4,527 matches
-
pare un suspin universal după raiul pierdut. Bunătatea, care înfrățește toate viețuitoarele în aceeași neprihană primordială, e cântată la fel cum o vor cânta și o vor zugrăvi toți poeții și pictorii creștini, inspirați din Biblie. Iar starea omului, de perfecțiune și nemurire dăruită, pe care o va pierde în curând, seamănă cu aceea a lui Adam. Catastrofa, ce devastează paradisul, e de asemenea potopul, după care pământul însuși se înrăiește și degenerează împreună cu omul. Iată acum și imaginea ulterioară, opusă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mai întâi există adevărul al cărui parazit e minciuna. Tot astfel, dacă în om există sentimentul amar al tuturor imperfecțiunilor din care e alcătuită viața noastră, sentimentul acesta nu e decât umbra acelei conștiințe religioase superioare despre realitatea transcendentă a perfecțiunii absolute, a cărei imagine divină și a cărei viziune ne înverșunează să acceptăm condiția mizeriei terestre numai ca un provizorat, din care suntem destinați să ieșim prin moarte. Fie că își prelungește antenele spre vârsta de aur de la începutul istoriei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
destinați să ieșim prin moarte. Fie că își prelungește antenele spre vârsta de aur de la începutul istoriei omenești, fie că le îndreaptă spre finalul ei transfigurat în veșnicie, nostalgia paradisului e dorul de-a înfrânge distanța blestemată de la imperfecțiune la perfecțiune și de la moarte la nemurire. Torturat de această antinomie a existenței, geniul omenesc n-a descoperit alt mijloc de ieșire decât creațiile de civilizație și de cultură. Opere care aparțin numai omului, fiindcă sunt inexistente în restul ierarhic al făpturilor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
omului desăvârșit. Nu pruncul trebuie să ne urmeze pe noi, ci noi trebuie să-l imitam pentru a cuceri împărăția cerurilor. Această idee, pe care am dezbătut-o în eseul Copilărie și sfințenie, face parte integrantă din doctrina creștină a perfecțiunii, iar pedagogia cea nouă, precum vom vedea, o confirmă întru totul. Astfel, din domeniile deosebite ale artei și ale religiei, valorile supreme care sunt genialitatea și sfințenia converg în asemănarea cu copilăria ca într-un punct de sprijin imanent, precum
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
una din tainele adânci ale vieții ce nu-și are prototipul decât în iubirea lui Dumnezeu pentru făptura căzută. Ea e un element paradisiac, care continuă sub imperiul păcatului. Raiul e zona spirituală a iubirii universale. Sub această formă, de perfecțiune lăuntrică a inimii, el ar fi posibil chiar în această lume. Copiii nu urăsc, ei știu să iubească. Și iubirea lor cheamă iubirea noastră a tuturor. Câtă lumină din raiul spiritual a mai rămas în fiecare om o poți vedea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
arta izbutește și ea să stăpânească o asemenea inimă, intuiește cu ochi nespus de vii fârâmiturile frumuseții edenice din lume, le adună cum ai aduna cioburile unui vas de mare preț ce s-a spart și încheagă din ele imaginea perfecțiunii care e obiectul nostalgiei paradisiace. Mai mult ca oricare altul, geniul lui Dostoievski ilustrează acest adevăr. SIMBOLUL ANDROGIN Nostalgia paradisului, ca impuls fundamental al creațiilor de cultură, care le împrumută totdeodată o finalitate religioasă, se vădește cu deosebire în acea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a lui Okeanos, a Lethei sau Stixului; Olimpul, lumea răsfrântă în azurul cerului. Aici muritorii nu pătrund. E locul zeilor fără moarte, al frumuseții neveștejite, care aduce mai mult cu raiul creștin. Fantezia greacă a plăsmuit acest chip ideal al perfecțiunii, în antinomie cu mizeria condiției terestre. Dar nu e vorba de o perfecțiune morală ca în paradisul nostru, ci de o perfecțiune a binelui și răului date în natura muritoare, căci toate patimile și toate virtuțile se regăsesc aici, ridicate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Aici muritorii nu pătrund. E locul zeilor fără moarte, al frumuseții neveștejite, care aduce mai mult cu raiul creștin. Fantezia greacă a plăsmuit acest chip ideal al perfecțiunii, în antinomie cu mizeria condiției terestre. Dar nu e vorba de o perfecțiune morală ca în paradisul nostru, ci de o perfecțiune a binelui și răului date în natura muritoare, căci toate patimile și toate virtuțile se regăsesc aici, ridicate la proporții olimpice. Raiul creștin e perfecțiunea teomorfică, adică a omului înveșnicit prin
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
al frumuseții neveștejite, care aduce mai mult cu raiul creștin. Fantezia greacă a plăsmuit acest chip ideal al perfecțiunii, în antinomie cu mizeria condiției terestre. Dar nu e vorba de o perfecțiune morală ca în paradisul nostru, ci de o perfecțiune a binelui și răului date în natura muritoare, căci toate patimile și toate virtuțile se regăsesc aici, ridicate la proporții olimpice. Raiul creștin e perfecțiunea teomorfică, adică a omului înveșnicit prin asemănarea cu Dumnezeu; Olimpul e perfecțiunea antropomorfică, adică natura
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dar nu e vorba de o perfecțiune morală ca în paradisul nostru, ci de o perfecțiune a binelui și răului date în natura muritoare, căci toate patimile și toate virtuțile se regăsesc aici, ridicate la proporții olimpice. Raiul creștin e perfecțiunea teomorfică, adică a omului înveșnicit prin asemănarea cu Dumnezeu; Olimpul e perfecțiunea antropomorfică, adică natura păcătoasă intensificată până la potente ideale. Și acolo și aici se poate vorbi de un proces de transfigurare. Dar în creștinism e transfigurarea naturii purificate sub
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ci de o perfecțiune a binelui și răului date în natura muritoare, căci toate patimile și toate virtuțile se regăsesc aici, ridicate la proporții olimpice. Raiul creștin e perfecțiunea teomorfică, adică a omului înveșnicit prin asemănarea cu Dumnezeu; Olimpul e perfecțiunea antropomorfică, adică natura păcătoasă intensificată până la potente ideale. Și acolo și aici se poate vorbi de un proces de transfigurare. Dar în creștinism e transfigurarea naturii purificate sub puterea harului dumnezeiesc, pe când în păgânism e numai o transfigurare a proporțiilor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
comun omenirii întregi. în era creștină sentimentul acesta capătă o satisfacție fără pereche. Aproape nu există capodoperă literară, picturală, muzicală și arhitecturală, care să nu-și moaie creștetul în lumina paradisului. Dincolo de expresia formală perfectă, geniul e torturat de imaginea perfecțiunii substanțiale, pe care, negăsind-o în lumea concretă, o caută în ordinea transcendentă, lucru pe care l-am văzut studiind simbolul androgin. Pentru artă, paradisul creștin reprezintă icoana perfectă spiritualmente, transpusă în veșnicie, a lumii noastre devastate de durere și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
un caracter oarecum didactic teologic, de un savant ermetism în expresie, fiindcă lumea pe care o cântă e diametral opusă lumii noastre, dar nu e mai puțin o extatică sugerare a iubirii divine, a luminii inefabile, care se confundă cu perfecțiunea, cu fericirea și cu viața veșnică. Cu Paradisul, o singură dată marea poesie a trecut triumfal dincolo de marginea lumii, în misterul lucrurilor ultime. Și prin aceasta, el rămâne un produs unic al geniului creștin chiar, luminând în literatura universală ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și Patimile după Ioan ale lui Bach. Arta se poate ridica mai ușor pe urmele omului îndumnezeit, care e sfântul, decât pe urmele Dumnezeului înomenit, care e Mântuitorul, fiindcă în natura ei stă să transfigureze realitatea terestră ridicând-o către perfecțiunea teoformă. Dacă prin această tendință fundamentală orice artă năzuie în simboluri către veșnicie, muzica poate că răspunde îndeosebi dezmărginirii sufletului din tufișurile contingențelor. Armonia sonorităților pure și ritmul ce pulsează în ele ca un suflu care le dă viață creează
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sa ducând o viață în pocăință și sărăcie. Ordinul a fost recunoscut în 1223 de către Honoriu al III-lea, sub numele de Ordinul fraților minori. Aceștia urmau o viață dură în sărăcie și pocăință predicând pocăință și aspirând spre o perfecțiune a vieții creștine. În 1266 erau peste opt mii de mănăstiri franciscane 61. Ambele ordine primesc în 1244 independență organizațională fiind supuse doar Papei. Ei erau singurii care își puteau judeca membrii acest lucru oferindu-le putere. Spre deosebire de dominicani care
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
rațional și gânditor îi dădu prin suflare sa proprie. Aceasta numim chip "dumnezeiesc", căci cuvintele "după chipul" indică rațiunea și liberul arbitru, iar cuvintele "după asemănare" arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute, atât cât este posibil"110. Această separație permite perfecțiunea omului la nivel axiologic regăsită și în imperativul din Noul Testament " Voi fiți, dar, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit"111. Prin aceasta omul este responsabilizat și se constituie concepția etică din perspectiva potențialității reprezentată de calea pe
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
când se mândrește cu măreția. Animal condus aici, adică în viața prezentă, dar mutat în altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinația către Dumnezeu"112. În continuarea ideii perfecțiunii teleologice a omului prin îndumnezeire sunt descrise două concepții fundamentale care vor domina perioada scolastică și Renașterea. Prima dintre acestea este reprezentată de relația ce există între om și lume ca relație între microcosmos și macrocosmos. Cosmosul se reflectă la
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
totalitate, trecătoare și permanentă, prin altul și prin sine, amestecată cu ne-ființa și pură, dependentă și absolută, ulterioară și primă, mutabilă și imuabilă, simplă și compusă"137. Echilibrul este asigurat în cunoaștere datorită relației între ființă și neființă, a perfecțiunii și imperfecțiunea, pentru că eroarea este cea care stă mărturie pentru adevăr și negativitatea pentru pozitivitate. Lumea trebuie cunoscută ca ansamblu în fiecare dintre componentele sale, iar cunoaștere se poate realiza doar prin comparație. Dar adevărata cunoaștere nu privește existențialele ci
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a acceptat ideea că natura se poate transforma sub coordonarea omului, chiar dacă acest lucru se realizează ca rezultat al unei inițieri. Gestul alchimistului dezvoltat sub formula solve et coagula 138 reprezintă experimentul prin care materia era transmutată de la imperfecțiune spre perfecțiune. Transmutația este considerată experimentul primordial și prin gestul său se preia creația divină deoarece, materia este considerată a avea un drum spre perfecțiune, proces care este grăbit în cuptor - simbol al pământului, astfel încât să atingă forma perfectă. Chiar dacă maximul de
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
dezvoltat sub formula solve et coagula 138 reprezintă experimentul prin care materia era transmutată de la imperfecțiune spre perfecțiune. Transmutația este considerată experimentul primordial și prin gestul său se preia creația divină deoarece, materia este considerată a avea un drum spre perfecțiune, proces care este grăbit în cuptor - simbol al pământului, astfel încât să atingă forma perfectă. Chiar dacă maximul de dezvoltare al alchimiei este atins în perioada renascentistă, aceasta este adusă în spațiul occidental în plină perioadă scolastică. Albert cel Mare în lucrarea
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
pentru perioada Evului Mediu și a Renașterii viziunea asupra cosmosului. Aceasta s-a dezvoltat pornind de la concepția aritotelică privind structura realității și de la clasificarea realizată acesteia în două lumi: lumea sublunară și lumea supralunară. La acestea se mai adaugă ideea perfecțiunii mișcării circulare, mișcare care va fi specifică pentru epiciclurile planetelor. Acesta este modelul la care s-a adaptat și dogma creștină. Geneza prin modalitatea de a descrie facerea lumii, separă Pământul de cer, ca lumi aproape egale, și ulterior pământul
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
este în esența sa de natură deductivă și se construiește într-o lume a raționalității pure. Putem urmări în cazul lui Descartes două etape metodice. În primul rând o etapă a cenzurii dezvoltată deja, în care se încercă atingerea unei perfecțiuni a simplității și o etapă de construcție în care se caută acele adevăruri certe ce pot fi incluse în noua lume. În cazul construcției sunt dezvoltate reguli după care selecția dintre adevăr și fals poate fi realizată. Cenzura carteziană realizată
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
manifesta prin rău sau negativitate. Până aici argumentul este asemănător celui invocat de sfinții părinți pentru a susține existența liberului arbitru: Dumnezeu nu poate fi cauza răului din lume164. În cazul lui Descartes argumentul este completat cu faptul că în perfecțiune nu se poate afla eroarea. Ea este o stare negativă, fiind imposibil ca ea să-i aparțină divinității. Cunoașterea trebuie să se manifeste în jurul ideii de Dumnezeu: Căci, mai întâi, îmi dau seama că nu se poate întâmpla ca el
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
fiind limitată, poate constitui o sursă a erorii. Argumentul care susține imposibilitatea erorii la nivelul judecății este tot una teologică. Nu este posibil să ne naștem cu această facultate de a cunoaște imperfectă atâta timp cât Dumnezeu este creatorul nostru și prin perfecțiunea sa nu putea să ne ofere facultăți de cunoaștere supuse prin sine erorii 167. Eroarea nu este concepută ca prezență, ci ca o lipsă a cunoașterii. În acest context putem vorbi despre faptul că metafora luminii este completă, precum întunericul
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
caz, natura e destul de bună spre a se putea constitui într-un om întreg, posedând în el însuși rațiunea secundară de a fi (secundară, dar suficientă, într-un anume sens, pentru ca omul să existe în el însuși) fiind dotat cu perfecțiuni, mărginite ce e drept, dar proprii, existând per suam essentiam, deosebite de perfecțiunile spirituale mai înalte, neîngăduite decât celor în stare de har"9. Antropologia ortodoxă nu a operat niciodată în același mod disocierea între actul creator al lui Dumnezeu
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]