4,611 matches
-
nu mai recunoșteau decît pedologia. Punctul de vedere pe care-l adoptă Vl. Ghidionescu poate fi considerat ca semnificativ pentru pedagogia românească care, nici atunci și nici în perioada interbelică, nu s-a situat pe poziții extreme, dăunătoare spiritului științific. Pedagogul român pornește de la recunoașterea faptului că, dezvoltîndu-se, pedagogia a fost obligată să îmbrățișeze noi aspecte, creîndu-se astfel numeroase discipline care abordează fenomenul educației din perspective variate. El compară această ramificare a pedagogiei, de la începutul secolului XX, cu un arbore, căruia
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
necesitatea unei colaborări între cercetători sau, cu un termen utilizat astăzi, a unei cercetări interdisciplinare. Deși a făcut din pedologie "rădăcina" "arborelui pedagogic", Ghidionescu a privit cu ochi critic tendința acesteia de supraevaluare a rolului eredității în dezvoltarea ființei umane. "Pedagogul", scria el, "nu trebuie să se lase abătut de problema eredității, nu trebuie să devină nici sceptic, nici fatalist, pentru a se resemna înaintea ei cu brațele încrucișate, ci trebuie să aibă deplină încredere că ereditatea îi lasă destul cîmp
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
îi este dușman și-i strică viața întreagă" (40, p. 67). Iată, așadar, spiritul "educației noi", manifestat în scrieri românești, din aceeași necesitate de a da o nouă direcție educației, mai potrivită naturii copilului. Ideea era exprimată însă de un pedagog care nu nesocotea exigențele vieții sociale. 6 REORGANIZAREA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ Îndată după încheierea celui mai distrugător război pe care-l cunoscuse omenirea pînă atunci, în timp ce popoarele își vindecau rănile și visau la o viață pașnică, statele își îndreptau
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
8). El stabilește mai multe etape de dezvoltare a ființei umane în creștere, care corespund unor stadii ale dezvoltării societății. Trăsăturile caracteristice ale fiecărui stadiu devin apoi notele dominante ale unui tip psihologic. În primii șase ani de viață aprecia pedagogul elvețian copilul parcurge etapele vînătorului și păstorului primitiv; la această vîrstă se realizează un exercițiu spontan al simțurilor. În consecință, pe prim plan trebuie pusă tocmai educația senzorială. De la șase la doisprezece ani copilul parcurge stadiul de agricultor și meșteșugar
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
consecință, pe prim plan trebuie pusă tocmai educația senzorială. De la șase la doisprezece ani copilul parcurge stadiul de agricultor și meșteșugar; apar acum "interesele agricole", relevate prin preocupările pentru grădinărit ș.a.m.d. Fără îndoială că ipoteza de la care pornește pedagogul elvețian a paralelismului între etapele dezvoltării societății și stadiile dezvoltării ființei umane este seducătoare și, pînă la un punct, am fi tentați să-i dăm crezare. O analiză mai atentă ne determină însă să manifestăm multe rezerve. De altfel, ea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
copilului sub toate aspectele: fizic, intelectual, socio-moral (desfășurată în grup, cultivă simțul social, solidaritatea, caracterul; lucrînd de la o vîrstă fragedă, copiii dobîndesc interes față de muncă și stimă față de cei ce muncesc). În școala pe care o are în vedere acest pedagog, toți copiii muncesc, dar munca trebuie să fie liberă, în sensul că fiecare își poate alege un domeniu sau altul de muncă (tîmplărie, ceramică, grădinărie, creșterea animalelor mici etc.). La început, pe prim plan se va pune nu însușirea tehnicii
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
asupra activităților practice apropiindu-se foarte mult de J. Dewey Ferrière avea rezerve față de accentul pe care G. Kerschensteiner îl punea pe dobîndirea unei tehnici, ducînd, în ultimă instanță, la profesionalizarea chiar a școlii primare. Prin teoria sa asupra instrucției, pedagogul elvețian menține proaspătă, în conștiința educatorilor din deceniile trei și patru, teza formulată la începutul secolului de către Dewey, Montessori, Claparède a educației ca proces de autodezvoltare: Nu noi creștem copiii, ei se cresc. Rolul nostru principal este de a crea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
orientate spre creșterea puterii spiritului. "Libertatea gîndită", spre care educatorul își conduce elevii, înseamnă pentru Ad. Ferrière stăpînirea instinctelor și pasiunilor, victoria rațiunii prin captarea și canalizarea acestora (10, p. 20). Comparativ cu ceilalți reprezentanți ai educației noi, teoria acestui pedagog asupra educației social-morale este, poate, cea mai limpede exprimată și, în același timp, cea mai realistă. Copilul nu se poate dezvolta normal în condițiile unui regim educațional de constrîngere, dar nici nu poate fi abandonat unei depline libertăți. Adevărata educație
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
prin atașarea la grup și conceptul de libertate atît de scump educației noi. La toate acestea se mai adaugă un element: Cousinet observase tendința copiilor de a se grupa spontan după anumite afinități. În ce constă, așadar, sinteza realizată de pedagogul francez? Copiii în vîrstă de 9-12 ani cînd se manifestă nevoia de socializare aveau la dispoziție, în școala pe care o frecventau, aproximativ o lună pentru a se constitui în echipe de lucru. La început, echipele se destrămau repede, pentru că
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
rolul grupului școlar în individualizarea actului educațional și socializarea elevului. PETER PETERSEN, profesor la universitatea din Jena, a inițiat, din 1924, un sistem de instruire în care clasa era înlocuită cu comunitățile de muncă. Urmîndu-l pe sociologul Fr. Tönnies (1855-1936), pedagogul german făcea distincție între societate (Gesellschaft) și comunitate (Gemeinschaft). Prima presupune o grupare umană care urmărește un anumit scop și în care oamenii se integrează, subordonîndu-se autorității; spre deosebire de societate, comunitatea este o asociație liberă, al cărui model îl constituie gruparea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pe tărîm pedagogic s-a completat cu atitudinea militantă pe plan social: Este de datoria noastră de a arăta, de a proba, de a striga că educația pe care vrem s-o dăm, așa cum se definește prin cei mai buni pedagogi, presupune realizarea anumitor condiții materiale și sociale fără de care efortul nostru va rămîne neputincios" (18). Spațiul nu ne îngăduie să ne oprim mai îndelung asupra acestui admirabil institutor care a reușit să scoată din inerție un întreg sistem școlar și
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
schimbare a societății. Această ultimă problemă este abordată și de W. H. Kilpatrick într-una din lucrările sale Education for a changing world (Educația pentru o lume în schimbare), publicată în 1926. În condițiile unei societăți în rapidă schimbare susținea pedagogul progresivist, reluînd o idee a lui Dewey nu putem avea o imagine limpede asupra viitorului; în consecință, nu este posibilă formularea unui scop al educației în afara dezvoltării înseși. Accentuarea celor două idei a dus la manifestarea unor exagerări atît în
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pe prezent, precum și ambiguitatea conceptului de creștere (25, pp. 129-135). Dewey însuși se simte obligat să intervină pentru a aduce noi completări teoriei sale, precum și pentru prevenirea unor noi denaturări ale acesteia. Apare astfel scrierea sa Experience and Education (1939). Pedagogul american ține să avertizeze asupra pericolului pe care îl constituie tendința teoriei progresiviste de a-și formula principiile numai ca o reacție față de școala tradițională, fără a încerca efortul pozitiv de construire a unei teorii. Dacă școala tradițională se caracterizează
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să scape de a-și îndeplini obligațiile. Singura justificare a activității sale, care îl deprinde să vrea, să fie exprimată prin cuvîntul "trebuie". El cere educatorului să știe să dozeze eforturile, pentru a da încredere elevului în puterile sale. Un pedagog ca Alain, care nu-și face probleme din faptul că oamenii se deosebesc între ei, nu va dezvolta o amplă teorie asupra metodelor de instruire: "aceeași metodă este bună pentru toți, deși toți sînt deosebiți" (XXII). Chiar supuși acelorași metode
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
elevi, mai precis, față de faptul că nu le este ușor să-i îndeplinească cerințele; la astfel de profesori, elevii nu găsesc nici un fel de slăbiciune care să-i îndemne să nutrească o oarecare speranță că ar putea profita de ea. Pedagogul francez J. Chateau, care i-a fost elev lui Alain, are, în studiul dedicat acestuia (29), cuvinte de caldă apreciere nu numai pentru deosebita sa pregătire profesională, pentru spiritul umanitar, ci și pentru maniera în care știa să-și exprime
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
tendințe politice și filosofice căutau să-și elaboreze teorii proprii asupra educației, pentru ca tînăra generație să fie crescută în spiritul ideilor pe care ele le promovau idei noi, dintre care multe nu făceau prin nimic dovada perenității lor -, filosoful și pedagogul german EDUARD SPRANGER (1882-1963) propune o teorie pedagogică ce se întemeia tocmai pe ceea ce considera că prezintă cea mai deplină garanție de durabilitate: valorile culturii umane. Eduard Spranger este unul din reprezentanții "filosofiei vieții" (alături de Fr. Nietzsche, W. Dilthey, G.
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
decît prin raportarea sa la spiritul obiectiv, la ansamblul valorilor culturii în care se integrează. Omul tinde să-și înalțe viața spre forme tot mai desăvîrșite, mai frumoase, mai raționale; el devine om prin asimilarea culturii obiective. În concepția acestui pedagog, "viața" culturii se desfășoară în două direcții deosebite: crearea de cultură, sporindu-se astfel valorile spirituale, și propagarea culturii în spiritele generațiilor tinere, actualizîndu-se capacitatea lor de a trăi valorile și de a-și îmbogăți astfel spiritul. Cea de-a
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
trăi valorile și de a-și îmbogăți astfel spiritul. Cea de-a doua direcție de desfășurare a culturii, prin care valorile obiective se transformă în valori subiective, nu este altceva decît educația (3, p. 380). Din punctul de vedere al pedagogului german, sistemul tradițional de educație își propunea doar să asigure instruirea elevilor și să le dezvolte funcțiile psihice, ceea ce este destul de puțin, neglijîndu-se aspectele importante ale structurii ființei umane. În concepția sa, realitatea umană, complexă, poate fi despărțită în trei
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de cunoștințe, ci se cultivă și dragostea față de valorile culturale, năzuința spre un permanent contact cu aceste valori (adevăr, bine, frumos, dreptate, util, divin etc.) și, în sfîrșit, se dezvoltă capacitățile de creare a unor noi valori. Potrivit concepției acestui pedagog, receptarea valorilor culturale se realizează mai ales prin înțelegere (begreifen), prin intuiție simpatetică; cunoașterea rațională intervine numai în cazul științelor naturii, singurele preocupate să ajungă la explicarea lucrurilor și la formularea legilor. Plecînd de la conținutul valabil al spiritului obiectiv dat
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
umană. În lucrarea sa, poate cea mai cunoscută, Lebensformen, Spranger face distincție între individualitate înțeleasă ca fond de dispoziții și personalitate caracterizată prin tendința de a trăi și crea valori. Spiritul normativ este, așadar, o trăsătură proprie personalității. Omul, aprecia pedagogul german în Lebensformen, este o ființă finită, care nu poate trăi toate formele valorilor spirituale cu aceeași intensitate. Din ansamblul valorilor culturale, potrivit fondului de dispoziții fundamentale, sînt alese cîteva sau chiar una singură, care devine valoarea dominantă și care
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de cultură; distinge apoi cultura obiectivă și subiectivă, face o clasificare a valorilor și de aici ajunge să stabilească tipurile de personalitate. Este într-adevăr o modalitate originală de elaborare a unei teorii asupra educației. Ea l-a ajutat pe pedagogul german să pună în evidență un fapt de incontestabilă valoare: necesitatea implicării mai profunde în actul educativ a proceselor afective și a capacităților creatoare. Ea a stimulat, totodată, tendința spre tratarea diferențiată a elevilor, potrivit valorilor dominante spre care se
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
devin numai valorile trăite; ele au ecou. Teoria sa asupra valorilor culturale se întemeiază pe o filosofie care consideră valorile ca fiind imuabile și independente față de evoluția socială, schimbătoare fiind numai cunoștințele noastre asupra valorilor. Astfel, în lucrarea sa Lebensformen, pedagogul german considera că oamenii medievali, sub haina religiei, urmăreau același ideal ca și antichitatea: omul. Fie că îmbracă toga de cetățean în antichitate, fie sutana de călugăr în evul mediu, omul era același (5, p. 163). Permanența valorilor culturale determina
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
el nu se adresa celui în cauză, ci colectivului, pentru ca acesta, la rîndul lui, să acționeze direct. Tot așa, influența pe care el o exercita direct asupra unuia din coloniști trebuia să se extindă asupra întregului colectiv. În concepția acestui pedagog, relațiile educatorului cu colectivul sau cu fiecare din membrii săi sînt stimulatoare de efecte educative dacă se întemeiază pe îmbinarea respectului cu exigența ("acordă cît mai mult respect omului și cere de la el tot atît de mult" 2, p. 44
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
modalități simbolice de recompense cu puternică valoare educativă, după cum știa să-și sensibilizeze coloniștii la o mare varietate de procedee care-i puneau în situația de a se considera pedepsiți și de a reflecta asupra faptelor lor. În concepția acestui pedagog, colectivul nu se poate constitui în afara muncii. Aici însă el se deosebește fundamental de spiritul educației noi. Nu are în vedere o muncă menită să satisfacă interesul spontan, individual sau de grup, ci o muncă utilă societății, o muncă productivă
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
deși el pretinde că nu se poate vorbi de talent, ci numai de meșteșug 2, p. 135). Atitudinea lui Makarenko față de experiment este una principială; stabilind o relație directă între pedologie și experiment, el le neagă pe amîndouă. Teoria acestui pedagog fiind generalizarea unei experiențe cu un anumit specific, nu a putut fi aplicată integral într-o școală, unde copiii sînt grupați în clase, unde activitatea dominantă este instrucția etc. Sînt însă numeroase elemente care oferă sugestii pertinente educatorului care vrea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]