9,678 matches
-
știu bine, a continuat el ca pe un fel de scuză. Tu Ileană, mă iartă, dar înțelegi, că ești femeie trecută prin toate. Ziceai ceva de un rachiu... Acu’ parcă aș be` ceva. Mâinile lui aveau urme de sânge și pantalonii erau plini de ace de brad. Mă uitam la Mătușă și ochii ei mă rugau să nu spun nimic. N-am întrebat pe unde umblase badea Vasile dar știam că-n pădure era acum un pui de lup mai puțin
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și mergi să te speli! A venit mama ta. E în club și acuși începe ședința. Am dus ultima roabă de bălegar la movila pe care o strânsesem cu câțiva metri mai în colo, apoi ștergându-mi palmele de turul pantalonilor simțeam cum transpir chiar și în acel frig care căzuse peste toate din jur. Nu-ți fie teamă! Ți-e mamă și te iubește... Poate că tocmai de asta îmi era teamă, că nici de data asta mama nu va
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
care dădea spre un birou plin de praf, izolat de rest printr-o singură placă din lemn, strigă: — Tashiro ! Tashiro ! Vino-ncoace repede! Își șterse broboanele de sudoare de pe cap cu palmele pe care și le trecu apoi peste turul pantalonilor. Oare cîtă Încredere puteam să am Într-un individ ca ăsta, cu zîmbetu-i fals mereu pe buze. — Vine imediat. E un tînăr care promite... Are viitorul În față. Puteți să-l Întrebați orice. Viitoarea speranță apăru În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
viitorul În față. Puteți să-l Întrebați orice. Viitoarea speranță apăru În cele din urmă, tremurînd tot. Spre deosebire de director, acesta era exagerat de palid și, din cîte mi-am putut da seama - purta ochelari -, avea priviri șirete. Îmbrăcat cu niște pantaloni jerpeliți și Încălțat cu galoși, arăta jalnic. Faptul că nu s-a arătat deloc emoționat cînd a fost prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
veste pentru ea. În primul rînd, dacă aș fi avut cît de cît ceva, fie veste bună, fie rea, puteam foarte bine să apelez la convenabilul și modernul aparat care se numește telefon... CÎnd s-a Întors, era Îmbrăcată În pantaloni marinărești și o vestă maronie groasă. Părul Îi era aranjat ca de obicei, dar pistruii de sub ochi Îi ieșeau mult În evidență și o arătau schimbată - avea parcă un aer mai aspru. Simțeam oarecum nevoia s-o avertizez. Am Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
privi mîinile; poate-mi juca feste imaginația, dar mi s-a părut că zîmbește. Cu mîna liberă Începu să se scarpine mai jos. Pofta de mîncare mă părăsi, dar pe urmă m-am gîndit că oricum s-a scărpinat peste pantaloni și vasele par să fi fost fierte. Voi trece cu vederea de data aceasta. Dacă-i adevărat că „fratele” este un ticălos, atunci intuiția mea nu m-a Înșelat. Eram un caraghios că așteptam tocmai de la el informațiile necesare... Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lemn, simplu, pentru arderea tămîiei. CÎnd am ajuns acolo, mi-am dat seama că Încă mai purtam mănușile, așa că mi le-am scos repede. Am oferit și eu niște tămîie, așa cum cerea ritualul, foarte atent Însă să nu-mi șifonez pantalonii pe cînd Îngenuncheam și pentru prima oară am privit și eu atent fotografia expusă În fața altarului. Aha, deci așa stau lucrurile... mi-am zis eu În sinea mea. Ca și cînd aștepta să plec, preotul Întrerupse psalmodierea și se retrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
eram eu, mergând încet prin centrul orașului, înconjurat de 20 de copiloci de clasa a cincea-a șasea, cu retard ușor, care ieșeau pentru prima dată la Cluj! Mergeau pe stradă în jurul meu, unii ținându-mă de mână, alții de pantaloni, alții de geantă sau de hanorac, într-o hărmălaie cumplită, punându-mi douăzeci de întrebări pe secundă, vorbind toți deodată: „Tovarășu’, nii, tovarășu’, nii.. aia ce-i tovarășu’? Ui la ăla , tovarășu’, are pălărie”... „Cum îi zice la strada asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fața locului. Băieții au aruncat cu o ghioagă la găurică, au făcut și dezlegat noduri, au strigat pe rând: „Om la apă!”, au fluierat diverse comenzi. Noi ne tot miram și aplaudam măiestria. Șefului comenduirii îi mai sărise cureaua de la pantaloni cu încă un ochi din pricina mândriei ostășești. După ceremonii și concursuri de marineli, ne-au poftit la căpitănie. Bărbații într-o cameră largă cu fotolii rotative de birou: whisky, votcă, trabucuri, politichie, femeile în încăperea alăturată: fursecuri, licheur, Fanta, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
întreabă ele? Și eu tac. Și tac, aproape fiindu-mi rușine de mine. Și una, și alta visează la o utopie în care, deși toate sunt moderne la nivel de civilizație, lipsește necuviința: oamenii nu umblă în tricouri și cu pantaloni scurți, femeilor nu li se vede mai mult de gleznă, puștimea nu se sărută pe stradă, decența este peste tot. Le-am spus că orice modernitate are preț, corpul ca imagine nu este o rușine, și că, dacă invocă ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
comunism), aveau văl, dar nu pe față. La moschee am știut că trebuie să îmi acopăr capul, dar nu și brațele. M-au dat afară (dar m-au dat afară și în anul 2000 la Mănăstirea Prislop fiindcă eram în pantaloni). Nimic nu a întrecut însă sentimentul de groază pe care l-am avut în ziua în care ne-am dus să ne scăldăm în Caspica, trei bărbați din familie și cu mine. Era undeva la marginea orașului, la capătul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
părea o pictură din alte vremi - văzut dinspre linia ferată spre turla bisericii, departe, în inima așezării comunale. În șaretă era Lung, omul de serviciu al primăriei, bărbierit în dimineața aceea anume, încins cu un brâu roșu ce-i strângea pantalonii ițari și cămașa de in pe trupul prea gros pentru cei treizeci de ani ai săi, iar alături eu, ultimul judecător al ținutului. Aveam pe atunci aproape 24 de ani. Priveam locurile pe care le părăseam, în timp ce Lung, părând numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
an și ceva în urmă îl așteptase la gară, curios de noul venit, a cărui profesie îi sunase totdeauna ca un miracol, dar rămăsese mirat văzând fața tânără, aproape adolescentă a acestuia, mersul vioi, vestimentația sumară, puțin deșucheată, o geacă, pantaloni strâmți (de care făcusem rost, de ocazie, în ultimul an de studenție) și cămașa multicoloră în carouri. Gândi: „S-a stricat lumea”, după orice război, îi spusese chiar maică-sa, când era copil, - „după orice război se strică lumea”. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
i se prelungeau sub șapca de ceferist. Controlul ținu câteva minute, după care un domn tras la față, boieros, aflat lângă cele două femei, care dormitase până atunci, își cercetă ceasul pe care-l scoase dintr-un buzunar mic de la pantalon și-l întrebă cât mai e până la stație. - Un sfert de oră, îi răspunse acesta, apoi plecă salutând respectuos pe toți din compartiment. Conversația cu femeia de alături rămase întreruptă, iar substanța ei, care ar fi putut să se încropească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
august - și domnul Pavel rămase din nou uimit, neînțelegând nici de data asta ceva. Acum era în oraș, la obișnuita lui plimbare din centru. - Este insuportabil! vorbi, în timp ce înconjura, plimbându-se, circulara grădiniță din centru, și-și scoase din buzunarul pantalonului alb o batistă cu care, despăturind-o, se șterse de sudoare pe frunte. - Fantastic de cald! întări domnul Andronescu, alături, de el. În spusele lor, ca intonație, în ținuta vestimentară precum și în mica plimbare în jurul grădiniței, aveau ceva din secolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cartier, unde avea mare trecere, ca și cele din centru, cu măsuțe rotunde sau pătrate, scoase vara pe trotuar sub copertine colorate pe care, la deschidere dimineața sau seara, târziu, la închidere, le derulau băieții de prăvălie îmbrăcați excesiv de curat, pantaloni călcați la dungă, cămăși albe scrobite, și șorțuri, asemenea, învârtind de o manivelă aflată în interior lângă vitrină, ori chiar patronii în persoană. Ce vremuri! La timpul acela o cunoscuse pe domnișoara Carolina Stanciu - azi doamna Carolina Pavel - era subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înverzită de ploi și de vreme și se topeau într-o clipă în aerul luminos. Mergea domol; cizmele mari, cu carâmbii până la genunchi, sunau greu pe pământul tare, de două ori fiecare cizmă: întăi călcăiul și pe urmă talpa groasă. Pantalonii largi de lână roșcată, zeghea neagră, arătau pete mari de sânge și de untură; solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzii în lumina piezișă a soarelui. Coborârăm drept în baltă. Căsuțele risipite ale satului, cu fumurile luminoase, rămaseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o dungă neagră, pe după geamlâc. Apoi se auziră pași îndesați și boierul deschise ușa. Oamenii își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu, tânăr și voinic, cu fața bună și veselă, arsă de soare, sta cu mânile în buzunările pantalonilor și-i privea. Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el cu glasul puțin tărăgănat și răgușit: ce mai veste poveste? Dă, cucoane Jor, ce veste? până acu-i bine... —Așa? zise boierul cu veselie sunându-și cheile în buzunările pantalonilor; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
buzunările pantalonilor și-i privea. Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el cu glasul puțin tărăgănat și răgușit: ce mai veste poveste? Dă, cucoane Jor, ce veste? până acu-i bine... —Așa? zise boierul cu veselie sunându-și cheile în buzunările pantalonilor; și ce vânt te mână într-acoace? Cum de-ai lăsat coșerele singure?... Da’ nu le-am lăsat singure, cucoane Jor, că mai sunt pe-acolo oameni de înțelegere. Ș-apoi mai am nădejde și-n fata mea... Cum? ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bucată de pâne. Am pornit ast’noapte, ș-am mers, am mers, până ce-am nimerit aici... Acuma, cucoane, dacă mi-i primi, eu ți-oi fi slugă cu credință. Cuconu Jor îl asculta în tăcere, învârtindu-și cheile în buzunarul pantalonilor. În pământurile tinere pe care le desfunda, cu oameni de aceștia de strânsură lucra. Cu ei își înmulțea turmele de vite, cu ei făcea grâul pe care îl trimetea la Galați. Într-un ținut de margine, pustiu, trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
undeva. Repede, a schimbat subiectul: Cât de tare vrei să radiez? Mama și Helen au studiat-o pe Rachel nu prea convinse. Rachel purta ținuta de bun gust, fără fasoane, pe care o poartă newyorkezii în timpul liber: hanorac de cașmir, pantaloni scurți de pânză și teniși foarte ușori, din aceia care se împăturesc în opt și încap într-o cutie de chibrituri. —Fă-ți ceva la păr, i-a sugerat Helen, și, ascultătoare, Rachel și-a desfăcut clama din creștetul capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că e o calitate de dorit la un bărbat. (În chip destul de curios, aveam o bănuială că dragul „ei“ Luke cel sexy era un Mângâietor Delicat. Luke nu părea așa, ci mai degrabă era un tip dur, aprig. Dar, dincolo de pantalonii lui de piele și de expresia lui cruntă, era un om bun și grijuliu - chiar sensibil. Iar sensibilitatea e trăsătura definitorie a MD, calitatea lui esențială.) Abia când am realizat ce teamă mi-era ca nu cumva Jacqui să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
minunată și nu se machia niciodată, act pentru care eu și Teenie am fi fost concediate, dar nu și ea. La fel și cu hainele: Brooke nu era nici pe departe îmbrăcată trăsnit și nimeni nu spunea nimic. Astăzi purta pantaloni largi de cașmir neprelucrat și un puloveraș drăgălaș de culoarea pieii de căprioară, tot din cașmir. Nu cred că știa că mai există și alte materiale, în plus umbla zvonul că nu cumpărase în viața ei ceva de la Zara. Făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mea? Dacă eu una îmi făceam doar de cap? Și dacă se răzgândea și se împăca cu Janie? Ideea asta m-a îngrozit; chiar îl plăceam. Foarte mult. Și ce se întâmpla dacă nu putea să-și țină micuțul în pantaloni? Dacă nu îi fusese infidel doar lui Janie, ci era cam fustangiu? Poate că n-ar trebui să cred că eu sunt cea care îl poate vindeca; ar trebui în schimb să o iau la goană în direcția opusă. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
încă destul de naivă să crezi că n-ar trebui să te măriți cu primul bărbat care te cere. Da, de-abia dacă-l cunoști! Da, târăște multe! Da, s-ar putea să-i fie greu să-și țină micuțul în pantaloni! Dar, pe scurt, Anna Walsh, HABAR n-ai ce norocoasă ești! Am așteptat să se oprească din țipat. — Îmi pare rău, a zis, puțin îmbujorată, respirând mai repede decât de obicei. M-am cam... ambalat. Îmi pare sincer rău, Anna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]