trăiește, poate să i-o coacă și ei. Aștepta un pic să o reținem și, dacă nu o rețineam, din glumă, făcea o pâine și mai bună, dar mormăia apoi toată ziua, așa că nu merita. Uneori simțeam că eram ca niște paraziți pentru ea. Dar dacă n-am fi fost paraziții ei, ar fi murit. O singură dată s-a îngroșat gluma, când Engelhard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
cheie. „Ce om curios a fost“ - ar spune apoi oamenii despre el și și-ar monta alte uși la locuințe. „Doi ani, cât a lucrat aici, totul părea în regulă.“ Iar dacă ar fi brutar, n-ar fi brutar, căci pâinea n-ar fi pâine pentru el. Acasă, părinții s-ar uita la ea cu jind și ar ascunde-o de ochii copiilor. „Nu avea nici un gust, ne rămânea gura goală și nu simțeam decât ceva răcoros în ea. Totuși ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
a fost“ - ar spune apoi oamenii despre el și și-ar monta alte uși la locuințe. „Doi ani, cât a lucrat aici, totul părea în regulă.“ Iar dacă ar fi brutar, n-ar fi brutar, căci pâinea n-ar fi pâine pentru el. Acasă, părinții s-ar uita la ea cu jind și ar ascunde-o de ochii copiilor. „Nu avea nici un gust, ne rămânea gura goală și nu simțeam decât ceva răcoros în ea. Totuși ne săturam, dar ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]