5,290 matches
-
ei care străbăteau acele lungi coridoare Întunecate unde-i Însoțeam fără să știe, prin lumina ferestruicilor deschise, folosite de avocații, totdeauna abili și inteligenți, În hățișul căilor de atac. Singurul lucru important era să dormim serile cu capul liniștit pe pernă, noi față de noi Înșine, cei adevărați din străfunduri. Cine să Înțeleagă toate acestea ținînd de tainele nerostite vreodată, și cui să spui? și mai ales de ce? Nici atunci, la ceasul din urmă care va veni, va trebui să vină - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
am așteptat, te-aștept, știi foarte bine, de zeci de ani! Se apropie Încă o dată, mă sărută, Îmi mîngîie fruntea, făcu cîțiva pași luîndu-mă de mînă și ne așezarăm pe canapeaua largă, ea rezemîndu-se Într-o rînă pe cele două perne mari aflate pe partea din dreptul ferestrei. Privindu-mă În ochi, vorbi: - Cineva suflă mereu În spuza timpului, zeci, sute, mii de ani; vom fi odată iar Împreună În realitatea acestei vieți. Alte epoci, alți oameni, alte mentalități. Ne vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a nopții tocmai a mai ouat o auroră. Te salut albule, te salut, galben, te salut, germene nevăzut. Domnul Amiază, rege de-o clipă, în înaltul zilei lovește gongul. Salut ochiul, dinții-i salut, un salut măștii sfâșiind, mereu! Pe pernele orizontului, fructul roșu al amintirii. Te salut, soare ce știi să mori, te salut, tu, care ne arzi murdăriile. Dar în tăcere salut marele Miez-al-nopții. Cel ce veghează când cei trei se-agită. Închizând ochii îl văd fără să văd
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]
-
o să-i explic care era situația mea față de rude și... Curând însă a trebuit să plec. Omul era de o zgârcenie insuportabilă: întîi că la ei în casă totul era încuiat și cheile erau la el, dormea cu ele sub pernă, și-un morcov, dacă rămânea de la masă, îl lua și îl încuia în dulap cu cheia, ca să nu mai vorbesc cum era masa, ce ne dădea el, mie și soacră-mii, să gătim și cum chiar și după aia mi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o cunoșteam avea parcă forțele sufletești istovite. Îmi spuse că îi era somn, o luai în brațe, o dusei în dormitor, o dezbrăcai, mă dezbrăcai eu însumi și adormi în brațele mele. Îi ridicai apoi capul, i-l pusei pe pernă și revenii în hol. Nu uitasem de dorința mea de a reciti acea poezie din Baudelaire. Alături de trupul ei care ardea, o recitii de câteva ori... în privirea ei, cer livid din care se naște uraganul, la doaceur qui fascine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
moartea pândea pe-aproape nașterile care vroiau s-o sfideze. Neliniștit, mă uitai la ceas. Intrai în rezerva Matildei, sperând s-o găsesc liniștită și adormită. Intrai cu sfială. Matilda nu mă văzu, deși tocmai când lipeam ușa, ea, cu perna în brațe, se muta de la un capăt la celălalt al patului. Rămăsei tăcut, în așteptare. Ea nu se simțea bine, luă iar perna în brațe și se mută la loc, își vîrî fața în ea... Da, adoarme, gândii, dar în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
liniștită și adormită. Intrai cu sfială. Matilda nu mă văzu, deși tocmai când lipeam ușa, ea, cu perna în brațe, se muta de la un capăt la celălalt al patului. Rămăsei tăcut, în așteptare. Ea nu se simțea bine, luă iar perna în brațe și se mută la loc, își vîrî fața în ea... Da, adoarme, gândii, dar în aceeași clipă ea îmbrățișa perna și se mută iar la celălalt capăt... Mă apropiai... "Matilda, îi șoptii, cum te simți...?" "O, mi-e
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de la un capăt la celălalt al patului. Rămăsei tăcut, în așteptare. Ea nu se simțea bine, luă iar perna în brațe și se mută la loc, își vîrî fața în ea... Da, adoarme, gândii, dar în aceeași clipă ea îmbrățișa perna și se mută iar la celălalt capăt... Mă apropiai... "Matilda, îi șoptii, cum te simți...?" "O, mi-e somn"', răspunse ea cu un glas chinuit, și avu un gest, o fluturare a mâinii de îndepărtare, de buimăceală... "Ieșiți, zise infirmiera
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
un glas chinuit, și avu un gest, o fluturare a mâinii de îndepărtare, de buimăceală... "Ieșiți, zise infirmiera, injecțiile astea sânt foarte rele, dar fac bine, potolesc contracțiile înainte de termen... Fiți liniștit, mâine se întoarce acasă..." Toată noaptea a mutat perna de la un capăt la altul, îmi povesti aceeași infirmieră care o asistă la naștere, o lună mai târziu. Săraca doamna, era să piardă copilul, de-aia nu putea ea să doarmă liniștită. Altele cad în nesimțire ca niște vaci și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a bocanci nu mai arătau. Mă întîmpină o tăcere ferită, de sanctuar. Matilda aprinse totuși hotărâtă lumina. O văzui pe fetiță în patul ei, cu fundul în sus, pe brânci, într-o poziție chinuită, dar cu chipul senin, vârât în pernă. Dormea. "De ce stă așa?" șoptii. Nu știu! zise Matilda. Degeaba o întorc eu și o pun să doarmă întinsă, o găsesc cum o vezi." Mă aplecai și o luai în brațe așa cum era, ea deschise ochii, și în prima clipă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
stătea și, fascinat, mă aplecai peste pătuțul ei. Întoarsă în mod nefiresc, fetița mea își căutase iarăși poziția chinuită în care o găsisem. În genunchi, cu micul ei corp în poziție de rugăciune absolută și totală, își pusese căpșorul pe pernă și dormea cum dorm toți copiii, dar nu întinsă și pradă somnului cu toată ființa ei, ci parcă trudită și pedepsită să nu aibă parte de odihnă, încă de pe acum... Genunchii îi veneau la gură, fruntea se întîlnea cu ei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
material simplu de in, cu mari dungi de culoare verde care dădea încăperii un aer tineresc, foarte aerisit, parcă sportiv. De-a lungul lui, în loc de noptieră avea un fel de bancă din stejar lustruit pe care zăceau cărți și alături de pernă o veioză și un aparat de radio vechi, marca Phillips, care însă avea o sonoritate mai bună decât a unuia nou. Un fotoliu la picioarele patului. Un șifonier tot din stejar, mare, încăpător, plasat la peretele în colțul căruia era
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o figurină cizelată în cap, schimba ușa (culoarea osului), era altă ușă decât orice ușă, culoarea purității, a ceea ce e imaculat... Patul era acoperit cu o pătură tot albă, de cămilă, cu țesătură densă, cearșafurile de olandă, de albeața zăpezii, perna, bogată, din aceeași pânză, rezemată de speteaza palului, spetează simplă însă, de culoarea minunată a paltinului lustruit... Plafoniera, un buchet de petale și lacrimi de cristal, fereastra lată dintr-o singură bucată și care se deschidea în afară prin răsucire
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
atât de dulce prezența ei! Ași putea lucra chiar dacă ar fi trează și ar roboti ca orice soție în micul ei cuib." La un moment dat simții că mă privea. Mă răsucii și o văzui cum stătea liniștită rezemată în perne și își smulgea gânditoare, cu mișcări încetinite ca și când ar fi depănat ceva, fire de păr din creștetul capului (îi descoperisem acest obicei asemănător cu al celor care își rod unghiile). "Ai să rămâi cheală", îi spusesem. "Nu, îmi răspunsese, crește
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Mă întorsei la planșeta mea albă și lucrai, cât să fi trecut? O oră jumătate? În acest timp auzeam din spate foșnetul filei întoarse, îmi aduceam aminte că Suzy citea, mă răsuceam mirat, da, chiar citea, cu cotul înfipt în perne, cu o expresie bizară pe chip, impenetrabilă, străină de clipa de față, puțin decolorată, de fetiță care se joacă, puțin îmbătrînită, în timp ce mâna liberă arunca firul de păr rupt între dinți și întorcea cu o mișcare vie fila manuscrisului. Telefonul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
lovi cu fruntea de metal. Apoi uită de durere. Copilul era rezemat de cealaltă parte a unei mici camere sferice: una din sferele de de-compresiune a sistemului de aerisire a coloniei. Era înconjurată de o învălmășeală de cuverturi și perne, ca și de o colecție heteroclită de jucării, animale împăiate, păpuși, bijuterii fanteziste, reviste ilustrate și pungi de mâncare goale. Se găsea și un picap cu baterii. Era prada ei strâsă în cursul expedițiilor în colonia devastată. Își adusese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
înlocui pe colonii pe care cu milostivenie i-au carbonizat. Știa că nu putea să acționeze în acest fel și să trăiască apoi cu conștiința încărcată. Fețele și urletele lor o vor bântui de câte ori își va așeza capul pe o pernă. Dacă fugea, coșmarul de acum va fi înlocuit de alte, sute, ce vor veni. Proastă socoteală. Chiar dacă o îngrozea ceea ce-și propunea să facă, furia determinată de ineficacitatea lui Gorman și stupiditatea responsabilului Companiei care o trimisese pe această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
canapea, având mâinile introduse în cilindri de carton și mănuși pentru a reduce stimularea tactilă. Pentru realizarea înregistrărilor electroencefalo-grafice sau montat pe suprafața cutiei craniene a subiectului numeroși electrozi. Când nu se făceau înregistrări, subiectul își odihnea capul pe o pernă. Ochii erau acoperiți cu ochelari translucizi, care nu permiteau distingerea formei obiectelor, iar în cabina se auzea un ușor zgomot constant produs de aparatul de aer condiționat subiectul trebuia să rămână în aceste condiții 24 ore, sau mai mult, cu
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
cușetei sale lungi și înguste era făcut dintr-un material moale, ca o țesătură. Și se afla la mai puțin de un picior deasupra lui. Pereții, de pe părțile laterale, și cei de la cap și de la picioare, erau tot ca niște perne și la distanță de un sfert de metru depărtare de el. Situația nu mai era doar ridicolă. Sau încurcată. Era complet fără legătură cu tot ceea ce știa el. Stând întins acolo, își dădea seama că, până în exact acel moment, luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
trăia într-o lume fascinantă și misterios oligofrenă, populată de televizor, un fotoliu și-onomatopeele fericirii: „Glop-glop!“; Gai-Luron dădea o nouă dimensiune șomajului intelectual, găsindu-i utilitatea supremă: somnul de douăzeci de ore (în slujba ei punea o armată de perne, puiuleți și somiere de dimensiuni și culori diferite, pe care le-achiziționa în cele patru ore de veghe); Castravetele Mascat plonja ca-n bazin în oglinda instalată pe treptele turnului său de ceapă (leguma îi servea deopotrivă ca locuință și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din stradă (mai exact, toată partea dreaptă) și, odată cu ea, jumătate din privirea mea de copil. Ochiul meu drept va rămâne întotdeauna opac, închis, infirm, acoperind cu rigiditatea pleoapei imaginile fragile: pereții curați, obloanele verzi, lampa plutind diminețile sub tavan, perna rotundă, răcoarea dormitorului, holul cu mozaic, lumina călduță a bucătăriei, borcanele cu șerbet roz, castronul de griș cu lapte și cacao, aburii fugind pe geam („Mănâncă, altfel o să ajungi ca ei!“, mă certa maică-mea), boneta bunicii Aneta (să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aibă vreo clipă certitudinea că se vor mai trezi. Nimeni nu putea garanta, dar toți jucau tare. Pe care îl întrebai, dormise bine, ca un nou-născut. Eu parcă simțeam mirosul de pământ reavăn, de fiecare dată când mă afundam în pernă. Pentru că totuși trebuia să mă odihnesc, găsisem o soluție: dădeam la o parte corpul, dar nu renunțam la minte. Dincolo de pleoape, creierul funcționa, ținut în priză de plasa gândurilor. Carnea picotea, mușchii zvâcneau rar, necontrolat, puteai să mă piști de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
alt geam. Dincolo de el, familia Protase îl culca pe Petrișor, liniștit, ca în fiecare seară: mâinile băiatului de 45 de ani se cramponau de brațul tatălui, buzele urlau ceva, cocoașa coloanei vertebrale, cât un pepene negru copt, se-așeza pe perna specială, decupată în mijloc. Petrișor era un copil etern, un mic monstru inofensiv, încremenit în cancerul lui osos ca un Nicolae Ceaușescu în pantalonași cu bretele. Îl observam uneori pe balcon, cu basca albă de pionier încă îndesată pe urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu punea nici o întrebare. Parcă începeai de fiecare dată o altă existență, ca un imbecil senin și ascultător. Sigur că azi nu era mai rău, puteai să zici orice, să asculți orice, să te vezi cu oricine. Nu mai trânteai perna pe telefon, să n-audă securiștii ce vorbești prin casă. Puteai să călătorești, să evadezi în Spania la cules de căpșuni sau în Italia după struguri. Nu-ți mai trebuia buletin ca să invadezi Bucureștiul, iar mașinile nu mai circulau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o greșeală de proiectare. Era mai frig ca pe vremea comuniștilor. „Mi-e somn. Îmi spui ce căutăm la Constanța sau mă culc?“ M-am instalat în capul oaselor, cu plapuma sub bărbie: un mic sultan, peste regatul lui de perne și puiuleți. Maria dispăruse deja, acoperită de cearșafuri. „Îți spun. Știe Scurtu pe cineva acolo, care ne-ar putea ajuta. Un avocat tânăr, colecționar de mașinării de pe vremuri: ceasuri, pistoale, mașini de scris, ordinatoare mecanice.“ „Și ce-au toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]